Retrial under European Arrest Warrant framework: inapplicability due to domestic arrest without formal surrender

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 742 din 10 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în baza art. 5221 C. proc. pen., raportat la art. 404-art. 408 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare a cauzei ce a format obiectul Dosarului penal nr. 43614/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia l penală, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 171 din 8 martie 2010, decizia penală nr. 276/A din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1573 din 19 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Petentul condamnat A.G. a suferit o condamnare de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (trafic de minori).

Petru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a invederat faptul că în cauză, nu sunt îndeplinite prevederile art. 5221 C. proc. pen., la secţiunea „rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare”.

Împotriva acestei soluţii, a declarat apel petentul condamnat, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei respingeri a cererii sale, privind revizuirea sentinţei penale nr. 171 din 8 martie 2010, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală (Dosar nr. 43614/3/2009) definitivă prin decizia, penală nr. 1573 din 19 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie, secţia penală.

Petentul a invederat faptul că nu a ştiut de proces, că acesta s-a derulat cu lipsă de procedură, el fiind plecat de 15 ani în Spania şi nemailocuind la adresele indicate în dosar.

În concluzie, soluţia în ceea ce îl priveşte s-a judecat cu lipsă de procedură, el neputând fi astfel beneficiatul prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., primind o pedeapsă foarte mare, de 10 ani închisoare.

Din actele dosarului, a rezultat că într-adevăr, petentul condamnat nu a fost prezent la judecarea în fond a cauzei sale, iar la rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 171 din 8 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l penală (Dosar nr. 43614/3/2009), s-a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 10 ani de către Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, nr. 284 din 21 aprilie 2011, care nu a putut fi pus în executare.

A fost identificat, astfel cum a rezultat din procesul-verbal încheiat de către I.P.J. Bihor, Serviciul de Investigaţii Criminale-Urmăriri, la data de 9 mai 2012, ora 10:00.

S-a emis un mandat european de arestare pe numele petentului, din 24 septembrie 2009, totuşi la data de 9 mai 2012, petentul a fost identificat de autorităţile române, la Vama S., în sensul intrării în România şi, astfel, a fost arestat, întrucât autorităţile române îl urmăreau în baza mandatului arestare preventivă din 11 martie 2009, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru că a fost pus în urmărire internaţională la data de 20 mai 2009.

Pentru a aplica procedura prevăzută de art. 5221 C. proc. pen., vizând „rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare” s-a reţinut că este necesară existenţa unei extrădări sau predări în baza unui mandat european de arestare, ori în cauza dedusă judecăţii, deşi s-a emis mandatul european de arestare, el nu a fost pus în executare, petentul condamnat a fost ridicat de poliţie, ca urmare a identificării lui în Vama S. Nu a fost extrădat sau predat în baza mandatului european de arestare din 24 aprilie 2009 (Dosar nr. 3996/3/2009).

Într-adevăr, petentul a recunoscut fapta în scopul de a beneficia de prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Curtea, în raport cu cele învederate, a constatat că apelul formulat este nefondat şi în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. l-a respins, apreciindu-se că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 5221 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul A.G.

La termenul din data de 29 ianuarie 2014 recurentul condamnat fiind prezent în faţa instanţei de recurs, aflat în stare de deţinere şi asistat de apărătorul desemnat din oficiu a solicitat, ca instanţa să ia act de retragerea recursului declarat împotriva deciziei penale nr. 322/A din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală.

Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2) cu referire Ia art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat în condiţiile arătate în textul de lege menţionat, constatând îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voinţă a recurentului condamnat, valabil exprimată, de retragere a recursului formulat de condamnatul A.G. împotriva deciziei penale nr. 322/A din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat A.G. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

la act de declaraţia de retragere a recursului formulat de condamnatul A.G. împotriva deciziei penale nr. 322/A din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2014.