Copyright infringement via plagiarism; termination of criminal proceedings under Penal Code reconciliation clause

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 136/F din 07 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de Ministerul Public.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor O.R. şi O.R.M. din infracţiunea prevăzută de art. 141 din Legea nr. 8/1996 (în forma în vigoare la data săvârşirii faptei) în infracţiunea prev. de art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 C. pen. rap. la art. 61 alin. (2), (4) lit. c) C. pen. a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii O.R. (fiul lui D. şi B., şi O.R.M. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 10.000 RON fiecare, stabilită prin înmulţirea unui număr de 200 zile amendă cu suma corespunzătoare zilei amendă stabilită de instanţă la 50 RON.

În baza art. 112 lit. a) C. pen. a dispus confiscarea celor 56 de exemplare tipărite de Editura G.U.P.s, astfel cum au fost indicate în procesul-verbal din dosar.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă.

În baza art. 19 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ. şi urm. a obligat în solidar inculpaţii la plata către partea civilă R.M. a sumei de 5000 euro cu titlu de daune morale.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea părţii civile R.M. de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobiliare ale inculpaţilor.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., a obligat fiecare inculpat la plata a câte 1400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 276 alin. (2), (4) C. proc. pen. a obligat fiecare inculpat la plata către partea civilă R.M. a câte 5000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 274 alin. (1) teza ultimă C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu, în cuantum de câte 150 RON fiecare, au rămas în sarcina statului, suportându-se din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul din data de 16 iulie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflat în dosarul nr. 96/P/2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor O.R. şi O.R.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de însuşire, fără drept, a calităţii de autor a unei opere prevăzute de art. 141 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 5461/2/2013 la data de 31 iulie 2013.

În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada august - decembrie 2008 învinuiţii O.R. şi O.R.M. şi-au însuşit calitatea de autor al operei ştiinţifice aparţinând părţii vătămate M.Ş..R., pe care apoi au prezentat-o ca o creaţie intelectuală proprie în lucrarea "Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice" şi au publicat-o în anul 2008 la editura G.U.P., aparţinând Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, prin preluarea a 87% din textul operei originale "Metodologia cercetării ştiinţifice. Elaborarea lucrărilor de licenţă, masterat. doctorat" publicate de către partea vătămată M.Ş.R. la Editura Didactică şi Pedagogică R.A. din Bucureşti, în anul 2006.

Lucrarea "Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice" a fost pusă la dispoziţia studenţilor din cadrul Facultăţii de ştiinţe juridice, specializarea administraţie publică, pentru secţiunea învăţământ la distanţă, fiind suport de curs pentru disciplina cu aceIaşi titlu, iar în luna decembrie 2008 predată editurii G.U.P. pentru tipărire, aceasta făcând şi demersurile pentru obţinerea ISBN de la Biblioteca Naţională.

Situaţia de fapt expusă în rechizitoriu a fost reţinută având în vedere următoarele mijloace de probă: plângere penală, proces - verbal de consemnare a actelor premergătoare din data de 30 martie 2012, înscrisuri, procese-verbale, declaraţii ale părţilor, expertiză, precum şi mijloace materiale de probă (1 exemplar al lucrării originale şi 57 exemplare ale lucrării ce reprezintă obiectul material al infracţiunii).

În cursul urmăririi penale inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptei, pretinzând că nu au încălcat dreptul autoarei M.Ş.R. şi că nu au săvârşit nicio faptă prevăzută de legea penală.

La momentul verificării regularităţii actului de sesizare a instanţei, nici inculpaţii şi nici partea vătămată nu au formulat cereri şi excepţii cu privire la acest aspect sau referitor la eventuale nulităţi incidente cu privire la actele efectuate în cursul urmăririi penale.

Înainte de citirea actului de sesizare, partea vătămată R.M. a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 euro reprezentând daune morale, respectiv 50.000 euro cu titlu de daune materiale, în echivalentul în lei la cursul BNR la data plăţii, ulterior precizând în ce constau sumele solicitate cu titlu de despăgubiri.

De asemenea, înainte de citirea actului de sesizare, inculpaţii au arătat că nu doresc aplicarea procedurii prev. de art. 3201 C. proc. pen., susţinând că nu se consideră vinovaţi.

În cursul cercetării judecătoreşti, fiind audiaţi, inculpaţii au dat declaraţii detaliate, menţinându-şi poziţia exprimată în cursul urmăririi penale, apreciind că nu se fac vinovaţi de infracţiunile reţinute în sarcina acestora.

Sub aspectul probatoriului, instanţa a încuviinţat părţii vătămate constituite parte civilă proba cu înscrisuri sub aspectul dovedirii daunelor materiale şi morale solicitate, iar inculpaţilor le-a admis în parte cererile sub aspectul probatoriului, respectiv proba cu înscrisuri pe aspectul accesării de către public a lucrării inculpaţilor, nu şi pe aspectul numărului de exemplare cumpărate de către partea vătămată, dar şi proba cu expertiză tehnică în materia proprietăţii intelectuale cu obiectivele fixate de instanţă, pentru motivele detaliate în încheierea de şedinţă de la acea dată, respingând ca nefiind utilă soluţionării cauzei proba testimonială solicitată de către inculpaţi în sensul lămuririi împrejurării predării notelor de curs pe suport de hârtie şi pe suport electronic şi a relaţiei dintre inculpată şi editură.

La dosar au fost depuse de către partea vătămată înscrisurile încuviinţate, a fost înaintat şi raportul de expertiză tehnică în materia proprietăţii intelectuale întocmit de către expertul autorizat F.M. desemnat în condiţiile legii de către instanţă, care include şi opinia expertului parte al inculpaţilor, D.T.

Instanţa a respins solicitarea inculpaţilor în sensul de a se dispune efectuarea unui supliment la raportul de expertiză sau efectuarea unei noi expertize în cauză pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă din data de 20 februarie 2014.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 8/1996, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012, apreciind că legea mai favorabilă în cauză este legea nouă.

Inculpaţii au depus la dosar concluzii scrise.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea a reţinut în fapt şi în drept următoarele:

Cu titlu preliminar, referitor la nulitatea absolută a actului de sesizare al instanţei şi, implicit a întregii cercetări judecătoreşti, invocată de către inculpaţi în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar după încheierea dezbaterilor, Curtea a constatat că acest aspect nu a fost invocat de către inculpaţi nici la momentul verificării regularităţii actului de sesizare şi nici în cadrul dezbaterilor ce au avut loc pe fondul cauzei, pentru a putea fi pus în discuţia contradictorie a părţilor, cu respectarea principiului contradictorialităţii.

