Advertisement of inadmissible motion to vacate leaves contract-price award under restitution law intact.

Asupra contestaţiei în anulare constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3616 din 11 septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva Deciziei nr. 4 A din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a modificat-o în tot. A admis apelul pârâtului împotriva Sentinţei nr. 1033 din 30 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pe Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 24.451.749 ROL (lei vechi), reprezentând preţul din contractul de vânzare-cumpărare x din 22 aprilie 1997, preţ ce va fi reactualizat la data executării hotărârii. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

S-a reţinut, în esenţă, de către instanţa supremă ca fiind îndreptăţită critica recurentului vizând greşita aplicare de către instanţele fondului a art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care probatoriile cauzei, între care şi hotărârile judecătoreşti irevocabile, pronunţate în acţiunea în revendicare a apartamentului în litigiu, au demonstrat circumscrierea situaţiei reclamanţilor în ipoteza prevăzută de alin. (2) al art. 50 din lege.

Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare A.O.H.L. şi A.I.D., întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ., precum şi pe dispoziţiile din noul C. proc. civ.

Au arătat că au apelat la calea extraordinară de atac pentru că decizia atacată a fost dată cu omisiuni, care fie că nu au fost observate, fie se datorează unor inadvertenţe juridice complexe. Au considerat că acestea sunt şi urmare a faptului că recurentul-pârât Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice a ales să nu fie prezent la judecata unei căi esenţiale de atac, aşa cum este recursul, evitând astfel contradictorialitatea dezbaterilor şi obligaţia prezentării înscrisurilor care i-ar fi susţinut "afirmaţiile".

În continuare, contestatorii au prezentat argumente vizând fondul cauzei, pentru care, în opinia lor, sunt îndreptăţiţi la admiterea cererii, cu referire la paragrafe din decizia atacată. Totodată au menţionat evoluţia litigiului şi demersurile judiciare pe care le-au întreprins, solicitând a se pune capăt unui abuz care persistă în continuare, prin analizarea temeinică a susţinerilor.

Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea argumentelor ce succed.

Conform art. 318 alin. (1) C. proc. civ., indicat de contestatori ca temei de drept al căii extraordinare de atac "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Totodată, art. 317 C. proc. civ., celălalt text de lege care reglementează contestaţia în anulare, stipulează că împotriva hotărârilor irevocabile se poate exercita respectiva cale extraordinară de atac numai pentru motivele arătate şi numai dacă acestea nu au putut fi invocate pe calea apelului şi recursului, iar aceste motive se referă la neîndeplinirea procedurii de citare potrivit cerinţelor legii şi darea hotărârii cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă. Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele arătate, în cazul când au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Se observă că textul cuprins la art. 318 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere erorile materiale, respectiv cele de ordin formal, procedural, săvârşite involuntar cu ocazia judecăţii şi nu greşeli de judecată, cum ar fi aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziţii legale sau rezolvarea unui incident procedural.

Se reţine deci că pentru a învesti instanţa cu calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, se impune ca şi criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege.

Or, în speţă, criticile formulate vizează fondul cauzei, respectiv greşita soluţionare a acesteia şi reaprecierea probelor, nemulţumirile contestatorilor rezidând şi din poziţia adoptată de partea adversă, de neparticipare la judecata recursului.

Contestaţia în anulare nu implică însă reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, aşa cum susţin contestatorii, prin motivele invocate în această cale extraordinară de atac, aceasta, de altfel, nefiind permis nici în recurs, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Prin urmare, verificând regularitatea sesizării, Înalta Curte reţine că demersul judiciar nu poate fi primit, în condiţiile în care motivele invocate nu se încadrează în textele de lege menţionate, sens în care, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A.O.H.L. şi A.I.D. împotriva Deciziei nr. 3616 din 11 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - CL