Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2691/2008 AI generated

Declaratory action to correct Trade Registry entries barred as an impermissible substitute for the exclusive appeal remedy against delegated judge orders

Case Number Decizia nr. 2691/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, upholding the lower courts' decisions that rejected the plaintiff's claim as inadmissible. The dispute concerned a company’s attempt to use a declaratory action under Article 111 of the Civil Procedure Code, in relation to Law No. 26/1990, to rectify errors in two orders issued by the delegated judge of the Trade Registry regarding the revocation of a former administrator. The court determined that the plaintiff’s petition effectively sought to modify the operative parts of the registry orders, which legally constitutes a path for reformation (appeal) rather than a new lawsuit; since Law No. 26/1990 permits only a direct appeal against such delegated judge orders, and the statutory time limit for that appeal had expired, the declaratory action was barred. Consequently, the final operative outcome is that the previous instances' rulings remain in force, denying the plaintiff relief.

Legislator headnote

AI generated

art. 111 C. proc. civ, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, art. 304 pct. 8 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Declaratory action to correct Trade Registry entries barred as an impermissible substitute for the exclusive appeal remedy against delegated judge orders: Prealabil analizării motivelor de recurs, se impune o precizare, în sensul că, deşi recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticile formulate sunt dezvoltate global, nefiind structurate potrivit fiecărui motiv în parte.

Keywords

AI generated
declaratory decision operative part of an order statutory limits article of civil procedure delegated decision direct civil action

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta SC C. SA Topliţa a solicitat ca, în baza art. 111 C. proc. civ. rap. la art. 25 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 26/1990, să se constate că încheierea nr. 6087 din 22 noiembrie 2006 a Judecătorului delegat de pe lângă O.R.C. Harghita este parţial eronată; să se dispună modificarea încheierii sus menţionate, să se constate că fostul administrator al societăţii, C.M. a fost revocat în urma hotărârii A.G.A. din 29 martie 2004; să se constate că şi încheierea din 7 iunie 2004 este parţial eronată; să se dispună înregistrarea la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Harghita a hotărârii ce se va pronunţa, în sensul celor solicitate anterior.

Prin sentinţa nr. 2154 din 21 iunie 2007, Tribunalul Harghita, secţia civilă, a respins acţiunea reclamantei, reţinându-se că cererea formulată este inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., întrucât partea avea la dispoziţie acţiunea în realizarea dreptului.

Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Tg.Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, care prin Decizia nr. 63/A din 24 septembrie 2007, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că, deşi acţiunea este intitulată în constatare, tinde în fapt, la modificarea dispozitivului celor două încheieri ale judecătorului delegat, astfel încât, această acţiune nu poate avea decât natura juridică a unei căi de reformare, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, care reglementează calea de atac împotriva acestor încheieri.

Împotriva deciziei curţii de apel, a declarat recurs reclamanta, pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea spre rejudecare.

În argumentarea motivelor invocate, recurenta a susţinut că cele două instanţe au interpretat greşit natura juridică a acţiunii introductive de instanţă, temeiul de drept indicat fiind art. 111 C. proc. civ., raportat la art. 25 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 26/1990. A mai susţinut recurenta că datorită faptului că nu a sesizat eroarea cuprinsă în încheierea nr. 3078 din 7 iunie 2004, în termenul legal de recurs, a fost obligată să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată, fiind singura modalitate prin care putea obţine modificarea înregistrărilor eronate şi clarificarea succesiunii în timp a deciziilor privind administrarea societăţii. S-a mai susţinut de către recurentă că, datorită efectuării unor înregistrări de menţiuni ulterioare celor ce fac obiectul prezentei cauze, aceasta nu mai avea la îndemână acţiunea în realizare prevăzută de dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 26/1990 şi pentru acest motiv a recurs la temeiul juridic prevăzut de art. 111 C. proc. civ.

Recurenta a mai susţinut că soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, reprezintă o denegare de dreptate, având în vedere că instanţa nu numai că a refuzat să judece fondul cauzei, dar a şi apreciat eronat asupra admisibilităţii acţiunii.

Recursul este nefondat.

Prealabil analizării motivelor de recurs, se impune o precizare, în sensul că, deşi recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticile formulate sunt dezvoltate global, nefiind structurate potrivit fiecărui motiv în parte.

Motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează schimbarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, prin interpretarea greşită a acestuia

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acest motiv are de regulă în vedere, încălcarea legii de drept substanţial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile în speţă.

În argumentarea motivelor invocate, s-a susţinut, în esenţă, că instanţa a pronunţat o soluţie greşită în ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii, apreciind eronat asupra naturii juridice a cererii.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, se constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect că, potrivit petitelor acţiunii, reclamanta tinde la modificarea dispozitivului celor două încheieri ale judecătorului delegat, astfel că această acţiune are natura unei căi de atac de reformare, ceea ce nu este permis, având în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, potrivit cărora încheierile judecătorului delegat sunt supuse numai recursului.

Mai mult decât atât, este de observat că însăşi recurenta arată că a formulat prezenta acţiune, deoarece nu a sesizat erorile cuprinse în încheierea nr. 3078, decât ulterior termenului de recurs prevăzut de dispoziţiile legale ce reglementează activitatea Registrului Comerţului. Or, din moment ce reclamanta avea la dispoziţie calea de atac a recursului împotriva încheierilor judecătorului delegat, nu putea fi primită cererea în constatare potrivit dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ.

Referitor la critica privind denegarea de dreptate, se constată că şi aceasta este nefondată, instanţele nefăcând altceva decăt să analizeze cererea, prin prisma temeiului de drept invocat de reclamantă, în virtutea principiului disponibilităţii.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat şi interpretat în mod judicios atât înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cât şi dispoziţiile legale incidente în cauză, iar soluţia pronunţată este la adăpost de orice critică.

Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Topliţa, împotriva Deciziei nr. 63/A din 24 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Tg.Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 2 octombrie 2008.