Inadmissibility of appeal against final non-prosecution resolution under pre-amendment Criminal Procedure Code

Deliberând asupra apelului declarat de petentul T.A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 66 din 13 februarie 2014, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată, plângerea formulată petentul T.A., împotriva Ordonanţei nr. 833/P/2013 din 8 noiembrie 2013, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi a menţinut Rezoluţia nr. 833/P/2013 din 8 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

A obligat petentul la 20 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Craiova, a reţinut următoarele:

Prin Rezoluţia nr. 833/P/2013 din 8 noiembrie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător Ş.R.G., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.

În motivarea rezoluţiei, s-au reţinut următoarele:

În zilele de 13 şi 27 septembrie 2013, persoana vătămată Ţ.A. a formulat două plângeri prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului judecător Ş.R.G., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.

În plângere, persoana vătămată a pretins că magistratul judecător Ş.R.G. şi-a îndeplinit în mod abuziv atribuţiile de serviciu cu ocazia soluţionării dosarelor nr. 20588/215/2011 şi nr. 4207/215/2012 ale Judecătoriei Craiova.

Conform pretenţiilor persoanei vătămate, îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în mod abuziv de către magistratul judecător Ş.R.G. cu ocazia soluţionării dosarelor nr. 20588/215/2011 şi nr. 4207/215/2012 a constat în:

1. Pronunţarea Sentinţei civile nr. 18397 din 6 decembrie 2012 în dosarul nr. 20588/215/2011, în mod ilegal în favoarea părţii adverse, ca urmare a admiterii probelor cu înscrisuri şi a neluării în considerare, a hotărârii judecătoreşti nr. 2728 din 15 noiembrie 2009, care este irevocabilă;

2. Tergiversarea soluţionării dosarului nr. 4207/215/2012, prin declinarea în mod ilegal a competenţei în favoarea altei instanţe judecătoreşti şi a soluţionat acest dosar după ce hotărârea de declinare a competenţei a fost casată.

Actele premergătoare efectuate nu au confirmat săvârşirea de către magistratul judecător Ş.R.G. a pretinselor fapte penale sesizate de persoana vătămată.

Astfel, din conţinutul celor două plângeri au rezultat nemulţumirile sale cu privire la temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti nr. 183 97/2012 şi nr. 10516/2011.

Potrivit art. 282 şi art. 299 C. proc. civ., nemulţumirile părţilor cu privire la temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate, pot constitui motive de apel sau de recurs şi pot fi valorificate prin utilizarea acestor căi de atac.

Cum din conţinutul plângerilor persoanei vătămate în afara acestor nemulţumiri nu mai rezultă nici măcar un indiciu care să confirme faptele pe care le-a sesizat, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la infracţiunea prev. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.

Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul, potrivit art. 278 C. proc. pen., iar prin Rezoluţia nr. 2405/II/2/2013 din 6 decembrie 2013, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a respins ca neîntemeiată.

Petentul a formulat plângere potrivit art. 2781 C. proc. pen., fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 51/54/2014, în motivare arătând că atât procurorul de caz, cât şi procurorul general nu au efectuat cercetări potrivit motivelor arătate în plângerea penală.

La solicitarea Curţii a fost ataşat dosarul nr. 833/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Ca o precizare prealabilă, s-a făcut menţiunea că potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală "plângerile împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanţele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeaşi lege".

Curtea verificând rezoluţia, pe baza lucrărilor şi a materialului dosarului, a apreciat că plângerea formulată de petent este nefondată.

Deşi petentul, în plângerea formulată a arătat că înţelege să conteste şi Rezoluţia nr. 2405/II/2/2013 din 6 decembrie 2013 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. anterior, obiectul plângerii îl constituie rezoluţia procurorului de caz, ci nu rezoluţia procurorului ierarhic superior.

Din plângerea penală formulată şi din memoriile depuse rezultă că petentul este nemulţumit de hotărârile pronunţate şi de modul în care magistratul judecător a apreciat probele în cauzele înregistrate pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 20588/215/2011 şi nr. 4207/215/2012.

Prin soluţionarea plângerii formulată de petent în temeiul art. 2781 din C. proc. pen. anterior, Curtea nu analizează temeinicia sau legalitatea soluţiilor pronunţate de magistratul judecător şi modul de apreciere a probelor, ci stabileşte dacă în exercitarea activităţii ce-i revine potrivit dispoziţiilor legale, intimatul magistrat a săvârşit vreo faptă de natură penală.

Ori, simpla nemulţumire a petentului cu privire la soluţiile date de magistratul judecător nu este suficientă pentru a atrage răspunderea penală, în lipsa elementelor obiective şi subiective de vinovăţie în ceea ce priveşte săvârşirea unei fapte penale, în condiţiile în care activitatea magistratului este una de apreciere a probelor şi interpretarea faptelor şi dispoziţiilor legale aplicabile, iar adoptarea unei soluţii implică un raţionament în favoarea sau în detrimentul uneia dintre părţi.

În activitatea desfăşurată cu prilejul soluţionării unei cauze cu care a fost învestit, magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar soluţiile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

În altă ordine de idei, posibilitatea formulării unor plângeri împotriva magistraţilor ce au dat soluţii într-o cauză, reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.

În condiţiile în care, din actele premergătoare efectuate nu rezultă faptul că intimatul magistrat ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală cu prilejul soluţionării celor două cauze, Curtea a apreciat că rezoluţia nr. 833/P/2013 din 8 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova este temeinică şi legală.

Împotriva Sentinţei penale nr. 66 din 13 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat apel petentul T.A.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând apelul formulat de petentul T.A., constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. anterior, plângerea poate fi formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, după caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală, sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror.

Aşadar, obiectul plângerii formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen. anterior constituie doar soluţiile de netrimitere în judecată, indiferent de calea procedurală prin care sunt dispuse, iar plângerea formulată împotriva actelor sau măsurilor dispuse de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată reglementate de art. 2781 C. proc. pen. anterior, este inadmisibilă.

De asemenea, potrivit, art. 2781 alin. (8) lit. a), judecătorul pronunţă una din următoarele soluţii: a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată, iar conform art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.

În cauza de faţă petentul T.A. a declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 66 din 13 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior.

Prin urmare, petentei nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva Sentinţei penale nr. 66 din 13 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Instanţa reţine că admisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Înalta Curte mai reţine că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

De asemenea, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordine de drept.

În materia apelului, admisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a, apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel depăşeşte limitele în care i se recunoaşte dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior.

În speţă, nu este incidenţă niciuna dintre situaţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen. anterior, astfel că se impune respingerea apelului formulat ca inadmisibil.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge apelul declarat de petentul T.A. împotriva Sentinţei penale nr. 66 din 13 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi va obliga apelantul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentul T.A.

Împotriva Sentinţei penale nr. 66 din 13 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 iunie 2014.

Procesat de GGC - AM