Drug trafficking conviction: Scope of cassation review under amended procedural code and application of lex mitior between successive penal codes

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 336 din 04 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 8751/30/2013, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.V.I., la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 861 alin. (1) C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului B.V.I. pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile prevăzute de art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, căruia i se încredinţează supravegherea; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 863 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii, cu o durată de 100 de ore, într-una din locaţiile stabilite de instituţia de supraveghere.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 05 iunie 2013.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantităţii de 2,81 g. cannabis.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate, cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul B.V.I. suma de 560 RON, bani dobândiţi prin săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 177/D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 28 august 2013 sub nr. 8751/30/2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.V.I. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în modalitatea oferirii şi vânzării, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, în sarcina inculpatului B.V.I. s-a reţinut că, în perioada 27 septembrie 2013 - 28 noiembrie 2013, la date diferite, dar în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a oferit şi vândut colaboratorului sub acoperire M.L.I. cantitatea totală de 5,48 g. droguri de risc - cannabis (5 acte materiale).

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 27 septembrie 2012, în urma unor discuţii prealabile, inculpatul B.V.I. şi colaboratorul sub acoperire M.L.I. au hotărât să se întâlnească în vederea realizării unei tranzacţii de cannabis. Colaboratorul l-a contactat pe investigatorul acoperit F.A., care a fost de acord să-l însoţească. Astfel, cei doi s-au deplasat împreună în zona stabilită - respectiv str. M.J. din Timişoara, colaboratorul întâlnindu-se cu inculpatul pe acea stradă, iar investigatorul sub acoperire rămânând în umbră pentru a supraveghea tranzacţia. Cei doi au discutat aproximativ 10 minute, iar apoi inculpatul B.V.I. a dat colaboratorului, cu titlu gratuit, pentru a testa, un pachet de mici dimensiuni, ambalat într-o folie de aluminiu, în care se aflau fragmente vegetale şi inflorescenţe de culoare verde-oliv - în cantitate de aproximativ 0,9 g. cannabis. După preluarea mărfii, colaboratorul şi investigatorul sub acoperire s-au întâlnit cu ofiţerii B.C.C.O. Timişoara şi le-au predat drogurile cumpărate. Supusă testelor de laborator, marfa cumpărată, 0,50 g., a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC) substanţă psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis care face parte din Tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

În data de 13 octombrie 2012, colaboratorul sub acoperire şi inculpatul a stabilit efectuarea unei tranzacţii, întâlnirea având loc în căminul din complexul studenţesc Timişoara, pe casa scărilor. Colaboratorul a predat inculpatului suma de 210 RON, iar acesta a i-a cerut să revină după aproximativ 40-60 minute în aceeaşi locaţie, pentru a-i da trei grame de cannabis. în jurul orelor 18.10, colaboratorul a fost sunat de inculpat să revină la cămin pentru a prelua marfa. Investigatorul s-a deplasat împreună cu acesta, păstrând o distanţă suficientă pentru a nu fi observat. Inculpatul a predat colaboratorului un pachet de mici dimensiuni, ce a fost predat ulterior ofiţerilor B.C.C.O., fiind vorba de fragmente vegetale cannabis. Supusă testelor de laborator, marfa cumpărată, 1,81 g., a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC) substanţă psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis care face parte din Tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

În data de 25 octombrie 2012, colaboratorul sub acoperire s-a întâlnit din nou cu inculpatul în căminul din complexul studenţesc Timişoara, predându-i acestuia suma de 140 RON pentru două grame cannabis şi stabilind să se întâlnească din nou în 15 minute pentru a preda marfa. În jurul orelor 17.30, în urma unui apel telefonic din partea inculpatului, colaboratorul a revenit la cămin, iar inculpatul i-a predat două pungi din material plastic transparent tip zip-lock, conţinând cantitatea de 1,19 g. cannabis (inflorescenţe). După preluarea mărfii, colaboratorul şi investigatorul sub acoperire s-au întâlnit cu ofiţerii B.C.C.O. Timişoara şi le-au predat drogurile cumpărate. Supusă testelor de laborator, marfa cumpărată, 2,91 g., a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC) substanţă psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis care face parte din Tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

În data de 26 octombrie 2012, între colaboratorul sub acoperire şi inculpatul B.V.I. s-a realizat o nouă tranzacţie tot în incinta căminului din complexul studenţesc Timişoara, supravegheată îndeaproape de către investigator, inculpatul vânzându-i acestuia cantitatea de 0,63 g. cannabis (inflorescenţe) contra sumei de 70 RON. Imediat după ce cei doi s-au despărţit, colaboratorul şi investigatorul acoperit s-au deplasat pe Bd. E., unde se aflau ofiţerii B.C.C.O. Timişoara, şi Ie-a predat cannabisul cumpărat cu câteva minute înainte de la inculpatul B.V.I.

