Provisional release from pretrial detention in organized money laundering and abuse of position charges: necessity of detention despite personal guarantees

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 148/F din 16 noiembrie 2012 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza dispoziţiilor art. 1608a alin. 6 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M şi a obligat pe inculpat la 350 lei cheltuieli judiciare către stat.

A reţinut instanţa că faţă de complexitatea cauzei reflectată în numărul mare al părţilor implicate, al volumelor dosarelor, multitudinea şi complexitatea probelor ce vor fi solicitate de procuror şi inculpaţi, detenţia preventivă a inculpaţilor nu este excesivă şi ţinând seama, şi de împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele pretinse, a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, iar menţinerea arestării preventive a acestuia este impusă şi de necesitatea continuării audierii inculpaţilor de necesitatea unei bune administrări a justiţiei.

Împotriva încheierii nr. 148/F din 16 noiembrie 2012, a declarat recurs inculpatul B.M. şi a solicitat admiterea recursului si dispunerea liberării provizorii, arătând că nu există indicii şi temeiuri că inculpatul ar influenţa buna desfăşurare a procesului penal şi a avut o atitudine sinceră.

Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul B.M. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Inculpatul B.M. este cercetat alături de alţi 10 inculpaţi pentru infracţiuni privind spălare de bani, folosirea funcţiei şi influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite şi criminalitate organizată, prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Încheierea atacată este temeinică şi legală, critîcîle formulate de recurentul inculpat B.M. dovedindu-se a fi neîntemeiate.

În concordanţă cu prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.

În virtutea acestei competenţe, instanţa de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecinţe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate şi interesul general de a fi descoperite şi sancţionate faptele antisociale ş] persoanele responsabile de comiterea lor.

Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal, în ansamblul său.

În plus, se constată că în absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce ţin de împrejurările concrete ale cauzei, cât şi la datele care circumstanţiază persoana inculpatului.

În raport de consideraţiile jurisprudenţiale anterior expuse, Înalta Curte constată că prima instanţa a apreciat corect în circumstanţele cauzei că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului B.M. nu este întemeiată.

În acest sens, se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunilor de spălare de bani, folosirea funcţiei şi influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite şi criminalitate organizată.

În acest context factual, deşi temeiul arestării prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., nu constituie un element cu valoare prohibitivă absolută în acordarea liberării provizorii, în situaţia în care sunt întrunite evident ambele condiţii cerute de acest temei de arestare, cererea inculpatului B.M. nu este oportună, întrucât niciuna din garanţiile personale invocate de inculpat nu este de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care I-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.

Prin urmare aspectele de ordin personal invocate de inculpatul B.M., respectiv că nu există indicii şi temeiuri că inculpatul ar influenţa buna desfăşurare a procesului penal, că a avut o atitudine sinceră si are doi copii în întreţinere, nu pot fi prevalente în aprecierea posibilităţii îndeplinirii scopului măsurilor preventive prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, aceste împrejurări nefiind de natură a influenţa ori a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului B.M. la acest moment procesual şi,Reconstituind garanţii suficiente că inculpatul nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.

În aceste condiţii este evident că lăsarea în libertate, la acest moment procesul, a inculpatului B.M. ar putea influenţa în mod negativ desfăşurarea cercetării judecătoreşti, având în vedere că în cauză inculpatul este cercetat alături de alţi 10 inculpaţi, pentru infracţiuni deosebit de grave cât şi stadiul procedurii al dosarului la acest moment.

În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii nr. 148/F din 16 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 675/46/2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii nr. 148/F din 16 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 675/46/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 27 noiembrie 2012.