Contractual penalty cap inapplicable to pre-2003 construction contract under law-in-time principle

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 3970, pronunţată la data de 29 septembrie 2005, secţia a VI-a comercială, a Tribunalului Bucureşti a admis, în parte, cererea precizată, formulată de reclamanta SC M.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC L. SA, pe care a obligat-o să plătească reclamantei echivalentul în lei la cursul oficial al B.N.R. din ziua plăţii al sumei de 138.357 dolari SUA, reprezentând contravaloare lucrări realizate, inclusiv T.V.A. şi al sumei de 77.220 dolari SUA, reprezentând penalităţi de 3 % pe zi, pentru 33 de zile la valoarea contractului iniţial, de la 28 septembrie 2002, precum şi suma de 70.050.000 lei, reprezentând taxă timbru parţială şi onorarii expertize.

Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de antrepriză din 26 februarie 2002 şi prin actele adiţionale la acesta, din probele administrate rezultând că aceasta nu a luat măsuri pentru obţinerea produselor solicitate şi a modificat planul de executare a lucrărilor neaflându-se, aşadar, în situaţia de a putea invoca excepţia de neexecutare a contractului, întrucât ea este cea care nu şi-a executat obligaţiile.

Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins ca nefondat de secţia a V-a comercială, a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 475, pronunţată la data de 24 octombrie 2007.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut, prin prisma motivelor de apel şi probelor administrate, în raport cu sentinţa apelată, ca fiind neîntemeiate criticile referitoare la faptul că lucrarea nu a fost executată integral şi la termen, având în vedere că pârâta a fost de acord cu prelungirea termenului de predare a clădirii, în condiţiile în care pe parcursul executării lucrărilor, a cerut, fie modificarea unora dintre acestea, fie efectuarea de lucrări suplimentare - care au necesitat, în mod obiectiv, o perioadă de timp mai mare decât cea convenită iniţial - a acceptat şi a primit în fapt clădirea pe care o foloseşte de la data întocmirii procesului - verbal de recepţie intermediar, situaţie în care trebuia să plătească preţul aferent lucrărilor, dar a refuzat.

Instanţa de apel nu a primit susţinerea apelantei - pârâte că a efectuat plata lucrărilor executate către reclamantă prin produse, în natură, în sensul că acestea sunt depozitate şi ţinute la dispoziţia intimatei - reclamante, aşa cum părţile au stabilit de comun acord şi a înlăturat critica privind modul defectuos de întocmire a expertizelor, cu motivarea că, în apel, s-a efectuat o nouă expertiză care a confirmat executarea lucrărilor iniţiale cât şi a celor suplimentare şi în ce măsură acestea acoperă pretenţiile reclamantei - apreciind că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, pe baza probelor administrate, judicios analizate şi a făcut o interpretare şi apreciere adecvată a clauzelor contractuale şi dispoziţiilor legale în materie, specifice speţei.

Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta - pârâtă invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive, nestructurate, s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat greşit regulile privind excepţia de neexecutare a contractului - ignorând faptul că obligaţia de plată se năştea după îndeplinirea de către constructor a obligaţiilor sale - precum şi contractul - cu referire la modalitatea de plată şi concluziile raportului de expertiză; a încălcat dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 prin ignorarea, depăşirii limitei legale a cuantumului penalităţilor şi nu a analizat apărarea referitoare la nulitatea clauzei prevăzute de art. 7.3. din contract - recurenta neprecizând relevanţa afirmaţiilor vizând fondul cauzei şi criticilor aduse instanţei de fond, faţă de decizia recurată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Recursul este nefondat.

Astfel, motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii în cazul în care, deşi rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecăţii ori înţelesul lui, instanţa de apel, prin interpretarea greşită dată acestuia, îi alterează, în mod substanţial, natura sau înţelesul lămurit, vădit neîndoielnic.

Este de observat că instanţa de apel a reţinut, ca atare, cele cuprinse în contractul părţilor cu privire la modalitatea de plată în natură şi că interpretarea situaţiei de fapt din perspectiva excepţiei de neexecutare ca şi interpretarea dată probelor, cu referire la expertize, nu justifică invocarea precitatului motiv de recurs bazat, exclusiv, pe denaturarea actului juridic.

Cum contractul în litigiu a fost încheiat la data de 6 februarie 2002, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 469/2002, nu se poate reţine, în cauză, incidenţa prevederilor art. 4.3. din acest act normativ, faţă de principiul statornicit prin art. 1 C. civ., consacrat constituţional prin art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

În ce priveşte critica nepronunţării instanţei de apel asupra apărării referitoare la nulitatea clauzei 7.3. din contractul părţilor, se constată că aceasta nu mai poate face obiect al recursului după abrogarea pct. 10 al art. 304 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC L. SA Bucureşti, împotriva Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 475 din 24 octombrie 2007, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2008.