Second sentence-reduction challenge barred by res judicata; prior ruling restored

Deliberând asupra contestaţiilor formulate, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 83/F din 10 septembrie 2014 Curtea de Apel Braşov a admis contestaţia formulată de condamnatul A.G.D. împotriva Sentinţei penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul penal nr. 602/64/2008.

În baza art. 6 alin. (1) C. pen., a redus de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare pedeapsa aplicată condamnatului A.G.D. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1968, ( actualmente infracţiunea este prevăzută la art. 205 alin. (1) C. pen.), prin Sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul penal nr. 602/64/2008 şi, menţinută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

Curtea a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 72 emis la 22 mai 2013 de Curtea de Apel Braşov şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind dedusă din pedeapsă durata reţinerii din 05 februarie 2008.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, petentul a fost condamnat la două pedepse, de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, respectiv de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. şi, în baza art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1968, i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea.de 8 ani închisoare.

Instanţa a reţinut că odată cu intrarea în vigoarea noului C. pen., pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, în încadrarea juridică prevăzută la art. 205 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat petentul, limitele de pedeapsă au fost reduse fiind cuprinse între 1 şi 7 ani, spre deosebire de reglementarea C. pen. din 1968, unde limitele erau între 7 şi 15 ani închisoare.

Cum petentului îi fusese individualizată pedeapsa de instanţa ce l-a condamnat conform vechiului C. pen. orientată spre minim, acesta a solicitat ca, prin aplicarea legii penale mai favorabile, să-i fie reorientată pedeapsa spre minimul din legea nouă, deci spre 1 an închisoare.

Curtea a arătat că principiul aplicării legii penale mai favorabile la situaţii definitiv judecate, cuprins în art. 6 alin. (1) C. pen., a fost reglementat de legiuitor în sensul aplicării lui numai în situaţia în care sancţiunea aplicată definitiv depăşeşte maximul din legea nouă şi numai până la acest maxim, dorindu-se înlăturarea acelei părţi din pedeapsă ce nu mai corespundea noului C. pen., urmând ca pedepsele aplicate definitiv pentru aceeaşi infracţiune ce depăşesc acest maxim să fi egalizate la nivelul maximului special.

Observând că pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de lipsire de libertate (8 ani închisoare) este mai mare decât maximul din legea nouă (7 ani închisoare), având în vedere Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare şi, întrucât pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi nu depăşeşte maximul la care se poate ajunge conform art. 39 C. pen., pedeapsa rezultantă a rămas astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.

Împotriva acestei sentinţe au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi condamnatul A.G.D.

Ministerul Public, în esenţă, a solicitat prin motivele scrise, desfiinţarea sentinţei şi rejudecând, respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, întrucât prin Sentinţa nr. 3/CC din 14 februarie 2014 Curtea de Apel Târgu Mureş a admis sesizarea comisiei de evaluare a incidenţei legii penale mai favorabile întemeiată pe dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. pen. şi a dispus în consecinţă.

Condamnatul A.G.D., prin motivele scrise a arătat că, de fapt, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. pen. şi nicidecum aplicarea legii penale mai favorabile.

Examinând contestaţiile prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorul A.G.D. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 8 ani închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate şi la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj sub forma complicităţii, prin Sentinţa penală nr. 49 din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, definitivă la data de 21 mai 2013, prin Decizia penală nr. 1705/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Prin Sentinţa penală nr. 3/CC din 14 februarie 2014, rămasă definitivă prin necontestare, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis sesizarea comisiei de evaluare a incidenţei legii penale mai favorabile din Penitenciarul Miercurea-Ciuc, a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, a redus pedeapsa pentru infracţiunea de lipsire de libertate de la 8 ani la maximul special prevăzut de noul C. pen., respectiv de 7 ani şi, în urma contopirii pedepselor a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 7 ani închisoare. Totodată au fost menţinute pedepsele accesorii, dedusă reţinerea din data de 5 februarie 2008 şi considerată ca executată din durata pedepsei perioada de la 27 mai 2013 până în prezent. Mandatul de executare a pedepsei nr. 72/2012 a fost anulat şi s-a emis unul nou, conform celor dispuse prin Sentinţa nr. 3/CC/2014.

La data de 18 august 2014, condamnatul A.G.D. a sesizat Curtea de Apel Braşov cu o nouă contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocând o cauză de micşorare a pedepsei prin intrarea în vigoare a noului C. pen. ce prevede limite de pedeapsă mult mai mici pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, considerând că se impune coborârea pedepsei aplicate sub maximul special din legea nouă, proporţional cu cât s-au redus limitele de pedeapsă. În cuprinsul concluziilor scrise depuse odată cu ocazia acordării ultimului cuvânt, contestatorul a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. pen. întrucât limitează retroactivitatea legii penale doar până la maximul special.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că au fost promovate două contestaţii la executare, având acelaşi obiect, respectiv aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive, privind aceeaşi persoană, respectiv pe condamnatul A.G.D., întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Se constată că cea de a doua contestaţie la executare a fost promovată după soluţionarea în mod definitiv a primei, prin Sentinţa penală nr. 3/CC din 14 februarie 2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen. "cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări". În acelaşi sens a statuat şi Înalta Curte prin Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 dată în recurs în interesul legii potrivit căreia situaţia juridică stabilită prin soluţionarea definitivă a unei cauze penale deduse judecăţii reflectă adevărul impus de recunoaşterea principiului de drept "res judicata pro veritate habetur".

De aceea, o nouă contestaţie la executare devine inadmisibilă, operând efectele autorităţii de lucru judecat, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive şi apărări invocate în raport cu cererea rezolvată anterior, cu caracter definitiv.

În ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că a fost formulată în faţa curţii după ce s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei, or după intrarea în dezbateri nu mai pot fi depuse cereri noi nici măcar ataşat concluziilor scrise, întrucât instanţa ar încălca principiul contradictorialităţii.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi condamnatul A.G.D. împotriva Sentinţei penale nr. 83/F din 10 septembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va desfiinţa, în totalitate sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul A.G.D.

În temeiul art. 275 C. proc. pen. va obliga contestatorul intimat condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de soluţionarea cauzei în fond, iar cheltuielile judiciare, ocazionate de soluţionarea contestaţiilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi de condamnat, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi condamnatul A.G.D. împotriva Sentinţei penale nr. 83/F din 10 septembrie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează în totalitate sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul A.G.D.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond, din care 100 RON constituie onorariul avocatului din oficiu.

Cheltuielile judiciare, ocazionate de soluţionarea contestaţiilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi de condamnat, rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul intimat condamnat, în sumă de 25 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - NN