Admissibility of extraordinary appeal against non-reviewable order on case removal: application of procedural exclusion to all appeals
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as inadmissible the extraordinary appeal (contestaţie în anulare) filed by the appellant against a prior order, meaning the initial decision denying the removal of the case from the jurisdiction of the Alba Iulia Court of Appeal remains in force. The dispute concerned a procedural challenge to a summary order issued in a civil case, specifically regarding the transfer of the case to a different jurisdiction, where the appellant argued that the lower court's decision was subject to review. The decisive legal basis for the dismissal was Article 40(4) of the Code of Civil Procedure, which explicitly provides that decisions on the removal of a case are rendered without reasoning and are not subject to any form of appeal, whether ordinary or extraordinary; the Court held that recognizing such a remedy would violate the principle of legality and the constitutional principle of equality before the law, as procedural norms regarding jurisdiction and the exercise of rights are matters of public order.
Legislator headnote
AI generatedart. 40 alin. (4) C. proc. civ, art. 129 alin. (1) C. proc. civ; Admissibility of extraordinary appeal against non-reviewable order on case removal: application of procedural exclusion to all appeals: Se reţine însă că potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă niciunei căi de atac.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei în anulare constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 2875 din 27 mai 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins cererea formulată de petenţii D.H. şi D.K.E. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 12880/306/2009* al Curţii de Apel Alba Iulia.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie în anulare D.K.E. prin mandatar D.H.
Analizând contestaţia în anulare din perspectiva art. 40 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă., m considerarea argumentelor ce succed.
Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competenta, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală,
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Se reţine însă că potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă niciunei căi de atac.
Sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între acestea,
Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincţie (ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus).
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept,
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Pentru aceste considerente, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de D.K.E. prin mandatar D.H. împotriva Încheierii nr. 2875 din 27 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2015.
Procesat de GGC - GV