Limits of adapting foreign cumulative sentences under Romanian penal law: prohibition on substituting arithmetic cumulation with domestic statutory caps unless total exceeds legal maximums

Hotărâre de condamnare pronunţată de o instanţă străină. Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Concurs de infracţiuni

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri prevăzute în legi speciale. Legea nr. 302/2004. Drept penal. Partea generală. Legea penală şi limitele ei de aplicare. Aplicarea legii penale

Indice alfabetic: Drept penal

- aplicarea legii penale mai favorabile

C. pen., art. 6

În aplicarea art. 6 C. pen., a Deciziei nr. 1/2014 şi a Deciziei nr. 13/2014, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa română nu poate reduce în baza dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. pedeapsa rezultantă aplicată, prin cumul aritmetic, în cazul unui concurs de infracţiuni, prin hotărârea de condamnare pronunţată de instanţa străină, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004, adaptarea pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni este permisă numai în ipoteza în care aceasta depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii.

Prin urmare, în ipoteza în care instanţa străină a aplicat pedeapsa rezultantă prin cumul aritmetic, dacă instanţa română a redus pedepsele stabilite prin hotărârea de condamnare pronunţată de instanţa străină pentru infracţiuni concurente în temeiul Deciziei nr. 13/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, noua pedeapsă rezultantă nu se aplică potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., ci prin menţinerea cumulului aritmetic aplicat de instanţa străină cu autoritate de lucru judecat.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2508 din 9 septembrie 2014

Prin sentinţa nr. 114 din 24 iunie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă contestaţia formulată de condamnatul N.B. împotriva sentinţei penale nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi a sentinţei penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, iar în temeiul Deciziei nr. 13/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au fost desfiinţate în parte sentinţele penale menţionate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 23 alin. (7) din Legea nr. 255/2013 coroborat cu art. 6 alin. (1) C. pen., a fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 20 de ani închisoare, aplicată condamnatului N.B. prin sentinţa penală nr. 16 din 8 iunie 2004 a Tribunalului de Audienţă Provincială din Castellon - Secţiunea a II-a, Regatul Spaniei, definitivă la data de 3 octombrie 2005 şi recunoscută prin sentinţa penală nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, astfel cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 22 iulie 2010 a aceleiaşi instanţe şi modificată prin sentinţa penală nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 36/A din 3 martie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală în pedepsele principale componente, şi anume:

- 13 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) şi c) C. pen. anterior, actualmente infracţiunea prevăzută în art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen.;

- 4 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 189 alin. (2) C. pen. anterior, actualmente infracţiunea prevăzută în art. 205 alin. (1) şi (3) lit. c) C. pen.;

- 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, actualmente infracţiunea prevăzută în art. 48 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.

A fost redusă pedeapsa principală aplicată condamnatului N.B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen. la 12 ani închisoare.

Au fost recontopite pedepsele principale menţionate, astfel cum au fost reindividualizate şi s-a constatat că, potrivit regulii cumulului aritmetic, intrat în puterea lucrului judecat prin recunoaşterea hotărârii penale spaniole, condamnatul N.B. ar avea de executat o pedeapsă principală totală de 19 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul Deciziei nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost redusă pedeapsa principală rezultantă mai sus menţionată la maximul la care se poate ajunge în baza dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., şi anume la 14 ani şi 6 luni de închisoare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale contestate.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii, întocmit de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în baza sentinţei penale nr. 565 din 28 octombrie 2013 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

Faţă de cererea-contestaţie formulată de către condamnatul N.B., contestaţie ce se sprijină pe noţiunea de lege penală mai favorabilă, curtea de apel a constatat că aceasta este întemeiată, întrucât, odată cu apariţia Deciziei nr. 13 din 5 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. pen., privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile şi cu privire la hotărârea de condamnare pronunţată de un alt stat faţă de cetăţenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

În continuare, curtea de apel a observat că Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată de Secţiile Unite în recurs în interesul legii nu îşi mai găseşte aplicabilitatea în cauza de faţă.

Astfel, se impune interpretarea strictă a acestei decizii care menţionează că instanţa, în soluţionarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român.

Or, după intrarea în vigoare a noului Cod penal, care nu mai prevede noţiunea de cumul juridic în cazul sancţionării concursului de infracţiuni, ci un sistem mixt juridico-aritmetic stabilit prin dispoziţiile art. 39, care are ca scop tocmai încercarea de compatibilizare a legislaţiei penale române cu aceea de referinţă occidentală, apar ca fiind caduce consecinţele obligatorii ale respectivului recurs în interesul legii.

Faţă de cele astfel reţinute, în temeiul Deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost redusă pedeapsa principală rezultantă menţionată la maximul la care se poate ajunge în baza dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., şi anume la 14 ani şi 6 luni de închisoare.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie procurorul.

