Annulment appeal inadmissible where lack of discernment justifies acquittal rather than termination of criminal proceedings

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

L.Ș.V., a formulat contestație în anulare, împotriva deciziei penale nr. 1085 din 4 martie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

A motivat că, prin decizia penală atacată, a fost admis recursul în anulare, promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, schimbând încadrarea juridică inițială din infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de furt, în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen. și condamnându-l la 3 ani și 6 luni închisoare.

Ori, spune contestatorul, din lucrările dosarului rezultă cu prisosință că, există unul din cazurile în care, punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale era împiedicată, în concret, lipsa discernământului, făcând să nu existe infracțiunea și, implicit împiedicând, continuarea procesului penal.

Cum, pe de o parte, continuă contestatorul deciziei enunțate, art. 386 lit. c) C. proc. pen., trimite la art. 10 lit. f) C. proc. pen., care vorbește despre orice „altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale”, fără altă precizare, iar, pe de altă parte, din textul art. 11 și art. 12 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., „rezultă, cu evidență, că se află în una din situația, în care trebuia pronunțată încetarea procesului penal, socotește că, sunt îndeplinite condițiile, pentru admiterea contestației în anulare.

În drept, petiționarul și-a întemeiat demersul pe prevederile art. 386 lit. c) C. proc. pen.

În dovedirea contestației a solicitat proba cu acte, în care scop, a cerut atașarea dosarului Curții Supreme de Justiție nr. 3998/2002.

Primind și înregistrând contestația, președintele secției penale a dispus soluționarea acesteia fără citare.

Contestația în anulare, de față, este inadmisibilă.

Conform art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, printre altele, când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f) și i), cu privire la care erau probe la dosar.

În speță, nu este vorba de așa ceva.

Inculpatul, în contestația în anulare, introdusă, nu invocă vreuna din cauzele de încetare a procesului penal de care vorbește art. 386 lit. c) C. proc. pen., ci, lipsa discernământului, deci a vinovăției, ca una dintre cele trei trăsături esențiale ale infracțiunii, ca temei juridic al răspunderii penale.

Ori, existența acestei cauze sau, mai corect spus, inexistența ei, nu este de natură să ducă, niciodată, la încetarea procesului penal, ci, la achitare, lucru ce a format obiect al judecății, nefiind primit de instanțe, cu puterea de lucru judecat, proprie unei hotărâri judecătorești, definitive, de condamnare.

Nefiind, deci, îndeplinite, în cauză, condițiile cerute de art. 386 lit. c) C. proc. pen., pentru admisibilitatea contestației în anulare, Curtea va trebui să constate, în concordanță cu susținerile reprezentantului Parchetului că contestația în anulare introdusă de petiționar este inadmisibilă și se impune a fi respinsă, ca atare, menținându-se, astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare făcute de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul L.Ș.V., împotriva deciziei penale nr. 1085 din 4 martie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2003.