Revision against concession order rejected as inadmissible for lack of identical object

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 07 februarie 2012 sub nr. 5004/299/2012, reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General a chemat în judecată pârâtul P.C., solicitând obligarea pârâtului la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr. 7 din Bucureşti, str. G.A., şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 14860 din 05 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul civil nr. 5004/299/2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, care a fost respins, ca nefundat, prin Decizia civilă nr. 215 din 04 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia V-a civilă.

Prin Decizia nr. 343/2014 din 4 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Deciziei civile nr. 215 A din 04 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, care a fost modificată în sensul că s-a admis apelul declarat de apelantul-reclamant Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Sentinţei civile nr. 14860 din 05 septembrie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi a fost obligat pârâtul să încheie contractul de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr. 7 proprietatea pârâtului şi să plătească recurentului-reclamant suma de 16 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii s-a reţinut că prin hotărârile Consiliului Local al Municipiului Bucureşti nr. 22/1/1992 şi nr. 42/1994 s-a încheiat contractul de asociere nr. 226/1994 între C.L.M.B. şi SC R.C. SA prin care s-a stabilit terminarea execuţiei lucrărilor de construcţie, punerea în funcţiune a blocului D7, situat în Bucureşti, sector 1. Potrivit art. 2.2 din contract coroborat cu art. 3.4 şi art. 10.4 SC R.C. s-a obligat să achite taxa anuală de concesionare a terenului.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 770/1996 SC R.C. SA a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 7 din bl. D7, intimatului-pârât care odată cu apartamentul a primit în proprietate şi cota parte indiviză din suprafaţa terenului şi care urmează prevederile Legii nr. 4/1973 şi ale Legii nr. 18/1991.

Prin acelaşi act de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 871 din 19 decembrie 1995, intimatul-pârât, în calitate de cumpărător, şi-a asumat obligaţia de a suporta impozitele şi taxele de orice natură aferente apartamentului care se vinde.

Prin urmare, pe calea convenţiei menţionate, intimatul-pârât a dobândit de la persoana juridică care i-a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului şi obligaţiile pe care acesta le avea asupra terenului aparţinând domeniului privat al unităţii administrativ-teritoriale.

Potrivit cu dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, proprietarii construcţiilor realizate în clădiri cu mai multe apartamente dobândesc şi o cotă parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, drept de concesiune care, în condiţiile reglementate prin dispoziţia art. 41 din Legea nr. 50/1991, se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcţiei.

Pe cale de consecinţă, constatând existenţa obligaţiei asumate contractual în temeiul dispoziţiilor legale precitate, curtea de apel a apreciat că intimatul-pârât datorează taxa de concesiune aferentă apartamentului proprietatea sa.

Împotriva acestei decizii P.C. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că decizia a cărei revizuire se solicită este potrivnică Deciziei nr. 2232 din 4 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 56677/3/2011.

Astfel, revizuentul a susţinut că în cele două dosare s-au luat hotărâri potrivnice deşi au una şi aceeaşi pricină, respectiv "obligaţia de a face" şi anume de a încheia contracte de concesionare a terenului aferent a două apartamente identice situate în acelaşi bloc D7, diferenţa constând doar în faptul că în primul Dosar nr. 5004/299/2012 se referă la terenul de 11 mp aferent apartamentului nr. 7, iar al doilea Dosar nr. 56677/3/2011 se referă la terenul de 11,73 mp aferent apartamentului nr. 5. Totodată, în ambele dosare părţile sunt aceleaşi: recurentul este Municipiul Bucureşti iar pârâtul este P.C.

Revizuentul susţine că în alte cauze similare, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate cererile Municipiului Bucureşti având ca obiect obligaţia de a face, referitoare la concesionarea terenurilor aferente apartamentelor din blocurile ridicate anterior anului 1991.

Verificând admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Prin urmare, instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Este adevărat că ambele dosare invocate de revizuent au ca obiect obligaţia de a face şi anume de a încheia contracte de concesionare a terenului aferent a două apartamente identice situate în acelaşi bloc D7.

Aşa cum însuşi revizuentul a arătat, în primul Dosar nr. 5004/299/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire s-a solicitat, obiectul pricinii priveşte terenul de 11 mp aferent apartamentului nr. 7, iar al doilea Dosar nr. 56677/3/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în care s-a pronunţat Decizia nr. 2232 din 4 decembrie 2012, se referă la terenul de 11,73 mp aferent apartamentului nr. 5. în cauza dedusă judecăţii, se constată că hotărârile judecătoreşti despre care se afirmă că ar fi potrivnice au fost pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în pricini similare, în care au fost aceleaşi părţi, dar care nu au avut acelaşi obiect.

Fiind vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Textul de lege menţionat nu permite revizuirea pe considerentul că în pricini similare din punct de vedere al cauzei şi al persoanelor implicate, dar care au obiect diferit, instanţele ar fi pronunţat soluţii diferite.

Or, în speţă revizuentul invocă tocmai o astfel de contrarietate a deciziilor pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, respectiv incertitudinea jurisprudenţială.

În atare situaţie, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, nefiind întrunite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul P.C. împotriva Deciziei nr. 343/2014 din 4 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2014.

Procesat de GGC - GV