Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3023/2014 AI generated

Limitation of appeal grounds for unsuccessful intervenor to procedural defects in intervention ruling

Case Number Decizia nr. 3023/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellants' exceptions of tardiness and inadmissibility, but declared the appellant's appeal null, thereby leaving the lower court's decision—which dismissed the request for revision as inadmissible—in force. The dispute involved a legal association, formerly acting through a special administrator for an insolvent company, seeking to revise a final civil decision that had annulled its principal intervention request due to a lack of stamp duty; the association appealed based on the restoration of its procedural capacity following the completion of insolvency proceedings, but failed to challenge the specific procedural ruling against its own intervention. The court held the appeal null because, under Article 52 of the Code of Civil Procedure, an unsuccessful intervenor is limited to challenging the decision regarding their own intervention and cannot raise substantive or illegality grounds unrelated to the specific annulment of their filing, nor did the appellant meet the restrictive requirements for illegality under Article 304.

Legislator headnote

AI generated

art. 25 din Legea nr. 134/2010, art. 322 alin. (1) C. proc. civ, art. 308 alin. (2) C. proc. civ, art. 242 alin. (2) C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 52 C. proc. civ; Limitation of appeal grounds for unsuccessful intervenor to procedural defects in intervention ruling: Intimaţii Municipiul Târgu Secuiesc şi Primăria Municipiului Târgu Secuiesc au formulat întâmpinare, cu respectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care au reiterat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Keywords

AI generated
procedural limitations procedural nullity insolvency article of civil procedure grounds for cassation procedural duty

Cited Legislation

AI generated
art. 25 din Legea nr. 134/2010
24 şi ale art. 25 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, prezenta cauze nu îi sunt aplicabile noile dispoziţii procedurale.
art. 322 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
art. 308 alin. (2) C. proc. civ
Intimaţii Municipiul Târgu Secuiesc şi Primăria Municipiului Târgu Secuiesc au formulat întâmpinare, cu respectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care au reiterat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire.
art. 242 alin. (2) C. proc. civ
La primul termen din 05 noiembrie 2014, instanţa din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului, cu privire la care a rămas în pronunţare, în raport de dispoziţiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
art. 137 alin. (1) C. proc. civ
Deliberând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepțiilor procesuale invocate în cauză, Înalta Curte reține următoarele:
art. 52 C. proc. civ
Potrivit art. 52 C. proc. civ., “După ascultarea părţilor şi a celui care intervine, instanţa va hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei.
art. 304 C. proc. civ
SA nu priveşte critici referitoare la modul de soluţionare a cererii de intervenţie principală din perspectiva motivelor de nelegalitate restrictiv enunţate de art. 304 C. proc. civ., şi că nu se pot decela motive de nelegalitate de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, în temeiul art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă reţine următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 618 din 04 iunie 2014, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 30 din 08 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Covasna formulată de revizuienta Asociaţia pentru SC S.P. M.T.S. SA

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin cererea de revizuire a fost invocată contrarietatea Deciziei civile nr. 30/A/2010 pronunţată de Tribunalul Covasna în Dosarul nr. 758/119/2010 şi a sentinţei penale nr. 232 din 30 martie 2006 pronunţată de Judecătoria Câmpina în Dosarul nr. 3146/204/2005, hotărâri judecătoreşti pronunţate sub imperiul vechiului C. proc. civ.

Drept urmare, faţă de conţinutul dispoziţiilor art. 24 şi ale art. 25 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, prezenta cauze nu îi sunt aplicabile noile dispoziţii procedurale.

În raport de temeiul de drept invocat în cuprinsul cererii de revizuire, respectiv dispoziţiile art. 322 pct. 6 din vechiul C. proc. civ., Curtea a constatat că acest text de lege nu îi este aplicabil revizuentei, întrucât nu face parte din niciuna dintre persoanele expres şi limitativ prevăzute la pct. 6 al art. 322 din vechiul C. proc. civ. şi care se referă la Statul Român, alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă.

Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ. se poate revizui hotărârea rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi o hotărârea dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

În cauză a fost solicitată anularea Deciziei nr. 30/A/2010 a Tribunalului Covasna, prin care a fost admis apelul declarat de petenta Primăria Municipiului Târgu Secuiesc împotriva sentinţei civile nr. 72/2010 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pe care a desfiinţat-o în parte şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe. În ceea ce priveşte soluţionarea plângerii Primăriei Municipiului Târgu Secuiesc împotriva încheierilor de carte funciară, a fost păstrată dispoziţia de anulare, ca netimbrată, a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC A.S.P. M.T.S. SA Târgu Secuiesc.

