Fatal traffic accident: concurrent fault allocation and civil liability between uninsured driver and insured concurrent tortfeasor

Asupra apelurilor penale de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 346 din 2 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2623/2/20012 s-a dispus, în baza art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. condamnarea inculpatului C.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă (parte vătămată T.M.).

În temeiul art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului.

În temeiul art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de a consuma băuturi alcoolice după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane.

În temeiul art. 33 lit. a) şi b) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatului C.M., stabilind ca în final, acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului C.M. pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) şi (3) C. pen., a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman la datele fixate de consilierul de probaţiune;

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

e) să nu conducă nicio categorie de autovehicule.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

II. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul Z.D.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. şi vătămare corporală din culpă - două fapte prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. (parte vătămată C.M.) şi, respectiv de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. (parte vătămată T.M.), toate cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen.

III. În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) şi alin. (5) C. proc. pen. a admis în parte acţiunea civilă promovată în cauză de părţile civile M.C., şi M.R.

În temeiul art. 998, 999 şi 1003 din vechiul C. civ. (în vigoare la data 21 decembrie 2009), art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 50 şi 54, alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România a obligat pe inculpaţii C.M. şi Z.D.A., în solidar (inculpatul C.M. corespunzător unei contribuţii concurente de 80%, iar inculpatul Z.D.A. corespunzător unei contribuţii concurente de 20%), iar alături de inculpatul C.M. pe partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi alături de inculpatul Z.D.A. pe asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A., la plata către părţile civile M.C. şi M.R. a sumei de 30.000 RON cu titlul de despăgubiri materiale, precum şi la plata către fiecare dintre cele două părţi civile a sumei de câte 50.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, cu titlul de daune morale.

În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 alin. (5) C. proc. pen. a admis în parte acţiunea civilă promovată în cauză de partea civilă T.M.

În temeiul art. 998, 999 şi 1003 din vechiul C. civ. (în vigoare la data 21 decembrie 2009), art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 50 şi 54, alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România a obligat pe inculpaţii C.M. şi Z.D.A., în solidar (corespunzător cotelor de contribuţie concurentă de 80%, respectiv 20% anterior menţionate), iar alături de inculpatul C.M. pe partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi alături de inculpatul Z.D.A. pe asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A., la plata către partea civilă T.M. a sumei de 30.000 RON, cu titlul de daune morale.

A luat act că inculpatul parte vătămată C.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. şi la art. 313 din Legea nr. 95/2006 a admis acţiunile civile formulate în cauză de părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă A. şi Spitalul Clinic de Urgenţă "B.A." Bucureşti.

În temeiul art. 998, 999 şi 1003 din vechiul C. civ. (în vigoare la data 21 decembrie 2009) şi art. 50 şi 54, alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România a obligat pe inculpaţii C.M. şi Z.D.A., în solidar (corespunzător cotelor de contribuţie concurentă de 80%, respectiv 20% anterior menţionate), iar alături de inculpatul Z.D.A. pe asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A., la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă A. a sumei de 272,10 RON, plus dobânda legală de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la achitarea efectivă a debitului, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părţii vătămate T.M. în perioada 21 - 22 decembrie 2009, iar către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "B.A." Bucureşti la plata sumei de 8013 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea aceleiaşi părţi vătămate în perioada 22 decembrie 2009 - 08 ianuarie 2010.

În temeiul art. 998 şi 999 din vechiul C. civ. (în vigoare la data 21 decembrie 2009) şi art. 50 şi 54, alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România a obligat pe inculpatul Z.D.A. (corespunzător contribuţiei sale concurente de 20%), iar alături de acesta şi pe asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A., la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă A. a sumei de 672,64 RON, plus dobânda legală de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la achitarea efectivă a debitului, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părţii vătămate C.M. în perioada 21 decembrie 2009 - 31 decembrie 2009.

În temeiul art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 a dispus prelungirea dreptului de circulaţie pentru inculpatul Z.D.A. pentru o perioadă de 30 de zile.

În temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 55 din Legea nr. 136/1995 a obligat pe inculpatul Z.D.A. alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A., la plata către partea civilă M.C. a sumei de 744 RON reprezentând cheltuieli cu onorariul apărătorului ales, iar în temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a obligat pe inculpatul C.M. la plata sumei de 2976 RON cu acelaşi titlu către partea civilă M.C.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul C.M. la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

În ziua de 21 decembrie 2009, în jurul orei 16:10, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Teleorman au fost sesizaţi prin intermediul serviciului de urgenţe 112 cu privire la faptul că, în urmă cu puţin timp, pe DN52, în apropierea municipiului Alexandria, judeţul Teleorman, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime omeneşti.

Urmare a acestei sesizări, la faţa locului s-au deplasat mai mulţi lucrători de poliţie din cadrul I.P.J Teleorman care au realizat activitatea de cercetare la faţa locului. Cu această ocazie, lucrătorii de poliţie au întocmit un proces-verbal de cercetare la faţa locului din conţinutul căruia rezultă că evenimentul rutier a avut loc pe DN52 şi că în accident au fost implicate autoturismul marca S.O., cu numărul de înmatriculare X, condus de Z.D.A. şi autoturismul marca D., cu numărul de înmatriculare Y, condus de C.M.

Din datele consemnate în cuprinsul aceluiaşi proces verbal rezultă că accidentul de circulaţie a avut loc într-o zonă situată în afara localităţii, unde nu acţionează indicatoare de avertizare sau restricţie, iar drumul nu prezintă declivităţi, nu este acoperit cu zăpadă sau polei (gheaţă), vizibilitatea fiind bună, în condiţiile unui zile cu cer senin.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, pe partea dreaptă a carosabilului, în sensul de mers spre Alexandria, a fost identificată o urmă de "rulare forţată", despre care s-a stabilit că a fost creată de roţile autoturismului S.O. cu numărul X, după impactul cu celălalt autoturism şi nu au fost identificate urme de frânare pe carosabil. În aceleaşi împrejurări, pe sensul de deplasare Furculeşti - Alexandria s-a identificat parbrizul autoturismul cu nr. Y, poziţionat la 0,4 metri faţă de axul drumului, iar pe marginea carosabilului, în acelaşi sens de mers, au fost identificate o baterie acumulator şi o plăcuţă de înmatriculare, ambele provenind de la autoturismul D. De asemenea, în zona axului drumului au fost identificate fragmente din plastic şi componente provenite de la ambele autoturisme şi tot în această zonă au fost evidenţiate urme de zăpadă/gheaţă, cel mai probabil căzute ca urmare a impactului dintre autovehiculele implicate în accident.

Tot în cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului s-au consemnat următoarele: "Conducătorul autoturismului D. cu nr. de înmatriculare Y, C.M., nu a fost găsit la faţa locului, părăsind locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie".

La activitatea de cercetare la faţa locului a participat şi un tehnician criminalist din cadrul I.P.J. Teleorman - Serviciul Criminalistic, care a fixat prin fotografiere aspectele constatate cu ocazia desfăşurării acestei activităţi.

Iniţial, circumstanţele producerii acestui accident rutier au făcut obiectul dosarului nr. 29/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, însă ulterior, dat fiind faptul că în cauză s-a constatat că unul dintre conducătorii auto implicaţi, şi anume Z.D.A. avea la data de 21 decembrie 2009, gradul profesional de comisar şef de poliţie şi calitatea de organ al poliţiei judiciare, prin ordonanţa din data de 22 februarie 2010, s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, unde cercetările au fost continuate în cadrul dosarului nr. 308/P/2010.

Probatoriul administrat în cauză, în legătură cu împrejurările producerii accidentului rutier petrecut în data de 21 decembrie 2009 pe DN52, în care au fost implicaţi conducătorii auto Z.D.A., posesor din anul 1988, al permisului de conducere nr. X, valabil pentru autovehicule din categoria B şi C.M., posesor al permisului de conducere nr. 110876, valabil pentru autovehiculele din categoria B. a relevat următoarele aspecte:

În dimineaţa zilei de 21 decembrie 2009, în timp ce se afla la locuinţa părinţilor săi din localitatea Spătărei, com. Furculeşti, jud. Teleorman, inculpatul C.M. a participat la sacrificarea unui porc şi tot în aceeaşi zi, acesta a luat parte şi la un parastas, context în care, potrivit propriilor susţineri, consemnate în declaraţia olografă întocmită chiar în ziua producerii accidentului, până în jurul orei 10,20, a consumat circa 3 - 4 pahare cu vin.

În după amiaza zilei de 21 decembrie 2009, în jurul orei 15,30, inculpatul C.M. s-a hotărât să se întoarcă cu autoturismul proprietate personală marca D., având numărul de înmatriculare Y, la locuinţa sa din municipiul Alexandria, luându-l ca pasager în maşina condusă de el, pe locul din partea dreaptă faţă, şi pe numitul M.I.C., care în acea zi se afla în vizită la bunicii săi din localitatea Ulmeni, com. Bogdana, jud. Teleorman şi care locuia în acelaşi bloc cu inculpatul. În drum spre mun. Alexandria, inculpatul C.M. l-a luat ca pasager în autoturism şi pe partea vătămată/parte civilă T.M., care s-a aşezat pe banchetă din spate a maşinii.

Ca atare, în jurul orei 16,00, inculpatul C.M. conducea autoturismul D., cu numărul de înmatriculare Y, pe DN52, din direcţia com Furculeşti judeţul Teleorman către municipiul Alexandria.

La acea oră, pe sensul opus de mers al autoturismului condus de inculpatul C.M., se deplasa autoturismul marca S.O., cu numărul de înmatriculare X, condus de inculpatul Z.D.A., în interiorul căruia se mai aflau ca pasageri V.G., care ocupa locul din partea dreaptă faţă, Z.S.A., Z.M. şi Z.I.A. (soţia şi respectiv fiicele inculpatului Z.D.A.), care ocupau locurile de pe bancheta din spate a autoturismului.

Ajunşi în dreptul km 9+650 metri, cei doi conducători auto, C.M. şi Z.D.A. au fost implicaţi într-un accident de circulaţie, în sensul că autoturismul condus de inculpatul C.M. a intrat în coliziune cu autoturismul condus de inculpatul Z.D.A. În urma impactului, astfel cum s-a stabilit referitor la dinamica producerii accidentului prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 328 din 27 octombrie 2011, întocmit de expertul criminalist autorizat C.L. din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, însuşit şi de expertul parte conf. univ. dr. ing. P.A., autoturismul cu nr. de înmatriculare Y, condus de inculpatul C.M. a fost proiectat înspre înapoi şi rotit cu cca. 1300, faţă de direcţia iniţială de mers, iar autoturismul cu nr. de înmatriculare X condus de inculpatul Z.D.A. a avut o mişcare plan paralelă de deplasare spre înainte şi rotire în sensul acelor de ceasornic, în cursul căreia a părăsit carosabilul pe partea stângă a sensului său de mers. Tot ca urmare a impactului, unul dintre pasagerii din autoturismul D. cu nr. Y, respectiv victima M.I.C., a fost proiectat prin parbriz şi a căzut pe carosabil.

Producerea acestui eveniment rutier, a fost adusă la cunoştinţa autorităţilor abilitate de către inculpatul Z.D.A. prin intermediul apelului de urgenţă 112. Drept urmare, în scurtă vreme după impact, la faţa locului s-au deplasat cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanţă Teleorman care i-au transportat la Spitalul Judeţean Alexandria pe victimele M.I.C., T.M. şi Z.S.A. În drum spre Spital, datorită leziunilor grave suferite de pe urma accidentului, M.I.C. a decedat.

În timp ce cadrele medicale desfăşurau activităţi de acordare a îngrijirilor medicale şi de preluare a victimelor accidentului, la faţa locului a ajuns şi agentul de poliţie R.D., care, la acea dată, îndeplinea funcţia de ajutor al şefului Postului de Poliţie Furculeşti, jud. Teleorman. Ulterior, la locul accidentului au venit încă alţi trei lucrători din cadrul I.P.J. Teleorman care au realizat activitatea de cercetare la faţa locului. Până la venirea acestora din urmă, agentul de poliţie R.D. a discutat cu inculpatul Z.D.A. care i-a spus că el a condus autoturismul marca S., dar că nu cunoaşte cine a condus celălalt autoturism implicat în accident. În aceste momente, în zona unde a avut loc evenimentul rutier se afla şi inculpatul C.M., care, în contextul discuţiilor purtate, a dat de înţeles agentului de poliţie R.D. că s-a aflat în autoturismul D. implicat în accident. Totodată, fiind întrebat de către agentul de poliţie R.D. dacă are nevoie de îngrijiri medicale şi dacă el este cel care a condus autoturismul D. cu nr. Y, inculpatul C.M., ascunzând adevărul, cel mai probabil, în scopul de a se sustrage răspunderii penale, i-a răspuns lucrătorului de poliţie că nu a "păţit nimic" şi că nu el a fost persoana care a condus autoturismul implicat în accident, dându-i totodată de înţeles că maşina ar fi fost condusă de una din persoanele luate de ambulanţă, astfel că pe baza celor spuse de inculpat, agentul de poliţie R.D. i-a permis acestuia să părăsească locul accidentului, considerând, în necunoştinţă de cauză, că prezenta sa nu era necesară.

