Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 140/2014 AI generated

Complicity in influence peddling and bribery: sufficiency of evidence and lawful individualization of penalty under simplified procedure for admitting guilt

Case Number Decizia nr. 140/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the appeals filed by the National Anticorruption Directorate and the defendant, upholding the lower court’s conviction and sentencing. The case involved a criminal prosecution for continued complicity in influence peddling and bribery, where the defendant, a police chief, was convicted for facilitating a corrupt scheme in which a land owner allegedly offered €140,000 to a director of the Agricultural Payment and Information Agency to annul debts and issue fraudulent certificates; the appellate court had imposed a two-year imprisonment sentence with a four-year probation period. The Supreme Court affirmed that the evidence, including intercepted communications and witness testimonies, conclusively proved the defendant’s role as an intermediary, and it ruled that the procedural omission of citing the simplified trial statute was a clerical error rather than a legal ground for reversal, confirming that the individualized penalty was lawful and proportionate given the application of the one-third reduction for admitting guilt.

Legislator headnote

AI generated

art. 257 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 255 alin. (1) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 81 C. pen, art. 82 C. pen; Complicity in influence peddling and bribery: sufficiency of evidence and lawful individualization of penalty under simplified procedure for admitting guilt: The case involved a criminal prosecution for continued complicity in influence peddling and bribery, where the defendant, a police chief, was convicted for facilitating a corrupt scheme in which a land owner allegedly offered €140,000 to a director of the Agricultural Payment and Information Agency to annul debts and issue fraudulent certificates; the appellate court had imposed a two-year imprisonment sentence with a four-year probation period. The Supreme Court affirmed that the evidence, including intercepted communications and witness testimonies, conclusively proved the defendant’s role as an intermediary, and it ruled that the procedural omission of citing the simplified trial statute was a clerical error rather than a legal ground for reversal, confirming that the individualized penalty was lawful and proportionate given the application of the one-third reduction for admitting guilt.

Keywords

AI generated
bribery criminal prosecution individualization of criminal sentence grounds for cassation sufficiency of witness testimony e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 257 alin. (1) C. pen
26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen.
art. 41 alin. (2) C. pen
78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 255 alin. (1) C. pen
26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.
art. 34 lit. b) C. pen
a), art. 34 lit. b) C. pen.
art. 81 C. pen
În temeiul art. 81 C. pen.
art. 82 C. pen
anterior, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat în condiţiile art. 82 C. pen.
art. 359 C. proc. pen
În temeiul art. 359 C. proc. pen.
art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen
În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Legal basis for the final order to reject the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de inculpatul G.V. împotriva sentinţei penale nr. 581 din 1 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 581 din 01 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 6658/2/2013, în temeiul art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată.

În temeiul art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la dare de mită, în formă continuată.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului G.V., stabilindu-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71-64 lit. a) şi lit. b) teza a II-a C. pen. anterior.

În temeiul art. 81 C. pen. anterior, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat în condiţiile art. 82 C. pen. anterior.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. anterior, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului G.V., dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 12 septembrie 2013-1 noiembrie 2013.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul G.V. la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 291/P/2013 din data de 7 octombrie 2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor T.S. şi G.V., ultimul sub aspectul comiterii infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (două acte materiale) şi complicitate la infracţiunea de dare de mită prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În actul de sesizare s-a reţinut faptul că la data de 23 august 2013, D.B. a sesizat D.N.A.- Serviciul Teritorial Bucureşti cu privire la faptul că P.Ş., administrator al grupului de firme A.G.R.O.F.A.M., prin intermediul lui T.S., comisar de poliţie în cadrul I.P.J. Călăraşi - S.I.F., G.V., comisar şef al Comisariatului Judeţean Călăraşi din cadrul G.N.M. şi G.M., asociat unic şi administrator la SC M.G.M. E.M.P. SRL, i-a oferit sume de bani pentru soluţionarea favorabilă a litigiilor firmelor reprezentate de P.Ş. cu A.P.I.A. Călăraşi şi pentru eliberarea unor adeverinţe care să-i permită accesarea unor credite bancare.

La data de 11 septembrie 2013, P.Ş. a sesizat D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti cu privire la faptul că în cursul lunii septembrie 2013, T.S., comisar de poliţie în cadrul I.P.J. Călăraşi - S.I.F., a pretins sumele de 100.000 euro şi 40.000 euro pentru a interveni pe lângă D.B. în scopul soluţionării favorabile a litigiilor firmelor reprezentate de P.Ş. cu A.P.I.A. Călăraşi şi pentru eliberarea unor adeverinţe care să-i permită acestuia accesarea unor fonduri europene pentru agricultură. Din sumele pretinse, o parte urma a fi remisă lui D.B. şi o parte lui G.V.

În fapt, acuzarea a reţinut că între SC A.H. SRL şi SC A.P. SRL, administrate de P.Ş. şi A.P.I.A., Centrul judeţean Călăraşi, al cărei director executiv adjunct este D.B., au apărut divergenţe legate de acordarea de plăţi unice pe suprafaţa agricolă, nerambursabile, din fonduri comunitare, A.P.I.A. constatând că s-au acordat subvenţii pentru suprafeţe de teren mai mari decât cele exploatate. în acest context, A.P.I.A. a întocmit procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, creanţe a căror valoare este de 7.088.751,36 lei pentru perioada 2007-2010, iar pentru recuperarea prejudiciului au fost instituite măsuri asigurătorii.

Litigiile generate de contestarea proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se află în diverse stadii de soluţionare, însă situaţia creată l-a împiedicat pe P.Ş. să acceseze alte fonduri, oferite prin programul S.A.P.S.

Această situaţie litigioasă a fost cunoscută de inculpatul T.S., comisar în cadrul S.I.F. din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Călăraşi, inclusiv din cele relatate lui de martorul G.M.. Situaţia dificilă a lui P.Ş. a fost percepută ca o oportunitate de către inculpatul T.S., deoarece acesta deţinea un teren în suprafaţă de cea 50.000 mp în satul Cegani, corn. Burduşani, jud. Ialomiţa şi era interesat să îl vândă, iar P.Ş. era persoana în măsură să cumpere un teren de o asemenea mărime la un preţ bun pentru inculpat. Discuţii cu privire la vânzarea acestui teren au existat şi anterior anului 2013 între inculpatul T.S. şi P.Ş., însă acesta din urmă, deşi interesat de cumpărarea terenului, nu a dat un răspuns ferm, amânând mereu luarea unei decizii.