Prin urmare, nu au putut fi analizate aspecte ce nu au fost invocate până la închiderea dezbaterilor.

Latura penală a cauzei:

În fapt, s-a constatat că partea vătămată M.Ş.R. este autoarea lucrării ,Metodologia cercetării ştiinţifice. Elaborarea lucrărilor de licenţă, masterat, doctorat", adusă la cunoştinţa publicului în anul 2006, prin publicarea de către Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti.

S-a reţinut că, în perioada august - decembrie 2008, inculpaţii O.R. şi O.R.M. şi-au însuşit calitatea de autor al operei ştiinţifice aparţinând părţii vătămate M.Ş.R., pe care apoi au prezentat-o ca fiind o creaţie intelectuală proprie în lucrarea "Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice" şi au publicat-o în anul 2008 la editura G.U.P., aparţinând Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, prin preluarea a 90% din textul operei originale "Metodologia cercetării ştiinţifice. Elaborarea lucrărilor de licenţă, masterat. doctorat" publicate de către partea vătămată M.Ş.R. la Editura Didactică şi Pedagogică R.A. din Bucureşti, în anul 2006.

Lucrarea "Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice" a fost pusă la dispoziţia studenţilor din cadrul Facultăţii de ştiinţe juridice, specializarea administraţie publică, pentru secţiunea învăţământ la distanţă, fiind suport de curs pentru disciplina cu aceIaşi titlu, iar în luna decembrie 2008 predată editurii G.U.P. pentru tipărire, aceasta făcând şi demersurile pentru obţinerea ISBN de la Biblioteca Naţională.

Situaţia de fapt reţinută mai sus a rezultat din analiza coroborată a probelor administrate prin intermediul următoarelor mijloace de probă: declaraţiile părţii vătămate, înscrisurile depuse la dosar, mijloacele materiale de probă constând într-un exemplar al lucrării originale şi 57 exemplare ale lucrării ce reprezintă obiectul material al infracţiunii, dar şi raportul de expertiză judiciară în materia proprietăţii intelectuale întocmit în faza cercetării judecătoreşti, precum . şi declaraţiile inculpaţilor care, deşi nu au recunoscut săvârşirea faptei, au relatat aspecte care dovedesc activitatea ilicită a acestora, aşa cum se va arăta în continuare.

Astfel, din declaraţia părţii vătămate a rezultat că în luna iulie a anului 2011, în timp ce verifica pe internet lucrări în care opera sa a fost citată, a descoperit titlul "Specificul stilului ştiinţific", pe site-ul scribd.com, unde a constatat, după lectura conţinutului, că este textul capitolului cu acelaşi titlu din cartea sa. A mai relatat partea vătămată că, examinând lucrarea din care făcea parte acest capitol, a constatat că aceasta conţinea aproape integral pasaje din lucrarea al cărei autor este. De asemenea, făcând verificări în lista de lucrări publicată pe internet cu privire la persoana care figura ca autor pe site-ul menţionat, respectiv conf. univ. dr. O.R., a descoperit că figura o lucrare cu aceIaşi titlu ca cea de pe internet "Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice" - 91 de pagini, publicată la Editura G.U.P., editura Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.

Totodată, partea vătămată a arătat că în urma verificărilor efectuate la Biblioteca Naţională a României s-a constatat că Editura G.U.P. a solicitat, la data de 12 ianuarie 2009, pentru lucrarea "Iniţierea în metodologia cercetării ştiinţifice", autori O.R. şi O.R.M., descriere CEP (Catalogare înaintea Publicării), lucrării fiindu-i atribuit codul ISBN 978-606-8008-11-0 ce făcea parte din seria de coduri alocată editurii.

Curtea a constatat că lucrarea menţionată a fost folosită de către inculpaţi ca suport de curs, precum şi în dosarele de concurs pentru ocuparea posturilor de titular curs (O.R.), respectiv preparator (O.R.M.) în cadrul Universităţii, conform informaţiilor comunicate prin adresa nr. 9386 din 27 aprilie 2012 de către Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, din care rezultă că lucrarea "Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice" avându-i ca autori pe O.R. şi O.R.M. constituie suport de curs pentru disciplina cu aceIaşi nume pentru specializarea Administraţie publică - anul I de studii forma de învăţământ la distanţă, respectiv că aceeaşi lucrare este trecută în lista lucrărilor publicate aflată în dosarul de concurs pentru postul de profesor al inculpatului O.R. şi în dosarul de concurs pentru postul de preparator al inculpatei O.R.

De asemenea, din fişa disciplinei Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice, comunicată de către aceeaşi unitate de învăţământ superior a rezultat că titularul cursului era inculpatul O.R., iar titularul seminarului era inculpata O.R.M.

În cursul urmăririi penale a fost efectuată o expertiză de specialitate de către expertul G.V. din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, ale cărei concluzii au fost în sensul că procentul de text însuşit de către inculpaţii O.R. şi O.R.M. din lucrarea părţii vătămate în lucrarea publicată de inculpaţi a fost de 87 %, există identitate de structură între lucrarea inculpaţilor şi lucrarea părţii vătămate (identitatea de structură fiind materializată prin prezenţa aceloraşi părţi, capitole şi subcapitole), respectiv că nu au fost respectate prevederile Legii nr. 8/1996 în ceea ce priveşte citarea autoarei (partea vătămată) în sensul că nu au fost utilizate scurte citate, în scop de analiză, critică sau comentariu ori cu titlu de exemplificare.

Concluziile acestei expertize au fost contestate de către inculpaţi în cursul cercetării judecătoreşti, iar faţă de modalitatea de stabilire a obiectivelor în cursul urmăririi penale şi de contestarea de către inculpaţi a calităţii de organism independent al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (organ de specialitate în subordinea Guvernului, conform art. 137 alin. (1) din Legea nr. 8/1996), Curtea a dispus efectuarea unei noi expertize în cauză, în specialitatea proprietate intelectuală, concluziile raportului de expertiză întocmit de către expertul desemnat de instanţă fiind, în opinia instanţei, cele corecte, fundamentate temeinic - prin raportare la materialul pus la dispoziţia expertului - şi care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Aşadar, la obiectivul stabilit de instanţă - dacă în lucrarea cu titlul Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice, ai cărei autori figurează ca fiind inculpaţii O.R. şi O.R.M., există reproduceri ale lucrării Metodologia cercetării ştiinţifice. Elaborarea lucrărilor de licenţă, masterat şi doctorat - autor M.Ş.R. şi, în caz afirmativ, dacă aceste reproduceri s-au făcut cu respectarea exigenţelor citării şi ale indicării surselor bibliografice în raport de normele academice şi natura lucrării, respectiv care este proporţia textului reprodus în ansamblul lucrării inculpaţilor - expertul a arătat că în lucrarea menţionată există reproduceri ale lucrării părţii vătămate în proporţie de 90%, iar citarea şi indicarea surselor bibliografice nu a fost făcută în raport de normele academice şi natura lucrării, respectiv şi în raport cu proporţia textului reprodus în ansamblul lucrării inculpaţilor.

De asemenea, referitor, la al doilea obiectiv stabilit de instanţă - dacă în lucrarea cu titlul Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice, autor inculpatul O.R., există reproduceri ale lucrării Metodologia cercetării ştiinţifice. Elaborarea lucrărilor de licenţă, masterat şi doctorat - autor M.Ş.R. şi, în caz afirmativ, dacă aceste reproduceri s-au făcut cu respectarea exigenţelor citării şi a indicării surselor bibliografice în raport de normele academice şi natura lucrării, respectiv care este proporţia textului reprodus în ansamblul lucrării inculpatului - expertul a formulat răspuns în sensul că în lucrarea menţionată există reproduceri ale lucrării părţii vătămate în proporţie de 98%, iar citarea şi indicarea surselor bibliografice nu a fost făcută în raport de normele academice şi natura lucrării, respectiv şi în raport cu proporţia textului reprodus în ansamblul lucrării inculpatului.

Astfel, expertul, studiind lucrarea inculpaţilor, prin raportare la lucrarea părţii vătămate, având în vedere succesiunea capitolelor, subcapitolelor, denumirea acestora - identice în ambele lucrări - a arătat că se poate concluziona că structura lucrărilor este identică.

De asemenea, au fost constate preluări nelegal de lungi, de 2, 3 sau 4 pagini consecutive, fără niciun comentariu suplimentar care să poată fi atribuit inculpaţilor, atribuirea în mod aleatoriu a numerelor/cifrelor notelor de subsol sau combinarea notelor de subsol concepute diferit în cele două lucrări.

În acest context, cele 56 de citări şi indicări ale lucrării părţii vătămate în lucrarea inculpaţilor nu s-a făcut în mod corect, cu respectarea normelor academice, prin raportare la natura lucrării.

Este adevărat că formularea M.Ş.R., Metodologia cercetării ştiinţifice., Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2006, este corectă, iar op. cit. şi ibidem sunt aparent corecte. Totuşi, atunci când proporţia textului reprodus din lucrarea părţii vătămate în lucrarea inculpaţilor este de 90%, suntem, în opinia instanţei, în faţa unei reproduceri, respectiv a unei încercări de ascundere a unei reproduceri, interzise de Legea nr. 8/1996.

Apărările formulate de către inculpaţi au fost, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, în esenţă în sensul că: reproducerea unor pasaje din lucrarea părţii vătămate s-a făcut în cadrul permis de către Legea nr. 8/1996, în situaţiile în care este permisă utilizarea unor astfel de extrase fără consimţământul autorului; lucrarea părţii vătămate nu este originală, aşa încât aceasta nu poate beneficia de protecţia conferită de Legea nr. 8/1996, nefiind o operă în sensul legii - aspect învederat şi de expertul parte al inculpaţilor în cursul cercetării judecătoreşti; editura care a publicat lucrarea inculpaţilor nu a plătit nici un fel de drepturi băneşti celor doi inculpaţi; respectiv, inculpata O.R.M. nu ar fi avut nicio contribuţie la realizarea lucrării, iar menţionarea sa în calitate de coautor s-a făcut la iniţiativa tatălui său, inculpatul O.R.

În acest context, Curtea a constatat că, potrivit art. 141 din Legea nr. 8/1996, constituie infracţiune fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere.

Totodată, conform art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004, privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, plagiatul reprezintă însuşirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obţinute, prezentându-le drept creaţie personală.

Curtea a reţinut că partea vătămată, în calitate de autor al lucrării "Metodologia cercetării ştiinţifice. Elaborarea lucrărilor de licenţă, masterat, doctorat", are dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al unei opere sau dreptul la paternitatea operei (astfel cum este numit în doctrina de specialitate) care este prevăzut de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi constă în dreptul autorului de a-şi afirma calitatea de autor. Totodată, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, atunci când numele unei persoane figurează pe operă, el va fi considerat, până la proba contrată, autorul operei.

S-a apreciat că, aşa cum se arată în literatura de specialitate, dreptul la paternitatea operei cuprinde două aspecte: unul pozitiv, respectiv dreptul autorului de a revendica oricând calitatea de autor, iar al doilea, negativ, constând în dreptul de a se opune oricărui act de uzurpare sau de contestare a acestei calităţi de către terţi. În acest context, al respectării dreptului la calitatea de autor, a fost impusă obligaţia de indicare a autorului în cazul citării şi utilizării de scurte extrase, atunci când aceste acte de folosire/utilizare sunt permise fără acordul autorului.

Conform art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996, text de lege invocat în apărare de către inculpaţii din prezenta cauză, sunt permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţă publică, cu condiţia ca acestea să fie conforme bunelor uzanţe, să nu contravină exploatării normale a operei şi să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare; utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învăţământului, precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor de învăţământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit. Totodată, conform art 33 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, în cazul prevăzut de alin. (1) lit. c), trebuie să se menţioneze sursa şi numele autorului, cu excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte a fi imposibil.

Curtea a considerat că, în speţă, citarea autoarei M.Ş.R. şi a lucrării acesteia "Metodologia cercetării ştiinţifice. Elaborarea lucrărilor de licenţă, masterat, doctorat" în lucrările inculpaţilor cu titlul "Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice" nu s-a realizat în condiţiile permise de Legea nr. 8/1996, întrucât nu au fost utilizate scurte citate, în scop de analiză, comentariu sau cu titlu de exemplificare, practic fiind preluată identic cea mai mare parte din lucrarea autoarei M.Ş.R. (în proporţie de 90%), astfel cum rezultă din analiza lucrărilor menţionate şi din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză în cursul cercetării judecătoreşti.

