Criminal complaint against prosecutor dismissed as inadmissible for failure to exhaust prior procedural remedies and meet formal requirements

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 184/1/2010, petentul A.I. a formulat „plângere penală” împotriva intimatului I.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals intelectual, complicitate la furt calificat, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

În motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 7 decembrie 2009, în temeiul art. 275 C. proc. pen., a formulat plângere împotriva magistratului menţionat anterior, plângere care a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, organ judiciar care până la data de 31 decembrie 2009 (data trimiterii prin poştă a cererii), nu i-a comunicat nicio rezoluţie, încălcând dispoziţiile art. 277 şi 278 C. proc. pen.

În susţinerea cererii, petentul a depus copie de pe plângerea înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Examinând plângerea formulată, Înalta Curte constată că petentul A.I. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistratul I.M. sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, însă în motivarea cererii acesta face referire la nemulţumirile sale legate de nesoluţionarea în termen de către Parchet a unei plângeri formulate în temeiul dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen.

Înalta Curte constată că petentul A.I., în cererea sa, face referiri atât la plângere, ca mod de sesizare a organelor judiciare, cât şi la plângere, ca mijloc de atacare a actelor procurorului, fiind inadmisibilă o „combinare” a acestor instituţii.

Astfel, plângerea, ca mod de sesizare a organelor de urmărire penală, se deosebeşte, din punct de vedere al noţiunii juridice, atât de plângerea reglementată de art. 275 - 278 C. proc. pen., ca mijloc de atacare a actelor de urmărire penală la procuror, cât şi de plângerea prevăzută în art. 2781 C. proc. pen., ca mijloc de sesizare a instanţei cu privire la nelegalitatea /netemeinicia soluţiilor de neurmărire penală pronunţată de procuror.

Potrivit art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.

Conform art. 222 C. proc. pen., care reglementează actul procedural al plângerii, ca unul din măsurile de sesizare a organelor de urmărire penală despre săvârşirea unei fapte penale, plângerea scrisă trebuie să cuprindă: numele, calitatea şi domiciliul petentului, descrierea faptei care constituie obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă prin care se pot dovedi împrejurările cauzei.

Or, în speţa dedusă judecăţii se observă că dacă s-ar considera că petentul a formulat plângere, ca mod de sesizare, aceasta este infimă, nu cuprinde menţiunile obligatorii cerute de art. 222 C. proc. pen., aspecte care ating inadmisibilitatea cererii.

Petentul a mai menţionat în cererea sa că a mai formulat o plângere împotriva magistratului, înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie însă, parchetul nu a pronunţat nicio soluţie în decurs de aproximativ 20 zile, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen. referitoare la plângerea greşit îndreptată.

De asemenea, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor legale prevăzute de art. 275 - 278 şi art. 278 C. proc. pen., care reglementează modul în care sunt supuse controlului măsurile şi actele de urmărire penală, petentul ar fi trebuit să parcurgă două etape obligatorii, anterioare momentului sesizării instanţei.

Astfel, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta, se rezolvă de prim procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de apel şi procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conform art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 C. proc. pen., împotriva soluţiei de neurmărire penală dată de procuror, persoana vătămată precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere adresată instanţei competente în termen de 20 zile de la comunicarea modului de rezolvare.

Admisibilitatea plângerii petentului adresată direct instanţei se apreciază din perspectiva textelor legale anterior menţionate. Însă, din conţinutul plângerii rezultă că aceste etape anterioare, obligatorii, nu au fost parcurse, în cauză nefiind pronunţată, până în prezent, o soluţie de neurmărire penală, din cele prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petent, plângere care nu îndeplineşte condiţiile de fond şi formă reglementate în art. 222 C. proc. pen. şi, respectiv, art. 275 şi următoarele C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.I.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2010.