Criminal liability for forgery and abuse of office in a notarial maintenance agreement challenged on grounds of vitiated will.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, affirming the Court of Appeal’s sentence which upheld the prosecution’s decision not to initiate criminal proceedings, thereby allowing the lower court's dismissal of the initial complaint to remain in force; the appellant was ordered to pay 400,000 lei in judicial costs to the state. The dispute concerned a challenge to a notarial public deed (a maintenance agreement) by parties alleging that the deed contained false information and that the notary committed abuses of office and forgery (material and intellectual), but the proceedings determined that the original signatory acted voluntarily and with clear consent, as evidenced by criminalistic expertise. The decisive legal basis included the application of Article 385(15) point 1 lit. b) of the Code of Criminal Procedure for the dismissal of the unfounded appeal, and the evaluation that the facts did not satisfy the constituent elements of the crimes of abuse in office, intellectual forgery, and material forgery under Articles 246, 289, and 288 of the former Criminal Code, respectively.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 lit. d) C. proc. pen, art. 288 C. pen, art. 38515 pct.1 lit. b) C. proc. pen; Criminal liability for forgery and abuse of office in a notarial maintenance agreement challenged on grounds of vitiated will: În consecință, recursul declarat de D.I., nefiind fondat, va fi respins, ca atare, în baza art. 38515 pct.1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluția din 16 decembrie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., reținându-se că faptele reclamate de D.G. și D.I. împotriva unui notar, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și fals material, prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 288 C. pen.
Plângerea formulată de petiționari, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva acestei soluții a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluția nr.343/II/ din 16 mai 2003.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința penală nr. 14 din 4 noiembrie 2003, a respins plângerea petenților împotriva rezoluției menționate, reținând că în sarcina notarului și a numiților L.D. și L.A. nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni.
Împotriva acestei hotărâri, petiționarul D.I. a declarat recurs, susținând, ca și în plângerile anterioare, că actul material (contract de întreținere) întocmit la data de 20 iulie 1998, între D.M., în calitate de transmițător și numiții L.D. și L.M., în calitate de dobânditori conține date necorespunzătoare adevărului, care nu au fost lămurite pe deplin cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, pe baza probelor administrate în cauză.
Din actele dosarului (copia contractului de întreținere, declarațiile notarului public, declarațiile petiționarilor și raportul de expertiză criminalistică) rezultă în adevăr că în cursul lunii iunie 1997, D.M., în prezent decedat, a reziliat contractul de întreținere încheiat cu fiul său D.I. iar, la 20 iulie 1998 de bună-voie s-a deplasat la birorul notarial din municipiul Deva, unde a încheiat un nou contract de întreținere, în formă autentică, cu membrii familiei L.
Cum în cauză nu există indicii care să conducă la concluzia că numitului D.M. i-a fost viciată voința de a încheia acest din urmă contract pe care l-a semnat personal, în cunoștință de cauză, așa cum rezultă din raportul de expertiză criminalistică, în mod just, instanța de fond a respins, ca nefondată, plângerea formulată de D.G. și D.I.
În consecință, recursul declarat de D.I., nefiind fondat, va fi respins, ca atare, în baza art. 38515 pct.1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.I. împotriva sentinței penale nr. 14 din 4 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurent să plătească statului 400.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 25 martie 2004.