Supusă testelor de laborator s-a concluzionat faptul că cantitatea de 0,63 g. rezultată în urma cântăririi a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC) substanţă psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis care face parte din Tabelul anexă nr. lll din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Ultima tranzacţie realizată între cei doi a avut loc în data de 28 noiembrie 2012, în acelaşi loc şi aceeaşi modalitate, inculpatul vânzându-i colaboratorului acoperit cantitatea de 1,35 g. fragmente vegetale - cannabis în schimbul sumei de 140 RON.

În urma testelor de laborator, s-a concluzionat faptul că marfa cumpărată a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC) substanţă psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis care face parte din Tabelul anexă nr. lll din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2002 infracţiunea de trafic ilicit de droguri de risc are, din punct de vedere obiectiv, un conţinut alternativ, putându-se realiza prin oricare dintre acţiunile de cultivare, de producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deţinere ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept.

Având în vedere probele administrate în cauză, instanţa a constatat că fapta inculpatului B.V.I. de a distribui cu titlu gratuit, iar apoi de a vinde, în mod repetat, diferite cantităţi de cannabis, întruneşte, sub aspectul ţ laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

La stabilirea vinovăţiei inculpatului, instanţa a avut în vedere, în primul rând, declaraţiile date de către acesta pe parcursul procesului penal, acesta recunoscând, atât în declaraţiile date în faza urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa prin actul de inculpare şi descriind cu lux de amănunte modul de săvârşire al acesteia. Astfel, în declaraţiile date în faza urmăririi penale, inculpatul a arătat că în perioada septembrie-noiembrie 2012 a vândut de mai multe ori cantităţi mici de cannabis, la îndemnul unui coleg de cameră căruia îi aparţinea marfa. Această poziţie procesuală de recunoaştere a faptei săvârşite a fost menţinută şi în faţa instanţei de judecată, când inculpatul a şi a precizat că îşi însuşeşte probele administrate în faza de urmărire penală şi doreşte ca judecata să se facă exclusiv în baza acestora, fapt ce a condus la aplicarea de către instanţa de judecată a procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen.

Declaraţiile inculpatului au fost coroborate cu declaraţiile colaboratorului sub acoperire M.L., care a precizat că în perioada septembrie-noiembrie 2012 a cumpărat de patru ori cannabis de la inculpat sub directa supraveghere a investigatorului F.A., care i-a remis şi sumele de bani achitate inculpatului. înainte de aceste achiziţii, inculpatul i-a remis martorului o probă cu titlu gratuit pentru a o testa. Drogurile cumpărate au fost predate ofiţerilor B.C.C.O. Timişoara.

Totodată, aceste declaraţii au fost coroborate şi cu declaraţiile investigatorului sub acoperire F.A., care a arătat că în data de 27 septembrie 2012 a fost contactat de către colaboratorul sub acoperire care i-a relatat că a purtat o discuţie cu inculpatul, iar acesta i-a spus că îi poate distribui cannabis. Astfel, s-a deplasat de cinci ori împreună cu acesta în datele de 27 septembrie 2012, 13 octombrie 2012, 25 octombrie 2012, 26 octombrie 2012 şi 28 noiembrie 2012 în apropierea sau în incinta căminului din complexul studenţesc Timişoara, unde locuia inculpatul, el rămânând în umbră de fiecare dată, şi a văzut cum inculpatul a remis colaboratorului cannabis, prima oară gratuit, iar ulterior contra unor sume de bani pe care le dăduse el în prealabil colaboratorului. Cannabisul a fost predat de fiecare dată ofiţerilor B.C.C.O. Timişoara, fiind supus analizelor de laborator.

