Inadmissibility of nullity appeal where arbitration jurisdiction exception was previously litigated on the merits

Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865. Condiţii de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: contestaţie în anulare

-excepţia necompetenţei

C. proc. civ. din 1865, art. 317 alin. (1) pct. 2, art. 364 lit. a)

Pentru a fi incidente dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre irevocabilă poate fi atacată cu contestație în anulare atunci când a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competenţă, este necesar a fi nesocotite regulile de competență absolută, iar pentru admiterea contestației ar trebui ca pârâtul să nu fi invocat necompetența în fața instanței de fond, ca instanța să nu fi reținut această excepție din oficiu şi ca recursul părții să nu fi ajuns a fi cercetat în fond.

Prin urmare, dacă excepția de necompetență a fost invocată în fața instanței de fond, iar aceasta a respins-o, calea contestației în anulare devine inadmisibilă, în caz contrar, – contestația în anulare fiind o cale de atac de retractare – aceeași instanță urmând a fi chemată, din nou, să se pronunțe asupra propriei sale competențe și, implicit, asupra soluției deja adoptate.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2642 din 23 septembrie 2014

Prin sentința arbitrală nr. 119 din 25.05.2010 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. xx1/2009, cu majoritate de opinii, tribunalul arbitral a admis în parte acţiunea înregistrată sub nr. 336 din 11.06.2009 formulată de reclamanta SC S.T.S. SRL şi, în consecinţă, a obligat pârâta Compania Naţională P.R. SA (C.N.P.R.) să plătească reclamantei-pârâte următoarele sume:

-642.484,96 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de S.T.S. către C.N.P.R., evidenţiate în factura fiscală nr. 1888/30.04.2009 emisă de S.T.S. şi neachitată de C.N.P.R.:

-11.885.97 lei, reprezentând daune moratorii în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere la plata sumelor datorate de S.T.S. către C.N.P.R. începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data introducerii acţiunii:

-4.598.977 Euro, plătibili în lei la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând daune interese compensatorii (despăgubiri) pentru acoperirea prejudiciului constând în profitul nerealizat de S.T.S. ca urmare a denunţării unilaterale a contractului de către C.N.P.R.; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC Compania Naţională P.R. SA; a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte cheltuieli de arbitrare constând în 427.117,16 lei taxă arbitrală.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul arbitral a reţinut că, prin acţiunea arbitrală înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. 336 din 11.06.2009, reclamanta SC S.T.S. SRL (S.T.S.) a solicitat obligarea pârâtei SC Compania Naţională P.R. SA (C.N.P.R.) la plata următoarelor sume: 642 484,96 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de S.T.S. către C.N.P.R. evidenţiate în factura fiscală nr. 1888/30.04.2009 emisă de S.T.S. şi neachitată de C.N.P.R.; 11885,97 lei reprezentând daune moratorii în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere la plata sumelor datorate S.T.S. de către C.N.P.R. începând cu momentul scadenţei obligaţiei de plată şi până la momentul introducerii acţiunii; 5.261.303 Euro plătibili în lei la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând daune-interese compensatorii (despăgubiri) pentru acoperirea prejudiciului constând în profitul nerealizat de S.T.S., ca urmare a denunţării unilaterale de către C.N.P.R.

A mai reţinut tribunalul arbitral că pârâta-reclamantă, contrar prevederilor art. 969 şi 970 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi trebuie executate cu bună-credinţă, în mod nejustificat nu a achitat în termen de 5 zile de la emitere factura nr. 1888/30.04.2009 şi a denunţat unilateral contractul încheiat cu reclamanta-pârâtă anterior expirării termenului de 5 ani, în loc să solicite rezilierea instanţei competente.

În consecinţă, tribunalul arbitral, cu majoritatea opiniilor arbitrilor, a admis în parte acţiunea reclamantei-pârâte S.T.S. şi a respins ca nefondată cererea reconvenţională promovată de pârâta-reclamantă C.N.P.R., cu obligarea pârâtei-reclamante la plata de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei arbitrale nr. 119/25.05.2010 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a formulat, în termen legal, acţiune în anulare pârâta-reclamantă Compania Naţională P.R. SA, solicitând admiterea și anularea sentinţei atacate, suspendarea executării ei până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare şi obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 173 din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 119 din 25.05.2010 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. xx1/2009, formulată de petenta Compania Naţională P.R. în contradictoriu cu intimata SC S.T.S. SRL.