Conform declaraţiei martorului G.M., care era la curent cu intenţia inculpatului T.S. de a vinde terenul menţionat lui P.Ş., în cursul anului 2013 s-a întâlnit cu inculpatul T.S., iar acesta, ştiind că este în relaţii foarte apropiate cu P.Ş., l-a întrebat dacă P.Ş. a luat vreo decizie. Martorul G.M. a precizat că i-a relatat lui P.Ş. despre întâlnirea cu inculpatul T.S. şi despre întrebarea adresată de acesta, ocazie cu care P.Ş. a afirmat că ar fi dispus să cumpere terenul, dar că mai întâi ar vrea să vadă actele şi poziţionarea acestuia. După această discuţie, P.Ş. a menţionat că, dacă recolta din anul 2013 va fi vândută la un preţ bun, ar putea să cumpere acest teren.

Ulterior, întâlnindu-se din nou cu inculpatul T.S. şi întrebat fiind de acesta dacă are noutăţi cu privire la cumpărarea terenului de către P.Ş., martorul G.M. a declarat că i-a spus acestuia despre condiţiile în care P.Ş. ar fi în măsură să cumpere terenul, cu precizarea că, deocamdată, acesta are dificultăţi financiare din cauză că fondurile sale sunt blocate de A.P.I.A. Călăraşi ca urmare a existenţei unor litigii, în urma unor demersuri iniţiate de D.B.

Martorul G.M. a arătat că, aflând acest lucru, inculpatul T.S. a susţinut că îl cunoaşte pe D.B. şi că poate discuta cu acesta pentru rezolvarea problemelor întâmpinate de P.Ş., fără a preciza în acel moment alte detalii. Date fiind acestea, martorul G.M. a discutat cu P.Ş. despre cele afirmate de către inculpatul T.S., P.Ş. fiind de acord cu demersul inculpatului, dacă totul ar fi legal şi, în cazul în care fondurile societăţilor sale ar fi deblocate, ar putea să cumpere terenul inculpatului.

În paralel, inculpatul T.S. a căutat o modalitate de a discuta cu D.B.D., în condiţii favorabile, care să îi permită să aducă în atenţia directorului executiv adjunct de la A.P.I.A. Călăraşi situaţia lui P.Ş. şi, urmărind strict interesul său, să facă tot ce era necesar să asigure,o soluţie convenabilă tuturor, chiar dacă detaliile intervenţiei pe lângă D.B.D. nu fuseseră expuse în discuţia cu martorul G.D.

Cunoscând relaţia de prietenie a lui D.B.D. cu inculpatul G.V., inculpatul T.S. l-a contactat pe acesta pentru a îi facilita o întâlnire cu directorul executiv adjunct de la A.P.I.A. Călăraşi şi i-a relatat totodată că P.Ş. ar fi dispus să remită suma de 100.000 de euro pentru soluţionarea favorabilă a litigiilor cu A.P.I.A. Călăraşi, în sensul anulării sau reducerii debitelor societăţilor administrate de P.Ş.. Cu acelaşi prilej, inculpatul T.S. i-a promis inculpatului G.V. o parte din suma pe care o va primi de la P.Ş. pentru sprijinul pe care i-l va acorda în demersul său pe lângă D.B.D.

Existenţa acestei înţelegeri anterioare între inculpaţii T.S. şi G.V. rezultă din evenimentele care au urmat, când, pentru început, inculpatul G.V. a intermediat o primă întâlnire, a pus la dispoziţie un loc propice, într-un cadru confidenţial, pentru discuţiile ce urmau a avea loc şi a garantat seriozitatea şi credibilitatea inculpatului T.S., apoi a continuat să îl sprijine pe inculpatul T.S. în demersul său, facilitând întâlnirile cu D.B.D., insistând faţă de acesta să accepte propunerea făcută de inculpatul T.S. şi să accepte banii pe care urma să îi remită P.Ş. prin intermediul ofiţerului de poliţie.

În data de 20 august 2013 D.B. a fost apelat de inculpatul G.V., care i-a solicitat o întrevedere, ocazie cu care i-a spus că vine din partea unui prieten de-al său, fără a îi menţiona numele, care îl roagă să ajungă la o înţelegere cu P.Ş. şi că acesta din urmă este dispus să ofere suma de 100.000 de euro pentru rezolvarea tuturor problemelor. D.B.D. a refuzat această ofertă, însă în seara aceleiaşi zile, considerând că ar fi util să cunoască cine este persoana care a intervenit pentru P.Ş., s-a întâlnit din nou cu inculpatul G.V., căruia i-a cerut detalii cu privire la cele discutate anterior şi la identitatea "prietenului comun" care a intervenit pentru P.Ş. Cu acest prilej, inculpatul G.V. i-a comunicat că persoana care a făcut acest demers este inculpatul T.S., ofiţer în cadrul S.I.F. din cadrul I.P.J. Călăraşi.

În continuare, inculpatul G.V. i-a adus la cunoştinţă lui D.B.D. că a fost identificată o modalitate de disimulare a sumei de 100.000 de euro ce trebuia să fie remisă, aceasta urmând a fi inclusă în preţul unui teren pe care inculpatul T.S. l-ar vinde lui P.Ş.. în acest mod, terenul ar fi fost supraevaluat şi, din suma de 130.000 de euro reprezentând preţul mărit artificial, ar putea fi retrasă suma de 100.000 de euro. Inculpatul G.V. i-a explicat şi că, din suma de 100.000 de euro o parte ar reveni şi inculpatului T.S. şi l-a sfătuit să se gândească bine la ofertă, iar dacă va accepta, s-a obligat să îl pună în legătură cu inculpatul T.S.. Deşi denunţătorul i-a subliniat inculpatului G.V. că nu este interesat de propunerea făcută, acesta a insistat să reflecteze în continuare.

Imediat după ce a luat cunoştinţă despre aceste aspecte, D.B.D. a sesizat D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti.

În data de 25 august 2013, în jurul orei 14:30, D.B.D. a fost apelat de inculpatul G.V., care i-a solicitat să vină la imobilul său situat în Călăraşi, unde are un depozit de lemne, spunându-i că vine "prietenul".

D.B.D. a declarat că la depozit l-a găsit pe inculpatul G.V. şi că, după circa două minute, a venit şi inculpatul T.S. Inculpatul G.V. i-a condus pe inculpatul T.S. şi pe denunţătorul D.B.D. într-un birou şi i-a lăsat să discute.