În raport de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. care prevede că revizuirea este admisibilă atunci când a rămas definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, însă, în speţă, Hotărârea 30/A/2010 este o hotărâre prin care nu s-a cercetat fondul ci s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţa, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire invocată din oficiu şi a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, revizuienta solicitând anularea Deciziei nr. 618 din 04 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, ca fiind nelegală şi netemeinică, desfiinţarea Deciziei nr. 30/A din 08 iunie 2010 pronunţată de Tribunalului Covasna şi obligarea O.C.P.I. Covasna la radierea firmelor tabulare şi a sarcinilor înscrise în C.F. şi intabularea dreptului de proprietate a S.C. M.T.S. SA în Cartea funciară a imobilelor provenite din C.F. Târgu Secuiesc, în parte transcris în C.F. Târgu Secuiesc.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a invocat dispoziţiile sentinţei civile nr. 67 din 24 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti potrivit cu care “de la data închiderii irevocabile a procedurii insolvenţei şi descărcarea de atribuţiuni a lichidatorului judiciar prin decizia din 3 septembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, asociaţia capătă capacitatea de exerciţiu procesual pentru acţionarii societăţii dizolvate, menţinând motivele de fapt şi de drept învederate prin cererile introduse la fond şi revizuire.”

Intimaţii Municipiul Târgu Secuiesc şi Primăria Municipiului Târgu Secuiesc au formulat întâmpinare, cu respectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care au reiterat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire.

La primul termen din 05 noiembrie 2014, instanţa din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului, cu privire la care a rămas în pronunţare, în raport de dispoziţiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

Deliberând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepțiilor procesuale invocate în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la excepţiile tardivității şi inadmisibilităţii cererii de revizuire invocate de intimaţii Municipiul Târgu Secuiesc şi Primăria Municipiului Târgu Secuiesc, Înalta Curte constată că acestea nu vizează calea de atac a recursului exercitat în cauză, pentru a putea fi analizate în prezentul stadiu procesual, motiv pentru care vor fi respinse ca inadmisibile.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului invocate din oficiu, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 52 C. proc. civ., “După ascultarea părţilor şi a celui care intervine, instanţa va hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei. Alin. (2) prevede că încheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul”.

În dosarul de faţă, prin Decizia nr. 30 din 08 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Covasna, în Dosarul nr. 758/119/2010, şi a cărei revizuire a fost solicitată în cadrul prezentei cauze, recurentei Asociaţia pentru SC S.P. M.T.S. SA i-a fost menţinută soluţia de anulare, ca netimbrată, a cererii de intervenţie principală formulată de aceasta prin administrator special Administraţia pentru SC S.P. M.T.S. SA.

Prin urmare, recurenta este o persoană juridică ce a formulat o cerere de intervenţie principală, care nu a fost admisă în principiu, fiind anulată ca netimbrată. În raport de această împrejurare, aceasta nu poate formula în calea de atac critici care să vizeze altă dispoziţie decât cea care să vizeze propria cerere.

Criticile privitoare la modul cum a fost soluţionată cererea principală, puteau fi valorificate numai de către petenta Primăria Municipiului Târgu Secuiesc, singura care se putea pretinde vătămată de hotărârea pronunţată. Or, din motivarea recursului declarat de revizuenta Asociaţia pentru SC S.P. M.T.S. SA reiese că acestea privesc chestiuni legate de fondul cauzei. Astfel, aceasta critică decizia recurată din perspectiva admiterii în mod greşit de către curtea de apel a excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire raportat la faptul că prin sentinţa civilă nr. 67 din 24 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti de la data închiderii irevocabile a procedurii insolvenţei şi descărcarea de atribuţiuni a lichidatorului judiciar prin decizia din 3 septembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, asociaţia capătă capacitatea de exerciţiu procesual pentru acţionarii societăţii dizolvate.

În consecinţă, în speţă, criticile formulate de recurentă nu permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate, reglementate limitativ de lege, recurenta nesusţinând argumentat nelegalitatea deciziei din apel în raport de respingerea cererii de intervenţie principală formulată în cauză.

Eventualele critici susceptibile de încadrare în prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronată şi nelegală soluţia instanţei de anulare, ca netimbrată, a cererii de intervenţie principală, iar nu, cum este cazul în speţă, a se indica aspecte, fără nicio legătură cu soluţia atacată şi cu argumentele ce au stat la baza acesteia.

În consecinţă, reţinând că recursul revizuientei Asociaţia pentru SC S.P. M.T.S. SA nu priveşte critici referitoare la modul de soluţionare a cererii de intervenţie principală din perspectiva motivelor de nelegalitate restrictiv enunţate de art. 304 C. proc. civ., şi că nu se pot decela motive de nelegalitate de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (1) din acelaşi cod, se va constata nulitatea prezentului recurs.

Pentru considerentele expuse, se va admite excepţia nulităţii recursului declarat de revizuienta Asociaţia pentru SC S.P. M.T.S. SA împotriva Deciziei nr. 618 din 4 iunie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii invocate de intimaţii Primăria Municipiului Târgu Mureş şi U.A.T. Târgu Secuiesc prin primar.

Constată nul recursul declarat de revizuienta Asociaţia pentru SC S.P. M.T.S. SA împotriva Deciziei nr. 618 din 4 iunie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2014.