Cassation appeal null for failing to identify specific statutory grounds, rather than merely contesting evidence interpretation.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 decembrie 2009 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 45354/299/2009 şi declinată prin Sentinţa civilă nr. 10934 din 26 mai 2010 în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC A.V.Ţ. SA a chemat în judecată pe pârâta SC R.M. SRL (actualmente SC Ţ.A. SRL), solicitând obligarea acesteia la repararea autoturismului marca F. tip R., cu număr de înmatriculare X1, în regim de garanţie, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa comercială nr. 7751 din 07 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 31583/3/2010 a fost admisă excepţia lipsei de obiect, cererea de chemare în judecată fiind respinsă ca lipsită de obiect.

Prin Decizia civilă nr. 108 din 02 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a menţinut sentinţa apelată de reclamantă, însă prin Decizia nr. 797 din 27 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a admis recursul declarat de reclamantă şi a casat Decizia civilă nr. 108 din 02 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În considerentele deciziei de casare, Înalta Curte a reţinut că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au pronunţat soluţii nelegale, ca şi consecinţă a interpretării greşite a actului dedus judecăţii căruia i-au schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic şi argumentat trimiterea cauzei spre rejudecare de necesitatea administrării de probatorii pe baza cărora să se stabilească dacă defecţiunea şi reparaţia se încadrează în condiţiile de garanţie, acordate de producător.

În rejudecare după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 489/2013 din 3 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 31583/3/2010* a admis apelul formulat de reclamanta SC A.V.Ţ. SA împotriva Sentinţei civile nr. 7751 din data de 07 iunie 2011 dată de secţia a VI-a civilă a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. 31583/3/2010, având ca obiect obligaţia de a face, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC Ţ.A. SRL (societate absorbantă a SC R.M.S SRL), pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.V.Ţ. SA în contradictoriu cu pârâta SC Ţ.A. SRL, ca nefondată; a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea soluţiei pronunţate, curtea a reţinut următoarele:

Faţă de dispoziţiile deciziei de casare şi în raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., a constatat că problema de drept privind excepţia lipsei de obiect a acţiunii a fost dezlegată în mod irevocabil şi în condiţiile în care pe parcursul desfăşurării litigiului autoturismul a fost reparat de pârâtă, care a emis şi o factură de reparaţii pe numele reclamantei, a analizat dacă reparaţia pretinsă de reclamantă a se efectua de către pârâtă se încadrează sau nu în condiţiile de garanţie acordate de producător, conform dispoziţiilor instanţei de casare.

Pentru a decide în sensul admiterii apelului şi schimbării hotărârii tribunalului în sensul respingerii acţiunii introductive ca nefondată, curtea, în considerarea indicaţiilor instanţei de casare a încuviinţat intimatei-pârâte administrarea unei expertize tehnice auto, a solicitat expertului desemnat să răspundă obiecţiunilor formulate de apelanta-reclamantă şi a cerut acestuia să se prezinte în faţa instanţei pentru a da lămuriri conform art. 211 C. proc. civ., iar în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a dispus efectuarea unei adrese către SC T.D.S. SRL pentru a furniza informaţii în legătură cu reparaţiile efectuate la autoturismul în discuţie.

Astfel, în baza probatoriilor administrate, instanţa de prim control judiciar, în rejudecare, constatând că autoturismul a fost achiziţionat de reclamantă la 12 august 2008 şi a fost predat pârâte la 31 august 2009 spre reparare, a reţinut că defecţiunea s-a produs în interiorul termenului de 2 ani de garanţie acordat de producătorul F., conform Ghidului de garanţie şi service F. aflat la dosar.

Din condiţiile de garanţie menţionate la dosar, a reţinut că producătorul F. a înţeles să acorde garanţia de 2 ani de la preluarea autovehiculului, dacă orice componentă a acestuia se defectează datorită unor deficienţe de material sau de execuţie, situaţie în care aceasta urma a fi reparată sau înlocuită în mod gratuit de către orice dealer autorizat F.

Faţă de aceste condiţii de garanţie şi faţă de constatările service-ului autorizat SC T.D.S. SRL din momentul verificării autoturismului (17 septembrie 2009), curtea a constatat că efectuarea reparaţiei injectoarelor la autoturismul predat intimatei-pârâte la 31 august 2009 nu se putea efectua în regim de garanţie, deoarece injectoarele s-au defectat urmare a utilizării de către reclamantă a unui combustibil cu impurităţi şi, nicidecum urmare unor deficienţe de material sau de execuţie a injectoarelor.

Împotriva Deciziei civile nr. 489/2013 din 3 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 31583/3/2010*, reclamanta SC A.V.Ţ. SA a declarat recurs, solicitând modificarea acesteia în tot, în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii.

În motivare, recurenta a arătat că instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, dar şi că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii; a invocat, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., fără să structureze însă criticile dezvoltate subsumat acestora.

În memoriul de recurs depus la dosar, reclamanta SC A.V.Ţ. SA a susţinut că, deşi instanţa de apel a reţinut, în afara oricărui echivoc că defecţiunea s-a produs în interiorul termenului de 2 ani de garanţie acordat de producătorul F. conform titlului de garanţie şi service F. şi că potrivit indicaţiilor instanţei de casare, urmează să analizeze măsura în care funcţie de natura deficienţelor care au condus la defecţiune, reparaţia se încadrează în categoria celor prevăzute a se efectua gratuit, în considerarea garanţiei producătorului, aceasta a interpretat greşit probatoriile administrate, ajungând în mod netemeinic la concluzia că injectoarele s-au defectat urmare a utilizării unui combustibil cu impurităţi, nu ca şi consecinţă a deficienţelor de material sau de execuţie ale injectoarelor.

În acest sens a arătat că, în mod eronat a reţinut instanţa de apel că opinia expertului potrivit căreia folosirea unui combustibil cu impurităţi generează uzura filtrelor, fapt ce provoacă uzura prematură a componentelor sistemului de injecţie, concluziile fiind lipsite atât de suport probator, cât şi de fundament juridic, în contextul în care, ea a dovedit că a alimentat cu combustibil de la pompe autorizate în desfacerea produsului, iar pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a dovedit cu nota de constatare a stării fizice a filtrelor, că acestea au fost găsite cu o uzura ce a permis trecerea impurităţilor la sistemul de injecţie.

A mai susţinut că, deşi pârâta nu a produs nicio dovadă care să răstoarne nota de constatare din 17 septembrie 2009, instanţa, în mod nejustificat a acordat credibilitate susţinerii expertului în sensul că impurităţile din filtre depăşesc un anumit nivel, astfel că, pătrunzând în injectoare, conduc la scoaterea din funcţiune a sistemului injector al autoturismului.

În concluzie, recurenta a susţinut că, instanţa de apel a pronunţat soluţia atacată fără a exista la dosar o probă indubitabilă din care să rezulte că folosirea unui combustibil necorespunzător a generat defecţiunea şi ca atare că aceasta nu se încadrează în categoria reparaţiilor acoperite de garanţia oferită de producător.

La data de 17 septembrie 2014, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a dezvoltat apărări în fapt şi în drept, în raport de care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, în conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Or, criticile vizând modul de interpretare a probatoriilor administrate, respectiv concluziile raportului de expertiză tehnică auto administrate, lămuririle date de expert în faţa instanţei şi răspunsul service-ului autorizat nu pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc. civ., care impune exclusiv schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, realizată ca urmare a interpretării greşite a acestuia.

Pe de altă parte, aserţiunile recurentei nu pot fi circumscrise nici motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în lipsa indicării exprese a unui text de lege încălcat sau greşit aplicat de către instanţa de apel.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. a fost făcută doar formal.

În realitate, criticile recurentei relevă nemulţumirea sa fată de modul de administrare sau interpretare a probelor ori faţă de modul de soluţionare a apelului în raport cu situaţia de fapt, însă ele nu răspund exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Or, recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse hotărârii atacate, prin motivele de recurs, se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu dezvoltă critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în cazurile de admisibilitate a recursului prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci se limitează la simpla afirmare a netemeiniciei şi nelegalităţii deciziei atacate.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta SC A.V.Ţ. SA împotriva Deciziei civile nr. 489/2013 din 3 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în baza dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2014.

Procesat de GGC - NN