D.B.D. i-a spus inculpatului T.S. că ar fi de acord cu cele transmise de P.Ş., moment în care inculpatul T.S. a început să îi explice detaliile remiterii mitei. Astfel, inculpatul T.S. i-a relatat că primirea sumei de 100.000 de euro va fi ascunsă prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru un teren între T.S. şi P.Ş., în preţul căruia să intre şi suma remisă pentru rezolvarea problemelor lui P.Ş., astfel că nimeni nu va cunoaşte destinaţia banilor. După exprimarea acordului de către D.B.D., inculpatul T.S. a susţinut că va lua legătura cu G.M., care este prietenul lui şi al lui P.Ş., pentru finalizarea "tranzacţiei." Totodată, au stabilit o întâlnire pentru data de 26 august 2013.

D.B.D. l-a contactat pe inculpatul G.V. în data de 26 august 2013 şi a amânat întâlnirea pentru a doua zi, 27 august 2013, dar pentru că şi D.B.D. şi inculpatul G.V. au fost ocupaţi, au convenit să se vadă în data de 28 august 2013, la ora 17:00, la depozitul de lemne al inculpatului G.V.

În data de 28 august 2013, D.B.D. a ajuns la depozitul din Călăraşi, unde se afla inculpatul G.V. înainte de a ajunge inculpatul T.S., D.B.D. a ţinut să se asigure de seriozitatea acestuia, a lui G.M. şi a lui P.Ş., iar inculpatul G.V. a garantat siguranţa celor discutate şi seriozitatea persoanelor implicate.

După sosirea inculpatului T.S., acesta a reluat discuţiile legate de crearea unei aparenţe de legalitate pentru circuitul sumei de 100.000 de euro pe care pretindea că P.Ş. intenţiona să o dea pentru rezolvarea conflictelor cu A.P.I.A. Călăraşi, prin încheierea acelui contract de vânzare-cumpărare la un preţ supraevaluat, din care urma să fie extrasă suma de 100.000 de euro.

Pe parcursul discuţiei, inculpatul G.V. a fost prezent şi, la curent cu intenţiile frauduloase ale inculpatului T.S., l-a susţinut pe acesta, fiind direct interesat în obţinerea unei sume de bani din cei 100.000 de euro pentru "serviciile sale".

Convorbirea purtată în data de 28 august 2013 evidenţiază faptul că suma de 100.000 de euro nu era destinată în întregime lui D.B.D., ci din această sumă o parte urma să revină şi celor doi inculpaţi pentru intervenţia făcută, iar inculpatul G.V. i-a explicat lui D.B.D. care ar fi modalitatea de distribuire a banilor între ei.

Fiind puse la punct detaliile cu D.B.D. şi asigurându-se de disponibilitatea acestuia pentru rezolvarea problemei analizate aşa cum şi-a dorit, inculpatul T.S. s-a întâlnit în data de 02 septembrie 2013 cu martorul G.M. pentru a îi comunica rezultatul întrevederii cu D.B.D. Dacă până la această dată inculpatul T.S. nu a avansat nicio sumă de bani pentru anularea/reducerea debitelor înregistrate de firmele lui P.Ş. la A.P.I.A. Călăraşi, cu această ocazie inculpatul a fost tranşant şi a pretins suma de 100.000 de euro, sumă din care urma să primească o parte pentru intervenţia făcută şi care urma să fie continuată, oferindu-se totodată să remită lui D.B.D. o altă parte din sumă în numele lui P.Ş. pentru ca directorul executiv adjunct de la A.P.I.A. Călăraşi să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu. Inculpatul T.S. a explicat în detaliu ce urma să se întâmple, a garantat rezolvarea problemelor existente şi a arătat cum se vor împărţi banii între persoanele implicate, inclusiv inculpatul G.V.

Pentru că P.Ş. şi G.M. au avut suspiciuni cu privire la intenţiile inculpatului T.S., au convenit ca martorul G.M. să înregistreze convorbirea purtată cu acesta.

După întâlnire, martorul G.M. l-a înştiinţat pe P.Ş. cu privire la conţinutul convorbirii şi, constatând că este vorba despre săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, P.Ş. a decis să sesizeze autorităţile competente.

Până la depunerea unui denunţ de către P.Ş., inculpatul T.S. l-a vizitat la domiciliul său din satul Căscioarele, jud. Călăraşi, pe martorul G.M. în data de 04 septembrie 2013, ocazie cu care martorul a înregistrat din nou discuţia purtată cu acesta.

Aşa cum rezultă din înregistrarea pusă la dispoziţie de G.M., acesta şi inculpatul T.S. au părăsit locul în care se aflau mai multe persoane şi s-au retras într-o încăpere, unde a avut loc o discuţie legată de necesitatea emiterii unor adeverinţe de către D.B.D. pentru trei dintre firmele lui P.Ş., care să ateste că societăţile nu înregistrează debite, fapt care i-ar fi permis lui P.Ş. să obţină un credit bancar total de aproximativ 920.000 de euro, reprezentând 90% din cuantumul de 110 euro/ha din plata unică pe suprafaţa agricolă finanţată de U.E.-S.A.P.S.

Conform celor prezentate anterior, două dintre societăţile administrate de P.Ş. nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate, fiind înregistrate cu debite la A.P.I.A. Călăraşi, însă inculpatul T.S. şi-a exprimat întreaga disponibilitate de a rezolva şi această situaţie, subliniind că are o mare influenţă asupra lui D.B.D. şi că nu va fi nicio problemă, chiar dacă nu a discutat în prealabil cu acesta, pentru că va face cum îi va spune. Totodată, inculpatul T.S. a explicat că, pentru aceasta, P.Ş. va trebui să dea suma de 40.000 de euro, din care urma să îi revină suma de 10.000 de euro. Pentru aceasta, inculpatul T.S. urma să apeleze din nou la inculpatul G.V. pentru a îi facilita o nouă întâlnire cu D.B., în cadrul căreia să îi solicite ajutorul pentru P.Ş. şi să îi ofere, din partea acestuia, suma de 10.000 de euro. La rândul său, inculpatul G.V. urma a fi recompensat cu suma de 10.000 de euro.

Discuţia purtată de inculpatul T.S. cu martorul G.M. şi înregistrată de acesta a fost prezentată lui P.Ş., şi, aşa cum rezultă din declaraţiile lui P.Ş. si G.M., au stabilit să sesizeze D.N.A., având în vedere că au strâns suficiente probe.

