Legality of statutory minimum admission exam grade for legal profession: no violation of superior law

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea, astfel cum a fost ulterior precizată, adresată Curţii de Apel Alba Iulia, reclamantul P.V.O. în contradictoriu cu pârâţii UNBR, INPPA, INPPA Centrul Teritorial Timiş a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 61 din 3 decembrie 2011 a Consiliului UNBR de validare a examenului de primire în profesia de avocat stagiar sesiunea octombrie 2011, precum şi a rezultatelor acestuia; să se constate nulitatea celei de-a doua etape a examenului, procedura de corectare iniţială a lucrărilor şi recorectarea după formularea contestaţiilor fiind viciată; să se constate că, potrivit art. 6 alin. (5) din Regulament, media obţinută de reclamant este 7,75; să se dispună obligarea Consiliului UNBR să emită decizia de primire în profesia de avocat şi recunoaşterea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea de candidat admis în profesia de avocat stagiar.

Reclamantul P.V.O. a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2), art. 5 alin. (2) lit. b), art. 6 alin. (5), art. 28, art. 29, art. 30, art. 31, art. 32, art. 33 şi art. 34 din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat.

2. Hotărârea instanţei de fond pe excepţia de nelegalitate invocată.

A. Prin Încheierea din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost respinsă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2), art. 5 alin. (2) lit. b), art. 6 alin. (5), art. 28, art. 29, art. 30, art. 31, art. 32, art. 33 şi art. 34 din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat, invocată de reclamantul P.V.O.

B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanţe.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin excepţie s-a invocat nelegalitatea art. 5 alin. (2) şi art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat, fiind nesocotit art. 1 pct. 5 şi 6 din Cap. 1 din Regulament.

Cu referire la această susţinere instanţa a constatat că excepţia este inadmisibilă, întrucât nu se invocă un aspect de nelegalitate al dispoziţiilor din regulament, ci se susţine că două dispoziţii ale acestuia ar fi contradictorii.

A reţinut instanţa de primă jurisdicţie faptul că prin excepţia de nelegalitate se verifică legalitatea actului administrativ, în speţă Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi nu conformitatea unor dispoziţii ale actului administrativ cu alte dispoziţii ale aceluiaşi act.

În ceea ce priveşte nelegalitatea art. 5 alin. (2), art. 5 alin. (2) lit. b), art. 6 alin. (5), art. 28, art. 29, art. 30, art. 31, art. 32, art. 33 şi art. 34 din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat pentru motivul că încalcă în mod flagrant dispoziţiile unui act cu forţă juridică superioară, ale art. 12 şi art. 17 din Legea nr. 51/1995, instanţa de fond a reţinut că susţinerea reclamantului este neîntemeiată, întrucât însăşi dispoziţiile legale prevăd obligativitatea susţinerii unui examen în vederea primirii în profesia de avocat.

Astfel, instanţa nu a primit apărările reclamantului în sensul că art. 12 nu condiţionează dobândirea calităţii de avocat de un alt examen decât cel de licenţă, atât timp cât dispoziţiile art. 17 din Lege face referire expresă la faptul că primirea în profesia de avocat se realizează numai în baza unui examen. Pe de altă parte, chiar dacă în cadrul unui examen se susţin două sau mai multe probe, această împrejurare nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale, examenul având în continuare un caracter unic. Nici stabilirea unui punctaj minim pentru promovarea examenului nu poate fi apreciată ca o dispoziţie nelegală a regulamentului, deoarece, în lipsa unui astfel de punctaj, desfăşurarea unui examen ar fi lipsită de conţinut şi fără nicio eficienţă, fiind necesar ca accesul în profesia de avocat să fie urmarea deţinerii unor cunoştinţe adecvate, evaluate pe baza notelor obţinute de fiecare candidat.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond a concluzionat că dispoziţiile art. 5 alin. (2), art. 5 alin. (2) lit. b), art. 6 alin. (5), art. 28, art. 29, art. 30, art. 31, art. 32, art. 33 şi art. 34 din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat nu cuprind prevederi contrare dispoziţiilor art. 12 şi 17 din Legea nr. 51/1995. De asemenea, instanţa a reţinut că excepţia invocată nu este inadmisibilă, actul contestat fiind un act administrativ emis în regim de putere publică, de Uniunea Naţională a Barourilor din România, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

2. Recursul declarat de P.V.O.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că în mod greşit a apreciat judecătorul fondului faptul că nota minimă de accedere în profesie 7, nu constituie un adaos la lege şi nu constituie o dispoziţie nelegală a regulamentului.

S-a susţinut că dispoziţiile art. 6 alin. (5) şi art. 34 alin. (2) prin raportare la art. 17 şi art. 33 din Legea nr. 51/1995 sunt nelegale, întrucât dispoziţiile din lege nu impun o medie minimă şi, cu atât mai mult, nu condiţionează promovarea examenului şi primirea în profesia de avocat stagiar de obţinerea acestui prag, care este prevăzut în regulament.

A susţinut că legiuitorul român (ca de altfel şi corpurile legiuitoare din Germania, Marea Britanie, Finlanda, Suedia, Franţa, Belgia, Austria, Spania, Portugalia) a apreciat că după absolvirea unei facultăţi de drept cu durata stabilită de lege, un licenţiat deţine cunoştinţele adecvate pentru a fi avocat, piaţa serviciilor fiind singura care va stabili dacă acesta deţine sau nu cunoştinţele necesare.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Instanţa de control judiciar a reţinut că principala critică formulată de recurent priveşte faptul că actele normative care reglementează profesia de avocat nu impun o medie minimă şi nu condiţionează promovarea examenului şi primirea în profesia de avocat, ori această interpretare nu poate fi primită de Înalta Curte.

Înalta Curte are în vedere faptul că fiecare profesie are reglementată prin lege posibilitatea de accedere la acea profesie. Prin Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi prin Statutul profesiei de avocat au fost reglementate modalităţile de primire în profesia de avocat.

Prin Regulamentul privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul INPPA au fost stabilite condiţiile şi modalitatea de desfăşurare a examenului prevăzut de lege, dispoziţii care nu contravin în nici un fel dispoziţiilor cu forţă juridică superioară, respectiv dispoziţiilor din Legea nr. 51/1995.

Astfel, faptul că este stabilită o notă minimă la examenul de primire în profesia de avocat nu contravine normelor legale, întrucât întotdeauna la un examen de primire în profesie se scot la concurs anumite posturi bine determinate numeric. Or, în cazul primirii în profesia de avocat nu este stabilit un număr fix de posturi scoase la concurs, ci singura limită impusă este nota de concurs, ceea ce înseamnă că este asigurată intrarea în profesie a unui număr nelimitat de persoane care obţin nota minimă de concurs.

Faţă de titlul şi obiectul de reglementare al actelor administrative contestate, instanţa de control judiciar a reţinut că nu au fost încălcate, prin dispoziţiile vizate de recurent, norme legale ori constituţionale.

Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, Înalta Curte va menţine soluţia instanţei de fond şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., instanţa va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de P.V.O. împotriva Încheierii din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM