Extraordinary annulment contest inadmissible for challenging material error correction and trial court omission

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 22 februarie 2011, sub nr. 8/85/1998, pârâtul C.N. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele Sentinţei civile nr. 364/C/1998 pronunţată în Dosarul nr. 1067/1998 al Tribunalului Sibiu, respectiv în cuprinsul frazei a şaptea din motivarea sentinţei, prin care instanţa a reţinut că: "reclamanta a acordat pârâtului un credit în sumă de 600.000 lei, cu termen de rambursare în termen de 4 luni, potrivit Contractului de credit nr. 259 din 4 octombrie. 1993 şi actului adiţional la acesta", eroarea constând în consemnarea sumei de 600.000 lei.

Prin încheierea pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu din data de 1 martie 2011, în Dosarul nr. 8/85/1998 (nr. în format vechi 1067/1998), Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele Sentinţei civile nr. 364/C/1998 pronunţată în Dosarul nr. 1067/1998 al Tribunalului Sibiu, formulată de pârâtul C.N.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 364 din 15 iunie 1998, a cărei rectificare s-a cerut, a fost admisă acţiunea comercială formulată de reclamanta Banca D.F. SA - Sucursala Sibiu, actuală BANK L. România SA Sibiu împotriva pârâtului C.N.; s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 21.779.500 lei (rol) cu titlu de credit şi dobânzi restante la data de 5 martie 1998, precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor restante la data recuperării creanţei şi înscrierea provizorie a dreptului de ipotecă asupra imobilului proprietatea pârâtului, înscris în Cf nr. x1 Sibiu cu nr. top x2/4, în favoarea reclamantei pentru suma de 21.799.500 lei.

S-a arătat că în considerentele sentinţei s-a reţinut corect existenţa debitului restant la 28 februarie 1998, de 21.799.500 lei (rol) derivând din Contractul de credit nr. 259 din 4 octombrie 1993 şi actul adiţional la acesta, iar cererea pârâtului a fost apreciată ca lipsită de interes practic şi legitim faţă de argumentele invocate în motivare, potrivit cărora eroarea ar fi de natură să permită creditoarei să procedeze la recuperarea de la pârât atât a unui credit de 6.000.000 lei, cât şi a unui credit de 600.000 lei, inexistent.

Împotriva acestei încheieri, pârâtul C.N. a declarat apel, solicitând admiterea căii de atac şi schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii formulate.

Prin Decizia comercială nr. 60/2011 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul C.N. împotriva încheierii din 1 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinând din verificarea actelor şi lucrărilor că reclamanta a acordat pârâtului un credit iniţial în sumă de 2.600.000 lei, conform Contractului nr. 259 din 4 octombrie 1993, care a fost ulterior suplimentat prin Actul adiţional nr. 1 din 15 octombrie 1993, cu suma de 4.000.000 lei, rezultând astfel, un credit total în sumă de 6.600.00 lei (rol).

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâtul C.N. a declarat recurs, iar prin Decizia nr. 142 din 22 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost respins recursul ca nefondat.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a constatat că, instanţa de apel a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, iar în ceea ce priveşte cererea de îndreptare eroare materială formulată de pârât s-a apreciat că aceasta vizează în realitate o eventuală eroare de judecată a acţiunii în pretenţii, de stabilire a cuantumului acestora, aspect care nu poate fi cenzurat pe calea procesuală reglementată de dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., acesta putând uza de căile extraordinare de atac de retractare prevăzute de legiuitor pentru înlăturarea acestui gen de erori din hotărâri definitive şi irevocabile.

Împotriva acestei decizii, contestatorul C.N. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 18 iunie 2013.

În motivarea cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 317 - 318 C. proc. civ., contestatorul C.N. susţine că, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au omis să facă vreo referire în concret cu privire la existenţa sau inexistenţa erorii materiale, evitând, dincolo de soluţia dată un răspuns clar, direct şi neechivoc.

Faţă de această situaţie contestatorul constată, referitor la recursul formulat şi implicit la soluţia adoptată prin decizia atacată, că instanţa de recurs, din greşeală a omis cercetarea motivelor de recurs, limitându-se la o abordare doar tangenţială, pur teoretică, omiţând orice referire în concret cu privire la procedura nelegală a instanţei de apel.

Din această perspectivă, contestatorul arată că dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli, instanţa omiţând cercetarea în mod concret a motivelor invocate.

Contestaţia în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

În condiţiile art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motivele arătate la pct. 1 şi 2, precum nerespectarea condiţiilor legale referitoare la citarea părţilor pentru ziua când s-a judecat pricina şi încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, iar nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond, a unor motive care au fost soluţionate de instanţă, astfel că, motivele invocate de către contestator nu fac aplicabilă incidenţa dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ., în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte temeiul invocat de contestator, art. 318 C. proc. civ., acesta prevede într-adevăr, în prima teză că hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, iar în cea de a două teză se prevede omisiunea din greşeală a instanţei de recurs să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

Faţă de aceste precizări prealabile, din motivele dezvoltate de contestator, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, tinzând în realitate la o reformare a soluţiei, printr-o rediscutare a probelor.

Contestaţia în anulare fiind o cale de atac extraordinară de retractare a fost creată de lege doar pentru remedierea unor greşeli materiale şi nu pentru reformarea unor greşeli de fond, iar în aceste condiţii, aceasta nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.

Astfel, susţinerea contestatorului în sensul că instanţa de recurs a omis a analiza motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs se constată că nu poate fi primită, întrucât Înalta Curte a răspuns tuturor argumentelor subsumate motivelor de nelegalitate, astfel că această critică nu se încadrează în motivul care să permită exercitarea acestei căi extraordinare de atac de vreme ce din considerentele hotărârii rezultă raţionamentul logico juridic al instanţei în adoptarea soluţiei din recurs.

Ipoteza reglementată de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. are în vedere omisiunea efectivă de examinare a motivelor de casare sau modificare invocate, or din considerentele deciziei rezultă incontestabil că instanţa de recurs a luat în examinare criticile formulate de recurent, aceasta fiind îndreptăţită să răspundă motivelor de recurs şi printr-un considerent comun, în acest sens; reţinându-se că "omisiunea cercetării unui motiv de casare nu există în situaţia în care instanţa de recurs a analizat grupat toate criticile şi susţinerile formulate de recurent.

În acest context, motivele invocate privind considerentele deciziei a cărei anulare se solicită, se constată că nu sunt specifice contestaţiei în anulare, prevăzută de dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ., Înalta Curte urmând a respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.N. împotriva Deciziei nr. 142 din 22 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2014.

Procesat de GGC - NN