Pentru aceasta, în data de 06 septembrie 2013, G.M. s-a prezentat la sediul D.N.A., la Serviciul de Registratură, Grefă, Arhivă şi Relaţii cu Publicul, unde a dorit să înmâneze suportul conţinând înregistrările care dovedeau săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, însă a fost îndrumat să depună un denunţ în scris, în care să explice cele petrecute şi cine sunt persoanele implicare. După ce i-a adus la cunoştinţă lui P.Ş. cerinţa procedurală, acesta din urmă a luat legătura cu avocatul său, care l-a îndrumat cu privire la redactarea denunţului, astfel că imediat după acest moment, P.Ş. a depus un denunţ la D.N.A., unde a venit însoţit de G.M., care a dat declaraţii cu privire la cele constatate.

După discuţia dintre martorul G.M. şi inculpatul T.S., care a avut loc în data de 04 septembrie 2013, acesta din urmă a luat legătura cu inculpatul G.V. şi au organizat o nouă întâlnire cu denunţătorul D.B.D. pentru a îi prezenta şi această ofertă şi a-i promite o parte din suma de 40.000 de euro pretinsă de inculpatul T.S.

A doua zi, în 05 septembrie 2013, a avut loc întâlnirea dintre D.B. şi inculpaţii T.S. şi G.V., la imobilul acestuia din urmă, discuţiile fiind înregistrate în mediu ambiental în baza autorizaţiei emise de instanţă. Modul în care au decurs discuţiile dovedeşte fără dubiu că inculpatul G.V. cunoştea că, de această dată, era necesar să îl convingă pe D.B.D. să elibereze adeverinţele necesare lui P.Ş. pentru accesarea unor fonduri europene pentru agricultură, în schimbul unor sume de bani, dovedind existenţa unor discuţii anterioare ale inculpatului G.V. cu inculpatul T.S.

Discuţia s-a purtat iniţial între D.B.D. şi inculpatul G.V., timp în care denunţătorul a fost pus la curent cu toate detaliile problemei de rezolvat de către acesta, însă apoi s-a alăturat lor şi inculpatul T.S., acesta confirmând că, în plus faţă de rezolvarea litigiilor societăţilor administrate de P.Ş., acesta are nevoie şi de emiterea unor adeverinţe care să-i permită accesarea unor fonduri suplimentare şi că, pentru aceasta, prin intermediul lui, P.Ş. îi va da suma de 10.000 de euro. Discuţia s-a încheiat cu promisiunea denunţătorului că va face demersuri în vederea eliberării adeverinţelor, urmând ca inculpatul T.S. să facă demersuri pe lângă P.Ş. pentru a obţine suma de 40.000 de euro până în data de 09 septembrie 2013.

Declaraţiile lui D.B.D., P.Ş. şi G.M. sunt convergente în ceea ce priveşte modul în care s-au derulat evenimentele şi se completează, descriind întreaga activitate infracţională derulată de cei doi inculpaţi, aşa cum a fost deja prezentată. Acestea sunt susţinute de convorbirile telefonice şi cele în mediu ambiental interceptate, care complinesc ansamblul probator administrat în cauză.

Declaraţiile inculpaţilor T.S. şi G.V. nu pot fi reţinute în acest context, acestea fiind contrare probatoriului administrat în cauză. Aceştia au susţinut că discuţiile purtate cu D.B.D. vizau cumpărarea de lemne de foc, iar eventualele sume de bani apărute în discuţiile lor se referau la preţul pentru lemnele ce urmau să le cumpere. De asemenea, în ceea ce priveşte relaţia cu G.M. şi P.Ş., aceasta ar fi vizat exclusiv vânzarea terenului deţinut de inculpatul T.S.

La termenul de judecată din 25 octombrie 2013 inculpatul G.V., înainte de începerea cercetării judecătoreşti, a cerut ca judecata să aibă loc în baza procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen. anterior. în acest sens, Curtea a procedat la audierea inculpatului, acesta declarând că recunoaşte acuzaţiile astfel cum sunt descrise în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Constatând îndeplinite cerinţele art. 3201 alin. (2) C. proc. pen. anterior, Curtea a încuviinţat solicitarea inculpatului G.V. de aplicare a procedurii recunoaşterii vinovăţiei şi, în raport de poziţia procesuală a coinculparului T.S., a dispus disjungerea cauzei în privinţa acestuia, formarea unui nou dosar şi continuarea judecării cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Cu privire la inculpatul G.V., Curtea a constatat că situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare este reală şi confirmată de probatoriul administrat în cauză.

În perioada august-septembrie 2013 inculpatul G.V. l-a ajutat pe inculpatul T.S. să intervină pe lângă D.B.D., director executiv adjunct la A.J.P.I.A. Călăraşi, pentru ca inculpatul T.S. să-l determine să anuleze ori să diminueze debitele înregistrate de societăţile agricole administrate de martorul P.Ş. la A.P.I.A. Călăraşi în schimbul remiterii sumei de 100.000 euro, din care 25.000 euro urma să-i revină inculpatului G.V., 25.000 euro inculpatului T.S., 25.000 martorului-denunţător D.B.D. şi 25.000 euro martorului G.M. Totodată, ajutorul dat de inculpatul G.V. a privit şi eliberarea a trei adeverinţe pentru societăţile reprezentate de P.Ş. care să permită acestuia accesarea unor fonduri europene, în schimbul remiterii sumei de 40.000 euro, din care 10.000 euro urma să-i revină inculpatului G.V., 10.000 euro inculpatului T.S., 10.000 euro martorului-denunţător D.B.D. şi 10.000 euro martorului G.M.

De asemenea, în acest mod inculpatul G.V. l-a ajutat pe P.Ş., prin stabilirea întâlnirilor pe care le-a avut cu D.B. şi inculpatul T.S., să îi ofere lui D.B.D., suma de 25.000 euro, pentru ca D.B.D. să anuleze sau să diminueze debitele înregistrate de societăţile administrate de P.Ş. la A.P.I.A. Călăraşi şi suma de 10.000 euro pentru ca aceeaşi persoană să elibereze trei adeverinţe pentru societăţile reprezentate de P.Ş. care să permită acestuia accesarea fondurilor europene.

În concret, inculpatul T.S. care s-a oferit să-l ajute pe martorul P.Ş. să-şi rezolve problemele cu A.P.I.A. Călăraşi, sens în care a apelat la inculpatul G.V., pentru a-l pune în legătură cu D.B., directorul executiv adjunct al A.P.I.A. Călăraşi, cunoscând relaţia de prietenie dintre aceştia. Inculpatul T.S. i-a adus la cunoştinţa inculpatului G.V. faptul că P.Ş. este dispus să ofere suma de 100.000 euro pentru soluţionarea favorabilă a solicitărilor sale, din care urma să-i remită o parte şi inculpatului G.V. pentru ajutorul acordat.

