Retaliatory refusal to renew energy contracts: characterization as blackmail under anti-corruption law and application of the more favorable post-2014 penal code provisions

Asupra recursului în casaţie penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1920 din 29 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 15088/180/2012 s-a dispus:

Condamnarea inculpatului S.M.I., director comercial al SC C.E.T. SA Bacău, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

Condamnarea inculpatului S.M.I., director comercial al SC C.E.T. SA Bacău, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 5 (cinci) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, ce a fost sporită până la 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare, inculpatul S.M.I., director comercial al SC C.E.T. SA Bacău, fără antecedente penale, având de executat pedeapsa rezultantă unică finală de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen., în condiţiile art. 71 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ., s-a admis acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul S.M.I. la plata sumei de 148.144 lei, reprezentând despăgubiri materiale, către partea civilă AC K.S.M.S. Bacău.

S-a luat act că părţile vătămate SC D. SA şi S.L. nu s-au constituit părţi civile.

Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul S.M.I. să plătească statului suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.N.A.-Serviciul Teritorial Bacău nr. 50/P/2012 din 30 octombrie 2012 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului S.M.I. sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (1) C. pen. şi art. 247 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapte constând în acelea că:

În luna februarie 2012 a constrâns partea vătămată S.L., prin ameninţarea cu sistarea furnizării energiei electrice şi cu neîncheierea unui nou contract de furnizare, să nu mai publice articole critice la adresa SC C.E.T. SA Bacău în cotidianul „D.", urmărind astfel să obţină, în mod injust, un folos pentru societate, constând în protejarea imaginii acesteia.

Urmărind realizarea scopului de a împiedica apariţia unor articole de presă, în luna februarie 2012, în calitatea de funcţionar public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a refuzat să comunice AC K.S.M.S.A.F.J. administrată de S.L. oferta prevăzută de art. 53 din Legea nr. 13/2007, îngrădind astfel exerciţiul dreptului acesteia de a beneficia de energie electrică, faptă săvârşită pe motiv de opinie şi convingeri, respectiv apariţia într-un cotidian editat de o societate administrată de aceeaşi persoană de articole critice cu privire la activitatea SC C.E.T. SA Bacău.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei la data de 02 noiembrie 2012 sub numărul 15088/180/2012.

În cursul cercetării judecătoreşti, la termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2013, în conformitate cu prevederile art. 323 C. proc. pen. şi art. 69-art. 74 C. proc. pen., s-a procedat la audierea inculpatului S.M.I. (fila 64-65 dosar instanţă).

La termenul de judecată din data de 12 martie 2013, instanţa a procedat la audierea martorului C.S.A. (fila 85-86 dosar instanţă), B.L.G. (fila 89-90 dosar instanţă).

La termenul de judecată din data de 18 iunie 2013, instanţa a procedat la audierea martorului H.L. (fila 123-124 dosar instanţă), H.I. (fila 125-127 dosar instanţă). S-au depus de către inculpat înscrisuri la dosarul cauzei.

În cursul urmăririi penale, partea vătămată AC K.S.M.S. Bacău s-a constituit parte civilă cu suma de 148.144 lei, reprezentând despăgubiri materiale.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

1). În luna februarie 2012, inculpatul S.M.I., prin ameninţarea cu sistarea furnizării energiei electrice şi cu neîncheierea unui nou contract de furnizare energie electrică, a constrâns partea vătămată S.L. să nu mai publice articole critice la adresa SC C.E.T. SA Bacău în cotidianul „D.", urmărind astfel să obţină, în mod injust, un folos pentru societatea al cărei director comercial este, folos constând în protejarea imaginii acesteia.

Potrivit declaraţiei părţii vătămate S.L., la nivelul conducerii SC D. SA s-a luat decizia de a nu se mai publica articole referitoare la activitatea SC C.E.T. SA Bacău.

2). În luna februarie 2012, inculpatul S.M.I., în calitate de funcţionar public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a refuzat să comunice AC K.S.M.S.A.F.J. administrată de S.L. oferta prevăzută de art. 53 din Legea nr. 13/2007, îngrădind astfel exerciţiul dreptului acesteia de a beneficia de energie electrică, faptă săvârşită pe motiv de opinie şi convingeri, respectiv apariţia în cotidianul „D." editat de o societate administrată de aceeaşi persoană de articole critice cu privire la activitatea SC C.E.T. SA Bacău.

În cursul fazei de judecată, s-a învederat de către inculpat faptul că potrivit art. 86 pct. f din Legea nr. 13/2007, refuzul de a transmite oferta privind condiţiile de furnizare a energiei electrice, conform prevederilor art. 53 alin. (1) constituie contravenţie, ci nu faptă penală.

Instanţa a reţinut că fapta constituie contravenţie doar în ipoteza în care subiectul activ îşi încalcă atribuţiile de serviciu prin necomunicarea ofertei prevăzute la art. 53 alin. (1), încălcare ce nu este însoţită de vreun scop ilicit, cum este cazul în speţă, ori de vreun anumit mobil, pe temei de opinie ca în prezenta cauză.

Faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă:

- Declaraţia inculpatului S.M.I. - vol. I, fila 181-184; vol. I, fila 185-187; vol. I, fila 225; fila 64-66 dosar instanţă;

- Declaraţia părţii vătămate S.L. - d.u.p. vol. I, fila 16-18;

- Declaraţia martorei H.L.- d.u.p. vol. I, file 8-9; dosar instanţă file 123-124;

- Declaraţia martorului B.L.G. - d.u.p. vol. I, fila 11-12; fila 89-90dosar instanţă;

- Declaraţia martorului C.S.A. - d.u.p. vol. I, fila 14-15; fila 85-86 dosar instanţă;

- Declaraţia martorului H.I. - fila 125-127 dosar instanţă;

- Declaraţia martorului H.A. - fila 160 dosar instanţă;

- Proces verbal din 17 mai 2012 de redare în formă scrisă a conţinutului înregistrării audio imprimate a dialogurilor purtate de H.L. din data de 24 februarie 2012 - d.u.p. vol. I, fila 23-38;

- Ordonanţa procurorului nr. 50/P/2012 din 10 mai 2012 de autorizare provizorie a convorbirilor purtate de H.L. - vol. I, fila 39-41;

- Adresa din 14 mai 2012 către Judecătoria Bacău împreună cu referatul de confirmare a activităţilor autorizate din 13 mai 2012 - vol. I, fila 42-44;

- Proces verbal din 14 mai 2012 de redare rezumativă în formă scrisă a conţinutului înregistrării audio imprimate a dialogurilor purtate de H.L. cu C.S.A. din 10 mai 2012 - vol. I, fila 45-46;

- Proces verbal din 11 mai 2012 de înregistrare ambientală audio din 10 mai 2012 în intervalul 14 februarie-15 martie a dialogului purtat între H.L. şi C.S.A. - vol. I, fila 50-51;

- Proces verbal din 17 mai 2012 de redare în formă scrisă a conţinutului înregistrării audio imprimate a dialogurilor purtate de H.L. cu C.S.A. " din 10 mai 2012- vol. I, fila 52-75;

- Adresa din 04 iulie 2012 către SC C.E.T. SA Bacău - vol. I, fila 76;

- Adresa din 04 iulie 2012 a SC C.E.T. SA Bacău împreună cu copia fişei postului lui S.M.I. - vol. I, fila 77-79;

- Adresa din 15 mai 2012 către SC C.E.T. SA Bacău - vol. I, fila 80;

-Adresa din 22 mai 2012 a SC C.E.T. SA Bacău împreună cu datele şi documentele solicitate - vol. I, fila 81-108;

- Copia adresei din 06 iunie 2012, contractul de furnizare energie electrică din 26 noiembrie 2007 încheiat de SC C.E.T. SA cu SC F. SRL Bacău şi actele înaintate de aceasta din urmă - vol. I, fila 130-149;

