Commercial lease termination by term expiration versus breach; competence res judicata and severance of damages claims

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1868 din 20 noiembrie 2007 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios-administrativ, dată în fond după casarea dispusă prin Decizia nr. 330 din 26 martie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea reclamantului M.D. din com. Vulcana Pandele, judeţul Dâmboviţa privind rezilierea contractului de închiriere încheiat cu pârâta SC E. SRL Bucureşti, autentificat din 15 mai 1997 de B.N.P., I.E. din Târgovişte, reţinând că la data pronunţării contractul încetase prin împlinirea termenului pentru care fusese încheiat, respectiv la 15 mai 2007.

În consecinţă s-a admis cererea în evacuarea pârâtei, aceasta nemaiavând nici un titlu asupra spaţiului închiriat.

Prin aceeaşi sentinţă s-a disjuns cererea principală completatoare şi cererea reconvenţională a pârâtei şi având în vedere cuantumul pretenţiilor reciproce reprezentând chiria restantă şi despăgubiri solicitate de pârâta-reclamantă, au fost trimise spre competentă soluţionare Judecătoriei Pucioasa.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 48 din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios adminisitrativ şi fiscal.

Instanţa de apel a reţinut că urmare Deciziei nr. 330 din 26 martie 2007 dată de Curtea de Apel Ploieşti ca instanţă de recurs, natura comercială a cauzei şi competenţa soluţionării ei de către Tribunalul Dâmboviţa a fost irevocabil stabilită.

De asemenea s-a reţinut că solicitarea declinării competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, în temeiul art. 7 C. proc. civ., formulată de apelantă la 26 iunie 2007 a fost făcută tardiv, după prima zi de înfăţişare şi în acelaşi timp şi nefondat în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., obligaţia comercială luând naştere în raza teritorială a Tribunalului Dâmboviţa, instanţă în raza căreia s-au făcut şi plăţile.

Cât priveşte disjungerea dispusă de instanţa de fond s-a apreciat ca fiind temeinică şi legală instanţa făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 165 C. proc. civ., cererile disjunse necesitând probatoriu a cărui administrare ar fi afectat celeritatea soluţionării pricinii, mai ales că expirase durata contractului.

Cum apelanta fusese de acord cu rezilierea contractului, dar nu din culpa sa, s-a apreciat că nu poate formula critici cu privire la modul de soluţionare a acestei cereri.

În consecinţă apelul său a fost respins ca nefondat, apreciindu-se că sentinţa de fond a fost corect şi temeinic motivată.

Nemulţumită de această decizie pârâta SC E. SRL a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta critică greşita soluţionare a excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, reţinându-se eronat că ea ar fi invocat-o la 26 iunie 2007 şi nu la 29 august 2007, termen care constituia prima zi de înfăţişare.

De asemenea instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 10 pct. 1 C. proc. civ., dispoziţiile acestui text negăsindu-se în clauzele contractului, aşa încât erau incidente dispoziţiile art. 7 C. proc. civ.

Recurenta critică şi disjungerea cererii completatoare a reclamantului întrucât ea a fost făcută după prima zi de înfăţişare, aşa încât era tardivă.

Greşită este în opinia recurentei şi soluţia dată asupra valabilităţii contractului, soluţia din apel neţinând cont de sentinţa civilă nr. 442/2002 a Judecătoriei Târgovişte care stabilea culpa reclamantului în executarea contractului, aspecte ce au intrat în puterea lucrului judecat.

Întrucât instanţa de apel nu a răspuns tuturor criticilor sale, apreciază că au fost încălcate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. cât şi cele ale art. 315 C. proc. civ., instanţele neţinând cont de indicaţiile date prin Decizia de casare nr. 330 din 26 martie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti.

Prin întâmpinare intimatul reclamant a invocat nulitatea recursului, apreciind că cele invocate de recurentă nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. - cum a susţinut aceasta - ci în pct. 11 din acelaşi text, abrogat, criticile vizând netemeinicia sentinţei.

Pe fond s-a solicitat respingerea recursului întrucât recurenta a invocat critici ce nu au legătură cu cauza.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. şi analizând excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul reclamant, Curtea o apreciază ca nefondată întrucât deşi recurenta a invocat în finalul motivării recursului dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., criticile formulate sunt încadrabile - potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. - în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici care urmează a fi analizate.

Astfel, recurenta a invocat greşita soluţionare a excepţiei necompetenţei teritoriale şi neaplicarea dispoziţiilor art. 7 C. proc. civ., critică apreciată de Curte ca nefondată întrucât chestiunea competenţei instanţei a fost irevocabil tranşată prin Decizia nr. 330 din 26 martie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, decizie invocată de altfel de instanţa de apel dar şi de recurent în criticile sale şi care a avut în vedere exclusiv competenţa instanţei de fond.

În acest context este irelevantă atât motivarea deciziei din apel pe aspectul incidenţei art. 7 sau art. 10 C. proc. civ. cât şi criticile recurentei.

De reţinut că Decizia nr. 330/2007 a fost dată după ce anterior litigiul părţilor mai parcursese alte două cicluri procesuale finalizate prin casare cu trimitere spre rejudecare tot Tribunalului Dâmboviţa, aşa încât excepţia necompetenţei teritoriale nici nu mai putea fi pusă în discuţie de recurentă în fond după casările dispuse de Curtea de Apel Ploieşti, ca instanţă de recurs la a cele date, litigiul fiind pe rol din 19 septembrie 2003.

Neîntemeiată este apreciată şi critica privind greşita disjungere a cererii completatoare a reclamantului şi a cererii reconvenţionale deoarece, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, instanţa de fond a avut în vedere atât criteriul celerităţii soluţionării pricinii cât şi faptul că soluţionarea cererilor în despăgubiri formulate de părţi necesită administrarea unor probatorii, fapt ce ar fi afectat celeritatea rezolvării celorlalte cereri, aşa încât s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 165 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii legale disjungerea soluţionării unor petite sau cereri formulate de părţi este lăsată la aprecierea judecătorului învestit cu soluţionarea pricinii, dacă el „socoteşte” că este întârziată soluţionarea altor cereri.

De asemenea, Curtea apreciază ca nefondată şi critica în legătură cu rezilierea contractului şi ignorarea sentinţei civile nr. 442/2002 a Judecătoriei Târgovişte deoarece instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra rezilierii - ca sancţiune a neexecutării obligaţiilor contractuale - ci a constatat că acest petit este fără obiect întrucât raporturile contractuale au încetat prin împlinirea termenului pentru care el fusese încheiat.

În consecinţă, Curtea apreciază că decizia din apel este temeinic motivată şi legală, aşa încât va respinge recursul pârâtei ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC E. SRL prin reprezentant legal P.N. împotriva Deciziei nr. 48 din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2008.