Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2910/2008 AI generated

Sale-purchase contract annulment appeal annulled for unstamping; recourse dismissed upon proof of citation including judicial tax warning

Case Number Decizia nr. 2910/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's recourse as unfounded, upholding the appellate court's decision to annul the first-instance appeal for lack of stamp duty payment. The dispute concerned an action to annul a 2005 sale-purchase contract, where the appellant had filed an appeal against the first-instance dismissal but failed to pay the required judicial taxes; the appellate court subsequently annulled that appeal as unstamped. Rejecting the appellant's argument that they had not been duly summoned for the appellate hearing, the Court found that the record explicitly showed the appellant was cited with a specific warning regarding the obligation to deposit the judicial stamp duty, thereby satisfying the procedural requirements for the application of the sanction. The ruling relies on the mandatory procedural norms of the Code of Civil Procedure regarding the content and service of summons (Articles 85 and 88) and the statutory requirements for tax payment under the relevant judicial tax laws, confirming that the annulment of the unstamped appeal was correct and that no grounds for recourse under Article 304 were established.

Legislator headnote

AI generated

art. 11 din Legea nr. 146/1997, art. 3 din Legea nr. 123/1997, art. 304 pct. 5 C. proc. civ, art. 85 C. proc. civ, art. 92 alin. (1) C. proc. civ, art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Sale-purchase contract annulment appeal annulled for unstamping; recourse dismissed upon proof of citation including judicial tax warning: Este unanim admis, atât de doctrină cât şi de jurisprudenţă, că citaţia, ca act scris, se defineşte prin câteva atribute: este un act oficial, care provine de la autoritatea judecătorească, fiind transmisă din oficiu, iar judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel (art. 85 C. proc. civ.), este un act probator, cât priveşte îndeplinirea îndatoririi instanţei; este un act solemn sau ad validitatem, dovada citării neputându-se face prin alte mijloace decât procesul verbal de primire a citaţiei (art. 92 alin. (1) C. proc. civ.); este un act autentic, aşa încât alterarea cuprinsului său poate constitui infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale.

Keywords

AI generated
annulment of contract contract of sale payment of stamp duty article of civil procedure grounds for cassation proof of payment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2985 din 19 octombrie 2007 a respins acţiunea având ca obiect „acţiune în anulare” formulată de reclamantul P.I. domiciliat în Suceava judeţul Suceava în contradictoriu cu pârâţii SC I. SRL cu sediul social în Suceava, judeţul Suceava, B.A. şi G.V.A. domiciliaţi în Suceava, judeţul Suceava, prin care s-a cerut să se constate nulitatea relativă a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 1 noiembrie 2005, autentificat de judecătorul sindic prin încheierea din 2 noiembrie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 5243/2000 încheiat între pârâţii menţionaţi anterior.

Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2 din 21 ianuarie 2008 a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantul P.I. împotriva sentinţei nr. 2985 din 19 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că apelantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 6 lei şi a depunerii timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei, obligaţie ce-i revenea potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi art. 3 din Legea nr. 123/1997, deşi a fost citat cu această menţiune.

Împotriva Deciziei nr. 2 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamantul P.I., care în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece nu a fost citat pentru termenul din 21 ianuarie 2008.

Intimaţii pârâţi SC I. SRL, B.A. şi G.V.A. au depus întâmpinări, prin care au cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantului pentru următoarele considerente.

Este unanim admis, atât de doctrină cât şi de jurisprudenţă, că citaţia, ca act scris, se defineşte prin câteva atribute: este un act oficial, care provine de la autoritatea judecătorească, fiind transmisă din oficiu, iar judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel (art. 85 C. proc. civ.), este un act probator, cât priveşte îndeplinirea îndatoririi instanţei; este un act solemn sau ad validitatem, dovada citării neputându-se face prin alte mijloace decât procesul verbal de primire a citaţiei (art. 92 alin. (1) C. proc. civ.); este un act autentic, aşa încât alterarea cuprinsului său poate constitui infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale.

Având asemenea atribute, cuprinsul şi modalităţile de comunicare a citaţiei, au fost minuţios şi imperativ reglementate în conţinutul art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în sensul că obligatoriu, printre altele ea trebuie să precizeze numele, domiciliul şi calitatea celui citat, sub regimul sancţionator al nulităţii.

Această nulitate a actului de procedură atrage nevalabilitatea lui şi drept consecinţă el încetează să producă efectele pentru care a fost făcut din cauza neobservării sau încălcării condiţiilor prevăzute de lege pentru realizarea lui.

Din verificarea întregii documentaţii apare fără putere de tăgadă că reclamantul P.I. a fost citat pentru termenul din 21 ianuarie 2008, în calitatea de apelant, la instanţa de apel, cu menţiunea expresă de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 6 lei noi (60.000 lei vechi) precum şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei noi (3.000 lei vechi) împrejurare atestată de procesul verbal din 24 decembrie 2007 (fila 6 Dosar nr. 4764/86/2007 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ.

Corect a fost apreciată situaţia de fapt şi de drept care a condus la aplicarea regimului sancţionator al anulării ca netimbrat al apelului, reţiuni care conduc la respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul P.I. împotriva Deciziei nr. 2 din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerinţă prevăzută de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva Deciziei nr. 2 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 16 octombrie 2008.