La stabilirea vinovăţiei inculpatului, prima instanţă a avut în vedere şi concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică din 04 octombrie 2012, 17 octombrie 2012, 06 noiembrie 2012, din 14 decembrie 2012 ale D.G.C.C.O. - Direcţia Antidrog - Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor, conform cărora, după efectuarea analizelor de laborator, cantităţile de 0,50 g., 1,81 g, 1,19 g., 0,63 g., 1,35 g. fragmente vegetale (inflorescenţe, tulpiniţe, seminţe) de culoare verde-oliv, cumpărate de la inculpatul B.V.I. au pus în evidenţă existenţa Tetrahidrocannabinol-ului, substanţă psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis.

Totodată, s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 143/2000 unde se arată că prin noţiunea de „droguri de risc” se înţeleg drogurile înscrise în Tabelul nr. III din aceeaşi lege, rezina de cannabis făcând parte din Tabelul nr. lll, anexă a Legii nr. 143/2000.

Având în vedere condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluţie infracţională şi pluralitatea de acte de executare, prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului B.V.I. şi dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, care a fost suficient de determinată, în sensul că inculpatul a avut imaginea de ansamblu a activităţii sale viitoare pe care a realizat-o prin acte de executare separate, şi care s-a menţinut în linii generale pe parcursul desfăşurării întregii activităţi infracţionale, inculpatul a distribuit, iar apoi vândut în mod repetat cantităţi de cannabis, fiecare dintre aceste acţiuni realizând conţinutul legal al infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, el având reprezentarea faptului că desfăşoară o activitate ilegală, aspect pe care l-a şi recunoscut, şi urmărind ca prin aceasta să dobândească foloase materiale ilicite.

Pentru aceste considerente, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare, iar la individualizarea judiciară a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului s-a ţinut seama de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (respectiv reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime), precum şi de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Fapta inculpatului prezintă un pericol social deosebit, prin acţiunile sale inculpatul aducând o atingere gravă relaţiilor sociale referitoare la ocrotirea sănătăţii publice.

În ceea ce priveşte persoana inculpatului, prima instanţă a avut în vedere faptul că acesta este la o vârstă tânără şi, aşa cum reiese din informaţiile furnizate de I.P.J. - cazier judiciar şi din înscrisurile depuse în circumstanţiere, a dat dovadă de o bună conduită în familie şi societate anterior săvârşirii faptei, nefiind cunoscut cu antecedente penale şi urmând cursurile unei instituţii de învăţământ superior. În ceea ce priveşte conduita procesuală, prima instanţă a avut în vedere faptul că acesta a adoptat un comportament sincer în tot cursul procesului, recunoscând atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, ceea ce a şi condus la aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.

Ca atare, având în vedere toate aceste împrejurări de fapt, care justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., precum şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta şi cantitatea mică de cannabis vândută, însă totodată şi faptul că infracţiunea de trafic de droguri a fost săvârşită în formă continuată (fiind vorba de 5 acte materiale), prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei, conform dispozitivului prezentei sentinţe penale.

Împotriva sentinţei penale nr. 336 din 04 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalului Timiş în Dosarul nr. 8751/30/2013 a declarat apel inculpatul B.V.I., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 01 noiembrie 2013, sub nr. 8751/30/2013.

În motivarea apelului inculpatul a solicitat în principal menţinerea pedepsei aplicate inculpatului, dar cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în subsidiar condamnarea inculpatului la aceeaşi pedeapsă cu aplicarea dispoziţiilor art. 86 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fără aplicarea dispoziţiilor art. 863 alin. (3) lit. a) C. pen.

Prin decizia penală nr. 231/A din 28 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.V.I., împotriva sentinţei penale nr. 336 din 04 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş.

Pentru a decide astfel, din analiza sentinţei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate şi analizate din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

Instanţa de apel şi-a însuşit starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată şi din care a rezultat vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.

Vinovăţia inculpatului cu privire la infracţiunea reţinută prin actul de sesizare al instanţei a fost dovedită potrivit declaraţiilor inculpatului, procesul-verbal de constatare, declaraţiile investigatorului sub acoperire şi ale colaboratorului sub acoperire, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi din care rezultă faptul că inculpatul în perioada 27 septembrie 2013-28 noiembrie 2013 în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a oferit şi vândut de cinci ori colaboratorului sub acoperire cantitatea totală de 5,48 g. de droguri de risc - cannabis.