În aceleaşi împrejurări, circulând prin zona producerii accidentului, numitul S.M. din comuna Furculeşti, jud. Teleorman, a recunoscut autoturismul D., cu numărul de înmatriculare Y, implicat în accident, precum şi pe proprietarul acestuia, astfel că oprindu-se la faţa locului pentru a vedea ce s-a întâmplat, l-a întrebat pe inculpatul C.M. ce a păţit şi cine a condus autoturismul D., însă la fel ca în cazul agentului de poliţie R.D., acesta a făcut din nou afirmaţii mincinoase cu privire la identitatea conducătorului auto implicat în accident, în sensul că i-a spus că nu el a fost cel care a condus autoturismul marca D. Ca atare, pe baza aspectelor ce i-au fost relatate de către inculpatul C.M., martorul S.M. l-a ajutat pe acesta să-şi ia bagajele din portbagajul autoturismului D. cu nr. Y şi l-a dus până la locuinţa sa din mun. Alexandria. Potrivit afirmaţiilor martorului S.M., în timp ce se deplasau prin zona Spitalului Judeţean Alexandria, inculpatul C.M. a precizat că nu vrea să fie lăsat la spital, întrucât doreşte să meargă mai întâi acasă pentru a-şi duce bagajele din care, mare parte, conţineau carne de porc. Ajunşi la adresa din mun. Alexandria, martorul S.M. l-a ajutat pe inculpatul C.M. să urce bagajele în apartament, după care a plecat la locuinţa unei rude.

După ce a ajuns la locuinţa sa, potrivit propriilor susţineri făcute cu ocazia audierii din data de 13 mai 2010, în intervalul orar 17,00 - 17,10, inculpatul C.M. a consumat băuturi alcoolice, respectiv cca. 300 - 400 ml vin, afirmaţie reluată şi în cadrul declaraţiilor ulterioare date în cauză.

După aproximativ o jumătate de oră de la sosirea sa la domiciliu, la locuinţa inculpatului C.M. situată în mun. A., s-au prezentat lucrătorii de poliţie U.D.M. şi T.L.I., care purtând mai întâi o discuţie cu soţia inculpatului, au aflat de la aceasta că nu cunoaşte nimic în legătură cu producerea vreunui accident de circulaţie. În timpul acestei discuţii, din baia apartamentului a ieşit inculpatul C.M. care a afirmat că a fost victima unui accident în care a fost implicat autoturismul său care ar fi fost condus de un vecin.

Ulterior, inculpatul C.M. a fost condus de la locuinţa sa la sediul Poliţiei Mun. Alexandria, unde, la ora 17,40, i s-a solicitat să efectueze testul cu aparatul marca "D.", în urma căruia s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare, cei doi lucrători de poliţie U.D.M. şi T.L.I., l-au condus pe inculpatul C.M. la Spitalul Judeţean Alexandria, pentru a fi examinat din punct de vedere medical şi a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În drum spre spital, inculpatul C.M. a revenit asupra aspectelor declarate verbal anterior şi a recunoscut în faţa celor doi lucrători de poliţie care-l însoţeau că el se afla la volanul autoturismului în momentele producerii accidentului.

Ajunşi la spital, inculpatul C.M. a fost examinat medical de către dr. C.M., în prezenta căreia acesta a declarat că a consumat circa 400 - 500 ml vin, în intervalul orar 10:00 - 12:00, aspect consemnat în buletinul de examinare clinică întocmit cu acel prilej. Conform procesului-verbal de prelevare întocmit în acelaşi context, la orele 18:15 şi 19:15, cadrele medicale au prelevat de la inculpatul C.M. două probe de sânge, care au fost înaintate Serviciului de Medicină Legală al Judeţului Teleorman, spre examinare. Prin adresa nr. 2.910/L/2009 din 05 ianuarie 2010, Serviciul de Medicină Legală al Judeţului Teleorman, a comunicat că la ora 18:15 inculpatul C.M. a avut în sânge o alcoolemie de 0,75 gr ‰, iar la ora 19:15, o alcoolemie de 0,65 gr ‰.

În aceeaşi seara, potrivit buletinului de examinare clinică şi procesului-verbal de prelevare, ataşate la dosar, cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Alexandria au prelevat probe de sânge şi de la inculpatul Z.D.A., pe baza cărora ulterior s-a stabilit de către Serviciul de Medicină Legală al Judeţului Teleorman, conform adresei nr. 2.911/L/2009 din 05 ianuarie 2010, că acesta nu consumase băuturi alcoolice.

În data de 22 decembrie 2009, cadavrul numitului M.I.C. a fost supus unei constatări medico-legale, efectuată de un medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală al Judeţului Teleorman. În concluziile raportului medico-legal de necropsie s-au consemnat următoarele aspecte: "Moartea lui M.I.C. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne consecutivă unui politraumatism cu numeroase fracturi şi rupturi de organe interne. Leziunile constatate s-au putut produce prin lovire cu şi de corp dur - deceleraţie, posibil în condiţiile unui accident de trafic rutier, fiind ocupantul unui dintre autovehiculele implicate în evenimentul rutier. Sângele recoltat de la cadavru nu conţinea alcool (conf. bul. de analiză nr. 95/c din 26 ianuarie 2010 al S.M.L. Teleorman)".

În urma evenimentului rutier petrecut în data de 21 decembrie 2009 pe DN52 şi în care au fost implicate autoturismul marca D., cu numărul de înmatriculare Y, condus de C.M. şi autoturismul marca S.O., cu numărul de înmatriculare X, condus de inculpatul Z.D.A., în afară de decesul victimei M.I.C., a rezultat şi vătămarea corporală a trei dintre ocupanţii acestor două autoturisme, respectiv T.M., care se afla pe bancheta din spate a autoturismului D., C.M., conducătorul auto al acestui autovehicul şi Z.S.A., soţia inculpatului Z.D.A. care ocupa un loc de pe bancheta din spate a autoturismului S.O. Aceste persoane au fost internate la Spitalul Judeţean Alexandria în seara de 21 decembrie 2009, cu menţiunea că în ziua următoare, Z.S.A. a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, iar partea vătămată/parte civilă T.M. a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă "B.A." Bucureşti.

Prin raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Judeţului Teleorman cu privire la partea vătămată/parte civilă T.M. s-a stabilit că acesta a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire, cu şi de corp dur, posibil în condiţiile unui accident de trafic rutier ce a avut loc la data de 21 decembrie 2012, iar aceste leziuni i-au pus viaţa în pericol şi au necesitat pentru vindecare cca. 120 zile îngrijiri medicale.

La data de 15 septembrie 2010, numitul T.M. a formulat plângere penală împotriva conducătorului auto care a provocat evenimentul rutier în urma căruia a suferit vătămări corporale.

De asemenea, şi în privinţa inculpatului parte vătămată C.M. a fost întocmit un raport de constatare medico-legală de către Serviciul de Medicină Legală al Judeţului Teleorman prin care s-a concluzionat că acesta a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire, cu şi de corp dur, posibil în condiţiile unui accident de trafic rutier ce a avut loc la data de 21 decembrie 2012, respectivele leziuni necesitând pentru vindecare 16 - 17 zile îngrijiri medicale.

Referitor la victima Z.S.A., Institutul de Medicină legală M.M. Bucureşti a întocmit raportul de expertiză medico-legală nr. A1/5732/2011 din data de 28 septembrie 2011 ale cărui concluzii sunt în sensul că aceasta a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire de corp dur şi care pot data din 21 decembrie 2012, necesitând pentru vindecare 14 - 16 zile îngrijiri medicale, fără ca aceste leziuni să fi pus în pericol viaţa victimei care nu a rămas cu infirmitate.

Deşi numita Z.S.A., ca urmare a evenimentului rutier din data de 21 decembrie 2009 a suferit leziuni traumatice care prin gravitatea lor ar fi putut atrage incidenţa disp. art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., totuşi cu prilejul audierii sale în cursul urmăririi penale, aceasta a precizat că nu se constituie parte vătămată şi nici parte civilă în cauză, astfel încât, cu privire la această faptă, faţă de cei doi conducători auto implicaţi în accident, s-a dispus prin rechizitoriu, conform art. 10 lit. f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. şi ped. de art. 184 alin. (1), cu referire la alin. (3) C. pen.

Situaţia de fapt anterior înfăţişată şi care de altfel concordă cu cea descrisă prin actul de sesizare a instanţei, a fost stabilită pe baza coroborării tuturor mijloacelor de probă strânse în cauză în faza urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, şi anume: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, însoţit de planşele cu fotografii judiciare efectuate la locul accidentului, de schiţa locului accidentului şi de alte procese-verbale întocmite de organele de cercetare penală cu prilejul efectuării unor activităţi de cercetare la faţa locului, raportului medico-legal de necropsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Judeţului Teleorman cu privire la victima decedată M.I.C., rapoartele de constatare medico-legală întocmite de Serviciul de Medicină Legală al Judeţului Teleorman cu privire la partea vătămată/parte civilă T.M. şi la inculpatul/parte vătămată C.M., buletinele de examinare clinică şi procesele de prelevare a probelor biologice întocmite de Spitalul Judeţean Alexandria în privinţa inculpaţilor C.M. şi Z.D.A., adresele nr. 2.910/L/2009 şi nr. 2.911/L/2009 din 05 ianuarie 2010 întocmite de Serviciul de Medicină Legală al Judeţului Teleorman cu privire la alcoolemia inculpaţilor C.M. şi Z.D.A., raportul de expertiză criminalistică nr. 328 din 27 octombrie 2011, întocmit de expertul criminalist autorizat C.L. din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, punctul de vedere la raportul de expertiză criminalistică nr. 328 din 27 octombrie 2011, întocmit de expertul parte conf. univ. dr. ing. P.A., declaraţiile din cursul urmăririi penale ale părţilor vătămate/părţi civile M.C. şi M.R., plângerea şi declaraţiile părţii vătămate/parte civilă T.M., declaraţiile martorilor U.D.M., T.L.I., Z.S.A., Z.I.A., Z.M., R.D. şi S.M., declaraţiile inculpatului Z.D.A., precum şi declaraţiile inculpatului C.M.

În ceea ce priveşte responsabilitatea penală a producerii accidentului rutier din data de 21 decembrie 2009 soldat cu decesul victimei M.I.C. şi cu vătămarea corporală a numiţilor T.M., C.M. şi Z.S.A., Curtea constată că în cauză nu se confirmă teza acuzării, în sensul că vinovăţia ar aparţine sub forma culpei concurente ambilor conducători auto implicaţi în acest eveniment rutier, C.M. şi Z.D.A., întrucât această concluzie se întemeiază pe premisa eronată şi nesusţinută sub aspect probator, conform căreia ambii inculpaţi au generat concomitent şi reciproc starea de pericol prin pătrunderea intempestivă a fiecăruia pe sensul opus de mers, ori este aproape imposibil de conceput ca cei doi conducători auto, în aceleaşi împrejurări şi pentru alte motive decât cele determinate de conduita celuilalt, să efectueze în acelaşi timp o manevră de pătrundere pe contrasens.

Sub aspectul dinamicii producerii accidentului, Curtea observă că probatoriul cauzei nu oferă niciun fel de date sau informaţii concrete cu privire la cauza imediată generatoare a stării de pericol din perspectiva conduitelor celor doi conducători auto în momentele premergătoare producerii impactului.

În acest sens, este de precizat că prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 328 din 27 octombrie 2011, întocmit de expertul criminalist autorizat C.L. din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, s-au formulat următoarele concluzii: nu se pot determina, pe cale analitică, vitezele de deplasare ale autovehiculelor implicate în accident în momentele premergătoare producerii acestuia; locul impactului s-a situat în zona marcajului longitudinal ce desparte sensurile de mers, fără însă a se putea stabili cu exactitatea poziţia autoturismelor în acel moment, în raport cu marcajul longitudinal ce desparte sensurile de mers. faţă de dispunerea mijloacelor materiale de probă reţinute de organele de cercetare cu prilejul cercetării la faţa locului, de modul în care a avut loc impactul şi de poziţiile în care au fost găsite autovehiculele reţinându-se ipoteza potrivit căreia în momentul impactului ambele autoturisme se aflau parţial pe contrasens şi anume la nivelul fronto-lateral-stânga; întrucât în ipoteza reţinută nu se pot determina traiectoriile şi poziţiile relative dintre autovehicule în momentele premergătoare producerii accidentului şi nici spaţiile parcurse de acestea din momentul pătrunderii pe contrasens până în momentul impactului (cu atât mai mult cu cât nu se pot stabili nici vitezele autoturismelor în momentele premergătoare evenimentului rutier) nu se poate face o analiză a evitabilităţii accidentului din partea celor doi conducători auto şi nici stabili momentul apariţiei stării de pericol pentru fiecare dintre conducătorii auto, context în care se poate preciza că, în ipoteza reţinută, că pătrunderea autovehiculelor pe contrasens a generat o stare de pericol şi exista posibilitatea prevenirii accidentului în condiţiile în care autoturismele ar fi circulat pe banda corespunzătoare sensului lor de mers, fără a pătrunde pe contrasens".

Expertul criminalist parte conf. univ. dr. ing. P.A. a întocmit la rândul său lucrarea intitulată "Punct de vedere la raportul de expertiză criminalistică nr. 328 din 27 octombrie 2011 în dosarul nr. 308/P/2010", în concluziile căruia a menţionat următoarele: dinamica producerii accidentului poate fi reconstituită din momentul impactului iniţial, iar în acest sens prezenta lucrarea îşi însuşeşte simularea accidentului în softul Virtual Crush 2.2. astfel cum a fost realizată de către LIEC; vitezele de deplasare ale celor două autoturisme implicate în accident au fost: 84 km/h pentru autoturismul S. şi 60 km/h pentru autoturismul D.; locul impactului a fost poziţionat pe DN52, km 9+650m, pe raza judeţului Teleorman, în zona marcajului longitudinal ce desparte sensurile de mers; analiza tehnică a accidentului a putut să stabilească faptul că în momentul impactului ambele autoturisme se aflau cu partea din stânga faţă pe contrasens, circulând cu vitezele consemnate mai sus, respectiv 84 km/h pentru auto S. şi 60 km/h pentru auto D.; în lipsa datelor necesare expertiza criminalistică nu poate concluziona asupra momentului în care s-a efectuat prima manevră de trecere pe contrasens şi cui a aparţinut, urmând a se stabili prin alte mijloace de probă, inclusiv posibilitatea ca în momentele premergătoare impactului conducătorul autoturismului D. să fi circulat sub influenţa băuturilor alcoolice.

