Criminal revision petition for lack of subject-matter jurisdiction, referring case to first-instance court
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice remanded the case to the Bucharest Sector 4 District Court, determining that the lower court was the competent jurisdiction to adjudicate the petition, effectively resolving the procedural dispute by clarifying authority rather than addressing the merits. The case involved a victim's petition for review against a final appellate decision that had dismissed a complaint regarding a prosecutor's refusal to initiate criminal proceedings for fraud and forgery, where the victim argued that the judicial assessment of evidence was flawed. The decisive legal basis was Article 401 of the Code of Criminal Procedure, which establishes that the court of first instance is the competent authority to handle revision petitions, as the review request effectively targeted the original final sentence of the District Court rather than the procedural dismissal of the appeal at the cassation level.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 lit. b) C. proc. pen, articolul 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 399 alin. (1) C. proc. pen; Criminal revision petition for lack of subject-matter jurisdiction, referring case to first-instance court: Aşa fiind, este esenţială constatarea că, cererea de revizuire pentru a fost întocmit referatul procurorului cu concluzii, urmare a actelor de cercetare efectuate în sensul dispoziţiilor art. 399 alin. (1) C. proc. pen., vizează în realitate Sentinţa penală nr. 688 din 21 aprilie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 785/4/2008 rămasă definitivă prin respingerea recursului petiţionarului T.N. prin decizia penală nr. 945/R din 7 august 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cererii de revizuire de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. La data de 22 iulie 2009 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, referatul nr. 13796/3890/III/6/2009 din 13 iulie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, cu concluzii scrise cu referire la cererea de revizuire a deciziei nr. 3576 din 5 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 785/4/2008.
II. Examinând referatul cu concluzii al procurorului sus-menţionat şi decizia deja indicată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, se reţine, cu titlu de premisă că la origine petiţionarul revizuient T.N. a formulat o plângere împotriva numitului T.C. înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Ulterior, la data de 4 ianuarie 2008 prin rezoluţia cu numărul 2632/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 Bucureşti, s-a confirmat propunerea de neînceperea urmăririi penale faţă de T.C. sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 193 şi 194 C. pen., în temeiul articolului 228 alineatul 6 raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. Soluţia a fost menţinută prin rezoluţia cu numărul 3577/II-1/2007 din data de 27 decembrie 2007 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 Bucureşti.
Susnumitul a formulat plângere la instanţa de judecată, iar prin sentinţa penală cu numărul 688 din data de 21 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul cu numărul 785/4/2008 al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată, în baza articolul 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe numitul T.N. a formulat recurs, ce a fost respins ca nefondat prin decizia penală cu numărul 945/R din 7 august 2008, Tribunalul București constatând că, soluţia de neînceperea urmăririi penale cu numărul 2632/P/2007 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 4 Bucureşti este temeinică şi legală.
S-a formulat al doilea recurs împotriva sentinţei cu numărul 688 din data de 21 aprilie 2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, ce a fost respins ca inadmisibil prin decizia penală cu numărul 1103/R din 15 septembrie 2008.
Împotriva acestei decizii a Curţii de Apel s-a formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce a fost respins ca inadmisibil la data de 5 noiembrie 2008 prin decizia cu numărul 3576 în Dosarul cu numărul 785/4/2008.
Numitul T.N. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei 3576 în dosarul cu numărul 785/4/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie susţinând că, instanţa nu a apreciat just probele relevante din dosar şi împrejurările date, dând mai multă importanţă „erorii neprofesionale juridice, decât pericolul social şi daunelor morale şi materiale pricinuite de delicvenţi”.
Aşa fiind, este esenţială constatarea că, cererea de revizuire pentru a fost întocmit referatul procurorului cu concluzii, urmare a actelor de cercetare efectuate în sensul dispoziţiilor art. 399 alin. (1) C. proc. pen., vizează în realitate Sentinţa penală nr. 688 din 21 aprilie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 785/4/2008 rămasă definitivă prin respingerea recursului petiţionarului T.N. prin decizia penală nr. 945/R din 7 august 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
În consecinţă, văzând dispoziţiile imperative ale art. 401 teza I C. proc. pen., Înalta Curte constată că în planul competenţei materiale a instanţei care să soluţioneze cererea de revizuire de faţă, aceasta este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă în speţă, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Aşa fiind, cererea de revizuire formulată de revizuientul T.N. se va trimite instanţei, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Trimite cererea de revizuire formulată de revizuentul T.N. a Sentinţei penale nr. 688 din 21 aprilie 2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 785/4/2008, la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, spre competentă soluţionare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 noiembrie 2009.