Appeal dismissed; user ordered to pay public communication remuneration for phonograms and litigation costs
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the user, upholding the lower court’s decision that obliges the user to pay approximately 1,537.60 RON in remuneration for the public communication of phonograms and associated penalties, thereby finding the collection society’s claim fully or partially valid after the first instance reduced the demanded amount. The dispute concerned the non-payment of licensing fees for the commercial use of music in an automotive showroom and a terrace, where the user challenged the procedural regularity of the expert report and the timing of the plaintiff's specification of claims, while the plaintiff argued the appeal was null due to improper grounds. The Court held that the appeal was not null because it contained a valid ground of illegality regarding the Court of Appeal's failure to verify the deadline for the specification of claims under Article 132 of the Civil Procedure Code, but ultimately found the appeal unfounded because Article 132 does not prescribe a specific deadline for adjusting the value of the subject matter of the claim, and the user had not properly raised the issue of the unreasoned rejection of objections to the expert report on appeal, rendering it inadmissible omisso medio.
Legislator headnote
AI generatedart. 108 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 132 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 306 alin. (3) C. proc. civ, art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ; Appeal dismissed; user ordered to pay public communication remuneration for phonograms and litigation costs: - Instanţa de apel nu a verificat termenul de depunere a cererii precizatoare în raport de dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., în condiţiile în care, prin motivele de apel, s-a susţinut depăşirea termenului, limitându-se la simpla afirmaţie - de altfel, greşită - că sunt erori materiale din cuprinsul încheierilor de şedinţă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1645 din 25 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis în parte cererea reclamantei U.P.F. din România (U.P.F.R.), în contradictoriu cu pârâta SC A.C.I. SRL, care a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1.537,60 lei, reprezentând remuneraţii datorate pentru showroom în perioada 1 octombrie 2010-30 aprilie 2013, precum şi la plata sumei de 1339,20 lei reprezentând remuneraţii datorate pentru terasă în perioada 1 iunie 2011-30 septembrie 2011, 1 iunie 2012-30 septembrie 2012 şi la plata penalităţilor de întârziere de 308 lei aferente perioadei 1 octombrie 2010-30 aprilie 2013; s-a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata actualizării remuneraţiei şi la încheierea contractelor licenţă neexclusivă.
În motivarea sentinţei, s-a constatat că pârâta are calitatea de utilizator de fonograme publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin comunicare publică, în sensul Legii nr. 8/1996, reclamanta făcând dovada că a încheiat cu pârâta autorizaţie de licenţă neexclusivă de utilizare a muzicii, în 2010, pentru cele 2 puncte de lucru deţinute, respectiv un showroom auto şi o terasă.
Pârâta nu a îndeplinit obligaţiile de plată a remuneraţiei, deşi a fost notificată în acest sens.
Tribunalul şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză în legătură cu întinderea despăgubirii datorate cu titlu de remuneraţie şi penalităţi de întârziere în perioada indicată de către reclamantă, dispunând în consecinţă.
Prin Decizia nr. 8 din 15 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă SC A.C.I. SRL împotriva sentinţei menţionate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, prin motivele de apel, sunt evocate erori din încheieri de şedinţă sau din considerentele sentinţei care, însă, nu afectează soluţia pronunţată.
În ce priveşte încheierea de dezbateri din data de 19 iunie 2013, Curtea a reţinut ca fiind eroare materială consemnarea la finalul încheierii că aceasta a fost pronunţată în şedinţa publică din data de 25 iunie 2013, întrucât, pe de o parte, cauza a fost amânată la 22 mai 2013 pentru data de 19 iunie 2013, iar pe de altă parte, presupusa vătămare nu a fost invocată de către pârâtă la următorul termen de judecată, contrar prevederilor art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
La acelaşi termen - 19 iunie 2013 - instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a pune în discuţia părţilor majorarea onorariului de expert, cerere inexistentă la dosar, dar necontestată de către părţi la termenul următor din data de 18 septembrie 2013, pârâta prin consilier juridic lăsând la aprecierea instanţei cererea expertului privind majorarea de onorariu.
La acelaşi termen, reprezentantul pârâtei a formulat concluzii atât cu privire la cererea pusă în discuţie de către intimată, cât şi asupra fondului cauzei, iar menţiunea că sunt „ (…) aceleaşi concluzii ca la termenul anterior” (când pârâta nu a fost reprezentată), nu afectează soluţia pronunţată, câtă vreme instanţa a acordat părţilor cuvântul pe fondul cauzei.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC A.C.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
- Dreptul la apărare al pârâtei a fost îngrădit, în condiţiile în care prima instanţă nu a arătat, prin considerentele sentinţei, motivele pentru care a respins obiecţiunile formulate de către pârâtă la raportul de expertiză, prin care s-a susţinut că, pentru stabilirea remuneraţiei cuvenite prin comunicarea publică de fonograme într-un anumit spaţiu, nu se pot aplica clauzele dintr-un contract încheiat pentru un alt punct de lucru.
