Admissibility of criminal revision: distinction between new evidentiary facts and reinterpretation of existing proof.

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 7/C din 13 martie 2013 Tribunalul Vaslui a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul P.M. privind revizuirea sentinţei penale nr. 14 din 25 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Vaslui, definitivă prin neapelare.

Pentru a hotăra astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată, condamnata P.M. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 14 din 25 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 2735/89/2011, întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. proc. pen., precizând că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, că martorii M.F., B.M., I.P. au făcut declaraţii mincinoase şi că nu a participat la cercetarea la faţa locului, deşi există un asemenea proces-verbal la dosar. A susţinut că nu a săvârşit fapta, decesul soţului datorându-se alcoolului-acesta fiind un factor special.

Cererea a fost adresată procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, conform art. 397 C. proc. pen., care, după efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen. a înaintat-o instanţei cu concluzii de respingere ca inadmisibilă, nefiind posibilă reaprecierea materialului probator în calea extraordinară a revizuirii în condiţiile în care nu există elemente noi care să nu fi fost avute în vedere de instanţele care au judecat cauza în fond şi în căile ordinare de atac.

A fost ataşat Dosarul nr. 2735/89/2011 al Tribunalului Vaslui. Admisibilitatea în principiu a cererii a fost examinată în Camera de Consiliu în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin art. XVIII din Legea nr. 202/2010.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 14 din 25 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 2735/89/2011, inculpata P.M. a fost condamnată la 22 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzut de art. 174 cu referite la art. 175 lit. c) C. pen. Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Iaşi.

În hotărârea de condamnare s-a reţinut că, în ziua de 15 iulie 2011, inculpata i-a aplicat soţului P.A., în vârstă de 61 de ani, multiple lovituri cu un băţ şi o secure, producându-i leziuni ce au condus la deces.

Instanţa a reţinut că potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută: a) când au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) când un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a săvârşit o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere şi e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

Ceea ce particularizează revizuirea faţă de alte căi extraordinare de atac este faptul că are menirea de a desfiinţa o hotărâre definitivă care conţine erori de fapt, erori ce pot fi puse în lumină ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute instanţei, adică neexistente în materialul probator de la dosar.

Din analiza dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe acest text de lege este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii, adică invocarea elementelor noi să ducă la o soluţie diametral opusă (de achitare în cazul de faţă).

Instanţa a reţinut că revizuenta a solicitat efectuarea de confruntări şi insistă să se reaprecieze materialul probator administrat în cauză, dar în cadrul revizuirii nu sunt considerate „probe noi” în sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate, dar cu privire la aceleaşi aspecte de fapt discutate în faţa instanţei de fond. Textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este foarte clar din acest punct de vedere, în sensul că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire şi reinterpretare a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.

În ceea ce priveşte cazurile de revizuire de la lit. b) şi lit. c) ale art. 394 C. proc. pen., instanţa a constatat că afirmaţiile condamnatei privind declaraţiile mincinoase pe care le-ar fi făcut martorii, precum şi cele privind caracterul nereal al procesului verbal de cercetare la faţa locului, nu sunt sprijinite de hotărâri judecătoreşti sau ordonanţe ale procurorului care să stabilească mărturia mincinoasă, respectiv caracterul fals al procesului-verbal.

Nefiind îndeplinite cerinţele legii, cererea a fost respinsă, conform art. 403 alin. (1) C. proc. pen., ca inadmisibilă în principiu. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul revizuienta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnata P.M., care a invocat nelegalitatea şi netemeinica ei, reiterând aspecte prezentate instanţei de fond. Astfel, a invocat faptul că instanţa de fond nu a luat în considerare înscrisurile şi raportul de necropsie, conform cărora decesul soţului ei s-a produs din cauza alcoolului consumat de victimă şi. afecţiunilor medicale preexistente ale acesteia. A reiterat susţinerea conform căreia martorii M.F., B.M., I.P. au făcut declaraţii mincinoase în cursul cercetării judecătoreşti.

Prin decizia penală nr. 122 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat, apelul declarat de condamnata P.M., împotriva sentinţei penale nr. 7/C din 13 martie 2013 a Tribunalului Vaslui.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că aspectele reţinute de instanţa fondului sunt corecte deoarece, analizând cererea petentei şi dispoziţiile legale incidente, a constatat că acestea nu sunt realizate, atât timp cât motivele invocate de acesta nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Aşa cum a arătat şi instanţa fondului, cazul de la lit. a) art. 394 C. proc. pen., constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Pentru incidenţa art. 394 lit. a) C. proc. pen., este necesar ca faptele sau împrejurările noi să facă obiectul probaţiunii, în sensul că pot contribui la soluţionarea corectă a cauzei (fapte probatorii), să privească starea de fapt şi nicidecum apărările inculpatei la nivel de susţinere. Premiza acestui caz de revizuire este ca judecata anterioară să se fi bazat pe o eroare de fapt.

Curtea a reţinut că în cadrul revizuirii nu sunt considerate „probe noi”, în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate, dar cu privire la aceleaşi aspecte de fapt discutate în faţa instanţei de fond, astfel că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire şi reinterpretare a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.

În ceea ce priveşte afirmaţiile condamnatei privind declaraţiile mincinoase pe care le-ar fi făcut martorii, precum şi cele privind caracterul nereal al procesului-verbal de cercetare la faţa locului, atâta timp cât nu sunt sprijinite de hotărâri judecătoreşti sau ordonanţe ale procurorului care să stabilească mărturia mincinoasă, respectiv caracterul fals al procesului-verbal, nu atrag incidenţa cazurilor de revizuire prevăzute de lit. b) şi lit. c) ale art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientă P.M., solicitând instanţei admiterea recursului formulat, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei instanţei de fond în vederea judecării pe fond a cererii de revizuire, întrucât actele medicale care atestă afecţiunile victimei nu au fost cunoscute la momentul condamnării sale, fiind astfel incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. cu referire la art. 394 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursul declarat de către recurenta revizuientă P.M. ca fiind nefondat.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen. se constată că recurenta a motivat în termen recursul, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, la 15 ianuarie 2014, respectând obligaţiile impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., referitor la greşita aplicare a legii, instanţa de recurs reţine următoarele:

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, apreciind că înscrisurile, acte medicale pot conduce la dovedirea nevinovăţiei sale şi pe cale de consecinţă la pronunţarea unei soluţii de achitare.

Verificând cererea de revizuire, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de revizuentă nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscută de instanţă la momentul judecăţii.

În prezenta cauză, se constată că recurenta revizuentă urmăreşte, de fapt, o prelungire şi o reapreciere a probatoriului, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii, care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei, şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Totodată, în acord cu instanţa de fond şi apel, se apreciază că nici cazurile de revizuire de la lit. b) şi lit. c) ale art. 394 C. proc. pen. nu sunt incidente atâta timp cât afirmaţiile recurenteio revizuente privind declaraţiile mincinoase pe care le-ar fi făcut martorii, precum şi cele privind caracterul nereal al procesului-verbal de cercetare la faţa locului, nu sunt sprijinite de hotărâri judecătoreşti sau ordonanţe ale procurorului care să stabilească mărturia mincinoasă, respectiv caracterul fals al procesului-verbal.

Ca atare, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.

Având în vedere că rn cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta revizuentă va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentă P.M. împotriva deciziei penale nr. 122/2013 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta revizuentă la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2014.