Revision request for irreconcilable judgments denied as inadmissible; costs awarded against appellant

Deliberând asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 442 din 03 iunie 2013/ pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul I.T. şi a fost obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reţinut că motivul invocat de revizuient nu se circumscrie cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Împotriva sentinţei a declarat apel condamnatul I.T., acesta susţinând că există două hotărâri judecătoreşti definitive, care nu se pot concilia, arătând că printr-o hotărârea se reţine că fapta săvârşită este evaziune fiscală, iar printr-o altă hotărâre judecătorească, aceeaşi faptă a fost calificată drept delapidare.

Prin Decizia penală nr. 240/A din 9 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul I.T. împotriva sentinţei penale nr. 442 din 3 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală.

S-a reţinut că prin sentinţa penala nr. 146/2002 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, s-a dispus condamnarea inculpatului-revizuient la pedeapsa rezultanta de 5 ani si 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 și art. 13 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale

În fapt, în esenţa s-a reţinut că SC A.I.E. SRL a achiziţionat 65.359 acţiuni emise de SC I. SA, fără a evidenţia în documentele financiar contabile operaţiuni de achiziţionare a acţiunilor şi nu a putut justifica preţul la care acestea au fost achiziţionate. Acţiunile achiziţionate de la SC I. SA au fost vândute către SC B.A. SA la preţul de 765.000 lei acţiunea, pentru care a încasat de la SC B.A. SA suma de 50 miliarde lei, la acea 4 dată,, la cursul leu-dolaf 6.000:000 dolari SUA. Această operaţiune nu a fost înregistrată în evidenţele financiar contabile "ale societăţii. Sumele obţinute din tranzacţia cu Banca Agricolă S.A. au fost virate către SC S.I. SA pentru cumpărarea de unităţi F.N.I., operaţiune care, la fel ca şi cele anterioare, nu a fost evidenţiată în documentele financiar contabile ale SC A.I.E. SRL în urma operaţiunii de vânzare a celor 65.359 acţiuni emise de SC I. SA, SC A.I.E. SRL a obţinut venituri de 50 miliarde lei, fără a avea înregistrate cheltuieli efectuate cu achiziţionarea lor.în cuprinsul actului se-menţionează că acţiunile oferite sunt proprietatea societăţii ofertante, sunt acţiuni la purtător, materializate (tipărite) libere de orice sarcini ce urmează a fi .transferate la plata contravalorii ofertei prezentate". De asemenea, s-a mai reţinut că: „inculpatul susţine că s-ar fi realizat o operaţiune de intermediere prin intermediul SC A.I.E. SRL între SC S.I. S.A şi B.A. .Inculpatul nu a putut proba afirmaţiile sale că ar fi existat o înţelegere prealabilă între el şi Popa Nicolae cu privire la efectuarea unei operaţiuni de intermediere, fiind împuternicit în acest sens de acesta."

Prin sentinţa penala nr. 423/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, astfel cum a fost modificata prin Decizia penala nr. 164/A din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală si pentru cauze cu minori și de familie, și Decizia penala nr. 2098 din 04 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia penală, s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii a unui număr de 13 inculpaţi (printre care nu se regăseşte si revizuientul) - pentru săvârşirea unor infracţiuni diferite de cele care au fundamentat pronunţarea hotărârii de condamnare a numitului I.T., si anume înşelăciune/complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen., art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. si art. 258 C. pen.

A constatat instanţa, în raport de conţinutul dispozitivelor celor două hotărâri judecătoreşti, că nu se poate identifica vreo situaţie de inconciliabilitate, astfel că cererea formulată de condamnatul-revizuient este inadmisibilă, aşa cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond.

Împotriva acestei decizii, la data 14 octombrie 2013, revizuientul I.T., în termen legal, a declarat recurs, (fila 3), cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 24 noiembrie 2013. Au fost depuse concluzii scrise (fila 20) şi s-a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea hotărârilor si admiterea în principiu a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit e) C. proc. pen., susţinând că exista două hotărâri contradictorii.

Examinând recursul declarat de revizuientul I.T., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului caftind nefondat -pentru considerentele ce se vor arăta:

Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrvit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Exercitarea căii extraordinare de atac revizuirii este limitată de legiuitor în mod $ia cinci cazuri prevăzute de art. 4 alin. (1) C. proc. pen.

Revizuirea este reglementată de legiuitor ca mijloc procesual de remediere a erorilor judiciare ce ar putea fi cuprinse într-o hotărâre penală rămasă definitivă. Eroarea judiciară implică existenţa unei netemeinice judecăţi de fapt, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât generează o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Fiind o cale de atac extraordinară şi care pune în discuţie autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparenţe de temeinicie.

Având în vedere conţinutul dispozitivelor celor două hotărâri judecătoreşti la care a făcut referire revizuientul, se constată că nu se poate identifica vreo situaţie în care acestea nu se pot concilia, iar pentru a fi în ipoteza prevăzută de lit. e) a art. 394 C. proc. pen., ar fi necesar ca cele două sentinţe să se excludă reciproc, ceea ce nu se regăseşte în speţă.

Se constată că motivul invocate de recurent nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 394 lit. e) C. proc. pen. şi în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire, formulată de revizuientul I.T., soluţie menţinută şi de instanţa de apel.

În raport cu cele arătate, constatând că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul I.T.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul I.T. împotriva Deciziei penale nr. 240/A din 9 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul revezuient la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 martie 2014.