- Instanţa de apel nu a verificat termenul de depunere a cererii precizatoare în raport de dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., în condiţiile în care, prin motivele de apel, s-a susţinut depăşirea termenului, limitându-se la simpla afirmaţie - de altfel, greşită - că sunt erori materiale din cuprinsul încheierilor de şedinţă.
La termenul de judecată din 17 octombrie 2014, intimata-reclamantă, prin avocat, a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 304 C. proc. civ. şi formularea de critici omisso medio, excepţie reţinută spre soluţionare odată cu recursul.
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.
Prin motivele de recurs, s-a susţinut că instanţa de apel nu a verificat termenul de depunere a cererii precizatoare în raport de dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., deşi s-a formulat un motiv de apel în acest sens, totodată, a apreciat greşit că ar fi vorba despre simple erori materiale în conţinutul încheierilor de şedinţă la care apelantul a făcut referire.
Această critică reprezintă un motiv de nelegalitate a deciziei recurate, susceptibilă de a fi analizată din perspectiva chiar a cazului de modificare invocat de către recurentă, respectiv cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar existenţa cel puţin a unei critici de nelegalitate este suficientă pentru a nu opera sancţiunea nulităţii recursului, preconizată de intimata - reclamantă şi întemeiată pe dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., chiar dacă cererea de recurs cuprinde şi motive ce nu pot fi încadrate în cazurile descrise de art. 304 C. proc. civ. sau sunt formulate omisso medio.
Recursul va fi analizat prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, urmând a fi înlăturate susţinerile ce nu pun în discuţie incidenţa vreunuia dintre cazurile de modificare sau de casare expres şi limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ.
În consecinţă, excepţia nulităţii va fi respinsă ca neîntemeiată.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.
În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la nerespectarea dreptului la apărare al pârâtei, se constată că acestea au în vedere judecata în primă instanţă, respectiv dispoziţiile din încheierea de şedinţă de la termenul din 19 iunie 2013, la care tribunalul a respins obiecţiunile formulate de către pârâtă la raportul de expertiză.
Or, pârâta nu a formulat prin motivele de apel critici referitoare la nemotivarea dispoziţiei primei instanţe de respingere a obiecţiunilor la raportul de expertiză, astfel încât susţinerea unei asemenea critici direct în recurs este formulată omisso medio, ca atare inadmisibilă, după cum corect a susţinut intimata - reclamantă, urmând a fi înlăturată ca atare.
În ceea ce priveşte critica referitoare la neverificarea de către instanţa de apel a termenului de formulare a cererii precizatoare de către reclamantă, în raport de dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., invocate prin motivele de apel, se constată că nu este fondată, în condiţiile în care norma în discuţie nu prevede un termen procedural înlăuntrul căruia se poate corecta de către reclamant cuantumul pretenţiilor indicat prin cererea de chemare în judecată şi a cărui respectare să fie susceptibilă de verificare de către instanţa de judecată.
Prin cererea depusă la dosar pentru termenul de judecată din 19 iunie 2013, reclamanta a precizat câtimea pretenţiilor deduse judecăţii, însuşindu-şi concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cererea prin care reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii nu echivalează cu o modificare a cererii, ci reprezintă o simplă precizare a cuantumului pretenţiilor, de care instanţa ia act prin încheierea de şedinţă.
Nefiind o cerere modificatoare, atare precizare a valorii obiectului cererii nu este legată de legiuitor de prima zi de înfăţişare şi, în absenţa unui alt termen procedural prescris pentru formularea sa, rezultă că poate fi formulată oricând în cursul judecăţii în primă instanţă (şi chiar în apel, în condiţiile strict prevăzute de art. 294 alin. (2) C. proc. civ.), instanţa consemnând în încheierea de şedinţă formularea unei cereri cu acest obiect.
Se constată, de altfel, că susţinerile recurentului pe acest aspect sunt lipsite de interes, în condiţiile în care, prin cererea precizatoare în discuţie, reclamanta a micşorat în fapt câtimea pretenţiilor indicate prin cererea de chemare în judecată, astfel încât înlăturarea precizării, preconizată de către pârâtă, ar fi condus la stabilirea în sarcina sa a plăţii unei sume mai mari.
Astfel, iniţial reclamanta a arătat că suma de bani datorată de către pârâtă este de 3.681,31 lei, la care urmau să se adauge penalităţi de întârziere pentru unul dintre spaţiile în care s-a făcut comunicarea publică de fonograme, iar prin precizarea de la 19 iunie 2013, reclamanta a învederat că pretenţiile sale constau în plata sumei de 3.334,32 lei (din care prima instanţă a scăzut chiar suma de 59,52 lei).
Dată fiind lipsa de finalitate a criticii cu acest obiect şi faţă de toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În conformitate cu art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă la plata sumei de 1.240 lei către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat pentru faza recursului, conform facturii fiscale din 2 octombrie 2014 şi a ordinului de plată datat 16 octombrie 2014 (file 19 - 20 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.C.I. SRL împotriva Deciziei nr. 8/A din 15 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurenta-pârâtă la plata sumei de 1.240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă U.P.F. din România.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2014.