- Adresa din 06 iunie 2012 către SC T.P. SA Bacău - vol. I, fila 162;

- Adresa din 07 iunie 2012 a SC T.P. SA împreună cu copia certificată a contractului de energie electrică din 04 martie 2011 şi alte acte înaintate - vol. I, fila 163-177;

- Anexa 1 - Contractul de furnizare energie electrică din 04 martie 2011 încheiat între SC C.E.T. SA Bacău şi SC C.K.S.M. SA - vol. II, file 13-20;

- Anexa 2 - Adresa SC C.E.T. SA Bacău din 14 februarie 2012 notificare - vol. II, fila 21;

-Anexa 3 - Adresa din 17 februarie 2012 a SC C.K.S.M.S. SA către SC C.E.T. SA Bacău - vol. II, file 22-24;

- Anexa 4 - Adresa SC C.E.T. SA Bacău din 21 februarie 2012 -vol. II, fila 25;

- Anexa 5 - Avizul tehnic de racordare din 01 martie 2011 a SC C.E.T. SA Bacău - - vol. II, file 26-28;

- Anexa 6 - înregistrări audio - C.D. convorbiri din 24 februarie 2012, respectiv 01 martie 2012 - vol.II, fila 29;

- Anexa 8 - Articole din D. vizate de S.M.I. - vol. II, file 56-80;

- Anexa 9 - Adresa AS C.K.S.M.S. Bacău de înaintare obiectiuni la contractul nr. 17/04 martie 2011 împreună cu aceste obiectiuni - vol. II, file 81-83;

- Adresa AC K.S.M.S. Bacău înregistrată la 13 iunie 2012 împreună cu notificările formulate către SC C.E.T. SA Bacău - vol. II, file 84-120;

- Copii după Contractul de furnizare energie electrică din 04 martie 2011 încheiat între SC C.E.T. SA Bacău şi SC C.K.S.M. SA - vol. II, file 156-160;

- Adresa din 04 martie 2011 a SC C.K.S.M.S. SA de înaintare obiectiuni la contractul din 04 martie 2011 împreună cu aceste obiecţiuni şi anexele înaintate - vol. II, file 161-214;

- Adresa din 04 iulie 2012 AC K.S.M.S. de constituire parte civilă - vol. II, fila 216.

În drept, fapta inculpatului S.M.I., astfel cum a fost reţinută de către instanţă la pct. 1.) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (1) C. pen.

Elementul material al infracţiunii de şantaj este realizat de acţiunile inculpatului de constrângerea prin ameninţări repetitive cu neprelungirea contractelor cu SC C.K.S.M.S. SA, ameninţări efectuate prin intermediul martorei H.L., pentru ca partea vătămată S.L. să consimtă la sistarea publicării de articole referitoare la SC C.E.T. SA în cotidianul „D."

Acţiunile inculpatului de ameninţare, datorită împrejurărilor concrete în care au fost materializate faptic - inculpatul se adresa părţii vătămate prin intermediul martorei H.L., director economic al SC C.K.S.M.S. SA Bacău, în cadrul a două întâlniri, din poziţia de director al SC C.E.T. SA care avea posibilitatea legală de a proceda la prelungirea/neprelungirea contractelor, evocând doar două posibilităţi pentru partea vătămată S.L. fie să nu mai publice articole de presă, fie să continue să le publice, condiţii în care nu se vor mai prelungi contractele (partea vătămată să aleagă între libertatea presei şi prelungirea contractelor de furnizare energie) - au avut aptitudinea concretă şi efectivă de a induce o stare de temere gravă, un sentiment de alarmare în psihicul părţii vătămate S.L., aceasta înţelegând că în cazul în care nu va satisface pretenţiile nelegitime ale inculpatului, anume oprirea publicării de articole de presă, se va expune pericolului viitor de a suferi prejudicii de natură materială, inerente nefurnizării energiei electrice.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de constrângere psihică a părţii vătămate S.L., sub imperiul căreia aceasta a şi procedat la a urma comportamentul „dictat" de inculpat, în sensul că nu a mai publicat articole în D. referitoare la activitatea SC C.E.T. SA.

Sub aspectul elementului subiectiv, inculpatul a acţionat cu intenţie directă calificată prin scop, acesta prevăzând şi urmărind ca prin activităţile sale consecvente de ameninţare şi, în cele din urmă, de constrângere a părţii vătămate, să obţină un folos ilicit pentru SC C.E.T. SA, anume protejarea imaginii acestei societăţi.

Sunt aplicabile prevederile art. 131 din Legea nr. 78/2000 întrucât infracţiunea de şantaj, prevăzută la art. 194 C. pen., a fost comisă de către inculpatul S.M.I., o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, pct. a), b) din Legea nr. 78/2000, anume „o persoană care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice; care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici."

Infracţiunea de şantaj comisă în condiţiile Legii nr. 78/2000 constituie, datorită subiectului activ calificat, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, fiind prevăzută în Secţiunea a III-a a Legii nr. 78/2000.

În drept, fapta inculpatului S.M.I., astfel cum a fost reţinută de către instanţă la pct. 2.) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

Elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu este realizat de acţiunile inculpatului din luna februarie 2012, care, în calitate de funcţionar public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a refuzat să comunice AC K.S.M.S.A.F.J. administrată de S.L. oferta prevăzută de art. 53 din Legea nr. 13/2007.

Urmarea imediată constă în îngrădirea exerciţiului dreptului AC K.S.M.S.A.F.J. de a beneficia de energie electrică.

Sub aspectul elementului subiectiv, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta prevăzând şi urmărind ca prin activităţile sale să aducă prejudicii materiale AC K.S.M.S.A.F.J., faptă săvârşită pe motiv de opinie şi convingeri, respectiv apariţia în cotidianul „D." de articole critice cu privire la activitatea SC C.E.T. SA Bacău.

Sunt aplicabile prevederile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 întrucât infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen. a fost comisă în legătură directă cu infracţiunea asimilată infracţiunii de corupţie, prevăzută în secţiunea a III-a a Legii nr. 78/2000.

Astfel, întrucât faptele există, constituie infracţiuni şi au fost comise cu vinovăţie de către inculpatul S.M.I., în temeiul art. 345 alin. (2) din C. proc. pen. instanţa a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (1) C. pen. şi art. 247 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Instanţa a reţinut fată de ambele infracţiuni, circumstanţa atenuantă prevăzută la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - conduita bună a inculpatului înainte de comiterea prezentelor infracţiuni.

Având în vedere aceste aspecte instanţa a apreciat că aplicând o pedeapsă de 3 ani închisoare faţă de inculpat pentru comiterea infracţiunii prevăzute la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (1) C. pen. şi o pedeapsă de 5 luni închisoare faţă de inculpat pentru comiterea infracţiunii prevăzute la art. 247 C. pen. cu referire la art. 17. lit. d) din Legea nr. 78/2000, aceste pedepse vor avea aptitudinea concretă de a asigura realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 din C. pen. - reeducarea şi reinserţia socială a inculpatului.

Instanţa a constatat concurente cele două infracţiuni din prezenta cauză.

Drept consecinţă, în baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, ce a fost sporită până la 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare, inculpatul S.M.I., cetăţean român, studii superioare, director comercial al SC C.E.T. SA Bacău, fără antecedente penale, având de executat pedeapsa rezultantă unică finală de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare. S-a procedat la sporirea de pedeapsă întrucât inculpatul a comis două infracţiuni între care există o legătură etiologică, dând dovadă de perseverenţă în atingerea finalităţii ilicite prefigurate la nivel mental de către inculpat.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen., în condiţiile art. 71 alin. (2) din C. pen. întrucât instanţa a reţinut că natura faptelor săvârşite conduce la concluzia unei nedemnităti în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) şi b din C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău şi apelantul inculpat S.M.I.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău a criticat sentinţa atacată pentru netemeinicie constând în:

- greşita reţinere a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului cu consecinţa aplicării unei pedepse prea blânde şi neaplicarea pedepsei accesorii prev. la art. 64 lit. c C. pen., motive de casare prevăzute de art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. anterior.

Pentru aceste motive în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., s-a solicitat Curţii de Apel Bacău admiterea recursului, casarea sentinţei penale nr. 1920 din 29 octombrie 2013, pronunţată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. 15088/180/2012, privind pe inculpatul S.M.I., reţinerea cauzei spre rejudecare şi pe fond înlăturarea prevederilor art. 74 lit. a) C. pen. cu consecinţa majorării pedepselor aplicate şi aplicarea inculpatului şi a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. în condiţiile art. 71 alin. (2) din C. pen.

Recurentul inculpat S.M.I. a criticat sentinţa atacată pentru netemeinicie constând în greşita sa condamnare.

Ulterior, după intrarea în vigoare a noilor coduri penale şi de procedură penală, inculpatul S.M.I. şi-a completat motivele solicitând admiterea recursului declarat şi pe fond achitarea inculpatului, în baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) şi c) Noul C. proc. pen.

Privitor la infracţiunea de şantaj s-a susţinut că verificând în detaliu şi în repetate rânduri dialogul purtat de inculpatul S.M. cu martorul H.L. s-a ajuns la concluzia că nu există niciun element care să demonstreze -măcar indirect - o activitate de constrângere exercitată de inculpatul Stănilă în sensul ca partea vătămată L.S. sau matorul H.L. să acţioneze într-un anumit sens (să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva).

Conţinutul infracţiunii de şantaj are un rol important în realizarea principiului legalităţii în procesul penal. Calificarea unei fapte concrete ca infracţiune nu se poate face decât în strânsă conformitate cu legea. Dacă fapta concretă nu prezintă vreuna dintre trăsăturile prevăzute de lege, aceasta nu poate fi calificată infracţiune, lipsind unul din elementele constitutive ale acesteia.

Conform art. 194 alin. (1) vechiul C. pen. (art. 207 noul C. pen.), şantajul reprezintă constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă în scopul de a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

Elementul material al acestei infracţiuni nu se verifică nici prin conţinutul discuţiei cu martorul H. şi nici prin declaraţia părţii vătămate L.S.

A constrânge o persoană înseamnă a-i impune să facă sau să nu facă ceva împotriva voinţei sale. Faţă de esenţa infracţiunii constând în încălcarea libertăţii morale a persoanei, constrângerea trebuie să fie de natură a produce celui împotriva căruia se exercită o stare de temere, deoarece numai în felul acesta fapta, aducând atingere libertăţii morale a persoanei, va constitui o infracţiune.

S-a susţinut că niciuna dintre condiţiile ce privesc latura obiectivă şi elementul material al infracţiunii de şantaj nu este îndeplinită. Inculpatul S.M. nu i-a impus, nu i-a cerut şi nu a condiţionat-o vreodată pe partea vătămată L.S. - direct sau prin interpuşi - să facă sau să nu facă ceva împotriva voinţei sale.

Faptul că inculpatul S.M. nu i-a impus, nu i-a cerut şi nu a condiţionat-o vreodată pe L.S. rezultă în mod evident din dialogul purtat în data de 24 februarie 2012, precum şi din declaraţia oferită de partea vătămată S. în faţa Curţii de Apel Bacău la 13 martie 2014.

La întrebarea instanţei de judecată („V-aţi simţit constrânsă?"), d-na L.S. a precizat următoarele: „De anul trecut viaţa mea s-a schimbat şi arat că, deşi atunci m-am simţit lezata, am fost influenţată mai mult de soţul meu case mi-a spus că nu merit aşa ceva".

Inculpatul S.M. nu i-a cerut niciodată părţii vătămate L.S. sau martorului H.L. să aibă o anumită conduită. Nu a constrâns-o în niciun moment să aibă un alt comportament decât ar fi dorit dumneaei şi, mai mult de atât, nu a urmărit niciodată obţinerea unui folos.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii de şantaj, aceasta presupune forma şi modalitatea intenţiei directe, deoarece făptuitorul săvârşeşte fapta cu scopul de a dobândi un folos, pentru sine sau pentru altul.

Scopul urmărit de făptuitor (obţinerea unui folos injust) caracterizează constrângerea libertăţii psihice la care este supusă persoana faţă de care se săvârşeşte infracţiunea de şantaj. Astfel, intenţia făptuitorului de a săvârşi acţiunea nu întregeşte latura subiectivă a infracţiunii, dacă nu are ca scop dobândirea unui folos ilicit pentru sine sau pentru altul. Dacă făptuitorul nu a avut acest scop, el nu a acţionat cu vinovăţia cerută pentru infracţiunea de şantaj, iar constrângerea psihică prilejuită de acţiunea sa poate constitui cel mult infracţiunea de ameninţare, bineînţeles dacă sunt îndeplinite toate elementele constitutive ale faptei prevăzute de art. 193 C. pen. (art. 206 N.C. pen.).

Apoi, din conţinutul dialogului purtat cu martorul H. nu rezultă sub nicio formă că ar fi îndeplinite elementele infracţiunii de şantaj.

Nu reiese acea formă de condiţionare care ar fi trebuit să fie impusă de inculpatul S.M. în sensul de a o constrânge (condiţiona) pe dna. L.S. să acţioneze într-un anumit mod cu scopul de a dobândi în mod injust un folos.

La întrebarea avocatului inculpatul S.M. „S-a cerut părţii vătămate o anumită conduită pentru a se prelungi contractul?", partea vătămată L.S. a precizat foarte clar că nu a existat această condiţionare: „Hotărârea de a nu mai publica articole despre SC C.E.T. SA am luat-o în scopul de a ne informa mai bine în legătură cu activitatea acestei societăţi, care poate avea probleme, şi nu a avut legătură cu prelungirea sau neprelungirea contractului de furnizare energie electrică de către SC C.E.T. SA către AC K.S. SA."

De asemenea, la întrebarea „A înţeles partea vătămată de la inculpat că acesta va prelungi contractul dacă partea vătămată face ceva?", partea vătămată L.S. a oferit un răspuns care demonstrează că nu a existat acea constrângere şi nici acea condiţionare: „Nu!"

De asemenea, lipsa constrângerii şi a condiţionării rezultă şi din următoarele precizări ale părţii vătămate L.S.: „D-na H. a fost şi a purtat o discuţie cu inculpatul S.I. în legătură cu prelungirea contractului de furnizare energie electrică, răspunsul a fost negativ (...) cele prezentate verbal de d-na H. nu au fost luate în seamă, neexistând o probă care să le susţină. Cred că atunci L.B. a venit cu propunerea de a produce o probă în sensul verificării celor spuse de d-na H., prin folosirea unui reportofon pe care să îl aibă asupra sa numita H. atunci când se va întâlni cu inc. S."

Cu privire la acel mesaj transmis de martorul H., partea vătămată L.S. a precizat următoarele, demonstrându-se clar eroarea în care s-a aflat: „Arăt că dna. H. mi-a transmis următorul mesaj de la inculpat: ceva de genul „ori să avem energie electrică, ori să ne punem lacăt pe D., eu fiind administrator la D."

Chiar dacă s-ar accepta prin absurd că acesta a fost mesajul înţeles de partea vătămată L.S., este de observat că discuţiile au vizat AC KS.M.

„H.L.: Vă daţi seama, eu tre să pun lacăt pe uşă acuma" (pag. 12 din 16)

Martorul H. era - la acel moment - Directorul economic al SC C.K.S.M.S. SA Prin urmare, nu avea cum să transmită un asemenea mesaj către dna. L.S., în sensul că trebuie „pus lacătul pe D."

Devine evident că nu a existat în niciun moment o activitate de şantaj, de la bun început fiind luată decizia la nivelul SC C.E.T. SA Bacău de a nu mai fi prelungit contractul.

Însă, atât organele de urmărire penală, cât şi prima instanţă de judecată au apreciat că inculpatul S.M., prin intermediul martorului H., a şantajat-o pe partea vătămată S.. Această împrejurare, pe lângă faptul că nu este susţinută de transcrierea dialogului din 24 februarie 2012, este contrazisă şi de către declaraţia martorei H. (fila 177 dosar Judecătoria Bacău):

„Aceasta (referindu-se la dna. H., a insistat să se întâlnească din nou cu inculpatul pentru a transmite un mesaj din partea familiei S., iar inculpatul a refuzat să o primească."

Astfel, sub nicio formă nu poate fi vorba despre acte de şantaj exercitate de către inculpatul S.M., ci de o simplă răzbunare a acestuia, rezultatul a ani întregi în care ziarul „D." a ponegrit SC C.E.T. SA Bacău şi angajaţii acestei societăţi.

Şi declaraţia martorului B. (fila 89 dosar Judecătoria Bacău) nu demonstrează şantajul, ci răzbunarea: „Mesajul ce urma a fi transmis de H.L. de la inculpat către S.L. consta în aceea că materialele de presă publicate în D. conduc la sistarea furnizării de energie electrică de către AC C.E.T. SA."

Privitor la infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi s-a apreciat că fapta de care este învinuit inculpatul S.M. de „a nu comunica oferta prevăzută de art. 53 din Legea nr. 13/2007" nu reprezintă infracţiune, şi mai ales infracţiunea de abuz în serviciu, deoarece:

- nu a existat niciodată premisa necesară ca SC C.E.T. SA Bacău să fie obligat să comunice în scris oferta respectivă (cererea depusă de SC A.C.K.S. SA).

- nu era obligaţia inculpatului S.M. să furnizeze respectiva ofertă, deoarece nu Directorul comercial era cel care reprezenta societate, ci Directorul general.

- fapta de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (pe motiv de opinie şi convingeri) nu mai este reglementată de noul C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 13/2007:

„(1) La cererea scrisă a unui consumator de energie electrică, furnizorul este obligat să comunice în scris, într-un interval de cel mult 30 de zile, o ofertă privind condiţiile de furnizare a energiei electrice, care conţine, obligatoriu, preţul de furnizare, termenii de plată şi data limită de încheiere a contractului de furnizare elaborat în conformitate cu contractul-cadru aprobat de autoritatea competentă."

AC K.S.M.S. Bacău nu a depus la nivelul SC C.E.T. SA Bacău o cerere prin care să solicite „o ofertă privind condiţiile de furnizare a energiei electrice".

Prin urmare, din moment ce nu a existat o astfel de cerere, este absolut evident că nu a existat nici obligaţia corelativă în sarcina SC C.E.T. SA Bacău. Această obligaţie ar fi luat fiinţă la momentul depunerii cererii, însă, aşa cum s-a precizat, o astfel de cerere nu a existat.

Prima cerere depusă de SC A.C.K.S. SA a fost depusă abia la data de 19 iunie 2012. Urmare a acestei adrese, SC C.E.T. SA Bacău a comunicat în scris oferta pe data de 17 iulie 2012 (Adresa din 17 iulie 2012), deci în termenul de 30 de zile.

Însă, atât Judecătoria Bacău, cât şi D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău au avut în vedere o altă perioadă, cu mult înainte de luna iunie 2012, când nu exista nici un fel de cerere depusă de SC A.C.K.S. SA. Prin urmare, nu există fapta de abuz în serviciu.

În ceea ce priveşte „obligaţia inculpatului S. de a comunica oferta" s-a constatat că acesta nu are atribuţii sau obligaţii în sensul reprezentării societăţii în faţa terţilor şi, prin urmare, nu are astfel de obligaţii, fişa postului său (Director comercial) nu prevede o asemenea obligaţie.

Conform art. 53 din Legea nr. 13/2007 „furnizorul este obligat să comunice în scris oferta". Furnizorul este SC C.E.T. SA Bacău, iar singura persoană care reprezintă societatea este Directorul general. Deci, sub nicio formă „furnizorul" nu poate fi considerat „M.S."

De asemenea, pe lângă faptul că nu exista acea cerere emisă de SC A.C.K.S. SA, s-a menţionat că nu exista nici obligaţia SC C.E.T. SA Bacău de a contracta. S-a avut în vedere declaraţia juristului H.I. (fila 125 dosar Judecătoria Bacău): „Am verificat conţinutul legilor şi am observat că nu exista obligaţia SC C.E.T. SA de a contracta (...) Am întocmit personal adresa de răspuns către SC C.K. SA".

În final, s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 4 Noul C. pen., potrivit cărora legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

Inculpatul S.M. a fost acuzat, prin Rechizitoriul din 30 octombrie 2002, că a săvârşit fapta de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi „pe motiv de opinie şi convingeri, respectiv apariţia într-un cotidian editat de o societate administrată de aceeaşi persoană de articole critice cu privire la activitatea SC C.E.T. SA Bacău."

Aceeaşi acuzaţie a fost reluată şi în sentinţa nr. 1920/2013 a Judecătoriei Bacău: „Sub aspectul elementului subiectiv, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta prevăzând şi urmărind ca prin activităţile sale să aducă prejudicii materiale AC K.S.M.S.A.F.J., fapta săvârşită pe motiv de opinie şi convingeri, respectiv apariţia în cotidianul „D." de articole critice cu privire la activitatea SC C.E.T. SA Bacău.

Analizând prevederile Noului C. pen., s-a constatat că fapta de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi nu mai este reglementată distinct, ci a fost grupată de legiuitor sub umbrela art. 297 NCP („Abuzul în serviciu").

Astfel, s-a comparat textul art. 247 vechiul C. pen. cu cel al art. 297 alin. (2) noul C. pen., observând că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale faptei pentru care inculpatul S.M. a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa fondului: „pe temei de opinie şi convingeri".

Aceste condiţii (opinia sau convingerea diferită) - necesare pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi - nu se mai regăsesc în textul articolului art. 297 alin. (2) noul C. pen. Prin urmare, chiar dacă ar fi să se presupună prin absurd că fapta a avut loc, nu ar fi legal ca aceasta să fie încadrată juridic în prevederile art. 297 alin. (2) noul C. pen.

În concluzie, faţă de cele expuse în cele de mai sus şi de motivele de apel, s-a solicitat admiterea apelului declarat şi pe fond achitarea inculpatului S.M., în baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) şi c) Noul C. proc. pen.

Curtea de Apel, având în vedere că prin dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Noului C. proc. pen., text potrivit căruia recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevedea calea de atac a apelului, se soluţionează de aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel, a procedat la judecarea recursurilor declarate ca apeluri şi în conformitate cu dispoziţiile referitoare la această cale de atac.

Analizând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate şi examinând-o şi din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (2) din noul C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a constatat că ambele apeluri sunt fondate şi au fost admise pentru considerentele care vor fi prezentate:

Privitor la apelul declarat de apelantul inculpat S.M. în cauză, instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârşite de apelantul-inculpat o corectă încadrare juridică, desigur în raport de legea penală în vigoare la data săvârşirii faptelor şi a judecării cauzei şi a aplicat pedepse corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior în vigoare la data pronunţării.

Instanţa de fond a respectat dispoziţiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele săvârşite, cu arătarea timpului şi locului unde au fost comise, încadrarea juridică dată acestora, de asemenea a analizat probele care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale şi a arătat temeiurilor de drept care justifică soluţia dată în cauză.

Instanţa de control judiciar şi-a însuşit motivarea hotărârii apelate făcută de instanţa de fond, cu completări faţă de necesitatea aplicării, determinat de intrarea în vigoare de la data de 01 februarie 2014, deci după pronunţarea hotărârii apelate, a Legii nr. 187/2012.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăţia apelantului-inculpat, pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond.

Privitor la infracţiunea de şantaj, Curtea a constatat că potrivit art. 194 C. pen. 1969 (în vigoare la data soluţionării cauzei de către prima instanţă) constituie infracţiunea de şantaj „constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul".

În cauza dedusă judecăţii, rezultă că în luna februarie 2012, inculpatul S.M.I., prin ameninţarea cu sistarea furnizării energiei electrice şi cu neîncheierea unui nou contract de furnizare energie electrică, a constrâns partea vătămată S.L., să nu mai publice articole critice la adresa SC C.E.T. SA Bacău în cotidianul „D.", urmărind astfel să obţină, în mod injust, un folos pentru societatea al cărei director comercial este, folos constând în protejarea imaginii acesteia.

Infracţiunea de şantaj, în conformitate cu dispoziţiile art. 194 C. pen. anterior în vigoare la data pronunţării sentinţei apelate, constă în „constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul."

Potrivit art. 207 C. pen. în vigoare la data soluţionării prezentelor apeluri, şantajul constă în:

(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani".

Prin incriminarea şantajului, legiuitorul a urmărit să ocrotească în principal relaţiile sociale care privesc libertatea psihică a persoanei, iar în secundar sau adiacent relaţiile sociale cu caracter patrimonial sau nepatrimonial care sunt periclitate sau lezate prin scopul ilicit urmărit de făptuitor, de a obţine un folos injust. Acţiunea de constrângere ce constituie latura obiectivă a şantajului se realizează prin violenţă sau ameninţare. Ameninţarea are un înţeles mai larg decât cel din art. 206 C. pen. (art. 193 C. pen. anterior), deoarece textul incriminator nu limitează obiectul acesteia (o infracţiune sau o faptă păgubitoare), ceea ce înseamnă că se poate ameninţa cu orice altă faptă, chiar licită. în acest sens, şi intenţia specială de a şantaja ce constituie latura subiectivă a şantajului este îndeplinită potrivit legii, chiar dacă folosul este just, dacă făptuitorul a urmărit să-l dobândească în mod injust.

În speţă, fapta inculpatului S.M.I. - director comercial în cadrul SC C.E.T. SA Bacău, societate în cadrul căreia unic acţionar este Consiliul Local Bacău şi care are ca obiect principal de activitate producerea/transportul/distribuţia energiei termice, producţia/furnizarea energiei electrice, de a o constrânge prin ameninţare pe partea vătămată S.L., să nu mai publice articole critice la adresa SC C.E.T. SA Bacău în cotidianul „D.", urmărind astfel să obţină, în mod injust, un folos pentru societatea al cărei director comercial este, folos constând în protejarea imaginii acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) C. pen. în vigoare.

Astfel, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, constrângerea exercitată asupra părţii vătămate constă în ameninţarea cu sistarea furnizării energiei electrice, ceea ce ar atrage suportarea unor grave prejudicii materiale pentru parte civilă SC C.K.S.M.S. SA Bacău, prejudicii care s-au şi materializat în pierderi constând în reducerea veniturilor realizate din activităţile curente ale societăţii care deţinea un restaurant şi un motel, şi a căror activităţi sunt evident dependente de curentul electric.

Şantajul este cu atât mai evident cu cât într-o relaţie comercială existentă între SC C.E.T. SA Bacău şi AC K.S.M.S. Bacău, se impută părţii vătămate S.L. conduite ale unei alte entităţi juridice respectiv a SC D. SA, ceea ce denotă că inculpatul S.M.I., cunoscând că partea vătămată este preşedinte al consiliului director al SC C.K.S.M.S. SA Bacău cât şi administrator şi acţionar al SC D. SA a prevăzut că acţiunea sa de constrângere a părţii vătămate este aptă să producă rezultatul urmărit respectiv nepublicarea articolelor de presă, în scopul protejării imaginii societăţii SC C.E.T. SA Bacău.

Urmarea imediată a infracţiunii este lezarea libertăţii psihice a părţii vătămate, crearea unei stări de temere acesteia, rezultat periculos ce s-a produs, dovadă în acest sens fiind însăşi împrejurarea că partea vătămată a solicitat sprijinul organelor de urmărire penală, formulând mai multe plângeri penale pe care le-a înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, (06 martie 2012), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Structura Centrală - două plângeri (13 martie 2012, 22 martie 2012), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie -D.N.A - Serviciul Teritorial Bacău (09 aprilie 2012), la scurt timp de la expirarea contractului de furnizare a energiei electrice (04 martie 2012).

Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea periculoasă rezultă ex re.

Sub aspectul laturii subiective, fapta inculpatului S.M.I. a fost săvârşită cu intenţie directă, calificată prin scop, acesta urmărind să o determine pe partea vătămată să nu mai publice articole în cotidianul D. referitoare la activitatea SC C.E.T. SA Bacău.

Folosul urmărit de inculpat poate fi de orice natură, legea nefăcând nicio precizare în acest sens, şi poate fi urmărit de făptuitor de la oricine şi nu neapărat de la cel constrâns, deoarece scopul prevăzut de lege nu este păgubirea victimei ci cel al dobândirii unui folos, în speţă protejarea imaginii SC C.E.T. SA Bacău.

De asemenea, inculpatul cunoştea împrejurarea că modalitatea de dobândire a acestui folos pentru altul este injustă, pe de o parte pentru că obligarea la această conduită contravine principiului libertăţii presei, iar pe de altă parte, pentru că inculpatul S.M.I. cunoştea că partea vătămată nu avea posibilitatea de a încheia contract de furnizare a energiei electrice cu E.O.N. Bacău datorită atât costurilor ridicate cât şi timpului foarte scurt avut la dispoziţie.

Pentru reţinerea acestei infracţiuni în sarcina inculpatului S.M.I. nu interesează mobilul acestuia, respectiv motivul pentru care acesta a luat rezoluţia infracţională, elementele constitutive ale şantajului fiind întrunite în cazul în care prin săvârşirea faptei se urmăreşte dobândirea în mod injust a unui folos doar pentru altul, şi nu şi pentru sine.

Aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000 este atrasă de calitatea inculpatului de director comercial, deci o persoană dintre cele prevăzute de art. 1 lit. a), b) din Legea nr. 78/2000, şi anume o persoană care „exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice; care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici".

Din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 78/2000 (modificat prin art. 79 din Legea. 187/2012 de punere în aplicare a C. pen.) cu referire la art. 205 C. pen. în vigoare sunt mai favorabile decât dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 78/2000 (anterioare modificării prin art. 79 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a C. pen.) cu referire la art. 194 C. pen. anterior întrucât noile limite de pedeapsă sunt de la 1 an la 5 ani care se majorează cu o treime deci de la 1 an şi 4 luni la 7 ani şi 4 luni iar limitele vechi de pedeapsă erau de la 7 ani la 12 ani închisoare.

Privitor la infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi:

Prima instanţă a dispus condamnare inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzută de art. 247 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C.pen, la pedeapsa de 5 luni închisoare, reţinând în fapt că în luna februarie 2012, inculpatul S.M.I., în calitate de funcţionar public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a refuzat să comunice AC K.S.M.S.A.F.J. administrată de S.L. oferta prevăzută de art. 53 din Legea nr. 13/2007, îngrădind astfel exerciţiul dreptului acesteia de a beneficia de energie electrică, faptă săvârşită pe motiv de opinie şi convingeri, respectiv apariţia în cotidianul „D." editat de o societate administrată de aceeaşi persoană de articole critice cu privire la activitatea SC C.E.T. SA Bacău.