Prin urmare, a apreciat că apărarea inculpaţilor, în sensul că citarea s-a făcut în condiţiile permise de către Legea nr. 8/1996, este nefondată.

În ceea ce priveşte împrejurarea că lucrarea părţii vătămate nu ar fi originală/ar fi banală, aşa încât aceasta nu ar putea beneficia de protecţia conferită de legea nr. 8/1996 nefiind o operă în sensul legii (concluzie formulată de expertul parte al inculpaţilor), Curtea a constatat că este nefondată.

Astfel, s-a constatat că, potrivit art. 7 din Legea nr. 8/1996, constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt, printre altele: scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator; respectiv, operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice.

Curtea a constatat că originalitatea, în materia dreptului de autor, în sensul art. 7 din Legea nr. 7/1996, nu se confundă cu noutatea; în timp ce originalitatea este un criteriu subiectiv, noutatea este un criteriu obiectiv, iar lipsa de noutate nu lipseşte opera de originalitate, pentru că în domeniul dreptului de autor originalitatea este dată de amprenta personală care relevă personalitatea autorului.

S-a reţinut că Legea nr. 8/1996 consacră implicit criteriul originalităţii operei în cele două forme de manifestare: absolută şi relativă.

Atunci când împrumutul priveşte doar ideile, opera realizată purtând amprenta personalităţii autorului, poate fi absolut originală pentru că ideile nu sunt protejate şi pot fi reluate liber, fără nicio restricţie, conform art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.

În situaţia în care opera realizată preia dintr-o operă preexistentă forma, planul, etc, dar personalitatea autorului se manifestă, opera va fi relativ originală.

S-a considerat de către Curte că, în cauza de faţă, originalitatea operei (inclusiv selecţiile şi traducerile) a fost dovedită de către partea vătămată, pentru realizarea lucrării efectuând un stagiu de documentare la Universitatea P.N. - timp de o lună, în septembrie 2005, stagiul fiind obţinut în urma participării la un concurs internaţional, iar documentarea a presupus - conform declaraţiilor părţii vătămate - lecturi în bibliotecile din Paris, căutări în librării şi biblioteci, precum şi discuţii cu profesori din universităţi pariziene. în urma acestei activităţi de cercetare au fost întocmite planul şi unele capitole ale lucrării, iar lucrarea cuprinde şi un capitol în cadrul căruia au fost reproduse, cu acordul Editurii E. din Paris, grilele de evaluare ale autorului M.G. pentru elaborarea unei lucrări ştiinţifice.

S-a constatat că lucrarea părţii vătămate poartă amprenta personalităţii acesteia, iar noţiunea de noutate, înţeleasă ca absenţă a anteriorităţii, este inoperantă în materia dreptului de autor, astfel cum în mod constant s-a subliniat şi în literatura de specialitate. Noutatea este esenţială în materia invenţiilor, iar nu în domeniul dreptului de autor sau atunci când se analizează existenţa infracţiunii prevăzute de art. 141 din Legea nr. 8/1996.

Inculpaţii au invocat în apărare Decizia nr. 8 din 11 ianuarie 2011, pronunţată de secţia civilă şi de proprietate intelectuală a instanţei supreme, în care s-a arătat că originalitatea reprezintă un criteriu ce trebuie luat în considerare atât la stabilirea caracterului de operă protejabilă a unei lucrări scrise, cât şi la analizarea caracterului licit al reproducerii, ea fiind determinată de forma de exprimare a ideilor. Cu cât ideea este mai tehnică, cu atât originalitatea este mai redusă şi protecţia juridică acordată mai slabă. Din această perspectivă, Înalta Curte a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 lit. b) din Legea nr. 8/1996, care scot de sub protecţia legală a dreptului de autor textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora.

S-a apreciat că situaţia din speţa invocată, este diferită de cea din prezenta cauză.

Conform raportului Comisiei de analiză (constituită dintr-un profesor universitar doctor şi doi conferenţiari universitari doctori) instituite de către Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, pentru a analiza reclamaţia de plagiat formulată de prof. univ. dr. M.Ş.R., s-a constatat plagiatul evident al lucrării inculpaţilor în raport de lucrarea părţii vătămate, citările nejustificând ponderea mare a materialului reprodus după opera părţii vătămate, respectiv apreciindu-se că citarea s-a făcut incorect şi că autorii nu au suficiente contribuţii personale care să justifice însuşirea de către aceştia a dreptului de autori în tematica abordată. Acest raport a fost confirmat prin Hotărârea Comisiei de Etică Universitară, dispunându-se sancţiuni împotriva inculpaţilor, în. conformitate cu atribuţiile comisiei, contestaţiile formulate de către inculpaţi fiind respinse prin Hotărârea Senatului Universităţii nr. 37 din 14 martie 2013.

În speţa invocată de către inculpaţi se constatase, prin raportul Comisiei de etică universitară, că nu se comisese un plagiat, iar exigenţele citării fuseseră respectate, nefiind vorba despre o copiere integrală sau parţială a unor capitole, când în cauza de faţă concluziile CEU sunt neechivoce în sensul existenţei unui plagiat şi al nerespectării normelor academice în ceea ce priveşte citarea lucrării părţii vătămate, iar din analiza lucrărilor menţionate şi din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză rezultă că lucrarea inculpaţilor reproduce pasaje nejustificat de lungi, de 2 - 4 pagini (fără nici un comentariu suplimentar care să poată fi atribuit inculpaţilor), structura lucrărilor este identică şi reproducerea lucrării părţii vătămate în ansamblul lucrării inculpaţilor este de 90%.

Prin urmare, Curtea a apreciat că este îndeplinită condiţia textului de lege privind însuşirea, fără drept, a calităţii de autor al unei opere în ceea ce îi priveşte pe ambii inculpaţi.

Referitor la faptul că editura nu a plătit nici un fel de drepturi băneşti celor doi inculpaţi, Curtea a constatat că acest aspect nu are nicio relevanţă sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 141 din Legea nr. 8/1996, textul neprevăzând condiţia obţinerii unui beneficiu material pentru ca fapta să aibă relevanţă penală.

