Extraordinary annulment inadmissible against non-final appellate decision ruling on inadmissibility of recourse

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 12 aprilie 2013, contestatorul I.M. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1219 din 8 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 9686/306/2012, arătând că datorită timpului scurt de la data primirii citaţiei, respectiv 04 aprilie 2013 şi până la termenul din 08 aprilie 2013 nu a avut nici o posibilitate de a se prezenta la instanţă la data fixată.

Contestaţia în anulare este inadmisibilă.

Analizându-se în principiu contestaţia în anulare, se constată potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, în următoarele cazuri

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,

b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta, şi de a încunoștința instanţa despre această împiedicare,

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i)1, cu privire la care existau probe în dosar,

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1).

Conform dispoziţiilor art. 387 alin. (2) C. proc. pen., în cererea de contestaţie în anulare pentru motivele prevăzute de art. 386 lit. a)-c), trebuie sa se arate toate cazurile de contestaţie pe care le poate invoca contestatorul şi toate motivele aduse în sprijinul acesteia.

În cauză, deşi susţinerile contestatorului ar putea fi încadrate în textul prevăzut de art. 386 lit. a C. proc. pen., analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că această cale de atac poate fi promovată doar împotriva hotărârilor definitive pronunţate în recurs, respectiv în ultima cale ordinară de atac prevăzută de dispoziţiile procedurale în materie.

În speţa de faţă hotărârea pronunţată este într-un recurs la recurs, altfel spus, prin decizia contestată s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul I.M. împotriva unei alte decizii definitive pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, ca instanţă de recurs.

Or, în această situaţie, hotărârea ce putea fi contestată pe calea contestaţie în anulare ar fi fost Decizia penală nr. 82 din 22 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi nicidecum cea împotriva căreia s-a îndreptat contestatorul.

În consecinţă, contestaţia în anulare formulată de contestator, este inadmisibilă şi urmează a se respinge ca atare şi a-l obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 1219 din 08 aprilie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2013.