Pentru a dispune astfel, curtea și-a fundamentat soluția pronunțată pe următoarele argumente:

Referitor la critica privind nesoluţionarea cererii reconvenţionale formulate de ea privind rezilierea contractului, neanalizarea pe fond a situaţiilor de încălcare culpabilă a obligaţiilor S.T.S. şi nemotivarea sentinţei sub acest aspect, invocată de petentă subsumat motivului de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. g) C. proc. civ., curtea a reținut că nu este întemeiată, având în vedere că din analiza sentinţei arbitrale reiese că tribunalul arbitral s-a pronunţat prin dispozitivul sentinţei atât asupra acţiunii arbitrale, cât şi asupra cererii reconvenţionale şi a prezentat considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale.

În ceea ce privește critica subsumată art. 364 lit. i) C. proc. civ., prin care petenta a invocat încălcarea prevederilor art. 1082-1084 C. civ. care guvernează răspunderea contractuală, despre care a afirmat că ar avea caracter imperativ, Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, deoarece normele de drept care reglementează răspunderea contractuală şi condiţiile acordării de despăgubiri în situaţia angajării răspunderii civile contractuale nu sunt norme imperative, aşa cum consideră petenta, ci supletive, putând fi, în principiu, modificate prin convenţia părţilor, care pot conveni înlăturarea, limitarea sau agravarea răspunderii contractuale sau pot conveni asupra întinderii despăgubirilor.

Tot în cadrul motivului prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., petenta C.N.P.R. a invocat şi încălcarea dispozițiilor art. 1022-1025 C. civ., considerate de ea, de asemenea, ca fiind dispoziţii legale imperative, critică apreciată și ea ca neîntemeiată de instanța de control, care și-a argumentat soluția pe caracterul dispozitiv al acestor norme, referitoare la termen ca modalitate a raportului juridic obligațional și cuprinzând reguli aplicabile în general contractelor ce pot face obiectul convenţiei părţilor.

Motivul de nulitate a sentinţei arbitrale constând în greşita apreciere de către tribunalul arbitral a caracterului cert al prejudiciului solicitat de către reclamanta S.T.S., a fost respins de curte cu motivarea că nu poate fi încadrat în dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., deoarece prevederile art. 1084 și 1085 C. civ., la care s-a raportat petenta C.N.P.R. susţinând că beneficiul nerealizat acordat nu întruneşte condiţia certitudinii, nu au, aşa cum s-a arătat, caracter imperativ, iar interpretarea probatoriului administrat în cauză sub acest aspect nu poate constitui motiv de desfiinţare a hotărârii arbitrale.

Criticile privind modul de calcul al beneficiului nerealizat de către expertul tehnic desemnat în cauză au fost înlăturate în considerarea faptului că nu pot forma obiectul acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, neîncadrându-se în nici unul dintre motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ.

Referitor la motivul de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., subsumat căruia petenta a susținut că tribunalul arbitral a pronunţat sentinţa cu încălcarea dreptului său la apărare prin respingerea probei cu o nouă expertiză contabilă, curtea a reținut că tribunalul arbitral a respectat întocmai prevederile art. 358 C. proc. civ., încuviinţând integral părţilor toate probele și obiectivele propuse pentru expertiza contabilă, permițând părţilor să fie asistate de experţi parte la efectuarea expertizei dispuse și încuviinţând obiecţiunile petentei C.N.P.R. la raportul de expertiză contabilă prin încheierea de şedinţă din data de 29.02.2010, obiecțiuni la care expertul desemnat a răspuns la data de 01.03.2010 și, la solicitarea tribunalului, s-a înfăţişat personal pentru a da lămuriri referitoare la modalitatea de întocmire şi concluziile raportului de expertiză.

Împotriva sentinţei civile nr. 173 din 12 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în termen legal, a declarat recurs petenta Compania Naţională P.R. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii în anulare, desfiinţării sentinţei arbitrale nr. 119/2010 şi trimiterii cauzei uneia dintre secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti în vederea unei competente soluţionări a cauzei în fond.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1883 din 14 mai 2013, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta Compania Naţională P.R. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 173 din 12 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că, Compania Naţională P.R. SA Bucureşti a invocat în recurs excepţia nesusceptibilităţii litigiului de soluţionare pe calea arbitrajului, motivat de faptul că actul dedus judecăţii, respectiv contractul nr. 101/4298 din 27 iulie 2006, ar fi în realitate un contract de achiziţii publice guvernat de prevederile O.U.G. nr. 34/2006, şi nu contract de asociere în participaţie reglementat de dispoziţiile art. 253 C. com., aşa cum l-au intitulat părţile, chiar în scopul eludării prevederilor legale speciale menţionate.