Probatoriul administrat în cauză a dovedit, în mod neechivoc, faptul că inculpatul G.V. a acceptat propunerea coinculpatului T.S., astfel că după două întâlniri prealabile cu martorul D. (în ziua de 20 august 2013), în data de 25 august 2013 la ora 14,30 l-a sunat pe martorul D.B.D. cerându-i să vină la depozitul de lemne din Călăraşi, pentru a se întâlni cu un prieten (în speţă inculpatul T.S.).

Rolul inculpatului G.V. a fost acela de a intermedia întâlnirile, de a pune la dispoziţie un cadru confidenţial pentru discuţiile ce urmau a avea loc şi de a garanta seriozitatea şi credibilitatea inculpatului T.S.

Întâlnirea din data de 25 august 2013 a fost urmată de o a doua, în ziua de 28 august 2013, ocazie cu care inculpatul G.V. l-a încredinţat pe martorul-denunţător de seriozitatea inculpatului T.S., implicându-se activ în discuţiile legate de disimularea mitei ce urma a fi primită de martorul-denunţător în cuprinsul contractului de vânzare-cumparare a suprafeţei de teren deţinută de inculpatul T.S.. Mai mult, inculpatul G.V. îi explică cu acea ocazie martorului-denunţător D.B.D. modalitatea de împărţire a banilor între ei "Ia, B. jumătate şi-mi opresc şi eu jumătate." De asemenea, pentru că martorul-denunţător îşi exprimă temerea că P.Ş. s-ar putea să nu mai plătească a doua tranşă de 50.000 euro, inculpatul G.V. îi dă asigurări că acest risc nu există deoarece vor încheia un antecontract legalizat la notar.

O a treia întâlnire intermediată de inculpatul G.V. a avut loc în ziua de 5 septembrie 2013, la aceeaşi locaţie, ocazie cu care inculpatul G.V. i-a adus la cunoştinţă martorului-denunţător faptul că P.Ş. mai are încă o solicitare, respectiv să-i fie eliberate adeverinţe care să-l ajute să acceseze fonduri europene, în schimbul remiterii unei sume de bani. In cadrul discuţiilor purtate în trei (G., D., T.) inculpatul T.S. i-a spus martorului-denunţător "patruzeci de mii zice să-i cer.să iau eu cu el două zeci de mii şi să vă dau vouă două zeci", referindu-se la cele spuse de martorul G.M. în sensul ca 20.000 euro să-i împartă G. şi T., iar 20.000 euro să-i împartă D. şi inculpatul G.

În cursul urmăririi penale inculpatul G.V. a negat acuzaţiile, afirmând că discuţiile purtate au vizat achiziţionarea de lemne de foc de la depozitul său. Probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorilor D.B.D., P.Ş. si G.M., coroborat cu înregistrările convorbirilor telefonice interceptate autorizat, cu înregistrările audio-video în mediu ambiental autorizate de instanţă, cu înregistrările efectuate de martorul G.M., dovedesc implicarea inculpatului G.V. în a-i acorda ajutor inculpatului T.S., ambii având rolul de intermediari, alături de martorul G.M., în cumpărarea de către martorul P.Ş. a influenţei inculpatului T.S. asupra martorului D.B.D., precum şi a oferirii către acesta a sumelor de 100.000 euro şi respectiv 40.000 euro, pentru ca martorul-denunţător să anuleze/diminueze debitele înregistrate la A.P.I.A. Călăraşi şi să elibereze trei adeverinţe necesare accesării fondurilor europene. Discuţiile purtate în mediu ambiental, unele în şoaptă, indică cu claritate destinaţia sumelor de bani ce urmau a fi remise de martorul P.Ş., scopul pentru care urmau a fi daţi, persoanele ce urmau a beneficia de aceşti bani şi cota parte ce revenea fiecăruia.

În drept, fapta inculpatului G.V., comisar şef al Comisariatului Judeţean Călăraşi din cadrul G.N.M., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada august-septembrie 2013, de a-l ajuta şi de a-l susţine pe inculpatul T.S. să facă demersurile necesare pentru a interveni pe lângă D.B.D., director executiv adjunct la A.P.I.A. Călăraşi, profitând de relaţia de prietenie pe care o avea cu acesta, pentru a îl determina să anuleze sau să diminueze debitele înregistrate de societăţile administrate de P.Ş. la A.P.I.A. Călăraşi şi pentru a îl determina să elibereze trei adeverinţe pentru societăţile reprezentate de P.Ş., care să permită acestuia accesarea fondurilor europene, acceptând pentru serviciile sale promisiunea remiterii sumei de 25.000 de euro, respectiv a sumei de 10.000 de euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (două acte materiale).

Fapta aceluiaşi inculpat, care în perioada august-septembrie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, l-a ajutat pe P.Ş. să îi ofere lui D.B.D., prin intermediul inculpatului T.S., suma de 25.000 de euro pentru ca D.B.D. să anuleze sau să diminueze debitele înregistrate de societăţile administrate de P.Ş. la A.P.I.A. Călăraşi si suma de 10.000 de euro pentru ca aceeaşi persoană să elibereze trei adeverinţe pentru societăţile reprezentate de P.Ş., care să permită acestuia accesarea fondurilor europene, fapte urmate de demersurile necesare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la dare de mită, prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (două acte materiale).

Dispoziţiile art. 7 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 78/2000 sunt aplicabile întrucât persoana pe lângă care se exercita traficul de influenţă şi respectiv oferea mita, D.B.D., este un funcţionar cu atribuţii de control-director executiv adjunct A.P.I.A.-Centrul Judeţean Călăraşi.

Reţinând vinovăţia inculpatului la comiterea infracţiunilor sub forma intenţiei directe, Curtea l-a condamnat pe acesta la câte o pedeapsă pentru fiecare infracţiune concurentă, în limitele speciale reduse cu o treime ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. anterior şi art. 27 C. pen. anterior, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor reflectat prin modul şi mijloacele de comitere, urmarea acestora, persoana inculpatului şi gradul de participaţie penală, respectiv contribuţia concretă a inculpatului.