În încercarea de a elucida controversata dilemă legată de conduita care a generat starea de pericol în momentele premergătoare impactului, Curtea, la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, a dispus în cursul cercetării judecătoreşti efectuarea unui supliment la Raportul de expertiză criminalistică nr. 328 din 27 octombrie 2011, întocmit de expertul criminalist autorizat C.L. din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, prin care să se precizeze dacă în raport cu vitezele de deplasare ale celor două autoturisme implicate în accident, astfel cum au fost estimate de către expertul parte P.A., respectiv de 84 km/h pentru autoturismul S. şi de 60 km/h pentru autoturismul D., precum şi în raport cu distanţele la care, fiecare dintre cei doi conducători auto au sesizat, potrivit propriilor declaraţii, apariţia stării de pericol generată de pătrunderea celuilalt pe contrasens, respectiv circa 15 metri conform declaraţiei inculpatului Z.D.A. şi aproximativ 4 - 5 metri conform declaraţiei inculpatului C.M. se poate stabili care dintre aceştia a creat cel dintâi starea de pericol, pătrunzând pe contrasens şi, totodată, dacă în raport cu aceleaşi coordonate este posibil ca impactul dintre cele două vehicule să se fi produs în maniera prezentată în rapoartele de expertiză întocmite în cauză privitor la dinamica producerii accidentului.

Răspunzând în scris acestei solicitări a instanţei, expertul criminalist autorizat C.L. a precizat că, potrivit celor expuse în raportul de expertiză criminalistică, la locul accidentului nu au fost reţinute urme de pneuri provenite de la autovehiculele implicate în accident pentru a se putea stabili, în ipoteza analizată, spaţiile parcurse de autoturisme din momentul pătrunderii pe contrasens până în cel al impactului. În aceste condiţii şi întrucât nu se pot determina vitezele de deplasare ale autovehiculelor în momentele premergătoare producerii accidentului pe baza urmelor relevate la faţa locului, expertul a concluzionat că nu se poate stabili, în ipoteza analizată, care dintre cele două autovehicule a pătruns primul pe contrasens, respectiv cine a generat primul starea de pericol.

Privitor la această chestiune, şi expertului parte conf.univ.dr.ing. P.A. a întocmit un supliment de expertiză prin care a concluzionat că, în raport cu vitezele de deplasare ale celor două autoturisme implicate în accident, astfel cum au fost estimate, respectiv de 84 km/h pentru autoturismul S. şi de 60 km/h pentru autoturismul D., precum şi în raport cu distanţele la care, fiecare dintre cei doi conducători auto au sesizat, potrivit propriilor declaraţii apariţia stării de pericol generată de pătrunderea celuilalt pe contrasens, nu se poate stabili care dintre aceştia a creat starea de pericol, pătrunzând pe contrasens, iar în raport cu aceleaşi coordonate este posibil ca impactul dintre cele două vehicule să se fi produs în maniera prezentată în rapoartele de expertiză întocmite în cauză privitor la dinamica producerii accidentului.

De asemenea, Curtea constată că nici audierea persoanelor care, în afara celor doi conducători auto s-au aflat în autoturismele implicate în accident nu a putut lămuri care dintre cei doi inculpaţi a efectuat cel dintâi manevra de viraj către stânga în momentele premergătoare impactului.

Astfel, în plângerea şi în declaraţiile formulate în cauză, partea vătămate/parte civilă T.M., care la momentul producerii accidentului se afla pe bancheta din spate a autoturismului D. condus de inculpatul C.M., a arătat că nu îşi aminteşte nimic despre modul în care s-a produs impactul dintre cele două maşini şi ca atare nu poate preciza care dintre cei doi conducători auto implicaţi în accident ar fi pătruns cel dintâi pe contrasens.

În acelaşi sens, martorele Z.S.A. şi Z.M., soţia, respectiv fiica inculpatului Z.D.A., aflate la momentul producerii accidentului pe bancheta din spate a autoturismului S.O., au declarat că datorită faptului că dormeau nu pot da niciun fel de detalii cu privire la momentele premergătoare producerii accidentului.

Tot pe bancheta din spate a autoturismului S.O., mai exact pe locul din spatele scaunului şoferului, se afla la momentul producerii accidentului şi martora Z.I.A., cealaltă fiică a inculpatului Z.D.A., care fiind audiată în cauză, nici aceasta nu a furnizat informaţii relevante cu privire la dinamica producerii accidentului, precizând că în momentele premergătoare impactului asculta muzică şi se juca pe un Ipod, iar la un moment dat a simţit o "bubuitură puternică" despre care iniţial a crezut că a fost produsă ca urmare a faptului că maşina a intrat într-o groapă.

În ceea ce-l priveşte pe numitul V.G., cel care la data producerii accidentului ocupa scaunul din dreapta faţă al autoturismului condus de inculpatul Z.D.A., acesta a decedat la data de 25 ianuarie 2010, din cauze care nu au avut legătură cu accidentul de circulaţie ce face obiectul cauzei, astfel încât nu a mai putut fi audiat în legătură cu împrejurările şi modalitatea producerii evenimentului rutier din data de 21 decembrie 2009.

Nici ceilalţi martori audiaţi în cauză, R.D., ajutorul şefului Postului de Poliţie Furculeşti, jud. Teleorman care s-a prezentat la faţa locului imediat după producerea accidentului, U.D.M. şi T.L.I., lucrătorii de poliţie care după producerea accidentului s-au prezentat la domiciliul inculpatului C.M. şi l-au condus pe acesta la sediul Poliţiei Mun. Alexandria şi S.M., conducătorul auto care trecând prin zona producerii accidentului, l-a preluat pe inculpatul C.M. de la faţa locului şi l-a condus cu autoturismul său la domiciliul acestuia din municipiul A, nu au fost în măsură să prezinte date sau indicii cu privire la conduita inculpaţilor din momentele premergătoare impactului.

Întrucât părţile civile M.C. şi M.R. au susţinut pe parcursul procesului penal că, din informaţiile pe care le deţin, şoferul şi asistenta de pe ambulanţa care s-a prezentat la faţa locului pentru a transporta victimele la spital, ar avea cunoştinţă despre faptul că şoferul autoturismului S.O. ar fi afirmat într-o discuţie purtată în acele împrejurări cu una dintre fiicele sale, că accidentul s-a produs din cauza neatenţiei sale, Curtea a încuviinţat audierea acestor persoane în calitate de martori, prilej cu care atât martorul B.R., cât şi martora P.L., au infirmat categoric posibilitatea auzirii vreunei asemenea discuţii.

În ceea ce priveşte susţinerea apărării părţilor civile M.C. şi M.R. în sensul că în cuprinsul Ordonanţei de declinare nr. 29/P/2010 din 21 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria se menţionează că vinovăţia pentru producerea accidentului rutier soldat cu decesul numitului M.I.C. şi vătămarea corporală a altor trei persoane aparţine conducătorului auto Z.D.A. care conducând autoturismul marca S.O. cu nr. de înmatriculare X, între localităţile Alexandria şi Furculeşti, datorită condiţiilor meteorologice a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde circula regulamentar autoturismul marca D. cu nr. de înmatriculare Y, condus de numitul C.M., cu care a intrat în coliziune, Curtea apreciază că acest aspect, deşi real, nu poate fi acceptat drept un argument pertinent care să susţină vinovăţia inculpatului Z.D.A., întrucât acest act procedural al cărui unic scop l-a constituit declinarea competenţei materiale în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca unic organ competent în efectuarea cercetărilor în cauză, în raport cu calitatea persoanei cercetate, a fost întocmit într-o fază incipientă a cercetărilor, consemnând o situaţie de fapt lipsită de orice suport probator şi care de altfel nu a fost ulterior reţinută nici măcar de către acuzare.

Aşadar, în condiţiile în care nici pe baza ştiinţifice (concluziile experţilor criminalişti fiind atât de generice, încât ar putea fi asimilate cu a spune că fiecare dintre cei doi conducători auto implicaţi în accident puteau evita producerea impactului dacă nu s-ar fi aflat în momentul respectiv la locul producerii accidentului) şi nici prin intermediul relatărilor martorilor audiaţi în cauză, dintre care unii au fost chiar prezenţi la faţa locului în momentul impactului, nu s-a putut stabili care dintre cei doi inculpaţi a generat apariţia stării de pericol pentru celălalt, printr-o manevră intempestivă de pătrundere pe contrasens, Curtea, dând eficienţă principiilor consacrate de jurisprudenţa instanţei europene de contencios al drepturilor omului în materia aprecierii probelor (Hotărârea din 13 iulie 2010 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Carabulea împotriva României), conform cărora standardul probei "dincolo de orice dubiu" poate fi atins şi prin coexistenţa unor inferenţe suficient de puternice, clare şi concordante sau a unor prezumţii similare de fapt, irefutabile, va deduce această împrejurare prin evaluarea comportamentelor inculpaţilor de dinainte şi după producerea accidentului.

În acest sens, referitor la inculpatul C.M., Curtea observă că probatoriul cauzei dovedeşte mai presus de orice îndoială rezonabilă că la momentul producerii accidentului acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, conduită interzisă de dispoziţiile art. 102 alin. (2), lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, care-l obligau să nu conducă autoturismul în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Astfel, după cum s-a arătat şi în considerentele ce preced, în declaraţia olografă dată chiar în ziua producerii accidentului, însuşi inculpatul C.M. a consemnat că, în acea zi, până în jurul orei 10,20, a consumat 3 - 4 pahare cu vin.

Este adevărat că în declaraţiile ulterioare date în cauză pe parcursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, acesta a încercat să remedieze această regretabilă recunoaştere pentru el, susţinând că de fapt sacrificarea porcului în contextul căreia a consumat băuturi alcoolice ar fi avut loc cu o zi înainte de producerea accidentului şi că din cauza şocului provocat de acest eveniment dramatic a precizat în prima declaraţie că a băut vin în dimineaţa zilei de 21 decembrie 2009, însă acestor susţineri ale sale nu le poate fi acordată credibilitate, întrucât sunt flagrant contrazise de alte elemente probatorii strânse în cauză, care evidenţiază contrariul.

Faptul că anterior producerii accidentului, inculpatul C.M. consumase băuturi alcoolice rezultă şi din buletinul de examinare clinică întocmit la data de 21 decembrie 20009 de către dr. C.M., din cadrul Spitalului Judeţean Alexandria cu prilejul recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în care s-a consemnat, pe baza afirmaţiilor verbale ale inculpatului, că în ziua respectivă a consumat circa 400 - 500 ml vin, în intervalul orar 10:00 - 12:00.

De asemenea, prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1721/II/20911 din 17 noiembrie 2011 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei întocmit de către Comisia pentru Interpretarea Retroactivă a Alcoolemiei din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "M.M." Bucureşti, s-a stabilit că la data de 21 decembrie 2009, la ora 16.00 (ora producerii accidentului), inculpatul C.M. ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de cca. 0,40 - 0,55 gr. ‰, care a fost determinată prin corelarea teoretică a valorii alcoolemiei stabilită la analiza probelor de sânge cu cea rezultată din calculul teoretic al consumului declarat.

Consumul de băuturi alcoolice de către inculpatul C.M. şi înainte de ora producerii accidentului în care a fost implicat este susţinut în declaraţiile lor şi de către martorii R.D., lucrătorul de poliţie căruia inculpatul, în mod fraudulos, i-a cerut permisiunea de a pleca de la locul accidentului şi care a declarat că acesta părea să fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice, S.M., care a arătat că în drum spre mun. Alexandria a realizat că inculpatul C.M. emana halenă alcoolică, adică mirosea a alcool, U.D.M. şi T.L.I., cei doi lucrători de poliţie care s-au deplasat la locuinţa inculpatului şi care au precizat că în drum spre sediul Poliţiei mun. Alexandria inculpatul le-a relatat verbal că a consumat băuturi alcoolice înainte de producerea accidentului şi că din acest motiv nu s-a urcat el la volanul autoturismului său, precum şi de partea civilă M.C., care a declarat că, în jurul orelor 16:30, fiind chemat telefonic de către inculpatul C.M., a coborât în faţa scării blocului în care locuieşte unde s-a întâlnit cu acesta, iar în contextul discuţiei purtate cu inculpatul despre accidentul în care fusese implicat şi fiul său, a observat că acesta emana halenă alcoolică, realizând astfel că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Tot cu privire la comportamentul inculpatului C.M. este de reţinut că astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor R.D., U.D.M., T.L.I. şi S.M., în perioada imediat următoare producerii accidentului, din dorinţa evidentă de a scăpa de responsabilitatea faptelor comise, acesta a pretins în mod mincinos că nu el s-ar fi aflat la volanul autoturismului D. în momentul producerii accidentului, dând de înţeles martorilor anterior menţionaţi că victima M.I.C. ar fi condus autoturismul său.

De asemenea, sub pretextul acestor afirmaţii mincinoase, inculpatul C.M. a obţinut în mod fraudulos consimţământul agentului de poliţie R.D. de a pleca de la faţa locului, deşi cunoştea că, fiind implicat în calitate de conducător auto într-un accident de circulaţie din care rezultaseră victime umane, îi era interzisă prin lege părăsirea locului accidentului.

Mai mult, decât atât, pentru a disimula conduita sa anterioară producerii accidentului, rezultând din consumul de băuturi alcoolice cu câteva ore înainte de producerea acestui eveniment rutier, inculpatul C.M., la scurt timp după ce a ajuns la locuinţa sa a consumat din nou băuturi alcoolice, respectiv 300 - 400 ml de vin.

În schimb în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Z.D.A., Curtea constată că analizele de laborator realizate asupra probelor biologice recoltate de la acesta imediat după producerea accidentului nu au relevat existenţa vreunei alcoolemii la momentul producerii accidentului, iar, astfel cum rezultă din declaraţiile martorului R.D., U.D.M. şi din conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului, acesta şi-a asumat dintr început şi fără rezerve faptul că el s-a aflat în momentul impactului la volanul autoturismului marca S.O. cu numărul de înmatriculare X. În plus, tot cu privire la comportamentul acestui inculpat este de remarcat şi faptul că el a fost cel care a sesizat organelor în drept producerea acestui dramatic eveniment rutier, prin intermediul serviciului de urgenţă 112 şi a rămas la locul accidentului până la momentul finalizării cercetărilor întreprinse de lucrătorii de poliţie la faţa locului.

Sub acelaşi aspect, s-a speculat de către apărarea inculpatului C.M. şi a părţilor civile M.C. şi M.R., posibilitatea ca în momentele premergătoare accidentului, datorită ambientului din propria maşină, inculpatul Z.D.A. să fi adormit la volan, ceea ce ar fi putut antrena pătrunderea autoturismului condus de acesta pe sensul opus de mers, însă Curtea constată că această simplă supoziţie nu este susţinută de niciun indiciu care să rezulte în acest sens din împrejurările cauzei, astfel încât o atare ipoteză nu este demnă de a fi luată în considerare.

În aceste condiţii, punând în balanţă aceste conduite ale celor doi inculpaţi, anterioare şi posterioare momentului producerii accidentului rutier petrecut în data de 21 decembrie 2009 pe DN52, în apropierea mun.Alexandria şi în urma căruia a rezultat decesul numitului M.I.C. şi vătămarea integrităţii corporale şi a sănătăţii numiţilor T.M., C.M. şi Z.S.A., Curtea apreciază că este rezonabil şi plauzibil a considera că starea de pericol a fost declanşată de inculpatul C.M., care aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, stare psiho-fizică anormală care, este demonstrat ştiinţific, că deteriorează reflexele şi deformează percepţiile vizuale, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, pătrunzând intempestiv pe contrasens, context în care inculpatul Z.D.A., care se deplasa pe sensul opus celui în care circula inculpatul C.M., în încercarea de a evita coliziunea cu autoturismul condus de acesta din urmă, a reacţionat pur şi simplu instinctiv, efectuând o manevră bruscă de viraj către stânga, impactul fiind cu toate acestea inevitabil.

De altfel, chiar şi în ipoteza în care, în condiţiile date, inculpatul Z.D.A. ar fi optat pentru efectuarea unui viraj către dreapta în momentul sesizării apariţiei stării de pericol generată de pătrunderea pe sensul său de mers a autoturismului D. condus de inculpatul C.M., astfel cum rezultă din suplimentul la raportul de expertiză criminalistică nr. 328/27 octombrie 2011, întocmit de expertului parte conf. univ. dr. ing. P.A., rezultatul ar fi fost cel mai probabil tot o coliziune între cele două autovehicule, astfel încât, cel mai probabil, nici într-un asemenea caz, nu ar fi existat posibilitatea evitării impactului.

Drept urmare, Curtea constată că responsabilitatea penală pentru producerea accidentului de circulaţie în discuţie aparţine inculpatului C.M., inculpatul Z.D.A., acţionând în circumstanţele anterior menţionate, fără forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa infracţiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă (culpa penală reglementată de art. 19 alin. (2) C. pen.), astfel încât, în ceea ce-l priveşte pe acesta din urmă, lipsind unul dintre elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, respectiv latura subiectivă, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. se va dispune achitarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. şi vătămare corporală din culpă - două fapte prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. (parte vătămată C.M.) şi, respectiv de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. (parte vătămată T.M.), toate cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen.

În raport cu aspectele faptice anterior înfăţişate, Curtea constată că în drept, fapta inculpatului C.M., care, în data de 21 decembrie 2009, a produs un accident de circulaţie, ca urmare a nerespectării din culpă a dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, din care a rezultat decesul lui M.I.C. şi vătămarea corporală gravă a părţii vătămate/civile T.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. şi vătămare corporală din culpă, prev. şi ped. de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., aceste fapte fiind comise în forma de pluralitate a concursului ideal de infracţiuni prev. de art. 33 lit. b) C. pen.

De asemenea, se constată că fapta inculpatului C.M., care în împrejurările anterior menţionate, a părăsit locul accidentului în care a fost implicat şi în urma căruia a rezultat uciderea lui numitului M.I.C., precum şi vătămarea corporală a altor trei persoane, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, iar fapta aceluiaşi inculpat, de a consuma băuturi alcoolice după producerea accidentului de circulaţie în care a fost implicat în calitate de conducător auto, eveniment din care a rezultat decesul lui M.I.C. şi vătămarea corporală a altor persoane, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de consum de băuturi alcoolice după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane prev. de art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

În consecinţă, constatând că în privinţa inculpatului C.M. sunt întrunite cerinţele prev. de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că acesta a săvârşit cu forma de vinovăţie cerută de lege (culpa cu prevedere în cazul infracţiunilor prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen., respectiv de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. şi intenţia directă în cazul infracţiunilor prev. de art. 89 alin. (1) şi art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată) faptele reţinute în sarcina sa şi care constituie infracţiuni conform normelor de încriminare incidente, Curtea va dispune condamnarea acestuia pentru respectivele fapte.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului C.M., Curtea va ţine seama de toate criteriile generale de individualizare judiciară prev. de art. 72 C. pen. şi anume: dispoziţiile părţii generale a C. pen. referitoare la forma de vinovăţie cu care inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa (după caz culpa cu prevedere şi intenţia directă) şi la formele pluralităţii de infracţiuni incidente în cauză (concursul real şi ideal de infracţiuni); limitele de pedeapsă prevăzute de textele de încriminare pentru faptele săvârşite, astfel cum sunt reduse cu o treime ca efect al aplicării cauzei legale de reducere a acestor limite prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (pedeapsa închisorii de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni în cazul infracţiunilor prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen.

şi de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, de la 4 luni la 2 ani în cazul infracţiunii prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. şi de la 8 luni la 3 ani şi 4 luni în cazul infracţiunii prev. de art. 90 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată); gradul ridicat de pericol social al faptelor comise pus în evidenţă de modul şi împrejurările concrete ale săvârşirii acestora, dar mai ales de urmările efectiv produse (sub acest aspect avându-se în vedere faptul că inculpatul C.M., ignorând grav împrejurarea că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, stare care nu-i permitea a circula în siguranţă pe drumurile publice, s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală, deplasându-se din localitatea de domiciliu a părinţilor săi către municipiul A., pe un drum naţional intens circulat, context în care, datorită acestui comportament total iresponsabil, a generat producerea unui grav accident rutier, soldat cu pierderea vieţii ocupantului scaunului din dreapta faţă al autoturismului condus de el, un tânăr în vârstă de 23 de ani, cu vătămarea corporală a altor două persoane, dintre care una aflată în autoturismul său, iar cealaltă în autoturismul cu care s-a produs coliziunea, precum şi cu vătămarea propriei integrităţi corporale, iar la scurtă vreme după tragicul accident, a părăsit locul faptei fără încuviinţarea legală a organelor de poliţie şi a consumat băuturi alcoolice la domiciliul său, mai înainte de a-i recoltate probele biologice necesare pentru determinarea alcoolemiei din momentul producerii accidentului); precum şi referinţele ce caracterizează persoana inculpatului.

Sub acest din urmă aspect, Curtea reţine că inculpatul C.M. nu este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se la primul conflict cu exigenţele legii penale, are o familie organizată, fiind căsătorit şi având un copil major, îşi are asigurate în mod licit veniturile necesare existenţei, fiind angajat ca rectificator la S.C. K. S.A. Alexandria, unde se bucură de aprecieri profesionale pozitive, iar pe parcursul procesului penal a manifestat o atitudine procesuală oscilantă. În acest sens, Curtea observă că pe parcursul urmăririi penale, de la o declaraţie la alta, inculpatul C.M. a prezentat aspecte diferite cu privire la circumstanţele faptice ale producerii accidentului rutier din data de 21 decembrie 2009, mai ales în ceea ce priveşte consumul de băuturi alcoolice înainte şi după accident. Ulterior, după sesizarea instanţei de fond, prevalându-se de aplicarea disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., inculpatul a arătat, mai înainte de începerea cercetării judecătoreşti, că recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea în care acestea sunt descrise în actul de sesizare a instanţei şi chiar dacă, procedând în acest mod inculpatul nu şi-a asumat responsabilitatea integrală a producerii accidentului rutier, astfel cum s-a reţinut prin prezenta hotărâre, Curtea nu-i poate totuşi refuza acestuia beneficiul aplicării cauzei legale de atenuare a răspunderii penale prevăzut de norma de procedură anterior menţionată, întrucât, strict legal, acesta a înţeles să-şi asume responsabilitatea faptelor pentru care a fost inculpat prin rechizitoriu, în conţinutul şi modalitatea de săvârşire înfăţişate în cuprinsul acestuia.

În consecinţă, Curtea consideră că stabilirea unor pedepse orientate către limita minimului special la care se poate ajunge prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în normele de încriminare incidente, corespunde şi reflectă în mod adecvat toate criteriile de individualizare judiciară prev. de art. 72 C. pen. şi totodată este în măsură să asigure şi realizarea în mod eficient a scopului lor punitiv, dar şi educativ şi preventiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, Curtea observă că, deşi, potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., "condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64, lit. a) - c) C. pen. din momentul în care hotărârea a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei", totuşi, prin Decizia nr. LXXIV (74) din 05 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I - c C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

De asemenea, în aplicarea pedepsei accesorii instanţa va ţine seama şi de jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie, conform căreia interzicerea drepturilor prev. de art. 64 C. pen. trebuie să se facă disociat, în raport cu natura infracţiunilor, cu împrejurările şi modalitatea comiterii acestora, astfel încât să nu se aducă atingeri nejustificate ale drepturilor şi libertăţilor recunoscute şi garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens hotărârile date în cauza Hirst contra Marii Britanii şi cauza Sabou şi Pârcălab contra României).

În raport cu aceste aspecte, Curtea consideră că interzicerea ca pedeapsă accesorie faţă de inculpatul C.M. a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., apare ca fiind justă şi proporţională cu situaţia ce a generat necesitatea instituirii acestei interdicţii, întrucât, pe de o parte, interzicerea drepturilor anterior menţionate este îndreptăţită nu doar de natura şi gravitatea sporită a infracţiunilor săvârşite de inculpat, dar şi de desconsiderarea cu mare uşurinţă de către acesta a unor importante valori sociale ocrotite de legea penală - referitoare la siguranţa circulaţiei rutiere, iar, pe de altă parte, răspunde necesităţii de a-l împiedica pe acesta să mai decidă în legătură cu treburile societăţii, ale cărei reguli normale de convieţuire a înţeles să le încalce.

Referitor la individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei rezultante ce va fi stabilită în sarcina inculpatului în urma aplicării tratamentului juridic sancţionator specific concursului de infracţiuni, constatând îndeplinite cerinţele formale prev. de art. 861 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen., în sensul că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este de 2 ani închisoare, iar anterior acesta nu a mai suferit alte condamnări, Curtea va analiza în continuare oportunitatea acordării, din perspectiva disp. art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen., a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, ori sub acest aspect, în raport cu conduita sa ulterioară săvârşirii faptelor se poate estima că acesta a conştientizat gravitatea acestora şi semnificaţia negativă a comportamentului său antisocial, astfel încât se poate aprecia în mod rezonabil că realizarea scopului legal al pedepsei ar putea fi asigurată în mod eficient şi fără executarea propriu-zisă a acesteia, respectiv prin suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicată în cauză, pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 alin. (1) şi (3) C. pen., va impune inculpatului ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman la datele fixate de consilierul de probaţiune;

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

e) să nu conducă nicio categorie de autovehicule.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii.

Trecând la soluţionarea laturii civile a cauzei, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că înăuntrul termenului prevăzut de lege, în prezenta cauză s-au realizat următoarele constituiri de părţi civile:

M.C. şi M.R., părinţii victimei decedate M.I.C. s-au constituit părţi civile în procesul-penal pentru sumele de 100.000 RON reprezentând despăgubiri materiale aferente cheltuielilor ocazionate de înmormântarea victimei, de respectarea obiceiurilor creştineşti şi de ridicarea unor monumente funerare atât la mormântul victimei, cât şi la locul producerii accidentului şi 2.000.000 euro reprezentând daune morale pentru suferinţele cauzate de pierderea tragică şi prematură a fiului lor.

Partea vătămată T.M., prin cererea de constituire ca parte civilă în procesul penal, a solicitat obligarea inculpaţilor C.M. şi Z.D.A. la plata sumei totale de 100.000 RON, din care 50.000 RON reprezentând despăgubiri materiale ocazionate de spitalizarea sa şi de tratamentul postinternare şi 50.000 RON reprezentând daune morale.

Prin adresa nr. 830 din 10 februarie 2012, Spitalul Judeţean de Urgenţă A. s-a constituit parte civilă în procesul-penal pentru recuperarea unui prejudiciu efectiv în cuantum de 3.363,21 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirile medicale acordate părţilor vătămate T.M., în perioada 21 - 22 decembrie 2009, (în cuantum de 272,10 RON) şi C.M., în perioada 21 decembrie 2009 - 31 decembrie 2009 (în cuantum de 3.091,11 RON), solicitând totodată şi plata dobânzii legală aferente acestor sume, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea efectivă a debitului,

De asemenea, Spitalul Clinic de Urgenţă "B.A." Bucureşti, prin Adresa nr. 2745 din 10 februarie 2012 s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8013 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părţii vătămate T.M. în perioada 22 decembrie 2009 - 08 ianuarie 2010.

Procedând la soluţionarea acţiunilor civile care au fost alăturate acţiunii penale din cauza de faţă, Curtea reţine că, în aplicarea prevederilor art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 998 şi urm. din vechiul C. civ., în vigoare la data faptei - 21 decembrie 2009, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a persoanelor vinovate de producerea prejudiciilor ce se reclamă a fi reparate pe această cale este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, respectiv: existenţa unei fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie; existenţa unui prejudiciu; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

În ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite cauzatoare de prejudicii săvârşită cu vinovăţie, Curtea constată că în cazul inculpatului C.M. îndeplinirea acestei condiţii este incontestabilă, în raport cu împrejurarea că, sub aspectul laturii penale a cauzei, acest inculpat a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen., comisă faţă de victima M.I.C. şi a infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., comisă faţă de partea vătămată/parte civilă T.M.

În continuare, Curtea va examina îndeplinirea acestei condiţii şi în privinţa inculpatului Z.D.A., implicat, în circumstanţele de fapt menţionate în considerentele ce preced, alături de inculpatul C.M. în producerea accidentului de circulaţie de pe urma căruia a rezultat decesul victimei M.I.C. şi vătămarea corporală a părţilor vătămate T.M. şi C.M., întrucât săvârşirea faptei fără forma de vinovăţie cerută de legea penală nu antrenează în mod automat şi înlăturarea răspunderii civile delictuale.

Sub acest aspect, Curtea reaminteşte că într-adevăr, potrivit art. 346 alin. (2) C. proc. pen. "când achitarea s-a pronunţat pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. b1) ori pentru că instanţa a constatat existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, sau pentru că lipseşte vreunul din elementele constitutive ale infracţiunii, instanţa poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile".

Raţiunea acestei prevederi legale constă tocmai în aceea că sfera vinovăţiei civile este mai largă decât sfera vinovăţiei penale, în sensul că spre deosebire de materia vinovăţiei penale, unde chiar în acele cazuri în care răspunderea penală este angajată pentru culpă (neglijenţă sau imprudenţă) rigoarea legii penale reţine aceste forme ale vinovăţiei numai atunci când ele prezintă un anumit grad, mai înalt, de gravitate, în cazul vinovăţiei civile, răspunderea civilă delictuală fiind angajată chiar şi pentru culpa cea mai uşoară.

Luând în considerare aceste considerente de ordin teoretic, Curtea constată că în cazul de faţă, deşi în sarcina inculpatului Z.D.A. nu s-a reţinut existenţa unei vinovăţii penale, sub forma culpei conform art. 19 pct. 2 C. pen., totuşi împrejurările concrete în care s-a produs accidentul rutier petrecut la data de 21 decembrie 2009, pun în evidenţă şi existenţa unei contribuţii concurente a acestuia la producere rezultatului păgubitor cauzat victimelor, imputabilă acestuia sub forma unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, comisă cu o formă de vinovăţie "pur civilă".

În concret, este de remarcat faptul că expertul parte conf. univ. dr. ing. P.A., în concluziile lucrării intitulate "Punct de vedere la raportul de expertiză criminalistică nr. 328 din 27 octombrie 2011 în dosarul nr. 308/P/2010" a precizat că în momentele premergătoare impactului viteza de deplasare a autoturismului S.O. condus de către inculpatul Z.D.A. a fost de aproximativ 84 km/h, or deşi în raport cu locul unde s-a produs accidentul (pe un sector de drum amplasat în afara localităţii şi unde nu acţionau indicatoare de avertizare sau restricţii), această viteză de deplasare se încadra în valoarea maximă admisă de lege (care este de 90 km/h, conform art. 49 alin. (4), lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată), totuşi dacă inculpatul ar fi ţinut seama şi de obligaţia legală instituită prin dispoziţiile art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în sensul de a adapta viteza în funcţie de condiţiile de trafic (concretizate prin aceea că marginea carosabilului era acoperită cu zăpadă bătătorită, iar circulaţia se desfăşura în ambele sensuri), în aşa fel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă, o atare conduită fie poate i-ar fi permis să evite în timp util, producerea coliziunii cu autoturismul pătruns intempestiv pe sensul său de mers, fie poate ar fi contribuit la diminuarea violenţei impactului dintre cele două vehicule, cu consecinţa producerii unor urmări mai puţin grave.

Drept urmare, Curtea reţine că în antecedenţa cauzală a evenimentului rutier soldat cu decesul victimei M.I.C. şi cu vătămarea integrităţii corporale a numiţilor T.M. şi C.M. s-a situat şi o anumită conduită culpabilă a inculpatului Z.D.A., care nu a manifestat maximă prudenţă în conducerea autovehiculului, prin aceea că nu a adaptat viteza de deplasare condiţiilor de trafic de pe sectorul de drum parcurs, contribuţia sa concurentă la producerea rezultatului păgubitor fiind însă corespunzătoare unei cote minime, de doar 20%.

Cu privire la prejudiciu, Curtea reţine că această noţiune desemnează efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite de către o altă persoană.

Totodată, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite următoarele condiţii: prejudiciul să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.

Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existentei sale, cât şi în privinţa posibilităţilor de evaluare, reţinând totodată că prejudiciul actual, cel care a fost deja produs la data când se pretinde repararea lui, este întotdeauna cert.

Sub acelaşi aspect, Curtea reaminteşte că obligaţia de despăgubire stabilită de art. 998 şi 999 din vechiul C. civ., în vigoare la data faptelor, nu distinge asupra prejudiciului, astfel încât este supus reparării atât prejudiciul material, cât şi prejudiciul moral.

În prezenta cauză, Curtea constată că faptele ilicite ale inculpaţilor au produs atât prejudicii materiale reprezentate de ocazionarea unor cheltuieli de spitalizare (pentru părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă A. şi Spitalul Clinic de Urgenţă "B.A." Bucureşti), cheltuieli de înmormântare şi îndeplinirea obiceiurilor religioase ulterioare (pentru părţile civile M.C. şi M.R.), precum şi suferinţe morale (pentru părţile civile M.C., M.R. şi T.M.).

Referitor la legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite ale inculpaţilor şi rezultatul păgubitor, Curtea constată că aceasta rezultă ex re, din însăşi materialitatea faptelor, deoarece în lipsa acestora prejudiciile constând în cheltuielile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare şi de pomenire ulterioară şi suferinţele morale nu s-ar fi produs.

Totodată, dat fiind faptul că rezultatele păgubitoare suferite de părţile civile care solicită a fi dezdăunate pe această cale sunt deopotrivă imputabile celor doi inculpaţi, autori ai faptelor ilicite cauzatoare ale acestor prejudicii, Curtea constată că în cauză sunt întrunite şi condiţiile răspunderii civile delictuale solidare, prev. de art. 1003 din vechiul C. civ., fiecare dintre aceştia răspunzând însă în final, în limitele contribuţiei lor concurente (de 80% în cazul inculpatului C.M. şi de 20% în cazul inculpatului Z.D.A.).

În ceea ce priveşte pretenţiile civile formulate de părţile civile M.C. şi M.R. cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale, în cuantum de 100.000 RON, Curtea reţine că cele două părţi civile au prezentat suficiente dovezi din care rezultă că acestea au suportat cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei M.I.C., precum şi de pomenile ulterioare, efectuate potrivit datinilor creştine.

În acest sens, Curtea constată că părţile civile M.C. şi M.R. au ataşat la dosarul cauzei un set de înscrisuri (facturi, chitanţe şi bonuri fiscale în valoare totală de 92.616,75 RON), dovedind astfel efectuarea a diverse cheltuieli în împrejurările organizării funeraliilor victimei M.I.C. şi a comemorărilor ulterioare (amintim aici cu titlu exemplificativ: taxă înmormântare, c/val sicriu, lenjerie, obiecte de vestimentaţie, cruce, lumânări şi candele, taxă restaurant pentru parastasul organizat la înmormântare, c/val monumente funerare ridicate la mormântul victimei şi la locul producerii accidentului, c/val construcţie edificată la cimitir din tâmplărie aluminiu cu geam termopan, c/val produse alimentare şi alte bunuri achiziţionate cu ocazia pomenirilor ulterioare, c/val chirie sală de mese pentru astfel de pomeniri etc.

Pentru dovedirea diferenţei dintre suma solicitată cu titlu de despăgubiri materiale şi cea rezultată din înscrisurile administrate în acelaşi sens, la solicitarea părţilor civile M.C. şi M.R. a fost audiat în cursul cercetării judecătoreşti martorul P.C., soţul fiicei acestora, care a declarat că după producerea tragicului accident familia victimei a cheltuit sume consistente pentru înmormântare, pomenirile ulterioare şi alte feluri de comemorări, sumele astfel cheltuite ridicându-se la peste 100.000 RON. Martorul a mai precizat că pe lângă cheltuielile care au reflectare concretă în documentele fiscale depuse la dosar, părţile civile au mai efectuat şi alte cheltuieli cum ar fi: cheltuieli cu transportul multor rude şi persoane apropiate la diverse pomeniri, achiziţionarea de flori săptămânal pentru cimitir şi locul producerii accidentului etc.

De asemenea, în dovedirea pretenţiilor civile având ca obiect despăgubiri materiale, apărarea părţilor civile M.C. şi M.R. a ataşat la dosar un set de fotografii înfăţişând construcţiile şi monumentele funerare edificate în memoria fiului lor M.I.C., atât la mormântul acestuia, cât şi la locul producerii accidentului.

Cu toate acestea însă, Curtea apreciază că nu pot fi acordate cu titlu de despăgubiri civile pentru cheltuielile de înmormântare şi de pomenire ulterioară, efectuate de rudele persoanei decedate, decât acelea care se situează într-o limită rezonabilă (faţă de cheltuielile ce se efectuează în mod obişnuit pentru asemenea evenimente şi faţă de circumstanţele specifice ale cauzei), tot ceea ce depăşeşte aceste limite nemaiavând un caracter necesar sau chiar nemaifiind în legătură directă de cauzalitate cu fapta ilicită. Ca atare, Curtea găseşte că edificarea unor construcţii extrem de costisitoare din tâmplărie de aluminiu cu geam termopan, atât la cimitir, cât şi la locul producerii accidentului, în valoare de 21.500 RON, precum şi ridicarea unor monumente funerare foarte scumpe la mormântul victimei şi la locul producerii accidentului, pentru care au fost achitate sumele de 17.300 RON, 12.700 RON şi 6.497,88 RON, depăşesc sfera unor cheltuieli necesare, în raport cu scopul în vederea căruia au fost făcute, intrând în domeniul cheltuielilor voluptuarii, astfel încât nu pot fi imputate în totalitate persoanelor responsabile de acoperirea prejudiciului material.

Mai mult decât atât, Curtea nu poate trece neobservat faptul că parte dintre cheltuielile reflectate în bonurile fiscale depuse de părţile civile la dosarul cauzei nu pot avea în mod raţional nicio legătură cu cheltuielile efectuate în împrejurările organizării funeraliilor victimei şi a pomenirilor ulterioare, impuse în mod tradiţional de dogmele religiei creştine, cu titlu exemplificativ amintind în acest sens cheltuieli efectuate pentru produse precum: rezerve WC, saci menajeri, pastă axion, pastă de ras, pastă de dinţi, acadele, pop corn, etc,, astfel încât eventuala acordare de despăgubiri pentru acoperirea unor astfel de cheltuieli ar prilejui, în fapt, părţilor civile o îmbogăţire fără justă cauză. În plus, Curtea apreciază că multitudinea bonurilor fiscale depuse la dosar în dovedirea pretenţiilor civile şi datele de eliberare a acestora, sugerează că multe dintre respectivele cheltuieli au fost făcute pentru satisfacerea nevoilor casnice şi gospodăreşti ale familiei părţilor civile în perioada ulterioară decesului fiului lor, neputând da dreptul la despăgubiri.

De aceea, ţinând seama de cheltuielile ce se fac în mod obişnuit cu ocazia înmormântării unei persoane şi a comemorărilor ulterioare (monument funerar, slujbe religioase, sicriu şi obiecte de vestimentaţie, mese de pomenire etc.), Curtea apreciază că suma de 30.000 RON acoperă în mod echitabil cheltuielile de înmormântare şi de pomeniri ulterioare, făcute împreună de cele două părţi civile.

În ceea ce priveşte sumele pretinse de părţile civile M.C. şi M.R. cu titlu de daune morale, în cuantum de 2.000.000 euro, Curtea retine ca la aprecierea cuantumului despăgubirilor morale trebuie să se aibă în vedere anumite criterii precum: criteriul echităţii care presupune existenta unei corespondenţe intre prejudiciul încercat şi dimensiunea despăgubirii; criterii referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv; criterii referitoare la importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.

Toate aceste criterii trebuie sa conducă la stabilirea unei sume care să reprezinte o justa şi reala despăgubire a părţilor civile, cu efect de satisfacţie şi să nu constituie o sancţiune excesivă pentru autorul faptei prejudiciabile ori venituri necuvenite pentru părţile civile.

În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului poate avea doar un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport cu natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate în bani. În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-şi aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. Ceea ce trebuie evaluat în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

Ca atare, consecinţele negative suferite de către părţile civile, în plan psihic şi afectiv, cauzate prin pierderea tragică şi prematură a fiului lor sunt foarte dificil de cuantificat, fiind de netăgăduit şi totodată notorie suferinţa provocată de o astfel de pierdere.

În acest sens Curtea constată că părţilor civile le-a fost cauzat un prejudiciu moral important prin pierderea neaşteptată şi prematură a unei persoane foarte dragi, fiul lor în vârstă de numai 23 de ani, cu perspective şcolare şi profesionale promiţătoare, în împrejurări dureroase pentru membrii familiei, în timpul desfăşurării cercetării judecătoreşti instanţa putând să perceapă durerea imensă a părţilor civile atât din atitudinea acestora, cât şi din relatările martorului P.C. care a arătat că victima avea o relaţie foarte apropiată cu părinţii săi, care merg cu regularitate, aproape în fiecare zi la mormântul fiului, ulterior decesului victimei mama acestuia suferind o puternică depresie confirmată şi de înscrisurile medicale ataşate la dosar, iar intensitatea acestei durei nu s-a diminuat de-a lungul timpului, fiind unanim acceptat de cercetările psihologice că decesul copiilor înaintea decesului părinţilor provoacă acestora din urmă traume imense, uneori ireversibile.

În ceea ce priveşte suma solicitată de părţile civile cu titlu de daune morale, Curtea reţine că, evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilităţile de orientare a judecătorilor în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale.

Astfel, în privinţa întinderii prejudiciului moral, Curtea va aprecia în raport cu împrejurările comiterii faptei şi urmările acesteia, astfel că, ţinând seama şi de faptul că nicio sumă de bani, oricât de mare ar fi, nu ar avea aptitudinea de a repara vreodată incomensurabila traumă psihică pricinuită părinţilor victimei, consideră că suma de câte 50.000 euro în echivalent RON la cursul BNR la data plăţii efective pentru fiecare din părţile civile M.C. şi M.R. reprezintă o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit de acestea.

În raport cu considerentele de mai sus, analizând cuantumul daunelor morale solicitate de părţile civile - 2.00.000 euro, Curtea constată că această cerere are un pronunţat caracter speculativ, prin solicitarea unor astfel de sume nejustificat de mari ajungându-se practic la o "comercializare a sentimentelor de afecţiune", motiv pentru care va admite doar în parte pretenţiile părţilor civile privind despăgubirile pentru daunele morale încercate.

În consecinţă, în temeiul art. 346, alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14, alin. (3) lit. b) şi alin. (5) C. proc. pen., Curtea va admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile M.C. şi M.R., respectiv numai pentru suma de 30.000 RON cu titlul de daune materiale şi câte de 50.000 euro în echivalent RON la cursul BNR la data plăţii efective cu titlul de daune morale.

Cu privire la despăgubirile materiale solicitate de partea civilă T.M., într-un cuantum de 50.000 de RON, Curtea apreciază că solicitarea acordării acestora este neîntemeiată în considerarea următoarelor argumente:

Astfel, Curtea constată că nici în cursul urmăririi penale şi nici în faţa instanţei de fond, la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi din care să reiasă cheltuielile efectiv realizate de victima T.M. în timpul perioadei de spitalizare ori pentru consultaţiile şi tratamentele ulterioare, pe care acesta le-a reclamat, singurele înscrisuri ataşate cererii de constituire de parte civilă formulată de acesta, fiind biletele de externare emise de Spitalul Judeţean de Urgenţă A. şi Spitalul Clinic de Urgenţă "B.A." Bucureşti ca urmare a spitalizării sale în aceste unităţi sanitare.

Referitor la prejudiciul moral suferit de partea civilă T.M., care în urma accidentului rutier din data de 21 decembrie 2009, astfel cum rezultă din raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Judeţului Teleorman, a suferit leziuni traumatice care i-au pus viaţa în pericol şi au necesitat pentru vindecare cca. 120 zile îngrijiri medicale, Curtea constată probată existenţa acestui prejudiciu, aşa încât, va statua cu privire la repararea lui prin acordarea de daune morale.

Cu privire la această chestiune, trebuie precizat faptul că repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispoziţiile art. 998 C. civ., în termeni precişi şi cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.

Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, în doctrina şi jurisprudenţa de specialitate s-a statuat că daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, la durata şi intensitatea traumelor fizice şi psihice provocate, la importanţa valorilor lezate şi măsura în care acestea au fost lezate, la intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămătoare, la măsura în care victimei i-a fost afectată viaţa de familie, profesională şi socială, etc.

Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale şi nici să se cauzeze consecinţe pecuniare excesive asupra celui obligat a le plăti şi a familiei acestuia.

De aceea, la stabilirea sumelor ce vor fi acordate părţii civile T.M. cu titlu de daune morale, Curtea va statua în echitate şi ţinând seama de circumstanţele concrete ale speţei.

Se reţine, astfel, că părţii civile T.M., urmare a accidentului rutier produs în data de 21 decembrie 2009, i-au fost aduse atingeri grave atât în ceea ce priveşte calitatea vieţii, cât şi sub aspectul sănătăţii şi integrităţii sale fizice şi psihice, sub mai multe aspecte. În concret Curtea are în vedere compensarea pe această cale, atât a suferinţelor fizice intense îndurate în perioada de convalescenţă posttraumatică, pe fondul gravelor traumatisme suferite, astfel cum acestea sunt evidenţiate în documentele medicale existente în cauză - ruptură de ficat, fractură arc costal, fractură de femur drept, traumatism cranio-cerebral moderat-sever, dar şi a prejudiciului psihologic, încercat pe de o parte prin stările depresive inerente perioadei de convalescenţă, apărute ca urmare a punerii sale în imposibilitate de a mai participa o anumită perioadă de timp la viaţa socială şi de a-şi îndeplini cu uşurinţă şi fără ajutor, toate necesităţile obişnuite, iar pe de altă parte prin deficitul morfofuncţional generat de sechelele posttraumatice.

Drept urmare, Curtea consideră că acordarea sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale, constituie o reparaţie adecvată şi suficientă, de natură a compensa într-un mod echitabil traumele de ordin fizic, psihic şi afectiv încercate de victima T.M. şi totodată păstrează un just echilibru între interesele părţilor, astfel că în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 alin. (5) C. proc. pen. va admite acţiunea civilă formulată de acesta în limitele acestei sume.

În ceea ce priveşte acţiunile civile exercitate în cauză de către părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă A. şi Spitalul Clinic de Urgenţă "B.A." Bucureşti, Curtea reaminteşte că potrivit art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (actualizată), persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale, în litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, aceştia din urmă subrogându-se în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândind calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.

Examinând actele dosarului, Curtea constată că prin adresa nr. 830 din 10 februarie 2012 şi prin deconturile de cheltuieli ataşate cererii de constituire de parte civilă, partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă A. a făcut dovada cheltuielilor de spitalizare pentru victimele T.M. (în cuantum de 272,10 RON) şi C.M. (în cuantum de 3.091,11 RON), însă dat fiind faptul că în ceea ce priveşte cheltuielile ocazionate de îngrijirile medicale acordate în perioada de spitalizare inculpatului/parte vătămată C.M., la generarea acestora a contribuit şi fapta victimei înseşi, în sarcina căreia conform celor reţinute în considerentele de mai sus, s-a reţinut o contribuţie concurentă de 80%, acţiunea civilă a acestei unităţi spitaliceşti va fi admisă numai în parte, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. şi la art. 313 din Legea nr. 95/2006, în sensul că aceasta va fi despăgubită integral pentru cheltuielile de spitalizare aferente victimei T.M. şi doar parţial pentru cheltuielile de spitalizare aferente pacientului C.M., respectiv în limitele contribuţiei concurente de 20%, aparţinând inculpatului Z.D.A.

De asemenea, Curtea constată că şi partea Spitalul Clinic de Urgenţă "B.A." Bucureşti, prin adresa nr. 2745 din 10 februarie 2012 şi decontul de cheltuieli aferent, a făcut dovada cheltuielilor ocazionate de spitalizarea în această unitate sanitară a părţii vătămate T.M., în perioada 22 decembrie 2009 - 08 ianuarie 2010, astfel că suma pretinsă cu acest titlu de această parte civilă va fi acordată acesteia în integralitate, în aplicarea prevederilor art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. şi la art. 313 din Legea nr. 95/2006.

În ceea ce priveşte modul de achitare a despăgubirilor civile stabilite prin prezenta hotărâre, Curtea constată următoarele:

La data producerii accidentului, respectiv 21 decembrie 2009, autoturismul marca D. condus de către inculpatul C.M., cu numărul de înmatriculare Y, nu beneficia de poliţă de asigurare de răspundere civilă auto.

În aceste condiţii, potrivit art. 251 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost interpretate cu titlu obligatoriu prin Decizia nr. 3 din 15 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii are legitimare procesuală pasivă, în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire, în limitele şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare. Astfel, în aplicarea acestor reglementări, în situaţia în care o persoană este prejudiciată în urma unui accident rutier de către un autovehicul care nu beneficiază de poliţă de asigurare RCA, în procesul penal va putea fi introdus, în calitate de parte responsabilă civilmente, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS), care va asigura, potrivit legii civile, despăgubirea integrală a persoanei vătămate.

Pe de altă parte, deşi prin Decizia nr. 3 din 15 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite pronunţată în recurs în interesul legii s-a statuat că Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate, Curtea găseşte că existenţa acestei obligaţii legale a F.P.V.S. de garantare a plăţii despăgubirilor nu îl exonerează nicidecum pe inculpat de răspunderea care-i incumbă pentru fapta proprie, în conformitate cu prevederile art. 998 - 999 din vechiul C. civ., mai ales că potrivit art. 13 din Ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 de punere în aplicare a Normelor privind Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, adoptate în temeiul Legii nr. 32/2000 cu modificările şi completările ulterioare, după plata despăgubirilor Fondul trebuie să se subroge în drepturile persoanelor prejudiciate împotriva persoanei responsabile pentru repararea pagubei, care are obligaţia legală de a rambursa Fondului despăgubirile plătite, ceea ce face necesar ca hotărârea prin care s-au stabilit respectivele despăgubiri să fie opozabilă şi autorului accidentului.

Drept urmare, în cazul în speţă, inculpatul C.M. va fi obligat, proporţional contribuţiei sale concurente de 80%, la plata despăgubirilor materiale şi morale recunoscute părţilor civile M.C., M.R. şi T.M., alături de partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

Având în vedere însă, scopul pentru care a fost constituit şi rolul pe care, în lumina reglementărilor legale în materie şi a interpretării dată acestora de către instanţa supremă în recurs în interesul legii, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii îl îndeplineşte în cadrul procesului penal, Curtea constată că în obligaţia de garanţie a Fondului nu se includ şi cheltuielile ocazionate de îngrijirile medicale acordate victimei T.M. în perioada de spitalizare pentru tratarea leziunilor traumatice suferite, fiind de netăgăduit faptul că instituţiile medicale care au efectuat aceste cheltuieli nu au calitatea de victime ale accidentului rutier pentru a beneficia de garanţia Fondului.

Drept urmare, în limitele contribuţiei sale concurente, inculpatul C.M. va fi obligat singur, iar nu alături de partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata cheltuielilor de spitalizare cerute de Spitalul Judeţean de Urgenţă A. şi de Spitalul Clinic de Urgenţă "B.A." Bucureşti pentru îngrijirile medicale acordate părţii vătămate T.M.

În cazul inculpatului Z.D.A., se constată că la data producerii accidentului, autoturismul condus de acesta era asigurat la societatea de asigurări S.C. B.C.R. Asigurări S.A. conform poliţei de asigurare aflată la dosar.

Conform art. 49 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România "asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil", iar conform art. 55 din acelaşi act normativ "despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite.".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Ordinul nr. 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, "asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru:

a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;

b) pagube materiale;

c) pagube consecinţă a lipsei de folosinţă a vehiculului avariat;

d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată".

Din interpretarea coroborată a acestor reglementări legale, Curtea constată că existenţa unui contract de asigurare valabil încheiat cu asigurătorul de răspundere civilă, prin efectul aplicării prevederilor Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu excepţia unor situaţii expres şi limitativ prevăzute de lege (art. 58), transferă în mod efectiv şi definitiv obligaţia de reparare a daunelor rezultate în cazul producerii evenimentului asigurat asupra asigurătorului de răspundere civilă, urmând ca persoana păgubită, în faza de executare, să aibă posibilitatea de a opta între a se îndrepta împotriva inculpatului (a cărui răspundere are un temei delictual şi care la rândul său invocând contractul de asigurare încheiat cu asigurătorul va putea transfera obligaţia de reparare a prejudiciului, în situaţiile şi limitele admise de lege, asupra acestuia din urmă) sau direct împotriva asigurătorului, caz în care acestuia îi revine obligaţia de plată a despăgubirilor civile, în limitele legale, obligaţie ce are un temei convenţional, rezultând exclusiv din contractul de asigurare încheiat cu persoana răspunzătoare delictual de producerea pagubei.

Drept urmare, constatând că obligaţia de reparare a prejudiciului cade deopotrivă, dar pe temeiuri diferite, atât în sarcina inculpatului asigurat, care răspunde pe temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie conform art. 998 - 999 C. civ., cât şi în sarcina asigurătorului de răspundere civilă, care răspunde în temeiul contractului de asigurare încheiat cu asiguratul, obligaţiile lor fiind divizibile, Curtea va dispune obligarea inculpatului Z.D.A. alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A. la plata despăgubirilor civile acordate părţilor civile M.C., M.R., T.M., Spitalul Judeţean de Urgenţă A. şi Spitalul Clinic de Urgenţă "B.A." Bucureşti, evident în limitele contribuţiei concurente de 20%, imputabilă acestui inculpat.

În ceea ce-l priveşte pe partea vătămată/inculpat C.M., Curtea va lua act că acesta nu s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului Z.D.A.

Având în vedere soluţia de achitare ce va fi dispusă în cauză în privinţa inculpatului Z.D.A., căruia, din cauza lipsei unuia dintre elementele constitutive ale infracţiuni de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă pentru care a fost trimis în judecată, nu-i poate fi angajată răspunderea penală, în temeiul art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată va dispune prelungirea dreptului de circulaţie al acestuia pentru o perioadă de încă 30 de zile.

În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile M.C. de a-i fi acordate cheltuielile judiciare efectuate pe parcursul procesului penal cu plata onorariului avocatului ales, în cuantum de 3720 RON, dovedite cu chitanţa nr. 5717872 din 15 mai 2012 şi cu factura fiscală seria AVME nr. 4315/05.2012, constatând că fiecare dintre inculpaţi se află în culpă procesuală cu privire la prilejuirea acestor cheltuieli, în temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 55 din Legea nr. 136/1995, Curtea va dispune obligarea inculpatului Z.D.A., alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A., la plata parţială a acestor cheltuieli către partea civilă M.C., proporţional cotei sale de contribuţie de 20%, iar pentru restul sumei cerute cu acest titlu de către partea civilă M.C. va fi obligat inculpatul C.M., în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. inculpatul C.M. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, părţile civile M.C. şi M.R., partea responsabilă civilmente Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, asigurătorul S.C. O.V.I.G. S.A. şi inculpatul C.M.

Parchetul a criticat hotărârea sub următoarele aspecte: greşita achitare a inculpatului Z.D.; greşita individualizare a pedepsei pentru inculpatul C.M.; greşita obligare a părţii responsabile civilmente Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii alături de inculpatul C.M., în condiţiile în care inculpatul trebuie să răspundă solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile; aplicarea dispoziţiilor art. 4 din noul C. pen. cu privire la infracţiunea prev. de art. 90 alin. (2) din O.U.G. nr. 185/2002 reţinută în sarcina inculpatului C.M.

Cu privire la greşita achitare a inculpatului Z.D.A., parchetul susţine, în esenţă, că accidentul de circulaţie produs la data de 21 decembrie 2009, în urma căruia a rezultat decesul numitului M.I. şi vătămarea corporală a părţii vătămate T.M. şi a inculpatului C.M., s-a produs din culpa comună a ambilor inculpaţi. Fiecare dintre aceştia au pătruns pe contrasens, aspect care este prezentat atât în expertiză cât şi în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, respectiv în planşele fotografice.

Locul impactului s-a situat în zona marcajului longitudinal care desparte cele două sensuri de mers, accidentul putând fi evitat dacă fiecare dintre cei doi inculpaţi îşi păstrau propria bandă de mers.

Ca atare, se impune desfiinţarea sentinţei şi în rejudecare pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului Z.D.A. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Pentru infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului Z.D.A. s-a solicitat a se constata că fapta a fost dezincriminată, fiind incidente dispoziţiile art. 4 din noul C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului C.M., parchetul susţine că este prea blândă, impunându-se majorarea acesteia.

În fine, sub aspectul laturii civile, având în vedere şi Decizia în interesul legii nr. 3/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se impune ca inculpatul C.M. să răspundă solidar cu partea responsabilă civilmente Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi nu alături de acesta din urmă astfel cum greşit a reţinut prima instanţă.

Sub aspectul legii penale mai favorabile, parchetul a susţinut că legea veche este mai favorabilă în condiţiile în care legea nouă stabileşte un regim sancţionator mai sever pentru concursul de infracţiuni.

Părţile civile M.C. şi M.R. au criticat hotărârea primei instanţe atât sub aspectul laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile.

Au solicitat desfiinţarea acesteia şi în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului Z.D.A. întrucât accidentul de circulaţie s-a produs din culpa acestuia.

Sub aspectul laturii civile, apelanţii au solicitat majorarea despăgubirilor şi obligarea inculpaţilor în solidar, iar pe inculpatul C.M. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente la plata daunelor materiale şi morale.

În susţinerea căii de atac au fost invocate expertiza privind dinamica producerii accidentului, declaraţiile martorilor, toate înscrisurile depuse în cursul procesului, analiza acestora conducând la concluzia unei culpe comune a ambilor inculpaţi.

Se impune, în opinia părţilor civile, majorarea daunelor morale, suferinţa pricinuită de moartea fiului acestora fiind resimţită în fiecare zi.

Inculpatul C.M. a solicitat reţinerea unei culpe mai reduse (50%) cu consecinţa diminuării obligaţiilor civile.

Partea responsabilă civilmente Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a criticat hotărârea instanţei de fond sub două aspecte: culpa nu a fost corect stabilită şi ca atare nici cuantumul daunelor civile la care a fost obligat inculpatul C.M. nu a fost riguros apreciat; sub cel de-al doilea aspect, se susţine că în cauză nu a fost stabilit, cu certitudine, cine a creat starea de pericol. Pe de altă parte, s-a solicitat a se constata că nu există o relaţie contractuală sau un raport de prepuşenie între inculpatul C.M. şi Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

Asigurătorul S.C. O.V.I.G. S.A. a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul laturii civile solicitând desfiinţarea acesteia şi în rejudecare, reducerea cuantumului despăgubirilor civile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând apelurile prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu sub toate aspecte de fapt şi de drept, constată următoarele:

A. Prealabil expunerii stării de fapt şi analiza probelor, Înalta Curte apreciază că se impune, pe de o parte, a se vedea care sunt condiţiile cerute de lege pentru reţinerea culpei ca formă de vinovăţie iar pe de altă parte, delimitarea acesteia de cazul fortuit ca şi cauză ce înlătură caracterul penal al faptei, aceasta deoarece acolo unde se termină culpa începe cazul fortuit şi ca atare răspunderea penală este înlăturată.

Culpa, ca şi formă de vinovăţie, îmbracă, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 19 alin. (2) C. pen. două modalităţi: uşurinţa şi neglijenţa.

Potrivit textului, fapta este săvârşită din culpă când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce sau când nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

Modalitatea culpei, sub forma neglijenţei prevăzută de art. 19 alin. (2) lit. b) C. pen., apare atunci când subiectul nu îşi foloseşte capacitatea psihică de care dispune pentru a prevedea urmările faptei sale şi a chibzui în raport de toate aceste date asupra acţiunii (sau inacţiunii) deşi avea posibilitatea să o facă şi, totodată, datoria să depună diligenţă în comportarea sa. În această situaţie făptuitorul nu manifestă grija necesară şi nu face tot ce trebuia şi avea posibilitatea să facă pentru a cunoaşte şi a evita urmările acţiunii sau inacţiunii sale, în circumstanţele în care se afla.

Există însă o ipoteză specială, respectiv atunci când actul de voinţă al făptuitorului nu cuprinde, în niciun mod, reprezentarea vreunei urmări socialmente periculoase, iar în condiţiile concrete în care a acţionat, făptuitorul nu trebuia şi nu putea să-şi dea seama de lanţul cauzal care va determina consecinţele periculoase ale actului său. În acest caz, acţiunea exterioară făptuitorului îmbracă forma unui simplu act mecanic, fără consecinţe sub aspectul incidenţei legii penale, mai exact ne aflăm în prezenţa cazului fortuit.

Dar, pentru a putea reţine cazul fortuit, este necesar şi obligatoriu să se constate ca fiind îndeplinite următoarele condiţii: a) rezultatul acţiunii sau inacţiunii să fie consecinţa intervenţiei unei împrejurări străine de voinţa şi conştiinţa făptuitorului; b) făptuitorul să fi fost în imposibilitate de a prevedea intervenţia împrejurării care a determinat producerea rezultatului; c) acţiunea sau inacţiunea care a avut un rezultat neprevăzut să constituie o faptă prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie - esenţială pentru cauza dedusă judecăţii - făptuitorul trebuie să fi fost în imposibilitate de a prevedea intervenţia împrejurării care a determinat producerea rezultatului. Imposibilitatea de prevedere trebuie să fie obiectivă, adică împrejurarea care constituie cazul fortuit să nu fi putut fi prevăzută de nicio persoană, oricât de diligentă ar fi fost.

Cazul fortuit începe, astfel cum s-a arătat anterior, acolo unde sfârşeşte culpa, el fiind de cele mai multe ori asimilat unei catastrofe, o accidentalitate.

În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate în cazul infracţiunii de ucidere din culpă, acesta există şi atunci când activitatea culpabilă a făptuitorului se suprapune pe activitatea altei persoane, fiind suficient ca această activitate să se înscrie printre cazurile care au determinat rezultatul. Dacă rezultatul s-a produs ca urmare a acţiunii sau inacţiunii mai multor persoane, toate aceste persoane vor răspunde în calitate de autori ai infracţiunii.

În fine, răspunderea pentru uciderea din culpă operează şi atunci când starea de pericol a fost creată de o persoană peste care se suprapune nesăbuinţa altei persoane, ambele urmând a răspunde în calitate de autor.

B. Revenind la speţa dedusă judecăţii, din analiza probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte reţine în esenţă următoarele:

În data de 21 decembrie 2009, inculpatul Z.D.A. conducea autoturismul marca S.O. cu numărul de înmatriculare X în sensul de mers spre Alexandria iar inculpatul C.M. conducea autoturismul D. cu număr de înmatriculare Y, deplasându-se în sens opus.

În apropierea municipiului Alexandria, jud. Teleorman, cele două autoturisme au fost implicate într-un accident de circulaţie soldate cu decesul victimei M.I., aflată în maşina condusă de inculpatul C.M. precum şi vătămarea corporală a părţii vătămate T.M., respectiv a inculpatului C.M.

După producerea accidentului rutier, inculpatul C.M. a părăsit locul accidentului.

Probatoriul administrat în cauză confirmă faptul că inculpatul C.M. în dimineaţa zilei de 21 decembrie 2009, în timp ce se afla la locuinţa părinţilor săi din localitatea Spătărei, com. Furculeşti, jud. Teleorman a participat la sacrificarea unui porc, unde a consumat, astfel cum arată în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, până în jurul orei 10:20, 3 - 4 pahare de vin.

Inculpatul C.M., în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 15:30, deşi conştient că se află sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a hotărât să se întoarcă cu autoturismul proprietate personală la locuinţa sa din mun. Alexandria, luându-l ca pasager, pe victima M.I. care a ocupat locul din dreapta faţă. În drum spre municipiul Alexandria, inculpatul C.M. l-a luat ca pasager şi pe partea vătămată T.M. care s-a aşezat pe bancheta din spate a maşinii.

Inculpatul C.M. se deplasa pe DN 52, din direcţia com. Furculeşti, jud. Teleorman către municipiul Alexandria.

Pe sensul opus de mers se deplasa autoturismul marca S.O. condus de inculpatul Z.D.A. având ca pasageri martorii V.G. care ocupa locul din dreapta faţă, Z.S., Z.V. şi Z.I. care ocupau locurile de pe bancheta din spate.

Când au ajuns în dreptul km. 9 + 650 metri, cei doi conducători auto au fost implicaţi într-un accident de circulaţie, în sensul că autoturismul condus de inculpatul C.M. a intrat în coliziune cu autoturismul condus de inculpatul Z.D.A., fiecare dintre cele două autoturisme intrând pe sensul de mers al celuilalt.

În condiţiile în care inculpatul C.M. şi-a recunoscut vinovăţia, fiind-i aplicate prevederile art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte, în raport de probele administrate va reţine însă şi culpa inculpatului Z.D.A. în producerea accidentului de circulaţie ce a avut ca rezultat moartea unei victime şi vătămarea corporală a altor două persoane.

Astfel, din analiza Raportului de expertiză nr. 328 din 27 octombrie 2011 rezultă că la data şi ora producerii accidentului carosabilul era umed iar la locul accidentului nu au fost identificate urme de frânare imprimate de autovehiculele implicate în accident.

Au fost identificate mai multe fragmente de plastic şi componente ce provin de la caroseriile celor două autoturisme în zona axului drumului (respectiv a marcajului longitudinal discontinuu care desparte sensurile de mers) pe ambele sensuri de mers dar cu preponderenţă pe sensul Furculeşti - Alexandria. Pe ambele sensuri de mers era zăpadă/gheaţă, aspect ce rezultă şi din planşele depuse în dosarul de urmărire penală. De asemenea se reţine că în zona în care a fost găsit parbrizul autoturismului D., în afara carosabilului, s-a constatat o urmă de târâre forţată care provenea de la autoturismul S.

Expertul a apreciat, în raport de aceste elemente, că locul impactului s-a situat în zona axului drumului iar în momentul impactului ambele autoturisme se aflau parţial pe contrasens şi anume la nivelul fronto-lateral-stânga.

