Nullity of extraordinary appeal for failure to substantiate legal grounds regarding communal maintenance cost disputes

Deliberând asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 20 decembrie 2012, reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâţii A.P. Timişoara și Primăria Municipiului Timișoara-Biroul/Compartiment Asociații de Proprietari, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.500.000 euro, cu titlu de daune morale.

În motivare, a arătat că, deşi sunt doar două persoane care locuiesc în imobil, reclamanta şi mama sa, acestora le revin cele mai mari cheltuieli de consum din bloc, fapt ce pare greu de acceptat, având în vedere că la parterul blocului se află şi un salon de coafură care, de asemenea, are consumul de apă caldă mai mic ca al reclamantei.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 15, art. 10, art. 17, art. 6 alin. (4) din Legea nr. 230/2007, art. 1382 raportat la art. 1357 alin. (1) și (2) C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1483 din 05 februarie 2013 Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, faţă de valoarea pretenţiilor, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 115 din data de 22 ianuarie 2014 Tribunalul Timiş a admis excepţia de nulitate invocată din oficiu şi a anulat cererea de chemare în judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a fost citată cu menţiunea de a indica de la cine anume solicită suma de 2.500.000 euro, de a preciza obiectul acţiunii şi de a dezvolta argumentele de drept ale acţiunii.

În data de 12 aprilie 2013, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere intitulată „cerere cu obiectul supus judecăţii” fără a indica care este obiectul acestei cereri, mai exact, pretenţiile concrete deduse judecăţii (ce obligaţie doreşte să îndeplinească pârâta), şi, în continuare, nu a arătat care sunt pârâţii în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care solicită plata sumei de 2.500.000 euro.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta D.M. a exercitat calea de atac intitulată „recurs” (recalificată de către curte ca fiind apel), solicitând acordarea de daune morale în sumă de 2.500.000 euro.

Prin Decizia nr. 69 din 20 mai 2014 Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul declarat de reclamanta D.M. împotriva sentinţei civile nr. 115 pronunţată la data de 22 ianuarie 2014 de Tribunalul Timiş.

În motivare, Curtea de apel a constatat că actele procesuale depuse de reclamantă în faţa primei instanţe, la fel ca şi cele depuse în apel, constituie o înşiruire de acte şi fapte ce o nemulţumesc, săvârşite de diferite persoane, respectiv o serie de solicitări, fără ca aceste persoane sau societăţi să fie indicaţi ca şi pârâţi, şi fără indicarea vreunui temei de fapt sau de drept în susţinerea cererilor.

În consecinţă, faţă de conţinutul cererilor depuse la dosar de către reclamantă, Curtea de apel a constatat că, în mod just, tribunalul a aplicat sancţiunea nulităţii cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 133 C. proc. civ., întrucât cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 112 C. proc. civ., pentru a putea fi soluţionată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.

În recurs, intimata pârâtă A.P. Timişoara, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia de nulitate a recursului, pentru neîncadrarea motivelor invocate în art. 304 C. proc. civ.

Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata pârâtă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor”.

Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs”.

De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. „indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.”

În cauză, recurenta reclamantă a formulat critici referitoare cuantumul cheltuielilor de întreţinere comune pe care trebuie să le plătească Asociaţiei de proprietari pârâte, respectiv la modul de evidenţiere a acestor cheltuieli.

Susţinerile recurentei reclamante nu vizează argumente legale prezentate de instanţa de apel în susţinerea soluţiei pronunţate, ci se referă la chestiuni de fapt, care nu au legătura cu decizia Curţii de apel.

Motivarea recursului, înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.

Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel; o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează.

În acest sens, trebuie menţionat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

În consecinţă, văzând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., precum şi înscrisurile reprezentând chitanţa de plată a onorariului de avocat, aflate la filele 49-50, urmează să se admită cererea formulată de intimata pârâtă A.P. Timişoara privind acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta D.M. împotriva Deciziei civile nr. 69 din 20 mai 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă A.P. Timişoara.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2014.