În acest sens, Curtea a reţinut că inculpatul G.V. răspunde penal pentru patru acte materiale, toate sub forma complicităţii, respectiv a ajutorului pe care l-a acordat coinculparului T.S. şi martorului P.Ş. în activitatea de cumpărare a influenţei şi respectiv dării de mită către martorul D.B.

Curtea a mai constatat faptul că inculpatul G.V. a avut rolul de intermediar, că iniţiativa infracţională nu i-a aparţinut lui, ci inculpatului T.S., că sumele de bani oferite nu au fost remise, că inculpatul a comis infracţiunile fără a uza de calitatea sa oficială şi independent de această calitate, că se află la primul conflict cu legea penală, provine dintr-o familie organizată şi are o stare precară a sănătăţii.

Punând în balanţă aspectele reliefate mai sus, Curtea a apreciat că se impune aplicarea unor pedepse orientate spre limita minimă a textului sancţionator, redusă cu o treime, iar în ceea ce priveşte modalitatea de executare, a apreciat că simpla condamnare este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei, constituind un avertisment serios pentru conduita viitoare a inculpatului G.V. Pentru a conchide astfel, Curtea a avut în vedere faptul că inculpatul este infractor primar şi, chiar dacă pe parcursul urmăririi penale a avut o atitudine nesinceră, în faţa instanţei a recunoscut acuzaţiile.

În cauză nu au fost reţinute circumstanţe atenuante judiciare, având în vedere atitudinea de negare manifestată de inculpat în cursul urmăririi penale, iar lipsa antecedentelor penale este o situaţie firească unei conduite sociale.

În privinţa pedepselor accesorii, Curtea a observat că inculpatul G.V. nu a comis infracţiunile în virtutea funcţiei deţinute şi fără vreo legătură cu exercitarea acestei funcţii (comisar şef la Garda de Mediu), astfel că a fost primită solicitarea procurorului de interzicere a exercitării dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. anterior.

Totodată, Curtea, faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor şi persoana inculpatului, nu a găsit necesară aplicarea pedepselor complementare.

Împotriva sentinţei penale nr. 581 din 01 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpatul G.V.

Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 13 5/2010 privind Codul de procedură penală, la termenul din data de 27 mai 2014, cu respectarea principiului contradictorialităţii, a calificat căile de atac ca fiind apeluri.

La acelaşi termen, a fost administrată proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de către apelantul intimat inculpat G.V.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a criticat hotărârea cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior în dispozitivul hotărârii şi greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului G.V. atât cu privire la cuantum, cât şi cu privire la modalitatea de executare. Totodată, s-a apreciat că hotărârea instanţei de fond este criticabilă şi sub aspectul omisiunii aplicării faţă de inculpat a dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie şi a omisiunii aplicării unei pedepse complementare.

Criticile privind nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de fond, formulate de apelantul intimat inculpat G.V., se referă la individualizarea pedepsei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelurile cu care a fost sesizată sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Una dintre criticile aduse de apelantul inculpat G.V. a- avut în vedere limitele reţinerii situaţiei de fapt, susţinând că instanţa de fond a reţinut elemente suplimentare faţă de actul de acuzare.

Acesta a susţinut că nu cunoştea situaţia litigioasă de la A.P.I.A. Călăraşi, nu-i cunoştea pe martorii denunţători P.Ş. şi G.M., nu s-a întâlnit cu aceştia, nu i-a contactat direct sau indirect, nu a pretins vreo sumă de bani, iniţiativa infracţională nu i-a aparţinut lui, ci coinculpatului T.S.

Din examinarea situaţiei de fapt se constată că nu există neconcordanţe.

Astfel, din analiza coroborată a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, pe care inculpatul şi l-a însuşit, conform prevederilor art. 3201 C. proc. pen. anterior, respectiv declaraţiile martorilor D.B.D., P.Ş. şi G.M., coroborat cu înregistrările convorbirilor telefonice interceptate autorizat, cu înregistrările audio-video în mediu ambiental autorizate de instanţă, cu înregistrările efectuate de martorul G.M., rezultă că în mod judicios şi temeinic argumentat instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpatului în comiterea faptelor, în raport de situaţia de fapt reţinută.

Pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, în esenţă, pe situaţia de fapt, s-a reţinut că în perioada august-septembrie 2013 inculpatul G.V. l-a ajutat pe T.S. să intervină pe lângă D.B.D., director executiv adjunct la A.P.I.A. Călăraşi, pentru ca T.S. să-l determine să anuleze ori să diminueze debitele înregistrate de societăţile agricole administrate de martorul P.Ş. la A.P.I.A. Călăraşi în schimbul remiterii sumei de 100.000 euro, din care 25.000 euro urma să-i revină inculpatului G.V., 25.000 euro lui T.S., 25.000 euro martorului-denunţător D.B.D. şi 25.000 euro martorului G.M. Totodată, ajutorul dat de inculpatul G.V. a privit şi eliberarea a trei adeverinţe pentru societăţile reprezentate de P.Ş. care să permită acestuia accesarea unor fonduri europene, în schimbul remiterii sumei de 40.000 euro, din care 10.000 euro urma să-i revină inculpatului G.V., 10.000 euro lui T.S., 10.000 euro martorului-denunţător D.B.D. şi 10.000 euro martorului G.M.

În acest mod inculpatul G.V. l-a ajutat pe P.Ş., prin stabilirea întâlnirilor pe care le-a avut cu D.B. şi T.S., să îi ofere lui D.B.D., suma de 25.000 euro, pentru ca D.B.D. să anuleze sau să diminueze debitele înregistrate de societăţile administrate de P.Ş. la A.P.I.A. Călăraşi şi suma de 10.000 euro pentru ca aceeaşi persoană să elibereze trei adeverinţe pentru societăţile reprezentate de P.Ş. care să permită acestuia accesarea fondurilor europene.

În concret, T.S. s-a oferit să-l ajute pe martorul P.Ş. să-şi rezolve problemele cu A.P.I.A. Călăraşi, sens în care a apelat la inculpatul G.V., pentru a-l pune în legătură cu D.B., directorul executiv adjunct al A.P.I.A. Călăraşi, cunoscând relaţia de prietenie dintre aceştia. T.S. i-a adus la cunoştinţă inculpatului G.V. faptul că P.Ş. este dispus să ofere suma de 100.000 euro pentru soluţionarea favorabilă a solicitărilor sale, din care urma să-i remită o parte şi inculpatului G.V. pentru ajutorul acordat.

În mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că probatoriul administrat în cauză a dovedit, în mod neechivoc, faptul că inculpatul G.V. a acceptat propunerea lui T.S., astfel că după două întâlniri prealabile cu martorul D. (în ziua de 20 august 2013), în data de 25 august 2013 la ora 14,30 l-a sunat pe martorul D.B.D. cerându-i să vină la depozitul de lemne din Călăraşi, pentru a se întâlni cu un prieten (în speţă T.S.).

Rolul inculpatului G.V. a fost acela de a intermedia întâlnirile, de a pune la dispoziţie un cadru confidenţial pentru discuţiile ce urmau a avea loc şi de a garanta seriozitatea si credibilitatea lui T.S.

Întâlnirea din data de 25 august 2013 a fost urmată de o a doua, în ziua de 28 august 2013, ocazie cu care inculpatul G.V. l-a încredinţat pe martorul-denunţător de seriozitatea lui T.S., implicându-se activ în discuţiile legate de disimularea mitei ce urma a fi primită de martorul-denunţător în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare a suprafeţei de teren deţinută de T.S.. Mai mult, inculpatul G.V. i-a explicat cu acea ocazie martorului-denunţător D.B.D. modalitatea de împărţire a banilor între ei. Totodată, deoarece martorul-denunţător şi-a exprimat temerea că P.Ş. s-ar putea să nu mai plătească a doua tranşă de 50.000 euro, iar inculpatul G.V. i-a dat asigurări că acest risc nu există deoarece vor încheia un antecontract legalizat la notar.

În ziua de 5 septembrie 2013 a avut loc a treia întâlnire intermediată de inculpatul G.V., la aceeaşi locaţie, ocazie cu care inculpatul G.V. i-a adus la cunoştinţă martorului-denunţător faptul că P.Ş. mai are încă o solicitare, respectiv să-i fie eliberate adeverinţe care să-l ajute să acceseze fonduri europene, în schimbul remiterii unei sume de bani. în cadrul discuţiilor purtate în trei (G., D., T.) inculpatul T.S. i-a spus martorului-denunţător "patruzeci de mii zice să-i cer.să iau eu cu el douăzeci de mii şi să vă dau vouă douăzeci referindu-se la cele spuse de martorul G.M. în sensul ca 20.000 euro să-i împartă G. şi T., iar 20.000 euro să-i împartă D. şi inculpatul G.

În mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti faptul că în cursul urmăririi penale inculpatul G.V. a negat acuzaţiile, afirmând că discuţiile purtate au vizat achiziţionarea de lemne de foc de la depozitul său.

Probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorilor D.B.D., P.Ş. şi G.M., coroborat cu înregistrările convorbirilor telefonice interceptate autorizat, cu înregistrările audio-video în mediu ambiental autorizate de instanţă, cu înregistrările efectuate de martorul G.M., dovedesc implicarea inculpatului G.V. în a-i acorda ajutor inculpatului T.S., ambii având rolul de intermediari, alături de martorul G.M., în cumpărarea de către martorul P.Ş. a influenţei inculpatului T.S. asupra martorului D.B.D., precum şi a oferirii către acesta a sumelor de 100.000 euro şi respectiv 40.000 euro, pentru ca martorul-denunţător să anuleze/diminueze debitele înregistrate la A.P.I.A. Călăraşi şi să elibereze trei adeverinţe necesare accesării fondurilor europene.

Discuţiile purtate în mediu ambiental, unele în şoaptă, indică cu claritate destinaţia sumelor de bani ce urmau a fi remise de martorul P.Ş., scopul pentru care urmau a fi daţi, persoanele ce urmau a beneficia de aceşti bani şi cota parte ce revenea fiecăruia.

În cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 103 C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, fiind evidenţiate aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpatului, stabilindu-se corect că fapta inculpatului G.V., comisar şef al Comisariatului Judeţean Călăraşi din cadrul G.N.M., care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada august-septembrie 2013, l-a ajutat şi l-a susţinut pe inculpatul T.S. să facă demersurile necesare pentru a interveni pe lângă D.B.D., director executiv adjunct la A.P.I.A. Călăraşi, profitând de relaţia de prietenie pe care o avea cu acesta, pentru a îl determina să anuleze sau să diminueze debitele înregistrate de societăţile administrate de P.Ş. la A.P.I.A. Călăraşi şi pentru a îl determina să elibereze trei adeverinţe pentru societăţile reprezentate de P.Ş., care să permită acestuia accesarea fondurilor europene, acceptând pentru serviciile sale promisiunea remiterii sumei de 25.000 de euro, respectiv a sumei de 10.000 de euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (două acte materiale).

Totodată, fapta inculpatului G.V., care în perioada august-septembrie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, l-a ajutat pe P.Ş. să îi ofere lui D.B.D., prin intermediul inculpatului T.S., suma de 25.000 de euro pentru ca D.B.D. să anuleze sau să diminueze debitele înregistrate de societăţile administrate de P.Ş. la A.P.I.A. Călăraşi şi suma de 10.000 de euro pentru ca aceeaşi persoană să elibereze trei adeverinţe pentru societăţile reprezentate de P.Ş., care să permită acestuia accesarea fondurilor europene, fapte urmate de demersurile necesare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la dare de mită, prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (două acte materiale).

Dispoziţiile art. 7 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 78/2000 sunt aplicabile deoarece persoana pe lângă care s-a exercitat traficul de influenţă şi respectiv s-a oferit mita, D.B.D., este un funcţionar cu atribuţii de control - director executiv adjunct A.P.I.A.-Centrul Judeţean Călăraşi.

Procedând la reevaluarea întregului ansamblu probator strâns cu referire la prezenta cauză, înalta Curte, întocmai ca şi instanţa de fond, reţine următoarele aspecte:

Probele strânse în cursul urmăririi penale au fost verificate de instanţa de judecată, ajungându-se la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Pentru a afla adevărul şi a face o corectă aplicare a legii penale, organele de urmărire penală şi instanţa de judecată au obligaţia de a aprecia, completa şi justifica probele administrate în cauză, ceea ce instanţa de fond a şi făcut în cursul cercetării judecătoreşti.

Astfel, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere toate probele administrate în cursul urmăririi penale, întregul material fiind coroborat cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului dată în faţa instanţei de fond şi a constatat că situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare este reală şi confirmată de probatoriul administrat în cauză.

Înalta Curte apreciază că dovezile arătate dispun de forţa probantă necesară răsturnării prezumţiei de nevinovăţie, probele certe de vinovăţie legitimând tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru comiterea faptelor deduse judecăţii, astfel că soluţia de condamnare a inculpatului, adoptată de către instanţa de fond, este temeinică şi legală.

