Company's challenge to route allocation regulation rejected as local autonomy preserved

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Procedura în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată sub nr. 2541/110/2011/a1 la Curtea de Apel Bacău, reclamanta reclamanta SC S.V. SRL a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei art. 19 alin. (2) din Ordinului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor) nr. 353/2007.

În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta a arătat că art. 19 alin. (2) din Ordinul nr. 353/2007 intră în conflict cu dispoziţiile art. 19 alin. (1), art. 19 alin. (4), art. 21 alin. (4), art. 22 lit. b), art. 23 alin. (1) din Ordinul MIRA nr. 353/2007 şi cu art. 37 alin. (10) din Legea nr. 92/2007.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 245/2012 din 20 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate acţiunea promovată de reclamanta SC S.V. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, SC G.T. SRL Târgovişte şi Consiliul Judeţean Bacău - prin Comisia Paritară, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat dispoziţiile legale incidente, constatând că Ordinul MIRA nr. 353/2007 a fost emis în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (10) din Legea nr. 92/2007 în virtutea atribuţiilor conferite pârâtei de către legiuitor în cuprinsul prevederilor O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare.

Ca urmare, Ordinul MIRA nr. 353/2007 nu contravine principiul autonomiei locale, lăsând autorităţii administraţiei publice locale posibilitatea de a-şi gestiona treburile publice, potrivit legii.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că autorul excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ are obligaţia legală de a indica motivele de nelegalitate, atunci când solicită aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/200 cu modificările şi completările ulterioare, obligaţie pe care, în cauza de faţă, reclamantul nu a înţeles să o îndeplinească, acesta nefăcând altceva decât să citeze o serie de articole din cadrul aceluiaşi a normativ ce cuprinde şi norma legală cu a cărei excepţie de nelegalitate a fost învestită instanţa de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta de SC ”S.V.” SRL a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, societatea recurentă susţine că Instanţa a dat o greşită interpretare actelor juridice esenţiale în dezlegarea cauzei şi a făcut o greşită aplicare a legii respingând excepţia de nelegalitate ca nefondată, motivând că autorul excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ are obligaţia legală de a indica motivele de nelegalitate.

Prin evocarea excepţiei de nelegalitate, am criticat, precizează recurenta, dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Ordinul nr. 353/2007 potrivit cu care atribuirea traseelor se face exclusiv prin licitaţie electronica, deoarece, dacă s-ar admite o asemenea ipoteza a normei juridice, s-ar înţelege ca A.S.S.I., ca operator naţional al licitaţiei electronice s-ar substitui Consiliului Judeţean în competenţa atribuirii traseelor. Art. 19 alin. (2), prevede ca operaţiunea de atribuire se face electronic, prin sistem naţional şi ca pe baza rezultatelor Comisia Paritară emite o hotărâre.

Recurenta precizează că norma din Legea nr. 92/2007 nu face trimitere la rezultatele operatorului ca fiind obligatorii pentru comisie. Din considerente practice şi pentru a preîntâmpina abuzurile unor operatori ofertanţi, dispoziţiile art. 22, lit. b) şi art. 23, alin. (1), îi limitează la a licita pe traseele de atribuit la numărul de autovehicule necesare şi suficiente pentru a asigura efectiv transportul pentru toate traseele la care au licitat. Or, în speţă, se poate observa ca intervenţia comisiei paritare a avut în vedere tocmai o asemenea situaţie.

Aşadar, prin dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Ordinul nr. 353/2007 se încalcă principiile gestiunii programului de transport judeţean de către autoritatea locală şi principiul autonomiei locale.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte reţine că aceasta nu este fondată, în condiţiile în care cererea de promovare a căii de atac conţine toate menţiunile prevăzute de art. 3021 C. proc. civ., incluzând motivele de nelegalitate susţinute, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi argumentele de fapt şi de drept pe care se întemeiază.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate trebuie să verifice concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României, republicată şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Instanţa de fond a apreciat cu justeţe-în opinia Înaltei Curţi - situaţia de fapt şi prevederile legale incidente în cauză, pronunţând o soluţie legală şi temeinică, iar argumentele expuse de recurenta-reclamantă în motivele de recurs nu pot conduce la modificarea sentinţei atacate.

Astfel cum rezultă din analiza lucrărilor dosarului, actul administrativ care face obiectul excepţiei de nelegalitate a fost emis în baza şi executarea Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare, care are ca obiect stabilirea cadrului juridic privind înfiinţarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea, finanţarea şi controlul funcţionării serviciilor de transport public în comune, oraşe, municipii, judeţe şi în zonele asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară şi care abilitează ministrul administraţiei şi internelor să emită norme metodologice de aplicare a acestui act normativ.

Alin. (2) al art. 19 din Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, aprobate prin Ordinul MIRA nr. 353/2007, prevede următoarele:

„Atribuirea traseelor se va face electronic prin sistemul naţional, pentru fiecare judeţ, urmând ca pe baza rezultatelor acesteia comisia paritară să emită propuneri privind traseele atribuite”.

Din interpretarea textului, reiese fără echivoc că aceasta este o prevedere care nu contravine legii, respectiv licenţele de traseu se atribuie prin hotărâre a consiliului judeţean, pe baza propunerilor comisiei paritare.

Ca urmare, decizia atribuirii licenţelor de traseu aparţine, în virtutea autonomiei locale, autorităţilor administraţiei publice locale, prin Consiliul Judeţean. Astfel, la adoptarea hotărârilor, Consiliul Judeţean dispune de instrumente legale pentru justificarea oportunităţii şi legalităţii actului ce urmează să fie aprobat.

Aşadar, Ordinul MIRA nr. 353/2007 nu contravine principiul autonomiei locale, lăsând autorităţii administraţiei publice locale posibilitatea de a-şi gestiona treburile publice, potrivit legii.

Înalta Curte reţine că prevederile celor două acte normative mai sus menţionate, în forma în perioada de referinţă, nu intră în contradicţie, acestea completându-se reciproc, în sensul că art. 37 alin. (10) din Legea nr. 92/2007 prevede „în cazul transportului public judeţean de persoane realizat prin curse regulate, licenţa de traseu se atribuie pe baza hotărârii Comisiei Paritare formate din (..) şi se emite de către ARR", iar art. 19 alin. (2) dispune: „atribuirea traseelor se va face electronic prin sistem naţional pentru fiecare judeţ, urmând ca, pe baza rezultatelor acestuia, Comisia paritară să emită o hotărâre privind traseele atribuite".

Pe de altă parte, în mod corect a reţinut Curtea de apel că reclamanta nu a indicat într-o manieră clară motivele de nelegalitate ale actului administrativ în raport cu care s-a solicitat aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, odată cu instituţionalizarea prin Legea nr. 554/2004 a excepţiei de nelegalitate, instanţa de contencios administrativ stabileşte, în baza principiilor legalităţii, ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepţii.

Prin urmare, excepţia de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la legea în a cărei executare au fost emise.

Aşadar, reclamanta trebuia să individualizeze, în concret, modul în care dispoziţiile criticate se abat de la normele legale, cu forţă juridică superioară, relevante pentru domeniul reglementat, în executarea şi în temeiul cărora au fost emise.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC ”S.V.” SRL împotriva Sentinţei nr. 245/2012 din 20 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.

Procesat de GGC - LM