De asemenea, a apreciat că este nefondată şi apărarea inculpatei O.R.M. în sensul că nu i se poate imputa săvârşirea unei infracţiuni atâta timp cât nu a avut nicio contribuţie la realizarea lucrării, iar menţionarea sa în calitate de coautor a fost realizată de inculpatul O.R. Astfel, inculpata a indicat lucrarea menţionată în CV-ul său pentru a se angaja la Universitate ca preparator, unde a şi început activitatea din semestrul II al anului universitar 2008 - 2009. De asemenea, în primul an de colaborare cu facultatea a ţinut seminariile la disciplina "Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice" (astfel cum rezultă şi din fişa disciplinei, existentă la dosar). Această activitate a continuat şi în 2010, astfel cum rezultă din procesul-verbal din data de 04 aprilie 2012, la fişa disciplinei "Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice", publicată pe site-ul universităţii fiind menţionaţi, ca titulari, cei doi inculpaţi. Prin urmare, nu se impune constatarea caracterului justificat al faptei săvârşite de către inculpată, astfel cum s-a solicitat de către aceasta.

Curtea, în concluzie, a apreciat că fapta inculpatului O.R. de a prezenta ca pe o creaţie intelectuală proprie lucrarea "Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice", publicată în anul 2008 împreună cu O.R.M. la editura G.U.P., aparţinând Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi prin preluarea a 87% din textul operei "Metodologia cercetării ştiinţifice. Elaborarea lucrărilor de licenţă, masterat, doctorat" publicate de către partea vătămată M.Ş.R. la Editura Didactică şi Pedagogică R.A. din Bucureşti, în anul 2006 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de însuşire, fără drept, a calităţii de autor al unei opere, prevăzute de art 141 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

De asemenea, fapta inculpatei O.R.M. de a-şi însuşi, fără drept, calitatea de autor al operei "Metodologia cercetării ştiinţifice. Elaborarea lucrărilor de licenţă, masterat, doctorat" publicate de către partea vătămată M.Ş.R. la Editura Didactică şi Pedagogică R.A. din Bucureşti, în anul 2006, preluând 87% din textul operei originale, fără drept, fără modificări, în lucrarea "Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice", publicată în anul 2008 împreună cu O.R. la editura G.U.P., aparţinând Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de însuşire, fără drept, a calităţii de autor al unei opere, prevăzute de art 141 din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Sub aspect subiectiv, ambii inculpaţi au acţionat cu intenţie directă, astfel cum rezultă din activităţile desfăşurate de aceştia, respectiv menţionarea lucrării în CV-urile depuse la concursuri pentru obţinerea unei recunoaşteri universitare bazându-se pe opera creată de către partea vătămată (procesele-verbale din datele de 06 februarie 2013 şi 07 februarie 2013), obţinerea unui loc de muncă de către inculpată, ocuparea postului de titular de curs de către inculpat, dobândirea dreptului de a se înscrie la un doctorat de către inculpată (astfel cum rezultă din adresa nr. 48 din 07 februarie 2013 emisă de Academia de Studii Economice Bucureşti, la care au fost anexate înscrisurile depuse de inculpată pentru a se înscrie la doctorat).

Referitor la suportul de curs pus la dispoziţia studenţilor de către inculpatul O.R., care a fost identificat de către partea vătămată pe internet, pe site-ul scribd.com, Curtea a constatat că reprezintă proba folosirii de către inculpat a operei însuşite şi nu un act material distinct al infracţiunii, astfel cum se arată şi în actul de sesizare, neputând fi calificat ca o "operă" diferită de cea publicată de editura G.U.P., sub numele celor doi inculpaţi sau ca un act material distinct.

Prin urmare, Curtea a reţinut că faptele există şi au fost săvârşite de către inculpaţi, respectiv că faptele întrunesc atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 141 din Legea nr. 8/1996.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor, Curtea a constatat că, de la data săvârşirii faptei (august - decembrie 2008) şi până la data soluţionării prezentei cauze, a intervenit o lege penală nouă.

Astfel, la data de 01 aprilie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M. Of. nr. 510/24 iulie 2009, care, prin art. 5 alin. (1) statuează că în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Aceste text este identic cu conţinutul art. 13 alin. (1) C. pen. din 1968.

Tot la data de 01 februarie 2014 au intrat în vigoare modificările aduse Legii nr. 8/1996 prin pct. 54 pct. 8 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, fiind modificat art. 141: constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie. împăcarea înlătură răspunderea penală.

În reglementarea anterioară, art. 141 prevedea că este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amendă de la 2.500 RON la 50.000 RON fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoştinţă publică o operă sub' un alt nume decât acela decis de autor.

Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere este incriminată şi de legea nouă.

În acest context, Curtea a trebuit să determine legea penală mai favorabilă (mitior lex) aplicabilă în cauza de faţă.

Astfel, a reţinut că pentru determinarea legii penale mai favorabile în cazul concret trebuie comparate legile penale succesive: cea din momentul săvârşirii faptei şi cea din momentul judecării faptei, dar şi cele intermediare, dacă există. Prin compararea legilor şi determinarea celei mai favorabile, nu trebuie să se ajungă la combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legile penale succesive, respectiv la aşa numita lex tertia.

În determinarea legii penale mai favorabile, a constatat că doctrina penală s-a oprit, de regulă, asupra a trei criterii: al condiţiilor de incriminare, al condiţiilor de tragere la răspundere penală, al sancţiunilor penale (pedepsei).

În cauza de faţă, Curtea a constatat că fapta inculpaţilor de însuşire, fără drept, a calităţii de autor al unei opere este incriminată şi în legea nouă, existând deosebiri cu privire la condiţiile de incriminare şi sub aspectul tragerii la răspundere penală, în sensul că în legea nouă este infracţiune fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie, respectiv împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, dar şi în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă, ambele reglementări sancţionând fapta menţionată cu pedeapsa închisorii sau cu amendă, însă limitele fiind diferite: în legea nouă de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, respectiv în legea veche 3 luni la 5 ani sau cu amendă de la 2.500 RON la 50.000 RON.

