Negative conflict of competence resolved: referred court barred from invoking ex officio private territorial incompetence

Conflict negativ de competenţă. Competenţă teritorială alternativă. Invocarea excepţiei de către instanţa de trimitere. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competenţa instanţelor

Index alfabetic : acţiune în despăgubiri

competenţă teritorială

conflict negativ de competenţă

C. proc. civ., art. 115, art. 130 alin. (3), art. 133 pct. 1, art. 135 alin. (1)

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinare nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În condiţiile în care pârâtul invocă, în mod procedural, prin întâmpinare, excepţia de necompetenţă de ordine privată, instanţa de trimitere nu mai poate analiza din nou aceeaşi excepţie, indiferent dacă ar fi pusă în discuţie din oficiu sau ca urmare a unei solicitări a părţilor, fiind depăşit momentul procedural stabilit de legiuitor pentru o asemenea analiză.

În consecinţă, în urma declinării de competenţă dispusă de prima instanţă, instanţa de trimitere este obligată să soluţioneze litigiul cu care a fost învestită, ea neavând dreptul să invoce, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială de ordin privat.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1054 din 2 aprilie 2015

Notă : În acelaşi sens este şi Decizia nr. 4265 din 30 octombrie 2012 publicată în Buletinul Jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 2012.

Prin acţiunea înregistră pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 25.06.2016, reclamanta SC O.V.I.G. SA a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii C.N.A.D.N.R. şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri T., obligarea pârâtelor la plata sumei de 4312,34 lei cu titlu de indemnizaţie de asigurare şi dobândă legală; cu cheltuieli de judecată.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 136/1995, art. 998-999 C. civ. şi ale O.G. nr. 13/2011.

Pârâta C.N.A.D.N.R. – prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri T. a formulat întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, solicitând declinarea competenţei instanţei către Judecătoria Petroşani, având în vedere locul producerii accidentului.

Prin sentinţa civilă nr. 16142 din 05.11.2014 pronunţată de Judecătoria Timişoara, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de judecată Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, instanța a luat în considerare dispozițiile art. 107 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 113 C. proc. civ., și, având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâtul Direcția Regională de Drumuri și Poduri T. a fost chemată în judecată în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al C.N.A.D.N.R. al cărui sediu se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 1 București.

Primind dosarul, Judecătoria Sectorului 1 București a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, reținând următoarele :

În conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau are sediul pârâtul. Totodată, potrivit art. 112 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia.

Astfel cum rezultă din chiar acţiunea formulată de reclamantă, în îndeplinirea îndatoririi de a stabili cadrul procesual referitor la părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., reclamanta a indicat că înţelege să solicite chemarea în judecată, în calitate de pârâte, atât a pârâtei C.N.A.D.N.R., precum şi pârâtei Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri T.

Prin urmare, raportat la caracterul alternativ al competenţei instituită de dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., constatând că în virtutea principiului disponibilităţii instanţa nu poate face aprecieri cu privire la voinţa reclamantei de a chema o anumită persoană în judecată, cât timp acea persoană a fost indicată expres în acţiune, capacitatea/calitatea acesteia urmând a fi soluţionată ulterior citării ambelor pârâte indicate, instanţa a reţinut că de la data la care reclamanta şi-a exprimat opţiunea de a sesiza Judecătoria Timişoara, în circumscripţia căreia îşi are sediul pârâta Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri T., aceasta a devenit singura instanţă competentă să soluţioneze prezenta acţiune. Faptul că şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti ar fi fost competentă nu prezintă relevanţă în condiţiile în care anterior a fost sesizată o altă instanţă competentă, în conformitate cu dispoziţiile art. 112 C. proc. civ.

Faţă de aceste aspecte, Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 1276/2015 din 27 ianuarie 2015, a admis excepţia necompetenţei teritoriale; a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Timişoara; în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut următoarele:

În prezenta cauză, instanţa a fost învestită cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei de 3827,97 lei cu titlu de indemnizaţie asigurare şi a sumei de 484,37 lei cu titlu de dobânda legală calculată de la data de 23.12.2011 şi până la data de 15.06.2014 şi dobânda legală în continuare până la data plăţii efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 115 C. proc. civ., în materia cererilor în despăgubiri, reclamantul are la dispoziție patru instanțe deopotrivă competente.

În raport de aceste precizări, se constată că în speță se pune în discuție excepția necompetenţei teritoriale de ordine privată, care se supune dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.: „Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinare nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.

Întrucât aceste norme sunt de competenţă teritorială relativă, nesocotirea lor putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât şi numai până la prima zi de înfăţişare, în caz contrar instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul.

În speţă, în faţa primei instanţe sesizate (Judecătoria Timișoara) pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, analizată de către instanță, care a constatat că în cauză nu sunt incidente alte dispoziții care să stabilească o competență exclusivă în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În raport de aceste considerente, de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte a apreciat că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune personală, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenţei teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opţiunea alegerii între mai multe instanţe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Urmare a declinării de competență, Judecătoria Sectorului 1 București a rămas competentă să judece litigiul, ea neavând dreptul să invoce, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială relativă, cum greşit s-a procedat în cauză.

Se reţine că legiuitorul a reformat sistemul excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor. În noua viziune legislativă, doar excepţiile de necompetenţă de ordine publică pot fi invocate din oficiu de către judecător, în timp ce excepţiile de necompetenţă de ordine privată rămân în sarcina pârâtului sub aspectul invocării lor.

În condiţiile în care pârâtul invocă, în mod procedural, prin întâmpinare, excepţia de necompetenţă de ordine privată, instanţa de trimitere nu mai poate analiza din nou aceeaşi excepţie, indiferent dacă ar fi pusă în discuţie din oficiu sau ca urmare a unei solicitări a părţilor, fiind depăşit momentul procedural stabilit de legiuitor pentru o asemenea analiză.

În consecinţă, în urma declinării de competenţă dispusă de prima instanţă, instanţa de trimitere este obligată să soluţioneze litigiul cu care a fost învestită, cu excepţia necompetenţei de ordine publică, invocată în condiţiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte a stabilit competenţa teritorială de judecare a cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.