Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3365/2014 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal in social security pension recalculation due to statutory exclusion from extraordinary review

Case Number Decizia nr. 3365/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal’s decision and the underlying Tribunal judgment in force, which upheld the Pensions House's position. The dispute concerned a social security matter specifically involving the recalculation of pension rights, where the appellant had previously failed to overturn the first-instance ruling at the appeal level. The court held that under Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, final decisions rendered in labor and social security disputes are not subject to cassation appeal, and pursuant to Article 634(1)(4) of the Civil Procedure Code, such decisions are final; consequently, invoking constitutional principles regarding the exclusive legal avenues for challenging judicial decisions, the superior court determined that no legal basis existed to entertain the appeal against a final judgment that was statutorily excluded from further review.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 din Legea nr. 134/2010, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal in social security pension recalculation due to statutory exclusion from extraordinary review: Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Keywords

AI generated
recalculation of pension social security disputes cassation review social security extraordinary pension judicial review

Cited Legislation

AI generated
art. 499 din Legea nr. 134/2010
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele:
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
Completul de filtru C4, la data de 13 noiembrie 2014, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art.
art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010
civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
La data de 25 noiembrie 2014 a fost primit la dosarul cauzei punctul de vedere al intimatei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, iar la data de 27 noiembrie 2014, cel al recurentului M.L.I., în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 27 noiembrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, fără citarea părţilor.
art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 389 din 1 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.L.I., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale împotriva Sentinţei civile nr. 253/LM din 2 aprilie 2014 a Tribunalului Bihor.

Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul M.L.I., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 12 noiembrie 2014.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat, la data de 13 noiembrie 2014, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C4, la data de 13 noiembrie 2014, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor. La data de 25 noiembrie 2014 a fost primit la dosarul cauzei punctul de vedere al intimatei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, iar la data de 27 noiembrie 2014, cel al recurentului M.L.I., în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 27 noiembrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, fără citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În speţă, hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia nr. 389 din 1 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a fost pronunţată în soluţionarea apelului declarat de reclamantul M.L.I., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, împotriva Sentinţei civile nr. 253/LM din 2 aprilie 2014 a Tribunalului Bihor, în sensul că a fost respins apelul, ca nefondat.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul Cod de Procedură Civilă, hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu de asigurări sociale, respectiv recalculare drepturi pensie.

Faţă de natura pretenţiei dedusă judecăţii, cauza se circumscrie dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia civilă nr. 389 din 1 octombrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin lege cenzurii acestei căi de atac.

În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.L.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.L.I. împotriva Deciziei civile nr. 389 din 1 octombrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - CL