Curtea a constatat că legea mai favorabilă este cea nouă în cauza de faţă, având în vedere condiţiile de tragere la răspundere penală, dar mai ales limitele de pedeapsă în ceea ce priveşte amenda, întrucât Curtea s-a orientat spre aplicarea unei amenzi penale inculpaţilor, într-un cuantum apropiat de cel minim, şi a optat pentru aplicarea pedepsei închisorii, faţă de gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite de inculpaţi. Limita minimă a amenzii, potrivit legii noi, este mai mică decât cea prevăzută de legea veche, fiind stabilită, conform art. 61 alin. (2) C. pen. la 10 RON (ca sumă minimă corespunzătoare unei zile-amendă) înmulţită cu un număr minim de 180 zile - amendă, conform art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., deci o limită minimă de 1800 RON.

Astfel, la alegerea sancţiunii penale, Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen.: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În acest context, Curtea a constatat inculpaţii O.R. şi O.R.M. au săvârşit fapta în calitatea de cadre didactice universitare, opera însuşită fiind distribuită studenţilor, sub forma de curs, pe cale electronică cât şi în formă tipărită; conţinutul lucrării se referă la metodologia cercetării ştiinţifice, probitatea intelectuală, fiind considerată de către autoarea operei originale, dar şi de către inculpaţi o calitate morală pe-care o implică spiritul ştiinţific - conform conţinutului paginii 14 din lucrarea Iniţiere în metodologia cercetării ştiinţifice avându-i ca autori pe inculpaţi, iar lucrarea inculpaţilor tratează inclusiv aspecte referitoare la împrumutul de idei, respectiv în capitolul XVI. În acest mod s-a produs o lezare a drepturilor morale ale părţii vătămate, ce decurg din calitatea sa de autor al operei Metodologia cercetării ştiinţifice. Elaborarea lucrărilor de licenţă, masterat, doctorat. Pe cale de consecinţă, nu s-a impus reţinerea în cauză a incidenţei art. 80 C. pen. privind renunţarea la aplicarea pedepsei.

Pe de altă parte, având în vedere dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen. şi ale art. 61 alin. (3) teza I C. pen., Curtea a constatat că nu se impune aplicarea unei pedepse cu închisoare sau a unei amenzi penale în cuantum orientat spre maxim, faţă de lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor, de împrejurarea că sunt persoane integrate în societate, cu un nivel de educaţie superior, de atitudinea de colaborare cu organele judiciare, aceştia prezentându-se atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti pentru a da explicaţii cu privire la acuzaţiile ce li se aduc, de vârsta inculpatului O.R., respectiv de contextul în care inculpata O.R.M. a săvârşit fapta, la iniţiativa tatălui său (inculpatul O.R.).

La stabilirea cuantumul amenzii penale ce a fost aplicată inculpaţilor, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 61 alin. (3) C. pen., ţinând seama de circumstanţele personale favorabile inculpaţilor expuse mai sus, dar şi de împrejurarea că aceştia au o situaţie materială bună şi nu au obligaţii legale faţă de persoane care să se afle în întreţinerea acestora.

S-a apreciat că, susţinerea formulată în apărare (prin concluziile scrise), în sensul că s-ar impune înjumătăţirea limitelor de pedeapsă faţă de dispoziţiile art. 143 din Legea nr 8/1996, este nefondată, întrucât prejudiciul produs părţii vătămate nu a fost reparat de către inculpaţi până la terminarea cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe, conform art. 143 l alin. (3) din Legea nr. 8/1996 astfel cum a fost modificat prin art. 54 pct. 11 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, aşa cum s-a arătat la momentul analizei laturii civile a cauzei.

Faţă de cele reţinute, Curtea, având în vedere că legea mai favorabilă este cea nouă, a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de Ministerul Public, schimbând încadrarea juridică a faptei şi - în baza art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 C. pen. rap. la art. 61 alin. (2), 4 lit. c) C. pen. - a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii O.R. şi O.R.M. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 10.000 RON fiecare, stabilită prin înmulţirea unui număr de 200 zile amendă (apropiat de minim) cu suma corespunzătoare zilei amendă stabilită de instanţă la 50 RON (orientată spre minim).

Măsuri de siguranţă:

În baza art. 112 lit. a) C. pen. a dispus confiscarea celor 56 de exemplare tipărite de Editura G.U.P., astfel cum au fost indicate în procesul-verbal din dosar.

Latura civilă a cauzei:

Referitor la acţiunea civilă formulată în cauză, Curtea a reţinut că partea vătămată R.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 euro reprezentând daune morale, respectiv 50.000 Euro cu titlu de daune materiale, în echivalentul în RON la cursul BNR la data plăţii, ulterior precizând în ce constau sumele solicitate cu titlu de despăgubiri.

În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate, partea vătămată a arătat că acestea constau în:

- 10.000 euro reprezentând cheltuielile totale aferente stagiului de perfecţionare ştiinţifică şi de documentare în Franţa, efectuat în anul 2005;

- 40.000 euro reprezentând veniturile necuvenite încasate de către inculpaţi, respectiv drepturile salariale ale inculpaţilor în perioada 2008 - 2013, întrucât inculpatul O.R. ar fi obţinut gradul de profesor universitar folosind lucrarea ce constituie plagiat după opera părţii vătămate, iar inculpata O.R.M. a obţinut postul de preparator la unitatea de învăţământ superior, încasând venituri pentru activitatea prestată. Referitor la daunele morale în cuantum de 100.000 euro, partea civilă a făcut referire, în esenţă, la caracterul ilicit al activităţii inculpaţilor, la împrejurarea că aceştia i-au deformat numele în varianta postată pe internet a lucrării inculpatului Oprea, respectiv la prestigiul de care se bucură partea civilă în calitate de cadru universitar şi la aprecierea pe care a cunoscut-o opera sa în cercurile academice.

Conform art. 139 alin. (1) teza I din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, iar conform art. 139 alin. (2) din acelaşi act normativ, la stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare:

a) fie criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;

b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a).

Aşa cum s-a reţinut deja, inculpaţii nu au beneficiat de drepturi patrimoniale din partea Editurii G.U.P., editura Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. Acest aspect, deşi nu prezintă relevanţă sub aspectul reţinerii caracterului penal al faptei inculpaţilor, are importanţă sub-aspectul laturii civile a cauzei, inculpaţii nebeneficiind de niciun folos patrimonial din partea editurii ca urmare a publicării lucrării menţionate.

Totodată, Curtea a reţinut că nu există dovezi în sensul că obţinerea gradului de profesor universitar de către inculpatul O.R. s-a făcut ca urmare a publicării lucrării incriminate, iar obţinerea titlului de doctor de către inculpat s-a realizat în anul 2000, deci cum mult timp înainte ca partea civilă să-şi publice opera.

