Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3683/2012 AI generated

Inadmissibility of appeal against final judicial review of prosecutorial inaction

Case Number Decizia nr. 3683/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeals filed by the complainants against the Court of Appeal of Timişoara's decision to reject their complaint against the prosecutor's resolution not to initiate criminal proceedings, thereby upholding the lower court's ruling; the complainants were ordered to pay 150 lei each in judicial costs to the state. The dispute involved a procedural challenge where the complainants filed a complaint under Article 2781 of the Code of Criminal Procedure regarding the inaction of the prosecution, which the appellate court had already dismissed as unfounded and finalized. The decisive legal basis for the dismissal was Article 2781(10) of the Code of Criminal Procedure, which explicitly renders the judgment on such complaints final and not susceptible to appeal, and Article 3851, which limits the scope of appeals to non-final judicial decisions, establishing that the filing of an appeal against a final decision is inadmissible and violates the principle of legality.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 3851 C. proc. pen, art. 2781 alin. (10) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final judicial review of prosecutorial inaction: În conformitate cu dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.

Keywords

AI generated
limits of judicial review code of criminal procedure principle of legality procedural review cassation review civil judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
33/ PI din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi petenţii la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
art. 3851 C. proc. pen
În conformitate cu dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
art. 2781 alin. (10) C. proc. pen
Dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art.
art. 2781 C. proc. pen
202/2010, prevăd că hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea formulată în baza art. 2781 C. proc. pen., este definitivă.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza actelor de la dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 33/ PI din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins. ca nefondată. plângerea petenţilor T.F. şi T.V. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 352/P/2011 din 11 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi petenţii la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinţei penale menţionate, petenţii T.F. şi T.V. au declarat recurs.

Recursurile sunt inadmisibile.

În conformitate cu dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.

Dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, prevăd că hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea formulată în baza art. 2781 C. proc. pen., este definitivă.

În consecinţă, petenţii au declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive. Exercitarea căii de atac a recursului împotriva unei astfel de hotărâri judecătoreşti este inadmisibilă, nefiind prevăzută de lege, iar recunoaşterea unor căi de atac, în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenţii T.F. şi T.V.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenţii T.F. şi T.V. împotriva sentinţei penale nr. 33/ PI din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurenţii petenţi la plata sumei de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 noiembrie 2012.