Territorial jurisdiction for approval of real estate forced execution: precedence of Art. 819 Law 134/2010 (location of immovable) over general domicile rule

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

La data de 20 octombrie 2014, N.G., executor judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, a solicitat încuviinţarea executării silite a debitorilor D.A. şi S.G.C. cu domiciliul în Piteşti, urmare a solicitării creditorilor I.D.G. şi P.E., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 16227 din 23 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 2, Bucureşti.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Piteşti, prin Sentinţa civilă nr. 10294 din 30 octombrie 2014 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2, Bucureşti.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 368 din 17 iunie 2014 s-a constatat că dispoziţiile art. 650 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care stabileau ca instanţă de executare judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, sunt neconstituţionale.

Totodată, a apreciat că potrivit art. 528 alin. (2), raportat la art. 107 C. proc. civ., instanţa competentă să judece cererea de încuviinţare a executării silite este instanţa de la domiciliul debitorului, nefiind incidente în speţă dispoziţiile art. 819 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ..

Judecătoria sectorului 2, prin Sentinţa civilă nr. 13662 din 09 decembrie 2014, la rândul său, invocând excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi pentru a pronunţa regulatorul de competenţă.

Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a reţinut că la data înregistrării cererii de încuviinţare executare silită, dispoziţiile art. 650 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. erau declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale, motiv pentru care a apreciat ca fiind aplicabile dispoziţiile de drept comun referitoare la competenţa teritorială instituită de art. 107 din acelaşi act normativ, care stabileşte competenţa în favoarea instanţei în circumscripţia căreia domiciliază debitorul.

Asupra conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

În cauză, prin cererea formulată, executor judecătoresc N.G. a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite a debitorilor D.A. şi S.G.C. care, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 16227 din 23 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 2, Bucureşti, au fost obligaţi să lase în deplină proprietate şi posesie creditorilor I.D.G. şi P.E., apartamentul situat în Bucureşti, str. Viitorului nr. 42, parter sector 2.

Prin urmare, soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite imobiliare formulată în cauză cade sub incidenţa procedurii reglementată de dispoziţiile înscrise în Secţiunea a 2-a din Capitolul II Urmărirea imobiliară a Titlului II Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului, intitulată "Încuviinţarea urmăririi silite" din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., respectiv art. 818 - 825. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 819 alin. (1) din acelaşi act normativ, după înregistrarea cererii (de executare silită - s.n.), executorul judecătoresc va solicita de îndată instanţei de executare în circumscripţia căreia se află imobilul, încuviinţarea urmăririi lui silite.

Reiese deci, sub aspectul determinării instanţei de executare că dispoziţiile art. 819 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. instituie norme speciale, cu caracter derogator de la dreptul comun, consacrat în art. 650 alin. (1) din acelaşi act normativ, stipulând că executorul judecătoresc poate solicita încuviinţarea executării silite doar instanţei de executare în circumscripţia căreia se află imobilul supus urmăririi. Este vorba, în ipoteza analizată, de stabilirea unei competenţe teritoriale absolute în cazul urmăririi silite imobiliare şi, drept urmare, în cadrul acestei forme de executare silită legea reglementează - cu caracter derogator de la art. 650 - instanţa de executare, fixând în sarcina executorului judecătoresc obligaţia de a solicita, încuviinţarea urmăririi silite judecătoriei din circumscripţia căreia se află imobilul urmărit. Cum în speţă executarea silită se solicită a fi efectuată asupra bunurilor imobile deţinute de debitorii D.A. şi S.G.C. care se află pe raza Curţii de Apel Bucureşti, potrivit cererii de executare silită aflată la fila 5 din dosarul Judecătoriei Piteşti, rezultă că instanţa de executare nu poate fi decât Judecătoria sectorului 2, Bucureşti, în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul supus executării silite.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 819 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei sectorului 2, Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2, Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2015.

Procesat de GGC - GV