La solicitarea de prelungire a contractului de furnizare a energiei electrice, inculpatul abuzând de funcţia sa - director comercial - în cadrul societăţii, precum şi de prerogativele conferite de aceasta, a refuzat nejustifîcat să îşi îndeplinească obligaţia de emite oferta de contractare către AC K.S.M.S. Bacău, în cele din urmă reuşind să impună hotărârea sa unilaterală de a nu prelungi contractele de furnizare şi distribuţie a energiei electrice încheiate cu AC K.S.M.S. Bacău, îngrădind astfel dreptului legal al SC C.K.S.M.S. SA de a beneficia de o ofertă de furnizare din partea SC C.E.T. SA Bacău.

Refuzul inculpatului nu s-a întemeiat pe o decizie a conducerii SC C.E.T. SA Bacău din luna februarie 2012 de a nu mai furniza curent electric către beneficiari întrucât această activitate a devenit nerentabilă ci a fost o opţiune pur subiectivă a inculpatului făcută în realizarea scopului de a determina partea vătămată să înceteze publicarea de articole critice în cotidianul „D."

Curte a apreciat, aşa cum de altfel în mod corect a reţinut şi prima instanţă, că există raport de cauzalitate între nerespectarea de către inculpat a atribuţiilor de serviciu şi a legii prin efectuarea unor acte contrare dispoziţiilor art. 53 din Legea nr. 13/2007, astfel încât sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu.

Curtea a apreciat că probele administrate în cauză dovedesc indubitabil că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în sarcina inculpatului, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective, solicitările apărării în sensul achitării inculpatului nefiind întemeiate.

Din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, Curtea a constatat că infracţiunile de abuz în serviciu au suferit modificări de substanţă odată cu adoptarea noului C. pen.

Inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev. de art. 247 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen.

Potrivit art. 247 Cpen anterior constituie infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi „îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/S.I.D.A., şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani".

Art. 13 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (nemodificat prin art. 79 pct 9 din Legea nr. 187/2012) prevede că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 (anterior abrogării prin Legea nr. 187/2012) prevedea că „în înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu infracţiunile asimilate acestora sau cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene:

d) abuzul în serviciu contra intereselor publice, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, săvârşite în realizarea scopului urmărit, printr-o infracţiune prevăzută în secţiunile a II-a şi a III-a;

Potrivit Noului C. pen., art. 297 defineşte abuzul în serviciu

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/ S.I.D.A.

"Art 132 din Legea nr. 78/2000 (modificat prin art. 79 pct 9 din Legea nr. 187/2012) prevede că „în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

Curtea a observat că în noul C. pen. nu mai este incriminată distinct infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi pe temei de convingeri şi opinii.

În aceste condiţii, Curtea, a fost datoare în conformitate cu dispoziţiile art. 4 C. pen., având denumirea marginală aplicarea legii penale de dezincriminare, să verifice dacă fapta comisă de inculpat în materialitatea ei se regăseşte ca infracţiune în noul cod.

Astfel, art. 4 C. pen. prevede că „legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. în acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

În cap. II, Dispoziţii generale privind aplicarea în timp a legii penale

Art. 3 din Legea nr. 187/2012 de punerea în aplicare a C. pen. se prevede expres:

(1) Dispoziţiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

(2) Dispoziţiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Ori, fapta inculpatului S.M.I. care, în luna februarie 2012, deşi avea obligaţia legală de a comunica ofertă prevăzută de art. 53 din Legea nr. 13/2007, de furnizare a energiei electrice consumatorului SC C.K.S.M.S. SA Bacău, la solicitarea acestuia de prelungire a contactelor de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, faptă ce a produs grave prejudicii părţii vătămate, constând în îngrădirea dreptului SC C.K.S.M.S. SA Bacău de a beneficia de energie electrică este încadrabilă juridic în dispoziţiile art. 297 alin. (1) Cpen. în vigoare.

Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor are un caracter subsidiar, ceea ce înseamnă că abuzul săvârşit de un funcţionar public sau de un alt funcţionar (funcţionar asimilat) se încadrează în dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. în vigoare (art. 246 C. pen. din 1969) numai dacă acest abuz nu are o încriminare distinctă în C. pen.

Astfel, de exemplu C. pen. (atât cel din 1969 cât şi cel în vigoare), incriminând distinct abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (297 alin. (2) C. pen. sau 247 C. pen. 1969), arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă (art. 266 C. pen. din 1969, art. 280 C. pen.), represiunea nedreaptă (art. 268 C. pen. din 1969, 283 C. pen.), fapte prin care se aduce, de asemenea, atingere intereselor legale ale persoanelor, abuzul în serviciu care are o astfel de urmare se încadrează în dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. (art. 246 C. pen. din 1969) numai dacă fapta nu întruneşte conţinutul uneia dintre infracţiunile arătate anterior.

Constatând că fapta inculpatului S.M.I. este încadrabilă juridic în dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. în vigoare, corespondentul art. 246 C. pen. din 1969, Curtea trebuie să identifice care dintre aceste două legi este mai favorabilă inculpatului.

Astfel, din perspectiva pedepsei, vechiul C. pen. sancţiona abuzul în serviciu prev. de art. 246 cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, maximul pedepsei se majorează cu 2 ani, limitele fiind astfel închisoarea de la 6 luni la 5 ani iar noul cod prevede la art. 297 alin. (1) C. pen. pedeapsa închisorii de la 2 ani la 7 ani, astfel încât vechiul C. pen. reprezintă lege penală mai favorabilă inculpatului în raport cu infracţiunea de abuz în serviciu.

Privitor la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. Serviciul Teritorial Bacău, Curtea a constatat:

În C.S.L.U.Z.S.L., instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârşite de apelantul-inculpat o corectă încadrare juridică, desigur în raport de legea penală în vigoare la data săvârşirii faptelor şi a judecării cauzei, şi a aplicat pedepse sub minimul prevăzut de lege ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.

Apelul Parchetului vizând greşita reţinere a circumstanţelor atenuante, este întemeiat raportat la încadrarea juridică a faptelor ca urmare a intrării în vigoare a noului C. pen., şi a aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome (la data pronunţării prezentei decizii nefîind pronunţată Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. Publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014).

Raportat la gravitatea faptelor comise şi a urmărilor produse, inculpatului S.M.I. nu i se putea reţine beneficiul acestei circumstanţe.

De asemenea Curtea a aplicat inculpatului S.M.I. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a ocupa funcţia sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, prin Decizia penală nr. 356 din 14 mai 2014, Curtea de Apel Bacău a dispus următoarele:

A admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. Serviciul Teritorial Bacău şi apelantul inculpat S.M.I. împotriva sentinţei penale nr. 1920 din 29 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 15088/180/2012 cu privire la: aplicarea art. 5 noul C. pen., schimbarea încadrării juridice, greşita reţinere a circumstanţelor atenuante, cuantumul pedepsei înlăturarea sporului de pedeapsă neaplicarea pedepsei complementare şi accesorii.

A desfiinţat sentinţa apelată sub aceste aspecte, a reţinut cauza spre rejudecare şi în fond :

A repus în individualitate pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 2 luni închisoare, în pedepsele componente de 5 luni închisoare, respectiv 3 ani închisoare şi a înlăturat sporul de 2 luni.

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare din infracţiunile prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 194 alin. (1) C. pen. 1968 şi art. 247 C. pen. 1968 cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunile prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 205 alin. (1) C. pen. şi art. 246 C. pen. 1968 cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

A înlăturat dispoziţiile privind aplicarea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. 1968.

În baza art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 5 noul C. pen. a condamnat inculpatul S.M.I. la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

În baza art. 67 C. pen. a aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durată de 1 (un) an şi 4 luni.

În baza art. 246 C. pen. 1968 cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 5 C. pen. a condamnat inculpatul S.M.I. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. 1968 a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 4 luni închisoare, la care a aplicat pedeapsa complementară conform art. 45 alin. (2) C. pen.

Pedeapsă de executat: 1 (un) an şi 4 luni închisoare şi 1 (un) an şi 4 luni pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. a aplicat inculpatului cu titlu de pedeapsa accesorie interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 397 C. proc. pen. cu referire la art. 22 C. proc. pen. a luat act că partea civilă AC K.S.M.S. Bacău prin reprezentant legal a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal s-a exercitat calea de atac extraordinară a recursului în casaţie de către inculpatul S.M.I.

S-a solicitat admiterea recursului în casaţie, în vederea aplicării corecte a legii şi achitarea inculpatului, invocându-se cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apreciindu-se astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de aceste dispoziţii legale, în sensul că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul nu este prevăzută de legea penală.

În susţinerea recursului în casaţie s-a arătat că, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu prev. de fostul art. 247 C. pen., instanţa de apel, deşi a reţinut că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptei, inculpatul fiind condamnat pentru art. 247 C. pen., îl condamnă în apel pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen.

Or, fostul art. 247 C. pen. în acest moment îşi găseşte corespondentul în disp. art. 297 alin. (2) din Noul C. pen., dispărând însă cele două teze pentru care inculpatul a fost iniţial condamnat, respectiv sintagma „pe motiv de opinie şi convingeri".

în această ordine de idei, constatând că pe parcursul apariţiei unor legi succesive legiuitorul a operat modificări de substanţă cu privire la infracţiunea prev. de fostul art. 247 C. pen. pentru care inculpatul a fost iniţial condamnat, în prezent această faptă a fost dezincriminată urmând a se proceda la verificarea corespondentului încadrării juridice a faptei în noua lege.

În ceea ce priveşte cazul de casare incident, apreciază că acesta este cel prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., întrucât fapta în modul concret în care i s-a imputat inculpatului nu mai există, iar actualul art. 297 alin. (1) C. pen. nu putea fi găsit ca lege penală mai favorabilă deoarece avea pedeapsa legală mai mare ca fostul art. 246 C. pen.

Concluzionând cu privire la această infracţiune, a susţinut că mai multe erori de judecată au condus finalmente la acest rezultat de condamnare a inculpatului pentru o faptă asimilată care nu avea acelaşi conţinut, deşi trebuia achitat întrucât fapta a fost dezincriminată.

Cu privire la infracţiunea de şantaj, a invocat tot cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând că deşi legiuitorul s-a limitat doar la a preciza că acţiunea de constrângere din latura obiectivă a infracţiunii de şantaj se poate realiza prin „ameninţare", Curtea de Apel Bacău a considerat, făcând o interpretare proprie, că aceasta poate însemna inclusiv afirmarea unei conduite licite, apreciind că se poate ameninţa cu orice faptă.

Astfel, în raport de cele susţinute, a considerat că trebuie stabilită corecta aplicare a legii, fapta necesitând a corespunde întregului conţinut al infracţiunii, precum şi în detaliu, sub acest aspect urmând a se vedea faptul că folosul injust a fost interpretat de instanţă în sensul aprecierii de a putea fî şi just, iar sub aspectul urmăririi scopului, instanţa a modificat legea, în sensul de a nu trebui să fie o ameninţare cu un act ilicit, acesta putând fi astfel şi licit.

În raport de aspectele precizate, a susţinut că scopul şi elementul material ale infracţiunii nu sunt prevăzute de legea penală în maniera reţinută de instanţă.

Aşa fiind, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, în concluzie solicitând o soluţie prin care inculpatul să simtă şi în plan sancţionatoriu corectarea deciziei atacate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ulterior pronunţării încheierii nr. 256/RC din 16 octombrie 2014 prin care, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen. s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul S.M., apreciază ca fiind prioritară ultima abordare juridică antamată, privitoare la infracţiunea de şantaj, prin prisma solicitărilor recurentului îndepărtate flagrant de conţinutul cazului de casare de la art. 438 pct. 7 C. proc. pen. vizând „condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Construcţia juridică a recursului în casaţie pe împrejurarea concretă că „nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj", aparte de faptul că nu este întemeiată, reclamă a analiză a cauzei specifică apelului, ceea ce nu a fost de intenţia legiuitorului prin instituirea acestei căi extraordinare de atac a recursului.

În acest context, se impune a se face o simplă trimitere la considerente sub aceste aspecte, cu justeţe expuse, de către instanţa de control judiciar Curtea de Apel Bacău în cauză.

Infracţiunea de şantaj, în conformitate cu dispoziţiile art. 194 C. pen anterior în vigoare la data pronunţării sentinţei apelate, constă în „constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul."

Potrivit art. 207 Cpen în vigoare la data soluţionării apelurilor, şantajul constă în:

(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani".

Prin incriminarea şantajului, legiuitorul a urmărit să ocrotească în principal relaţiile sociale care privesc libertatea psihică a persoanei, iar în secundar sau adiacent relaţiile sociale cu caracter patrimonial sau nepatrimonial care sunt periclitate sau lezate prin scopul ilicit urmărit de făptuitor, de a obţine un folos injust. Acţiunea de constrângere ce constituie latura obiectivă a şantajului se realizează prin violenţă sau ameninţare.

Este real că la nivelul instanţei de apel s-au făcut dezvoltări juridice ale infracţiunii de şantaj în formula specifică dispoziţiilor noului C. pen. - „Ameninţarea are un înţeles mai larg decât cel din art. 206 C. pen. (art. 193 C. pen. anterior), deoarece textul incriminator nu limitează obiectul acesteia (o infracţiune sau o faptă păgubitoare), ceea ce înseamnă că se poate ameninţa cu orice altă faptă, chiar licită". Subliniem însă că, practica judiciară naţională cristalizată pe piedestalul vechiului conţinut al infracţiunii de şantaj, art. 194 C. pen., convergea spre aceeaşi accepţiune largă interpretativă a textului. Oricum, o ancorare în concreteţea faptelor şi evenimentelor derulate este nespecifică recursului în casaţie, cazul de casare promovat de inculpat, ce ar implica o simplă abordare juridico-penală abstractă, cu formularea unei concluzii ferme pe tema existenţei sau nu a dezincriminării, nici nu s-a remarcat în speţă.

Şi intenţia specială de a şantaja ce constituie latura subiectivă a şantajului este îndeplinită potrivit legii, chiar dacă folosul este just, dacă făptuitorul a urmărit să-- dobândească în mod injust.

În speţă, fapta inculpatului S.M.I. - director comercial în cadrul SC C.E.T. SA Bacău, societate în cadrul căreia unic acţionar este Consiliul Local Bacău şi care are ca obiect principal de activitate producerea/ transportul/ distribuţia energiei termice, producţia/furnizarea energiei electrice, de a o constrânge prin ameninţare pe partea vătămată S.L., să nu mai publice articole critice la adresa SC C.E.T. SA Bacău în cotidianul „D.", urmărind astfel să obţină, în mod injust, un folos pentru societatea al cărei director comercial este, folos constând în protejarea imaginii acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) C. pen.

Astfel, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, constrângerea exercitată asupra părţii vătămate constă în ameninţarea cu sistarea furnizării energiei electrice, ceea ce ar atrage suportarea unor grave prejudicii materiale pentru partea civilă SC C.K.S.M.S. SA Bacău, prejudicii care s-au şi materializat în pierderi constând în reducerea veniturilor realizate din activităţile curente ale societăţii care deţinea un restaurant şi un motel, şi a căror activităţi sunt evident dependente de curentul electric.

Urmarea imediată a infracţiunii este lezarea libertăţii psihice a părţii vătămate, crearea unei stări de temere acesteia, rezultat periculos ce s-a produs, dovadă în acest sens fiind însăşi împrejurarea că partea vătămată a solicitat sprijinul organelor de urmărire penală, formulând mai multe plângeri penale pe care le-a înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, (06 martie 2012), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - D.N.A - Structura Centrală - 2 plângeri (13 martie 2012, 22 martie 2012), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie -D.N.A - Serviciul Teritorial Bacău (09 aprilie 2012), la scurt timp de la expirarea contractului de furnizare a energiei electrice (04 martie 2012).

Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea periculoasă rezultă ex re.

Sub aspectul laturii subiective, fapta inculpatului S.M.I. a fost săvârşită cu intenţie directă, calificată prin scop, acesta urmărind să o determine pe partea vătămată să nu mai publice articole în cotidianul „D." referitoare la activitatea SC C.E.T. SA Bacău.

Folosul urmărit de inculpat poate fi de orice natură, legea nefăcând nicio precizare în acest sens, şi poate fi urmărit de făptuitor de la oricine şi nu neapărat de la cel constrâns, deoarece scopul prevăzut de lege nu este păgubirea victimei ci cel al dobândirii unui folos, în speţă protejarea imaginii SC C.E.T. SA Bacău.

De asemenea, inculpatul cunoştea împrejurarea că modalitatea de dobândire a acestui folos pentru altul este injustă, pe de o parte pentru că obligarea la această conduită contravine principiului libertăţii presei, iar pe de altă parte, pentru că inculpatul S.M.I. cunoştea că partea vătămată nu avea posibilitatea de a încheia contract de furnizare a energiei electrice cu E.O.N. Bacău datorită atât costurilor ridicate cât şi timpului foarte scurt avut la dispoziţie.

Aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000 este atrasă de calitatea inculpatului de director comercial, deci o persoană dintre cele prevăzute de art. 1 lit. a), b) din Legea nr. 78/2000, şi anume o persoană care „exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice; care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici".

Privitor la infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi:

Prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzută de art. 247 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, reţinând în fapt că în luna februarie 2012, inculpatul S.M.I., în calitate de funcţionar public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a refuzat să comunice AC K.S.M.S.A.F.J. administrată de S.L. oferta prevăzută de art. 53 din Legea nr. 13/2007, îngrădind astfel exerciţiul dreptului acesteia de a beneficia de energie electrică, faptă săvârşită pe motiv de opinie şi convingeri, respectiv apariţia în cotidianul „D." editat de o societate administrată de aceeaşi persoană de articole critice cu privire la activitatea SC C.E.T. SA Bacău.

La solicitarea de prelungire a contractului de furnizarea energiei electrice, inculpatul abuzând de funcţia sa - director comercial - în cadrul societăţii, precum şi de prerogativele conferite de aceasta, a refuzat nejustificat să îşi îndeplinească obligaţia de a emite oferta de contractare către AC K.S.M.S. Bacău, în cele din urmă reuşind să impună hotărârea sa unilaterală de a nu prelungi contractele de furnizare şi distribuţie a energiei electrice încheiate cu AC K.S.M.S. Bacău, îngrădind astfel dreptului legal al SC C.K.S.M.S. SA de a beneficia de o ofertă de furnizare din partea SC C.E.T. SA Bacău.

Refuzul inculpatului nu s-a întemeiat pe o decizie a conducerii SC C.E.T. SA Bacău din luna februarie 2012 de a nu mai furniza curent electric către beneficiari întrucât această activitate a devenit nerentabilă ci a fost o opţiune pur subiectivă a inculpatului făcută în realizarea scopului de a determina partea vătămată să înceteze publicarea de articole critice în cotidianul „D."

Curtea de Apel a constatat inclusiv detaliul juridic că infracţiunile de abuz în serviciu au suferit modificări de substanţă odată cu adoptarea noului C. pen.

Inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev. de art. 247 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen.

Potrivit art. 247 C. pen. anterior constituie infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi „îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/ S.I.D.A., şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani".

Art. 13 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (nemodificat prin art. 79 pct. 9 din Legea nr. 187/2012) prevede că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 (anterior abrogării prin Legea nr. 187/2012) prevedea că „în înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu infracţiunile asimilate acestora sau cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene:

d) abuzul în serviciu contra intereselor publice, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, săvârşite în realizarea scopului urmărit, printr-o infracţiune prevăzută în secţiunile a II-a şi a III-a;

Potrivit Noului C. pen., art. 297 defineşte abuzul în serviciu

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi' fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/ S.I.D.A.

"Art 132 din Legea nr. 78/2000 (modificat prin art. 79 pct 9 din Legea nr. 187/2012) prevede că „în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

Curtea de Apel a observat, expres, că în noul C. pen. nu mai este incriminată distinct infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi pe temei de convingeri şi opinii.

În aceste condiţii, Curtea, s-a conformat şi dispoziţiilor art. 4 C. pen., având denumirea marginală aplicarea legii penale de dezincriminare, a verificat dacă fapta comisă de inculpat în materialitatea ei se regăseşte ca infracţiune în noul cod, respectiv tocmai construcţia juridică care este reluată şi promovată în recursul în casaţie.

Astfel, art. 4 C. pen. prevede că „legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. în acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

În cap. II, Dispoziţii generale privind aplicarea în timp a legii penale

Art. 3 din Legea nr. 187/2012 de punerea în aplicare a C. pen. se prevede expres.

(1) Dispoziţiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

(2) Dispoziţiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Ori, Curtea de Apel consemnează că fapta inculpatului S.M.I. care, în luna februarie 2012, deşi avea obligaţia legală de a comunica oferta prevăzută de art. 53 din Legea nr. 13/2007, de furnizare a energiei electrice consumatorului SC C.K.S.M.S. SA Bacău, la solicitarea acestuia de prelungire a contactelor de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, faptă ce a produs grave prejudicii părţii vătămate, constând în îngrădirea dreptului SC C.K.S.M.S. SA Bacău de a beneficia de energie electrică este încadrabilă juridic în dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. în vigoare.

Este reală împrejurarea juridică că instanţa de apel aşează într-un anumit con de umbră analiza de substanţă vizând înglobarea unei infracţiuni cu un caracter special, cum este cea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, într-o infracţiune cu un profund caracter general, cum este cea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. (art. 246 C. pen. din 1969), în contextul în care una sau mai multe din formulele concrete de săvârşire ale primeia nu se mai regăsesc în conţinutul unei noi incriminări, însă desprinderea ideii respective este evidentă şi în total acord cu interpretarea legală şi logică a contextului juridic născut.

Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor are un caracter special, ceea ce înseamnă că abuzul săvârşit în speţă de un funcţionar public se încadrează legal în dispoziţiile generale ale art. 297 alin. (1) C. pen. în vigoare (art. 246 C. pen. din 1969).

Constatând că fapta inculpatului S.M.I. este încadrabilă juridic în dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. în vigoare, cu corespondentul art. 246 C. pen. din 1969, Curtea de Apel a judecat corect cauza.

Aşadar, art. 4 C. pen. nu are aplicabilitate - legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. în acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Nu există dezincriminare atunci când, deşi norma de incriminare din legea veche nu se mai regăseşte în legea nouă, conţinutul ei a fost preluat de o altă normă C. pen. sau din legislaţia specială ori este acoperit de o incriminare generală existentă.

În consecinţă, potrivit art. 448 pct. 1 C. proc. pen. pentru toate argumentaţiile anterioare se va respinge ca nefondat prezentul recurs în casaţie.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul S.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 356 din 14 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2014.