De altfel, starea de fapt nu a fost contestată de către inculpat acesta beneficiind de aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. privind recunoaşterea de vinovăţie motiv pentru care instanţa a analizat criticile formulate în apel privind schimbarea modalităţii de executare şi respectiv înlăturarea dispoziţiilor art. 863 alin. (3) lit. a) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.: dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepsei în cazul inculpatului s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social care a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la sănătatea şi viaţa persoanelor, forma continuată a infracţiunii, numărul de acte materiale săvârşite - cinci, dar şi situaţia personală a inculpatului.

Cu privire la persoana inculpatului, instanţa a constatat că acesta a avut o conduită procesuală corectă, recunoscând comiterea faptei, precum şi lipsa antecedentelor penale. Mai mult, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse de inculpat la dosar, acesta are o familie, este student, fiind o persoană cu un comportament corespunzător în familie şi societate.

În privinţa împrejurărilor care atenuează răspunderea penală, Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanţă a apreciat ca având un asemenea caracter coordonatele anterior menţionte, astfel că s-a reţinut în favoarea inculpatului cicumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv lipsa antecedentelor penale potrivit fişei de cazier judiciar, atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezenţa sa în faţa autorităţilor şi faptul că este tânăr şi poate conştientiza semnificaţia socială a activităţii ilicite, îndreptându-şi comportamentul.

Având în vedere circumstanţa atenuantă arătată mai sus şi ţinând cont de limitele de pedeapsă reduse cu o treime în urma aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., de atitudinea de recunoaştere a faptelor imputate şi de comportamentul inculpatului de-a lungul procesului penal, Curtea a constatat că prima instanţă, în mod corect, a aplicat o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de textul de lege, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri de risc, motiv pentru care a apreciat că nu se impune reducerea acesteia, pedeapsa fiind corect individualizată raportat la dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.

În cauză, fiind îndeplinite cumulativ prevederile art. 861 C. pen. în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate, dar şi cele privind persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea faptei, împrejurările care atenuează răspunderea penală reţinute în sarcina acestuia şi apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate (prevăzut de art. 52 C. pen.) poate fi atins şi fără privare de libertate, întrucât prin modul de individualizare a executării pedepsei trebuie avută în vedere, pe lângă reeducarea inculpatului, şi utilitatea socială a unei astfel de măsuri, Curtea a constatat că prima instanţă, în mod corect, a suspendat sub supraveghere - executarea pedepsei.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, Curtea a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar nu suspendarea condiţionată a acesteia, raportat la numărul mare de acte materiale săvârşite, respectiv cinci, la faptul că activitatea infracţională s-a desfăşurat şi în camera de cămin al Universităţii de Medicină şi Farmacie Timişoara unde inculpatul era student, astfel încât s-a considerat că doar prin respectarea condiţiilor impuse de suspendarea sub supraveghere, precum şi prin participarea la o activitate neremunerată în cadrul colectivităţii sub supravegherea directă a unui consilier de probaţiune, se poate realiza scopul preventiv educativ al pedepsei.

Instanţa a înlăturat apărările inculpatului referitoare la faptul că menţinerea dispoziţiilor art. 863 alin. (3) lit. a) C. pen. privind prestarea unei activităţi în folosul activităţii ar crea un regim restrictiv care l-ar împiedica să urmeze cursurile şi să susţină lucrarea de licenţă, deoarece desfăşurarea acestei activităţi prin muncă în echipă sub coordonarea unui consilier de probaţiune ar creşte responsabilitatea socială a inculpatului, l-ar ajuta în găsirea unor modalităţi de gestionare a timpului liber şi de reintegrare socială raportat la activitatea infracţională, de trafic de droguri de risc, pe care inculpatul a desfăşurat-o în timpul liber în camera de cămin unde este student.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.V.I.

Fără a indica niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., recurentul inculpat B.V.I. a solicitat prin motivele de recurs depuse în scris (prin apărător ales la data de 03 aprilie 2014) şi susţinute oral de apărătorul desemnat din oficiu, cu ocazia dezbaterilor, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, urmând să se constate că noul C. pen. şi dispoziţiile modificatoare ale Legii nr. 143/2000 sunt în mod global mai favorabile, potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen.

