Inadmissibility of appeal against final appellate decision on retroactive application of favorable criminal law to complementary penalty

Asupra contestaţiei de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 104 din 13 mai 2014 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul G.V., deţinut în Penitenciarul Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 301 din 01 aprilie 2014 a Tribunalului Iaşi.

A obligat contestatorul să achite 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 1372/99/2014, comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, din cadrul Penitenciarului Iaşi, prevăzută de H.G. nr. 836/2013, a solicitat aplicarea legii mai favorabile, cu privire la pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. (anterior), aplicată condamnatului G.V., în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, prin sentinţa penală nr. 298 din data de 18 aprilie 2005 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă prin neapelare.

S-a arătat că persoana condamnată G.V. execută pedeapsa de 18 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 189 alin. (1) lit. a) din noul C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. (anterior), cu durata de 10 ani.

S-a solicitat în conţinutul sesizării ca instanţa să evalueze dacă în cauză sunt incidente disp. art. 6 alin. (1) din noul C. pen., având în vedere că pedeapsa complementară depăşeşte durata prev. de art. 66 alin. (1) din noul C. pen.

Tribunalul Iaşi prin sentinţa penală nr. 301 din 01 aprilie 2014 a dispus „în baza art. 595 din noul C. proc. pen., art. 23 alin. (8) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, cu referire la art. 6 alin. (6) din noul C. pen., a admis sesizarea comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, din cadrul Penitenciarului Iaşi, prevăzută de H.G. nr. 836/2013, cu privire la pedeapsa complementară, pentru persoana condamnată G.V., în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, şi, pe cale de consecinţă:

În baza art. 6 alin. (6) din noul C. pen., a redus de la 10 ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. (anterior), aplicată prin sentinţa penală nr. 298 din data de 18 aprilie 2005 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă prin neapelare, la 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din noul C. pen., pe care o va executa condamnatul după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 275 alin. (3) din noul C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei soluţii a formulat contestaţie, în termen legal, condamnatul G.V. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea contestaţiei, condamnatul G.V. a arătat că în mod greşit a fost respinsă contestaţia la executare de către instanţa de fond, întrucât noul cod prevede pedepse mai uşoare pentru infracţiunile comise şi a solicitat admiterea şi reducerea pedepsei rezultante de executat.

De asemenea, condamnatul a susţinut că este bolnav psihic şi nu s-a ţinut cont de starea sănătăţii sale în aplicarea pedepsei.

Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, potrivit art. 6 C. pen., aplicarea legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei se poate face dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea definitivă a pedepsei închisorii sau a amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă, pentru infracţiunea săvârşită,. reducerea făcându-se la acest maxim.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, infracţiunea pentru care G.V. a fost condamnat a fost recalificată în art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen., iar noul cod prevede aceleaşi limite de pedeapsă pentru această infracţiune. Corect a reţinut instanţa de fond că, fiind sesizată doar în ce priveşte reducerea pedepsei complementare, cadrul procesual a fost astfel stabilit şi fiind întemeiată cererea a admis-o şi a redus la 5 ani pedeapsa complementară, recalificând drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b) din noul C. pen.

Faţă de aceste prevederi, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a reţinut că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 6 C. pen. cu privire la pedeapsa principală pe care o execută condamnatul.

În consecinţă, a constatat că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală şi a respins ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul G.V.

Împotriva deciziei penale nr. 104 din 13 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie condamnatul G.V.

Contestaţia este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Potrivit art. 4251 alin. (7) „contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac”.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, prin decizia atacată, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul G.V., astfel încât Înalta Curte constată că această hotărâre este definitivă, potrivit textelor legale sus-menţionate.

Aşa fiind, se constată că, condamnatul G.V. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, investind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele textelor legale menţionate şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecinţă, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul G.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul G.V. împotriva deciziei penale nr. 104 din 13 mai 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 100 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iunie 2014.