În acest sens, având în vedere că actul dedus judecății - contractul nr. 101/4928 din data de 27.07.2006, a fost denumit expres ca fiind asociere în participațiune și în cuprinsul său, la art. 3, părțile au menționat că dă naştere unei asociaţii independente fără personalitate juridică constituită în temeiul dispoziţiilor art. 251-256 C. com. şi art. 3-34 din Legea nr. 15/1990; că în fața instanței arbitrale niciuna dintre părți nu a contestat natura juridică a contractului, mai mult chiar petenta, în calitate de pârâtă, în fața instanței arbitrale a formulat cerere reconvențională invocând pretenții proprii decurgând din contractul de asociere în participațiune; că niciuna dintre părți nu a invocat nearbitrabilitatea litigiului în fața instanței arbitrale; că tribunalul arbitral și-a verificat competența și a apreciat că a fost legal învestit; că în cadrul acțiunii în anulare petenta nu a formulat o astfel de critică în temeiul art. 364 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., că în motivele de recurs aceasta susține că acest contract a fost astfel denumit și încheiat chiar în scopul eludării prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 – situație ce ține eventual de ilicitul penal și în raport de care petenta își invocă practic propria culpă, precum și în considerarea argumentelor anterior expuse relativ la atribuțiile și competențele instanței de recurs în prezenta cauză, Înalta Curte a reținut că nu poate fi primită excepția nearbitrabilității litigiului, invocată în această fază procesuală pentru prima dată, cu încălcarea dispoziţiilor speciale cuprinse în Cartea a IV-a, Capitolul VIII ,,Desfiinţarea hotărârii arbitrale”.

Referitor la criticile asupra soluției de respingere a acțiunii în anulare, Înalta Curte a reținut că, deși recurenta a încercat să justifice admisibilitatea acesteia raportat la dispozițiile limitativ prevăzute de art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ., în realitate toate criticile exced celor două cazuri de nulitate prevăzute de lege.

Din această perspectivă, Înalta Curte a reținut că criticile formulate de recurentă nu se încadrează în rigorile art. 364 lit. i) C. proc. civ., recurenta încercând să repună în discuția instanței chestiuni ce țin exclusiv de modalitatea în care tribunalul arbitral a analizat în fond raporturile dintre părți și probatoriile administrate, precum și dezlegările date de instanța arbitrală, situație reținută corect de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă.

Astfel, sentința pronunțată în prima instanță s-a apreciat a fi legală și temeinică, având în vedere că aceasta a analizat fiecare dintre criticile formulate de petentă prin acțiunea în anulare, respingându-le motivat, raportat atât la specificul acțiunii în anulare, precum și la dezlegările și probatoriile date de instanța arbitrală prin hotărârea pronunțată.

Critica întemeiată formal pe dispozițiile art. 364 lit. g) teza I C. proc. civ. vizează presupusa nemotivare în cadrul sentinței arbitrale a soluției de respingere a cererii reconvenționale formulate de C.N.P.R. privind rezilierea contractului, neanalizarea pe fond a situaţiilor de încălcare culpabilă a obligaţiilor S.T.S. şi nemotivarea sentinţei sub acest aspect, petenta susținând că tribunalul arbitral a refuzat practic să analizeze în concret argumentele care demonstrau culpa S.T.S. în derularea contractului.

În acest context, se reţine faptul că recurenta nu este mulțumită de motivarea instanței arbitrale, aspect ce nu poate fi de natură a-i deschide calea acțiunii în anulare conform art. 364 lit. g) C. proc. civ., în condițiile în care modalitatea de interpretare a voinței părților sau a probatoriilor administrate de către instanța arbitrală nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 364 lit. g) teza I C. proc. civ., potrivit căreia hotărârea arbitrală poate fi desființată atunci când nu cuprinde dispozitivul şi motivele care au format convingerea tribunalului.

A mai reţinut instanţa de recurs că, subsumat aceluiași caz de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., recurenta a mai criticat hotărârea arbitrală și referitor la: modul de calcul al beneficiului nerealizat utilizat de expertul tehnic desemnat în cauză, susținând că acesta nu a fost corect cuantificat în raport de caracterul său ipotetic; referitor la încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 167 şi art. 201 C. proc. civ., precum şi ale art. 14 din O.G. nr. 2/2000, prin efectuarea expertizei judiciare de către un expert care figura pe lista experților ca inactiv, arătând că o expertiză are valoare probatorie numai în limita specialităţii expertului desemnat nu pot forma obiectul unei acţiuni în anularea hotărârii arbitrale; referitor la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil prin încălcarea dreptului la apărare constând în refuzul tribunalului arbitral de a-i încuviința cererea de refacere a raportului de expertiză.