Analizând sentinţa contestată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Prin Decizia nr. 13 din 5 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a admis sesizarea formulată de Tribunalul Harghita, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. pen. cu privire la hotărârile de condamnare pronunţate de un alt stat faţă de cetăţeni români aflaţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României.

S-a stabilit că dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. pen., privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile şi cu privire la hotărârea de condamnare pronunţată de un alt stat faţă de cetăţenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere decizia anterior menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sentinţa penală nr. 114 din 24 iunie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, contestată de procuror, a fost dată cu greşita aplicare a legii, respectiv a art. 6 C. pen., astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În cuprinsul acestei decizii se arată că aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive trebuie analizată prin prisma a două principii fundamentale, şi anume principiul legalităţii incriminării, respectiv principiul autorităţii de lucru judecat.

Potrivit primului principiu, nicio pedeapsă nu poate fi aplicată decât dacă era prevăzută de legea penală în momentul săvârşirii infracţiunii (nulla poena sine lege). De asemenea, nu pot fi aplicate alte pedepse decât cele prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă.

Principiul autorităţii de lucru judecat (care are două efecte de natură diferită: un efect pozitiv, şi anume acela că hotărârea care a dobândit autoritate de lucru judecat poate fi pusă în executare şi un efect negativ care constă în faptul că hotărârea cu autoritate de lucru judecat, datorită faptului că dobândeşte valoare de adevăr în ceea ce priveşte fapta şi persoana judecată, creează un obstacol în reanalizarea, de către instanţă, a conflictului soluţionat definitiv) sau principiul intangibilităţii lucrului judecat poate fi influenţat doar prin apariţia unei legi noi unde maximul special prevăzut de aceasta este mai mic decât pedeapsa aplicată în baza legii vechi.

Totodată, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile speciale prevăzute de Legea nr. 302/2004, care sunt aplicabile în cauză. Astfel, recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine este prevăzută în art. 135 al legii menţionate.

Conform art. 135 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute în art. 136, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, se atribuie hotărârii judecătoreşti străine efecte juridice pe teritoriul României şi se dispune transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate.

În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare infracţiune în parte, aşa cum se prevede în cuprinsul art. 135 alin. (4) din acelaşi act normativ.

La art. 135 alin. (6) lit. a) şi b) din Legea nr. 302/2004 se prevede că instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, poate dispune, prin sentinţă, recunoaşterea şi executarea pedepsei aplicate de instanţa străină, iar în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare poate adapta, prin sentinţă, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanţa străină, potrivit alin. (7) şi (8) sau, atunci când adaptarea nu este posibilă, stabileşte şi aplică, prin sentinţă, pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită.

În cuprinsul art. 135 alin. (7) din legea menţionată se arată că instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanţa străină, atunci când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română, precum şi atunci când durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

După cum se poate observa, în procedura de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine, instanţa română procedează la adaptarea pedepsei rezultante aplicate de instanţa străină în cazul unui concurs de infracţiuni, în situaţia în care aceasta depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

Având în vedere prevederile menţionate, în mod corect a procedat prima instanţă, în sensul reducerii pedepsei principale aplicată condamnatului N.B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 218 alin. (1) şi (3) lit. f) C. pen. de la 13 ani şi 6 luni la 12 ani închisoare.

Însă, la momentul recontopirii pedepselor principale, instanţa de fond în mod greşit a aplicat Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Reducerea pedepsei principale rezultante la maximul la care se poate ajunge în baza dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. (14 ani şi 6 luni de închisoare), conform deciziei anterior menţionate, încalcă principiul autorităţii de lucru judecat al cumulului aritmetic, aplicat de instanţele spaniole.

Hotărârea de condamnare îşi păstrează caracterul de extraneitate şi după recunoaşterea sa de către autorităţile judiciare române, astfel că nu poate fi convertită în hotărâre a unei instanţe judecătoreşti din România, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti căreia prin recunoaştere i se conferă doar puterea de a-şi produce efectele juridice recunoscute de legea română.

În plus, cu privire la concursul de infracţiuni, dispoziţiile legii române privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală se referă la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislaţia naţională, iar nu la incompatibilitatea sistemelor prin care se determină pedeapsa rezultantă.

În acelaşi sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunţată într-un recurs în interesul legii, în sensul că instanţa, în soluţionarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român. Această decizie este aplicabilă în speţă, contrar celor reţinute de instanţa de fond.

Conform cumulului aritmetic, condamnatul N.B. are de executat o pedeapsă principală totală de 19 ani şi 6 luni închisoare.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia formulată de procuror împotriva sentinţei nr. 114 din 24 iunie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a desfiinţat în parte sentinţa penală contestată şi, rejudecând:

A înlăturat dispoziţia primei instanţe de reducere, în temeiul Deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a pedepsei principale rezultante de la 19 ani şi 6 luni închisoare la 14 ani şi 6 luni închisoare, maximul la care se putea ajunge în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contestatorul N.B. urmând să execute pedeapsa principală totală de 19 ani şi 6 luni închisoare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate.