Military Material Liability Imputation Upheld; Appeal Dismissed for Timely Investigation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. 8094/112/2011 iniţial pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud reclamantul L.N.C.I. a chemat în judecată pârâtele Unitatea Militară nr. X şi Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, solicitând anularea ca nelegală şi netemeinică a Deciziei de imputare nr. A-346 din 21 ianuarie 2010 emisă de către Unitatea Militară nr. X, anularea ca nelegală şi netemeinică a Hotărârii nr. A-1191 din 17 martie 2010 emisă de către Unitatea Militară nr. X şi anularea ca nelegală şi netemeinică a Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 40/CJ 186/2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

În motivare, reclamantul arată, în esenţă, că a fost angajat în cadrul M.A.N, până la data de 10 octombrie 2008, fiind trecut în rezervă în baza Ordinului nr. MP 982 din 3 octombrie 2008.

În anul 2006 a urmat un curs pentru ofiţeri de transmisiuni cu o durată de 4 luni şi 10 zile, la Ford Gordon, Georgia, SUA.

Prin procesul-verbal de cercetare-administrativă nr. A-335 din 20 ianuarie 2010 (anexa 1), Comisia stabilită prin OZU nr. 231 din 26 noiembrie 2009 din cadrul Unităţii Militare nr. X propune stabilirea răspunderii materiale în cuantum de 16.072,18 RON în sarcina reclamantului respectiv emiterea unei decizii de imputare.

Drept urmare, comandantul UM X emite în baza acestui proces verbal Decizia de imputare nr. A-346 din 21 ianuarie 2010 (anexa 2), act administrativ prin care reclamantul ar datora sumele arătate mai sus.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 104/2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea, anulată Decizia administrativ jurisdicţională nr. 40/CJ186/2010 din data de 26 mai 2010 a pârâtei Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, şi respinse restul capetelor de cerere, inclusiv cererea vizând plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea hotărârii a arătat că prin Decizia de impunere nr. A-346 din 21 ianuarie 2010 emisă de către Unitatea Militară nr. X s-a angajat răspunderea materială în sarcina reclamantului în valoare de 16.072,18 RON reprezentând cheltuieli de întreţinere pe timpul şcolarizării aferente contractului neonorat integral, prin Hotărârea nr. A-1191 din 17 martie 2010 a aceleiaşi unităţi militare respingându-se contestaţia formulată împotriva Deciziei de imputare nr. A-346 din 21 ianuarie 2010 şi menţinerea răspunderii materiale pentru suma de 16.072,18 RON.

Ulterior, prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 40/CJ 186/2010 a Ministerului Apărării Naţionale - Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor, a fost respinsă plângerea reclamantului împotriva Hotărârii nr. A-1191 din 17 martie 2010, ca fiind nulă întrucât a fost formulată de către o persoană fără calitate procesuală nemaifiind militar-ca urmare a demisiei la data promovării ei.

3. Recursul declarat în cauză

Împotriva sentinţei în discuţie a formulat recurs reclamantul invocând următoarele motive:

- soluţionarea pricinii de către o instanţă necompetentă, aceasta revenind în fond Tribunalului Bistriţa-Năsăud;

- greşita respingere de către instanţa de fond a excepţiei privind prescripţia răspunderii materiale;

- greşita respingere a excepţiei vizând nerealizarea (nefinalizarea) cercetării administrative prealabile în termenul prevăzut de O.G. nr. 121/1998.

Intimata prin concluzii scrise a solicitat respingerea recursului, arătând, pe de o parte că răspunderea materială a militarilor este una generală „raportată la data producerii pagubei şi nu la cea a cercetării administrative”.

Referitor la prescripţie raportându-se la data trecerii în rezervă, prin demisie stabilirea răspunderii materiale s-a făcut în intervalul de 3 ani prevăzut de O.G. nr. 121/1998.

Cât priveşte tardivitatea efectuării cercetării administrative, s-a arătat că în mod legal s-a dispus repunerea în termen pentru efectuarea acestui aspect ce se raportează şi la existenţa unei singure cercetării administrative finalizate, finalizare ce presupune luarea unei decizii în cazul de faţă una de imputare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Referitor la excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, raportat la faptul că actul atacat este emis de o autoritate locală în speţă UM X Bistriţa, aceasta nu este dată, reclamantul arătând, prin însăşi cererea introductivă, faptul că solicita anularea şi a Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 40/CJ 186/2010 emisă de Ministerului Apărării Naţionale. Or, aceasta este autoritate centrală ce atrage competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva ei, conform prevederilor art. 10 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în prima instanţă Curtea de Apel Cluj, în a căror rază teritorială domiciliază reclamantul.

Raportat la prescripţia dreptului de a dispune antrenarea răspunderii materiale de la care curge termenul de prescripţie, data este cea a trecerii în rezervă a recurentului - respectiv 10 octombrie 2008.

Totuşi, similar cu procedura de drept comun a Codului Muncii, termenul de 60 de zile în care trebuia efectuată cercetarea administrativă prevăzută de art. 23 de O.G. nr. 121/1998 de care se prevalează reclamantul nu curge de la această dată, a demisiei, ci de la cea a cunoaşterii nu doar a existenţei ci şi a întinderii pagubei cu încadrarea în termenul de 3 ani prevăzut de art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, ori, aceasta este cea a înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativ nr. A-335 din 20 ianuarie 2010, comisia de cercetare fiind numită în data de 26 noiembrie 2009, astfel că activitatea acesteia s-a încadrat în termenul prescris de 60 de zile.

Referitor la tardivitatea efectuării cercetării administrative, aceasta nu este dată, întrucât s-a dispus de către comandantul unităţii militare repunerea în termenul de efectuare a acestuia în conformitate cu dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

În fapt a fost vorba despre o cercetare administrativă nefinalizată din motive independente de speţă, repusă în termen şi finalizată de intervalul perioadei de 60 de zile de la acea dată.

De aceea, se apreciază că în cauză nu au fost efectuate două cercetării prealabile, ci doar una, în modalitatea descrisă mai sus astfel că nici această critică, nu poate fi primită.

Cu privire la greşita, nelegala repunere în termenul de efectuare a cercetării administrative instituţia repunerii în termen nu ar avea legătură cu cea a prelungirii termenului cercetării, una neexcluzând-o pe cealaltă.

De altfel, nelegalitatea repunerii în termen nu este dată nici raportat la admiterea cererii de către Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, deşi hotărârea sa pe fondul diferendului respectiv Decizia administrativ jurisdicţională nr. 40/CJ 186/2010, a fost anulată de către instanţa de judecată, această dispoziţie nefiind atacată cu recurs de către niciuna dintre părţi.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În aceste condiţii, cum nici unul dintre motivele de recurs invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond fiind din perspectiva acestora, temeinică şi legală în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.N.C.I. împotriva Sentinţei civile nr. 104 din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM