Discretionary application of favorable penal law when new maximum penalty exceeds imposed sentence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the criminal appeal as unfounded, thereby upholding the lower court decisions that had rejected the defendant's challenge to execution and obliging him to pay 650,000 lei in judicial expenses. The case involved a defendant convicted of aggravated theft, who challenged his 12-year imprisonment sentence arguing that a 2000 legislative amendment reducing the maximum penalty for this offense required a mandatory reduction of his sentence. The court held that under the Penal Code, when the maximum penalty under the more favorable new law exceeds the already applied penalty, the application of the new law is discretionary rather than mandatory; consequently, the lower courts were justified in refusing to modify the sentence after considering the nature of the crime, the offender's personal circumstances, his conduct during the execution of the penalty, and the portion of the sentence already served.
Legislator headnote
AI generatedart. 146 C. pen, art. 3859 alin. (3) C. proc. pen, art. 209 alin. (3) C. pen, art. 15 C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Discretionary application of favorable penal law when new maximum penalty exceeds imposed sentence: Examinând cererea din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului penal de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1084 din 12 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul G.V., ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Contestatorul G.V. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, prin sentința penală nr. 27 din 25 ianuarie 1999 a Tribunalului București, secția I penală.
S-a mai reținut că motivul invocat de contestator pentru reaprecierea pedepsei aplicate, și anume modificarea dispozițiilor art. 146 C. pen., prin O.U.G. nr. 207 din 22 noiembrie 2000, nu este fondat întrucât pedeapsa stabilită se încadrează în noile limite prevăzute de legea penală, iar pe de altă parte, fiind un caz de aplicare facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, instanța a avut în vedere infracțiunea săvârșită, persoana condamnatului, conduita acestuia după pronunțarea hotărârii în timpul executării pedepsei, precum și timpul executat din pedeapsă.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 36 din 31 ianuarie 2003, a respins apelul formulat de contestator.
Împotriva acestor hotărâri condamnatul a declarat recurs fără a preciza în scris sau oral motivele pentru care le consideră nelegale și netemeinice.
Examinând cererea din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Este adevărat că prin noua încadrare juridică a faptei de furt comisă de condamnat nu i se mai pot reține „consecințe deosebit de grave”, prevăzute în art. 209 alin. (3) C. pen., (raportat la prejudiciul cauzat la data săvârșirii infracțiunii, în cuantum de 135.000.000 lei) însă, potrivit art. 14 din același cod, este obligatorie aplicarea legii penale mai favorabile când maximul special prevăzut în legea mai favorabilă este mai mare decât pedeapsa aplicată, caz în care se reduce obligatoriu pedeapsa la nivelul maxim prevăzut de noua lege.
În cazul condamnatului contestator, maximul special al legii mai favorabile este mai mare decât pedeapsa aplicată. Instanța de fond ca și cea de apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 15 C. pen., deoarece aplicarea legii mai favorabile este facultativă și, totodată au avut în vedere infracțiunea comisă, persoana condamnatului, conduita acestuia în timpul executării pedepsei și timpul executat din pedeapsă, considerente în raport de care justificat au apreciat că nu este fondată contestația la executate formulată de condamnat.
În consecință, hotărârile pronunțate fiind temeinice și legale, recursul declarat va fi respins ca nefundat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.V., împotriva deciziei penale nr. 36 din 31 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul la 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 150.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2003.