Inadmissibility of revision against administrative recognition of foreign criminal judgment under Law 302/2004

Asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 271 din 11 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 459 alin. (7) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 369 din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare, formulată de către condamnatul A.M., iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 07 iulie 2014 sub nr. 4439/2/2014 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, numitul A.M. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 369 din 14 decembrie 2009 din Dosarul nr. 10485/2/2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II penală, invocând faptul că în hotărârea mai sus menţionată sunt greşeli de traducere care s-au făcut la preluarea sentinţei din Austria în sensul că a fost condamnat în Austria „la un cumul aritmetic de pedeapsă lucru neadevărat de altfel" întrucât nu i s-a putut aplica legea penală mai favorabilă.

Revizuientul a ataşat la dosar hotărârea prin care a fost condamnat în Austria şi din care reiese că a fost condamnat în baza unui singur art. 143 C.pen austriac, articol care are corespondent în codul penal român -infracţiunea de tâlhărie. A arătat că el a fost condamnat numai pentru infracţiunea de tâlhărie nu şi pentru infracţiunea de furt cum greşit s-a reţinut în sentinţa penală nr. 369 din 14 decembrie 2009. Revizuientul a solicitat instanţei examinarea actelor depuse la dosarul cauzei, îndreptarea greşelilor făcute la traducere astfel încât să poată beneficia de legea penală mai favorabilă şi să rămână la maximul special pentru tâlhărie.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuientul A.M. sub aspectul admisibilităţii în principiu, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 369 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 10485/2/2009, definitivă prin nerecurare, au fost recunoscute sentinţele penale nr. 12/Hv/187/07d - 195 din 06 martie 2008 a Tribunalului de Land pentru Cauze Penale Graz, respectiv 11/Bs/421/08g din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului Suprem din Graz şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate A.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 13 ani şi 6 luni închisoare aplicată de către autorităţile din statul solicitant, respectiv Austria.

Examinând dispoziţiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen., art. 453 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 456 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de fond a observat că solicitarea persoanei transferate A.M. este inadmisibilă sub mai multe aspecte.

În primul rând, instanţa de fond a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive ce tinde, în principiu, să îndrepte erori de judecată în cauzele în care instanţa a statuat asupra fondului cauzei, soluţionând litigiul penal; totodată, motivele pe care se întemeiază o cerere de revizuire trebuie să tindă către modificarea soluţiei pronunţate iniţial, iar în privinţa laturii penale aceasta înseamnă stabilirea unei alte soluţii, de condamnare ori achitare, decât cea adoptată mai întâi de instanţă.

Ca atare, a apreciat că nu poate fi supusă revizuirii o hotărâre de recunoaşterea a unor sentinţe străine şi transfer al condamnatului pe teritoriul României, ce are caracter mai degrabă administrativ şi prin care nu se statuează asupra vinovăţiei ori nevinovăţiei revizuientului.

Pe de altă parte, s-a arătat că revizuientul a solicitat revizuirea sentinţei penale sus-amintite invocând pretinse erori de traducere ce s-au produs la momentul soluţionării cauzei, şi care au determinat pronunţarea unei soluţii greşite referitoare la cuantumul pedepsei executate. Faţă de aceste aspecte instanţa de fond a constatat că motivele invocate de către persoana transferată nu sunt prevăzute de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. pen., cererea condamnatului fiind inadmisibilă şi sub acest aspect.

Totodată, curtea de apel a mai observat că revizuirea unei sentinţe penale străine nu este de competenţa organelor judiciare române.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel revizuientul condamnat A.M., reiterând susţinerile din faţa instanţei de fond, în sensul că solicită îndreptarea greşelii de traducere a sentinţei penale definitive nr. 11/BS/421/08g din 18 noiembrie 2008, făcută de autorităţile române cu ocazia recunoaşterii acestei hotărâri, respectiv deşi a fost condamnat în baza unui singur articol - art. 143 C. pen. austriac, articol care are corespondent în codul penal român infracţiunea de tâlhărie, instanţa română i-a reţinut şi infracţiunea de furt prevăzută de art. 208, art. 209 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. A arătat că întrucât greşeala a fost comisă de către Curtea de Apel Bucureşti, aceasta este instanţa care trebuie să o şi îndrepte.

Examinând calea de atac promovată de revizuientul condamnat A.M., atât din prisma motivelor invocate cât şi sub toate aspectele, Înalta Curte constată că apelul declarat nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., sunt supuse căii extraordinare de atac a revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, iar, potrivit art. 453 C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanţa, în vederea stabilirii admisibilităţii în principiu, examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. 4.

Potrivit alin. (5), în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte reţine că sentinţa nr. 369 din 14 decembrie 2009, a cărei revizuire se cere, a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru recunoaşterea a două hotărâri pronunţate de autorităţile austriece şi transfer al condamnatului pe teritoriul României, în temeiul Legii nr. 302/2004. Se constată că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, sentinţa menţionată are caracter administrativ, fără a viza aspecte legate de fondul cauzei precum vinovăţia revizuientului, neîncadrându-se astfel, în dispoziţiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen., întrucât, în opinia noastră, legiuitorul a dat noţiunii de hotărâre penală definitivă sensul de hotărâre prin care s-a dezlegat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal.

Ca atare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile. pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Totodată, analizând motivele invocate de revizuient în cererea introductivă de instanţă şi reiterate în calea de atac, Înalta Curte constată că susţinerile acestuia în sensul existenţei unei pretinse erori de traducere a sentinţei penale definitive nr. 11/BS/421/08g din 18 noiembrie 2008, făcută de autorităţile române cu ocazia recunoaşterii acestei hotărâri, nu se încadrează în dispoziţiile art. 453 lit. b) C. proc. pen., întrucât aceste prevederi legale vizează situaţia în care împrejurările învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, au influenţat pronunţarea unei soluţii de achitare sau condamnare, ceea ce nu este cazul în speţă. Aşadar, şi sub acest aspect cererea de revizuire formulată de condamnatul A.M. este inadmisibilă.

În aceste condiţii, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. şi art. 459 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul A.M..

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat A.M. împotriva sentinţei penale nr. 271 din 11 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală a acestuia, îl va obliga la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat A.M. împotriva sentinţei penale nr. 271 din 11 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă apelantul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 noiembrie 2014.