În situaţia în care se va aprecia că legea penală mai favorabilă este reglementarea anterioară, s-a solicitat, reiterându-se critica susţinută şi în faţa instanţei de apel, înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 863 alin. (3) lit. a) C. pen.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul formulat de inculpat ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deşi la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul inculpat (care nu a fost circumscrisă niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.), vizând reindividualizarea pedepsei sub aspectul modalităţii de executare a acesteia [prin înlăturarea dispoziţiilor art. 863 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969)], Înalta Curte arată că unul dintre cazurile de casare modificate prin Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, putând fi aşadar cenzurate doar aspecte ce vizează nelegalitatea sancţiunii penale stabilite de instanţele inferioare.

Or, în cauză, hotărârile recurate au fost criticate de recurentul inculpat doar sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată de instanţele inferioare, solicitându-se înlăturarea obligaţiei de a desfăşura o activitate neremunerată în folosul comunităţii, situaţie ce nu mai poate forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, şi nici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968), atâta timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuţie conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce ţin de aprecierea judecătorului asupra individualizării sancţiunilor penale stabilite şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de ultim control judiciar.

Raportat la solicitarea recurentului inculpat B.V.I. referitoare la aplicarea art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr, de la data pronunţării deciziei din apel, respectiv 28 noiembrie 2013, şi până la data soluţionării recursului declarat de acesta, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de faţă, la dispoziţiile care guvernează aplicarea legii penale în timp şi la normele care incriminează infracţiunea ce a format obiectul acuzaţiei penale (trafic de droguri de risc) şi reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală şi de sancţionare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) şi intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009), concomitent cu modificarea mai multor acte normative care cuprind dispoziţii penale, printre care şi Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

În această situaţie, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârşirii faptelor şi data soluţionării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea şi aplicarea acelei legi care este mai favorabilă inculpatului, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri şi din legea specială în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţă şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat în cazul infracţiunii deduse judecăţii.

Examinând cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen. şi realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare, Înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurentul inculpat este legea penală anterioară.

Astfel, inculpatul B.V.I. a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţele inferioare pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, reţinându-se dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. (1968) şi ale art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), rezultând, aşadar, în urma aplicării succesive a acestor prevederi, limite de pedeapsă cuprinse între 15 zile şi 2 ani închisoare.

Prin art. 81 din Legea nr. 187/2012, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost reduse (de la 2 la 7 ani închisoare), astfel încât, în urma aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., rezultă limite de pedeapsă de la 1 an şi 4 luni la 4 ani şi 8 luni închisoare.

Înalta Curte constată că în speţă, deşi aparent, legea în vigoare pare mai favorabilă inculpatului, întrucât limitele de pedeapsă sunt mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară, acest aspect este lipsit de relevanţă, câte vreme, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), ce nu se mai regăseşte în art. 75 din noul C. pen., pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special de 2 ani închisoare [ce rezultă în urma aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. (1968)], fiind stabilită într-un cuantum de 1 an şi 6 luni închisoare.

Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate, reţinută în privinţa inculpatului B.V.I., se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deşi C. pen. în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanţă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce instanţele inferioare nu au dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei, astfel încât, în concret, raportat la8 împrejurările anterior menţionate (reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi coborârea cuantumului sancţiunii penale sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită redus cu o treime ca urmare a aplicării art. 3201 C. proc. pen.), mai favorabilă este reglementarea anterioară.

Totodată, se apreciază că dispoziţiile părţii generale a C. pen. din 1969 creează o situaţie mai avantajoasă pentru inculpat şi din perspectiva modalităţii de executare a pedepsei ce a fost stabilită prin hotărârile pronunţate de instanţele inferioare.

Sub acest aspect, este de menţionat că, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.V.I., condamnat la o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere, Înalta Curte constată că, deşi art. 92 C. pen. stabileşte o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 862 C. pen. (1969), se observă că noua lege penală generală nu mai prevede ca efect al împlinirii termenului de supraveghere reabilitarea de drept a condamnatului (aşa cum prevedea art. 866 C. pen. anterior), iar art. 93 C. pen. instituie obligativitatea impunerii unui set de obligaţii, ce anterior aveau caracter facultativ, situaţie în care, şi din această perspectivă, legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că cea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru recurentul inculpat este legea penală anterioară care, în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situaţie mai avantajoasă.

Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod” urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.V.I.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.I. împotriva deciziei penale nr. 231/A 28 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2014.