Viteza de deplasare a fost stabilită la 84 km/h pentru maşina condusă de inculpatul Z.D.A. şi de 60 km/h pentru autoturismul condus de inculpatul C.M.

În acest context, s-a apreciat că pătrunderea autovehiculelor pe contrasens a generat o stare de pericol iar accidentul de circulaţie putea fi evitat în condiţiile în care autoturismele ar fi circulat pe banda corespunzătoare sensului lor de mers fără a depăşi marcajul longitudinal şi fără a pătrunde pe contrasens.

Dinamica producerii accidentului a fost însuşită şi de expertul parte propus de inculpatul Z.D.A.

Coroborând raportul de expertiză, cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, cu planşa fotografică privind aspectele fixate şi urmele ridicate cu ocazia investigaţiilor efectuate de organele de poliţie cu declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor audiaţi, Înalta Curte reţine pătrunderea concomitentă a celor două autoturisme pe celălalt sens de mers, cei doi inculpaţi circulând departe de marginea din dreapta a carosabilului care era plin de zăpadă.

În aceste condiţii nu ne aflăm în prezenţa unui caz fortuit, nefiind îndeplinite condiţiile legii, producerea accidentului datorându-se culpei ambilor inculpaţi care aveau obligaţia de a adapta viteza, în condiţiile prezenţei zăpezii pe marginea carosabilului, astfel încât să poată efectua orice manevră sigură şi mai ales de a rămâne, fiecare autoturism, pe sensul lui de mers.

Ca şi norme încălcate de inculpatul Z.D.A., Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 - obligă conducătorii auto să aibă un comportament care să nu afecteze siguranţa circulaţiei; dispoziţiile art. 47 alin. (1) din acelaşi act normativ, care obligă, ca la întâlnirea cu un autoturism care circulă din sens contrar, să se păstreze o distanţă laterală suficientă şi să se circule cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulaţie în sensul lor de mers; dispoziţiile art. 48 alin. (1) care, în condiţiile date, respectiv prezenţa zăpezii pe marginea carosabilului şi intersectarea cu un autoturism care circula din sensul opus, obliga la adaptarea vitezei, astfel încât să se poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.

În raport de starea de fapt rezultată din probele administrate, Înalta Curte reţine că în drept, fapta inculpatului Z.D.A. care, în data de 21 decembrie 2009, a produs un accident de circulaţie, ca urmare a nerespectării din culpă a dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, din care a rezultat decesul victimei M.C. şi vătămarea corporală gravă a părţii vătămate T.M. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. şi vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., fapte comise în concurs ideal.

Ca şi procent al cuplei, Înalta Curte reţine pentru inculpatul Z.D.A. o contribuţie de 40%, respectiv 60% pentru inculpatul C.M., - acesta din urmă conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului Z.D.A., Înalta Curte va ţine seama de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. cu menţiunea că legea penală mai favorabilă este lege veche determinată, pe de o parte de limitele de pedeapsă pentru cele două infracţiuni (pentru infracţiunea de ucidere din culpă limitele de pedeapsă sunt aceleaşi, respectiv de la 2 la 7 ani iar pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, legea veche prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, iar legea nouă stabileşte aceleaşi limite alternativ cu pedeapsa amenzii (art. 196 alin. (1),3 C. pen.), iar pe de altă parte de săvârşirea faptelor în concurs, ceea ce atrage, potrivit legii noi, un regim sancţionator mai sever (art. 39 alin. (1) lit. a) C. pen.).

Gradul de pericol social concret al faptelor rezidă deopotrivă, din modalitatea şi împrejurările concrete în care au fost comise faptele dar şi de urmările produse, moartea unei victime şi vătămarea corporală a altor două persoane.

În consecinţă, i se va aplica inculpatului Z.D.A. o pedeapsă de 2 ani închisoare iar ca modalitate de executare se constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen., dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Nu se impune un regim sancţionator mai sever, în condiţiile în care inculpatul a săvârşit două fapte din culpă, nu este cunoscut cu antecedente penale, astfel încât scopul pedepsei poate fi atins fără privarea sa de libertate.

C. În ceea ce priveşte infracţiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. (parte vătămată C.M.), Înalta Curte reţine că art. 4 din noul C. pen. reglementează o situaţie derogatorie de la principiul activităţii legii penale, stabilind că legea nouă nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, în acest caz executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetând prin intrarea în vigoare a legii noi.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prevederile art. 4 C. pen., privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Cum infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior nu mai este incriminată în noul C. pen., pentru această faptă reţinută în sarcina inculpatului Z.D.A., se va constata incidenţa dispoziţiilor art. 4.

D. Sub aspectul laturii civile, Înalta Curte având în vedere, pe de o parte dispoziţiile art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, art. 50 şi art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, va obliga inculpaţii C.M. şi Z.D.A. în solidar cu partea responsabilă civilmente, respectiv alături de asigurător, la plata despăgubirilor civile în cuantum de câte 30.000 RON cu titlu de daune materiale şi câte 60.000 euro cu titlu de daune morale către părţile civile M.C. şi M.R., reţinându-se astfel cum s-a arătat anterior, o culpă de 40% pentru inculpatul Z.D.A. respectiv 60% pentru inculpatul C.M.

Înalta Curte apreciază că se impune majorarea daunelor morale determinat de suferinţa cauzată părinţilor victimei, M.C. şi M.R.

Este adevărat că legiuitorul nu a stabilit criteriile după care aceste prejudicii să fie stabilite, lăsând această posibilitate instanţei să aprecieze şi să decidă dacă asemenea despăgubiri trebuiesc acordate şi în ce cuantum.

Un prim element care trebuie avut în vedere la stabilirea limitelor daunelor morale îl constituie natura faptei prin care s-a produs prejudiciul moral, respectiv valorile sociale ocrotite prin norma care incriminează fapta.

În speţă, inculpaţii au săvârşit o infracţiune contra vieţii, urmările faptei fiind ireversibile.

Un alt criteriu de evaluare îl constituie gravitatea şi intensitatea suferinţelor care nu întotdeauna este dată de gravitatea faptei, privită prin prisma pericolului social al acesteia şi a limitelor de pedeapsă stabilite de legea penală.

În speţă, părţile civile, urmare faptelor săvârşite de inculpaţi, şi-au pierdut copilul, starea psihică a acestora fiind iremediabil afectată. Gravitatea faptei a generat în mod direct gravitatea şi intensitatea suferinţelor pricinuite părţilor civile astfel încât, se justifică majorarea cuantumului daunelor morale.

În fine, cheltuielile de spitalizare vor fi suportate de cei doi inculpaţi în aceleaşi condiţii şi în acelaşi procent.

Vor fi menţinute toate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

E. În ceea ce priveşte apelurile exercitate de Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, respectiv S.C. O.V.I.G. S.A. se constată că acestea nu sunt întemeiate.

Sub un prim aspect, prin Decizia nr. 3/2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, s-a stabilit că Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente fiind obligat să suporte despăgubirile civile către persoanele păgubite prin accidente de autovehicule neasigurate.

Fondul are legitimitate procesuală pasivă, în calitate de garant al obligaţiei de despăgubire, astfel încât după plata despăgubirilor se subrogă în drepturile persoanei prejudiciate.

În fine, asigurătorul la rândul său, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 36/1995 acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidentul de circulaţie, astfel că în mod corect, instanţa de fond a obligat asigurătorul la plata despăgubirilor civile.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de părţile civile M.C. şi M.R., respectiv de inculpatul C.M.

Va desfiinţa hotărârea atacată numai sub aspectul greşitei achitări a inculpatului Z.D.A. şi greşita soluţionare a laturii civile a cauzei şi în rejudecare.

În baza art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., va condamna pe inculpatul Z.D.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă (parte vătămată T.M.).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior, raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, va contopi pedepsele aplicate şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior va aplica inculpatului Z.D.A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen. anterior, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului Z.D.A. pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen. anterior.

În baza art. 863 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, va impune inculpatului ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de consilierul de probaţiune;

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

e) să nu conducă nicio categorie de autovehicule.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior, va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 4 C. pen. în vigoare, va constata ca fiind dezincriminată infracţiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior (parte vătămată C.M.).

În baza art. 998, art. 999 şi 1003 C. civ. anterior, art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, art. 50 şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, va obliga pe inculpaţii C.M. şi Z.D.A. în solidar, pe inculpatul C.M. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, iar pe inculpatul Z.D.A. alături şi de asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A. (inculpatul C.M. corespunzător unei culpe concurente de 60%, iar inculpatul Z.D.A. corespunzător unei culpe concurente de 40%) la plata către părţile civile M.C. şi M.R. a sumei de 30.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi a sumei de câte 60.000 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, cu titlu de daune morale.

În baza art. 998, art. 999 şi art. 1003 C. civ. anterior, art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, art. 50 şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, va obliga pe inculpaţii C.M. şi Z.D.A. în solidar, pe inculpatul C.M. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, iar pe inculpatul Z.D.A. alături şi de asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A. (inculpatul C.M. corespunzător unei culpe concurente de 60%, iar inculpatul Z.D.A. corespunzător unei culpe concurente de 40%) la plata către partea civilă T.M. a sumei de 30.000 RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 998, art. 999 şi art. 1003 C. civ. anterior, art. 50 şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România va obliga pe inculpaţii C.M. şi Z.D.A. în solidar (corespunzător culpei de 60%, respectiv 40%), iar alături de inculpatul Z.D.A. şi pe asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A., la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă A. a sumei de 272,10 RON, plus dobânda legală de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la achitarea efectivă a debitului, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părţii vătămate T.M. în perioada 21 - 22 decembrie 2009, iar către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "B.A." Bucureşti, la plata sumei de 8013 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea aceleiaşi părţi vătămate în perioada 22 decembrie 2009 - 8 ianuarie 2010.

În baza art. 998 şi art. 999 C. civ. anterior (în vigoare la data 21 decembrie 2009), art. 50 şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, va obliga pe inculpatul Z.D.A. (corespunzător unei culpe de 40%), iar alături de acesta şi pe asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A., la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă A. a sumei de 672,64 RON, plus dobânda legală de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la achitarea efectivă a debitului, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată C.M. în perioada 21 decembrie 2009 - 31 decembrie 2009.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de partea responsabilă civilmente Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi de asigurătorul S.C. O.V.I.G. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 175 şi următoarele C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de părţile civile M.C. şi M.R. şi de inculpatul C.M. împotriva Sentinţei penale nr. 346 din 2 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează hotărârea atacată, numai sub aspectul greşitei achitări a inculpatului Z.D.A. şi al greşitei soluţionări a laturii civile a cauzei şi, în rejudecare:

În baza art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul Z.D.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă (parte vătămată T.M.).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior, raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior aplică inculpatului Z.D.A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen. anterior, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului Z.D.A. pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen. anterior.

În baza art. 863 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, impune inculpatului ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de consilierul de probaţiune;

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

e) să nu conducă nicio categorie de autovehicule.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 4 C. pen. în vigoare, constată ca fiind dezincriminată infracţiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior (parte vătămată C.M.).

În baza art. 998, art. 999 şi 1003 C. civ. anterior, art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, art. 50 şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, obligă pe inculpaţii C.M. şi Z.D.A. în solidar, pe inculpatul C.M. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, iar pe inculpatul Z.D.A. alături şi de asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A. (inculpatul C.M. corespunzător unei culpe concurente de 60%, iar inculpatul Z.D.A. corespunzător unei culpe concurente de 40%) la plata către părţile civile M.C. şi M.R. a sumei de 30.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi a sumei de câte 60.000 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, cu titlu de daune morale.

În baza art. 998, art. 999 şi art. 1003 C. civ. anterior, art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, art. 50 şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, obligă pe inculpaţii C.M. şi Z.D.A. în solidar, pe inculpatul C.M. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, iar pe inculpatul Z.D.A. alături şi de asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A. (inculpatul C.M. corespunzător unei culpe concurente de 60%, iar inculpatul Z.D.A. corespunzător unei culpe concurente de 40%) la plata către partea civilă T.M. a sumei de 30.000 RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 998, art. 999 şi art. 1003 C. civ. anterior, art. 50 şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România obligă pe inculpaţii C.M. şi Z.D.A. în solidar (corespunzător culpei de 60%, respectiv 40%), iar alături de inculpatul Z.D.A. şi pe asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A., la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă A. a sumei de 272,10 RON, plus dobânda legală de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la achitarea efectivă a debitului, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părţii vătămate T.M. în perioada 21 - 22 decembrie 2009, iar către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "B.A." Bucureşti, la plata sumei de 8013 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea aceleiaşi părţi vătămate în perioada 22 decembrie 2009 - 8 ianuarie 2010.

În baza art. 998 şi art. 999 C. civ. anterior (în vigoare la data 21 decembrie 2009), art. 50 şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, obligă pe inculpatul Z.D.A. (corespunzător unei culpe de 40%), iar alături de acesta şi pe asigurătorul de răspundere civilă S.C. B.C.R. Asigurări S.A., la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria a sumei de 672,64 RON, plus dobânda legală de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la achitarea efectivă a debitului, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată C.M. în perioada 21 decembrie 2009 - 31 decembrie 2009.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de partea responsabilă civilmente Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi de asigurătorul S.C. O.V.I.G. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Obligă apelanta parte responsabilă civilmente Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi apelantul asigurător S.C. O.V.I.G. S.A. la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul intimat inculpat C.M. şi pentru intimatul inculpat Z.D.A., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2014.

Procesat de GGC - AM