Transfer of Austrian Sentence Quashed as Moot After Prison Term Fully Served

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 337/F din 5 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În temeiul art. 131 rap. la art. 162 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a fost recunoscută sentinţa penală din data de 27 martie 2012 pronunţată de Tribunalul de Land Linz, în Dosarul nr. 23/Hv/24/12w/19 (rămasă definitivă la data 27 martie 2012).

S-a dispus transferarea condamnatului B.I. din Austria într-un penitenciar din România, în vederea continuării executăm pedepsei de 1 an închisoare, respectând felul şi durata acesteia.

S-a dedus din această pedeapsă perioada executată în detenţie de către condamnat, de la 24 februarie 2012 până la zi.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, urmând ca onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 lei, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 30 iulie 2012, în conformitate cu dispoziţiile 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a solicitat recunoaşterea sentinţei penale definitive din data de 27 martie 2012 pronunţată de Tribunalul de Land Linz, în Dosarul nr. 23/Hv/24/12/w/19, privind pe persoana condamnată B.I. şi transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, pe baza informaţiilor şi documentelor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenției eurepene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, instanţa de fond a constatat următoarele:

Prin sentinţa penală din data de 27 martie 2012 pronunţată de Tribunalul de Land Linz, în Dosarul nr. 23/Hv/24/12/w/19, numitul B.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prin efracţie, parţial în formă consumată, parţial sub forma tentativei prev. de art. 127, 129 cif.l, 15 alin. (1) din C. pen. austriac.

De asemenea, din documentele transmise de autorităţile judiciare austriece rezultă că hotărârea a rămas definitivă la data de 27 martie 2012, B.I. fiind arestat preventiv de la 24 februarie 2012 până la data de 27 martie 2012, durata condamnării împlinindu-se la data de 22 februarie 2013.

În fapt, s-a reţinut că B.I., în data de 24 februarie 2012, în jurul orei 20.30, prin efracţie, a sustras bunuri mobile din trei barăci din şantierul. societăţii, S.B.

În raport cu faptele reţinute în hotărârea definitivă de condamnare, instanţa de fond a constatat îndeplinită condiţia dublei mcriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.

Astfel, faptele condamnatului au corespondent şi în legislaţia penală română, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de lit. i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. român.

S-a mai reţinut că în prezent, condamnatul se află încarcerat în Penitenciarul L. şi a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România, vederea contiuării executării pedepsei de autorităţile austriece.

Faţă de aspectele reţinute, instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru transferarea în România a condamnatului B.I., astfel cum sunt prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Austria pedeapsa de 1 an închisoare este definitivă şi executorie, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei respective, iar fapta care a atras condamnarea sa de către instanţa austriacă constituie infracţiune şi potrivit legii penale a statului român.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana transferabilă, care a trimis la dosar pentru termenul de judecată din 15 martie 2013 o cerere prin care a arătat că nu îşi mai menţine cererea de transfer.

Examinând hotărârea atacată prin prismă onticilor formulate, dar şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 142 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală., obiectivul transferării persoanelor condamnate constă în faptul că o persoană condamnată definitiv pe teritoriul României poate fi transferată pe teritoriul statului al cărui resortisant este, în vederea executării pedepsei. în temeiul reciprocităţii convenţionale, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care un cetăţean român a fost condamnat în alt stat. Totodată, articolul menţionat prevede că persoana condamnată se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, pentru a fi transferată în vederea executării pedepsei, iar transferarea poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală prevede în art. 157 efectele transferării pentru statul de condamnare. Astfel, autorităţile competente ale statului român sunt obligate: fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătorești înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune, în condiţiile prevăzute la art. 159.

Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983 rezultă că, persoana transferabilă B.I. a fost condamnat prin sentinţa penală din data de 27 martie 2012 pronunţată de Tribunalul de Land Linz, în Dosarul nr. 23/Hv/24/12/w/19 la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prin efracţie, parţial în formă consumată sub forma tentativei prev de art. 127, 129 alin. (1) din C. pen. austriac.

Această sentinţă a rămas definitivă la data de 27 martie 2012, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, una dintre condiţiile transferării persoanei condamnate este şi aceea că, la data primirii cererii de transferare, condamnatul să mai aibă de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei. în cazuri excepţionale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsa neexecutata este mai mica de 6 luni.

Referitor la situaţia executării pedepsei, din examinarea sentinţei de condamnare rezultă că persoana transferabilă B.I. a fost arestat preventiv la data de 24 februarie 2012, iar durata condamnării se împlineşte la data de 22 februarie 2013.

Înalta Curte constată că cererea formulată de persoana transferabilă a rămas fără obiect, având în vedere că până la aceşţ moment procesual, acesta, cetăţean, român, şi-a executat deja pedeapsa de 1 an închisoare, iar obiectul transferării persoanelor condamnate se referă la transferarea pe teritoriul statului al cărui resortisant este condamnatul, în vederea executării pedepsei.

În acest cadru procesual, dat de dispoziţiile speciale privind transferarea persoanelor condamnate, prevăzute în Legea nr. 302/2004, nu se poate dispune numai recunoaşterea hotărârii de condamnare a recurentului persoană transferabilă B.I., întrucât obiectul acestei cauze constă în transferarea unei persoane condamnate, iar recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare ale statului austriac s-ar fi realizat numai pe cale incidentală, dacă ar fi fost îndeplinite condiţiile pentru admiterea cererii principale de transferare a condamnatului.

Prin dispoziţiile art. 133 şi art. 134, Legea nr. 302/2004 este reglementată procedura recunoaşterii pe cale principală, respectiv pe cale incidentală, a hotărârilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate sau a altor acte judiciare străine.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă B.I. sentinţei penale nr. 337/F din 5 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va casa sentinţa penală atacată şi în rejudecare, va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind transferarea persoanei condamnate B.I. într-un penitenciar din România.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă B.I., împotriva sentinţei penale nr. 337/F din 5 septembrie 2 012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează sentinţa penală atacată şi în rejudecare respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind transferarea persoanei condamnate B.I. într-un penitenciar din România.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunțată în ședința, publică astăzi, 15 martie 2013.