În acest sens, Înalta Curte a reținut că soluția primei instanțe a fost corectă, judicios și amplu motivată în raport de fiecare dintre aceste critici, pe care le-a apreciat ca fiind nefondate, necorespunzând realității consemnate în considerentele hotărârii arbitrale și neîncadrându-se în cazurile expres și limitativ avute în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 346 alin. (1) lit. i) C. proc. civ. invocate de petentă, întrucât modalitatea în care instanța arbitrală a analizat probatoriile nu s-a circumscris ipotezei legale menționate.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea Compania Naţională P.R. SA Bucureşti a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 14 mai 2014.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea Compania Națională P.R. SA București a susţinut că sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., privitoare la încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

În acest sens, contestatoarea consideră că doar instanţele de drept comun puteau fi învestite şi puteau judeca acţiunea formulată de către pârâta SC S.T.S. SRL din 11.06.2009, contractul real între părţi fiind de achiziţie publică şi, din acest considerent, nu este admisibilă clauza compromisorie în asemenea contracte.

Astfel, contractul de asociere în participaţiune nr. 101/4928/2006, având ca obiect prestarea de servicii de intermediere a plăţilor efectuate în regim electronic prin POS pentru persoanele fizice şi juridice din România are natura juridică a unui contract de achiziţie publică şi, pe cale de consecinţă, clauza compromisorie inserată în respectivul contract este nelegală, iar cererea de chemare în judecată formulată de către pârâta SC S.T.S. SRL trebuia soluţionată de o instanţă de drept comun, nicidecum de către tribunalul arbitral.

În acest context, contestatoarea consideră că cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este admisibilă, întrucât instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile de ordine publică privitoare la competenţă.

Contestaţia în anulare este nefondată.

În condiţiile art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motivele arătate la pct. 1 şi 2, precum nerespectarea condiţiilor legale referitoare la citarea părţilor pentru ziua când s-a judecat pricina şi încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

În acest sens, pentru a fi incidente dispoziţiile mai sus-evocate, privind situaţia când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă este necesar a fi nesocotite regulile de competenţă absolută, iar pentru admiterea contestaţiei ar trebui ca pârâtul să nu fi invocat necompetenţa în faţa instanţei de fond, ca instanţa să nu fi reţinut această excepţie din oficiu şi ca recursul părţii să nu fi ajuns a fi cercetat în fond.

Prin urmare, dacă excepţia de necompetență a fost invocată în faţa instanţei de fond, iar aceasta a respins-o, calea contestaţiei în anulare devine inadmisibilă. În sprijinul acestei soluţii se reţine şi faptul că, în caz contrar, – contestaţia în anulare fiind o cale de atac de retractare – aceeaşi instanţă ar fi chemată, din nou, să se pronunţe asupra propriei sale competenţe şi implicit asupra soluţiei deja adoptate.

În acest context, se reţine din analiza recursului declarat de petentă împotriva sentinţei că aceasta a indicat, printre altele, ca motiv de nelegalitate a sentinţei arbitrale nr. 119/25.05.2010, cel prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ. - „litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului".

În cadrul acestui motiv de nelegalitate a sentinţei, petenta a urmărit desfiinţarea sentinţei arbitrale nr. 119 din 25.05.2010 pentru necompetenţa tribunalului arbitral de a soluţiona litigiul pretins izvorât dintr-un contract apreciat ca fiind de achiziţie publică.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în analiza motivelor de recurs, a examinat pe fond motivul de desfiinţare prevăzut de art. 364 lit. a) - „litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului".

Astfel, examinarea acestui motiv de recurs s-a făcut în mod precis, în sensul că instanţa de recurs a analizat în mod concret criticile aduse sentinţei, înlăturând punctual şi argumentat susţinerile petentei, iar soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost aceea de respingere a recursului ca nefondat, atât în ceea ce priveşte motivul de desfiinţare prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ., „litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului", cât şi celelalte motive invocate de petentă.

În acest context, se reţine că, în realitate, nu se pune în discuţie necompetenţa Înaltei Curţi, având în vedere că motivul contestaţiei în anulare a constituit şi motiv de recurs, fiind examinat pe fond de instanţa de recurs şi găsit ca nefondat, ca urmare a unei analize pe fondul chestiunii deduse judecaţii în recurs.

Aceasta deoarece, fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, iar nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond, a unor motive care au fost soluţionate de instanţă.

Din această perspectivă, rezultă că motivele invocate nu intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., avute în vedere de legiuitor, motiv pentru care contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Compania Naţională P.R. SA Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile mai sus-evocate, a fost respinsă.