În plus, prin Hotărârea Comisiei de Etică Universitară din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, au fost dispuse sancţiuni împotriva inculpaţilor, în conformitate cu atribuţiile comisiei, iar printre sancţiuni nu s-a numărat şi retragerea gradului de profesor universitar al inculpatului, deci încă o dovadă a faptului că obţinerea gradului de profesor universitar nu s-a realizat ca urmare a publicării lucrării incriminate.

Referitor la inculpata O.R.M., Curtea a constatat că aceasta a fost remunerată în calitate de preparator la unitatea de învăţământ superior ca urmare a activităţii didactice prestate, iar nu ca urmare a folosirii sau comercializării lucrării incriminate. A arătat Curtea că, dacă s-ar accepta raţionamentul părţii vătămate, toţi preparatorii care, la seminarii/seminare, folosesc în activitatea instructiv educativă din cadrul învăţământului superior cursuri universitare, lucrări sau culegeri ca material didactic ori ca suport teoretic ar trebui să plătească autorului despăgubiri - deşi nu este vorba despre o încălcare a dreptului de autor - ceea ce duce, în mod evident, la consecinţe absurde.

De asemenea, referitor la cheltuielile efectuate de partea civilă cu stagiul de pregătire în Franţa, Curtea a reţinut că acestea au fost realizate în anul 2005, în vederea pregătirii operei, deci înainte de publicarea operei în anul 2006, aşa încât nu există legătură între aceste cheltuieli şi prejudiciul care să se fi produs în mod direct părţii civile prin fapta ilicită a inculpaţilor:

Totodată, partea civilă nu a făcut dovada faptului că a fost lipsită de vreun câştig prin fapta ilicită a inculpaţilor, şi, în plus, nu a solicitat nicio sumă cu acest titlu.

Prin urmare, Curtea a apreciat că acordarea de daune materiale părţii civile este nejustificată prin raportare la dispoziţiile legale şi la materialul probator administrat în cauză.

În ceea ce priveşte daunele morale, la care face referire şi art. 139 din Legea nr. 8/1996, fără a stabili vreun criteriu de apreciere, Curtea s-a raportat la cerinţele prevăzute de art. 998 - 999 Vechiul C. civ. (în vigoare la data săvârşirii faptei de către inculpaţi), aşa încât au fost analizate cele patru condiţii cumulative ale răspunderii civile delictuale: prejudiciul cert şi nereparat încă; fapta ilicită; vinovăţia; legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită.

Astfel, Curtea a apreciat că fapta ilicită a inculpaţilor, constând în însuşirea fără drept a calităţii de autor al operei părţii civile, a creat un prejudiciu moral serios, pentru a cărui compensare se impune acordarea unei sume de bani, dreptul la paternitatea operei fiind unul dintre drepturile esenţiale ce decurg din calitatea de autor al unei opere.

Referitor la prejudiciul cert şi nereparat, instanţa a apreciat că prin publicarea de către inculpaţi a lucrării incriminate s-a produs o suferinţă părţii civile, care este profesor universitar, a efectuat stagiu de pregătire şi documentare în vederea realizării operei sale, publicând o creaţie intelectuală care se bucură de apreciere în sfera academică, astfel cum rezultă din numeroasele înscrisuri depuse la dosar de către partea civilă, mai ales în contextul în care opera părţii vătămate tratează inclusiv problema împrumutului de idei, aspect "tratat" şi în lucrarea inculpaţilor.

Totodată, Curtea a luat în considerare finalitatea instituirii daunelor morale, faptul că aceste daune morale se acordă într-un cuantum suficient pentru a realiza o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, dar în aceIaşi timp nu trebuie să se transforme într-o sursă de venit nejustificată.

În consecinţă, instanţa a apreciat că sunt întrunite cele patru condiţii prevăzute de art. 998 - art. 999 din Vechiul C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a inculpatei şi că acordarea unor daune morale în cuantum de 5000 euro, precum şi constatarea caracterului ilicit al faptei inculpaţilor şi aplicarea unei pedepse cu amendă penală constituie o reparaţie adecvată şi suficientă a prejudiciului moral cauzat părţii vătămate, suma solicitată de partea civilă - de 100.000 euro - fiind nejustificat de mare.

Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la repararea pagubei, conform art. 998 - 999 din Vechiul C. civ., întrucât reproducerea operei părţii vătămate în condiţiile interzise de Legea nr. 8/1996 s-a realizat în comun, prin publicarea unei cărţi pe coperta căreia inculpaţii sunt menţionaţi ca având calitatea de coautori, aşa încât nu se impune stabilirea unei obligaţii divizibile în sarcina inculpaţilor, cum s-a solicitat de către aceştia.

Măsuri asigurătorii:

Referitor la cererea părţii civile R.M. de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobiliare ale inculpaţilor, Curtea, în baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. a respins-o, ca neîntemeiată, având în vedere că, potrivit art. 139 alin. (3) lit c din Legea nr. 8/1996 acestea au caracter facultativ, iar conform art. 249 C. proc. pen., măsurile asigurătorii se pot lua pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. În cauză, s-a constatat că nu s-a făcut dovada faptului că inculpaţii ar încerca să distrugă, să înstrăineze sau să sustragă de la urmărire bunuri, aşa încât, în acest context şi având în vedere şi cuantumul daunelor morale la care vor fi obligaţi inculpaţii, cererea părţii civile de luare a măsurilor asigurătorii este vădit neîntemeiată.

Cheltuieli judiciare:

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., Curtea a obligat fiecare inculpat la plata a câte 1400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, ţinând cont atât de cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, cât şi cele din faza procesuală din primă instanţă.

În baza art. 276 alin. (2), (4) C. proc. pen. a obligat fiecare inculpat la plata către partea civilă R.M. a câte 5000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, având în vedere că acţiunea civilă formulată de către partea civilă va fi admisă doar în parte.

În baza art. 274 alin. (1) teza ultimă C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu, în cuantum de câte 150 RON fiecare, au rămas în sarcina statului, suportându-se din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpaţii O.R., O.R.M. şi partea civilă R.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 mai 2014, stabilindu-se termen de judecată la 23 septembrie 2014.

La primul termen de judecată, respectiv 23 septembrie 2014, Înalta Curte a amânat cauza, încuviinţând cererile de amânare formulate de inculpaţii O.R. şi O.R.M. pentru a-şi angaja avocat.

La data de 24 octombrie 2014, apelanta partea civilă R.M., prin intermediul avocatului ales, R.D., a depus, prin Serviciul Registratură, tranzacţia judiciară încheiată la data de 23 octombrie 2014 cu inculpaţii O.R. şi O.R.M.

La termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2014, fiind întrebate, pe rând, părţile au arătat că sunt de acord cu soluţionarea amiabilă a acţiunii civile.

Analizând cauza, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că apelurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 23 alin. (1) C. proc. pen. în cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii.

Conform dispoziţiilor art. 159 alin. (2) C. pen., împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă, iar, potrivit art. 3 al aceluiaşi text de lege produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei. Cu privire la acest din urmă aspect, chiar dacă prezenta cauză penală se află în curs de judecată, în stadiul procesual al apelului, Înalta Curte va avea în vedere decizia Curţii Constituţionale nr. 1470/2011 care este pe deplin aplicabilă prin analogie în speţa de faţă. În concret, decizia menţionată a înlăturat o posibilă situaţie discriminatorie în sensul că o dată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., această cauză de încetare a procesului penal produce efecte şi ulterior citirii actului de sesizare.

Pentru a-şi produce efectele, împăcarea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- poate interveni în cazul infracţiunilor urmărite din oficiu dacă legea o prevede expres;

- împăcarea trebuie sa fie totală, necondiţionată, absolută, expresă şi directă între suspect şi persoana vătămată. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 27/2006 stipulează ca încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanţă numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice. Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., acţiunea penală nu mai poate fi exercitată dacă "... a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;".

În conformitate cu art. 17 alin. (2) C. proc. pen., în cursul judecăţii acţiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la data de 23 octombrie 2014, în temeiul art. 23 alin. (1) C. proc. pen., a fost încheiată tranzacţia judiciară între R.Ş.M., persoana vătămată constituită parte civilă în dosarul nr. 5461/2/2013, asistată de avocat R.D., conform împuternicirii avocaţiale Seria B nr. 1339246 din 09 septembrie 2014, O.R., inculpat în dosarul nr. 5461/2/2013, şi O.R.M., inculpată în dosarul nr. 5461/2/2013.

Tranzacţia a fost încheiată la iniţiativa inculpaţilor, iar scopul încheierii acesteia a constat în stingerea acţiunii penale, a acţiunii civile, cât şi încetarea procesului penal privind săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, ce constituie obiectul dosarului nr. 5461/2/2013, conform art. 16 alin. (1) lit. g), teza finală C. proc. pen. raportat la art. 141 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Din tranzacţia încheiată rezultă că părţile au convenit asupra clauzelor înscrise în aceasta, prin exprimarea liberă şi neviciată a voinţei, în deplină cunoştinţă de cauză.

În speţă, se constată că, de la data săvârşirii faptei reţinută în sarcina inculpaţilor (august - decembrie 2008) şi până la data soluţionării cauzei, a intervenit o lege penală nouă.

Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M.Of. nr. 510/24 iulie 2009, statuează în art. 5 alin. (1) că, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Or, potrivit noilor reglementări cu referire la infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor, prevăzută de art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012, privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, împăcarea înlătură răspunderea penală.

În speţă, fiind o împăcare realizată în condiţiile art. 159 C. pen., aceasta are efecte atât asupra laturii penale, cât şi a laturii civile, prin stingerea acţiunii civile, care este un accesoriu al acţiunii penale şi, din moment ce părţile s-au împăcat, nu se mai continuă acţiunea civilă.

Înalta Curte, constatată nemijlocit acordul de voinţă al inculpaţilor O.R., O.R.M. şi al părţii civile R.M. de a se împăca, exprimat personal în şedinţa de judecată de astăzi, 4 noiembrie 2014.

Aşadar, dând eficienţă dispoziţiilor art. 159 alin. (2) teza finală C. pen., potrivit cărora împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă, Înalta Curte, va dispune, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor O.R., O.R.M., având în vedere manifestarea acestora de voinţă ce a fost consfinţită prin tranzacţia încheiată la data de 23 octombrie 2014.

În ceea ce priveşte măsura de siguranţă a confiscării speciale, având în vedere natura coercitivă a acesteia şi caracterul eminamente preventiv, fiind dispusă, în mod corect de prima instanţă, ca urmare a faptului că inculpaţii au obţinut bunuri ce provin dintr-o faptă prevăzută de legea penală, pentru a stopa starea de pericol creată prin aflarea în libera circulaţie a acestor bunuri şi în vederea prevenirii altor fapte ilicite, va menţine dispoziţia de confiscare specială a 56 de exemplare tipărite de Editura G.U.P.s, astfel cum au fost indicate în procesul verbal din dosar.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de inculpaţii O.R., O.R.M. şi partea civilă R.M. împotriva Sentinţei penale nr. 136/F din 07 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va desfiinţa în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor O.R. şi O.R.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de însuşire fără drept a calităţii de autor al unei opere, prevăzută de art. 141 din Legea nr. 8/1996, privind drepturile de autor şi drepturile conexe, prin împăcarea părţilor.

Conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen. penal va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă R.M.

Va menţine dispoziţia primei instanţe de confiscare specială, în baza art. 112 lit. a C. pen., a 56 de exemplare tipărite de Editura G.U.P.s, astfel cum au fost indicate în procesul-verbal din dosar.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va obliga apelanţii inculpaţi O.R., O.R.M. şi apelanta parte civilă R.M. la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de inculpaţii O.R., O.R.M. şi partea civilă R.M. împotriva Sentinţei penale nr. 136/F din 07 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În baza art. 16 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor O.R. şi O.R.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de însuşire fără drept a calităţii de autor al unei opere, prevăzută de art. 141 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, prin împăcarea părţilor.

Conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen. penal lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă R.M.

Menţine dispoziţia primei instanţe de confiscare specială, în baza art. 112 lit. a) C. pen., a 56 de exemplare tipărite de Editura G.U.P.s, astfel cum au fost indicate în procesul-verbal din dosar.

În baza art. 275 alin. (1) punctul 2 lit. d) C. proc. pen., obligă apelanţii inculpaţi O.R., O.R.M. şi apelanta parte civilă R.M. la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 4 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - AM