Criticile formulate în apel vizează şi omisiunea menţionării art. 3201 C. proc. pen. anterior, în dispozitivul sentinţei (critică formulată de Ministerul Public), respectiv omisiunea reducerii sancţiunii ca urmare a aplicării procedurii recunoaşterii vinovăţiei şi omisiunea reţinerii circumstanţelor atenuante (critică formulată de apelantul inculpat), omisiunea interzicerii unor drepturi ca pedeapsă accesorie şi complementară (critică formulată de Ministerul Public).

Cu privire la omisiunea menţionării art. 3201 C. proc. pen. anterior în dispozitivul sentinţei, instanţa de apel constată că procedura urmată de instanţa de fond în soluţionarea cauzei nu a fost contestată de Ministerul Public. în cauză inculpatul a solicitat aplicarea procedurii recunoaşterii vinovăţiei, Ministerul Public a formulat concluzii în sensul admiterii cererii, iar instanţa a procedat în consecinţă. Ministerul Public nu a contestat în apel faptul că judecata în cauză s-a desfăşurat în condiţiile recunoaşterii vinovăţiei şi nici faptul că au fost urmate prevederile legale în materie. Nu a fost criticat nici faptul că sancţiunea nu s-ar înscrie în limitele prevăzute de procedura ce guvernează cauza de faţă. în concluzie, critica formulată se încadrează în noţiunea de eroare materială şi nu are relevanţa unor motive de apel.

Rolul Ministerului Public în formularea căilor de atac este acela de a asigura respectarea legii, prin înlăturarea unor soluţii nelegale sau netemeinice. Interesul declarării unei căi de atac, în cazul Ministerului Public, ţine de restabilirea ordinii de drept şi nu de înlăturarea unor erori materiale, astfel cum este cazul în speţă. Atât procedura cât şi competenţa de soluţionare a celor două situaţii este diferită: verificarea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri se realizează de către o instanţă superioară în grad, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, în timp ce înlăturarea unei erori materiale se îndreptă de însăşi instanţa care a întocmit actul, la cerere sau din oficiu.

Faţă de cele ce preced, critica referitoare la omisiunea menţionării art. 3201 C. proc. pen. anterior va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte apelul inculpatului, criticile referitoare la caracterul nelegal al limitelor de pedeapsă şi omisiunea aplicării circumstanţelor atenuante sunt neîntemeiate.

Ascultarea inculpatului cu privire la recunoaşterea vinovăţiei, nu are natura juridică a unui mijloc de probă (nefiind deci aplicabile prevederile art. 69-74 C. proc. pen. anterior), ci reprezintă o activitate procesuală obligatorie în vederea stabilirii cadrului procesual, fiind plasată în momentul chestiunilor prealabile admiterii cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 320 C. proc. pen. anterior. Caracterul obligatoriu al acestei activităţi procesuale este corelativ dreptului inculpatului de a opta pentru procedura simplificată. Dacă după ascultarea inculpatului, instanţa admite cererea de judecare de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. anterior, inculpatul nu mai poate renunţa pe parcursul procesului penal la opţiunea sa de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, putând să critice doar condiţiile în care avut loc, de exemplu dacă a existat un viciu al manifestării de voinţă. în cazurile în care legiuitorul a dorit să prevadă posibilitatea de revenire asupra manifestării de voinţă, a reglementat-o în mod expres: ca în cazul renunţării la apel sau recurs. Doar în cazul în care se dovedeşte că există un viciu de consimţământ, instanţa de apel ar putea dispune reluarea judecării cauzei potrivit procedurii de drept comun. Nu aceasta este însă situaţia în speţă, inculpatul fiind ascultat de către instanţa de fond, în prezenţa avocatului său, declarând că recunoaşte acuzaţiile astfel cum sunt descrise în actul de sesizare.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere că inculpatul care recunoaşte săvârşirea unei infracţiuni şi solicită să fie judecat potrivit procedurii simplificate beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii. La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanţa de fond s-a raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, art. 3201 C. proc. pen. anterior.

Referitor la pedepsele aplicate, se observă că limitele legale pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior sunt cuprinse între 2-10 ani, însă în condiţiile reţinerii art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, limita maximă se majorează cu 2 ani, aşa încât limitele de pedeapsă sunt între 2-12 ani, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, acestea sunt cuprinse între 6 luni-5 ani, însă în condiţiile reţinerii art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, limita maximă se majorează cu 2 ani, aşa încât limitele de pedeapsă sunt între 6 luni-7 ani.

Aceste limite speciale ale pedepselor principale, reduse ca urmare a beneficiului atras de desfăşurarea judecăţii conform procedurii simplificate bazate pe recunoaşterea vinovăţiei, sunt cuprinse între 1 an şi 4 luni - 8 ani închisoare (în cazul primei infracţiuni) şi 4 luni - 4 ani şi 8 luni închisoare (în cazul celei de-a doua infracţiuni).

Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului, de câte 2 ani închisoare, sunt legale, prin raportare la limitele speciale menţionate în normele de incriminare corespunzătoare (reduse cu o treime, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior), dar şi just proporţionalizate, în raport cu gravitatea concretă a faptelor, cu consecinţele acestora şi cu datele personale ale inculpatului.

Circumstanţele solicitate de apărare a fi luate în considerare la individualizarea sancţiunii au fost avute în vedere de către instanţa de fond la evaluarea modalităţii de individualizare a executării şi au condus la stabilirea unei sancţiuni cu suspendare condiţionată a executării.

Parchetul a mai criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul omisiunii aplicării faţă de inculpat a dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen. anterior, ca peadeapsă accesorie şi a omisiunii aplicării unei pedepse complementare.

În privinţa pedepselor accesorii, Înalta Curte constată că inculpatul G.V. nu a comis infracţiunile în virtutea funcţiei deţinute şi fără vreo legătură cu exercitarea acestei funcţii (comisar şef la Garda de Mediu), motiv pentru care nu s-a dispus interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. anterior. Totodată, faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor şi persoana inculpatului, în mod judicios s-a stabilit că nu este necesară aplicarea pedepselor complementare.

Faţă de considerentele expuse, având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de desfiinţare a sentinţei atacate, care este legală şi temeinică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de inculpatul G.V. împotriva sentinţei penale nr. 581 din 1 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va fi obligat apelantul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de inculpatul G.V. împotriva sentinţei penale nr. 581 din 1 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina starului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 mai 2014.