Scope of judicial review in annulment of international commercial arbitration award excluding merits and prescription defenses

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa arbitrală nr. 231 din 8 noiembrie 2006, Tribunalul Arbitral al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis acţiunea formulată de SC C.C.C.F. SA Bucureşti şi SC I. SPA, obligând-o pe pârâta C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti la plata sumei de 1.113.943,57 euro reprezentând preţul neachitat din preţul datorat pentru lucrările executate în temeiul contractului nr. 403/1999 şi la 614525 euro dobânzi legale pe perioada 1 ianuarie 2001 – 1 februarie 2006, plata urmând a se face la cursul de schimb al B.N.R. din ziua plăţii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa arbitrală de completare nr. 18 din 5 februarie 2007 acelaşi tribunal arbitral a admis cererea reclamantelor privind completarea hotărârii şi în temeiul art. 64 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală şi art. 2812 C. proc. civ., a completat dispozitivul sentinţei arbitrale nr. 231 din 8 noiembrie 2006 în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantelor dobânda legală de la 1 februarie 2006 până la plata sumei de 1.113.943,57 euro, în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii.

Pârâta a formulat acţiune în anularea sentinţei arbitrale nr. 231 din 8 noiembrie 2006 a Tribunalului arbitral al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, invocând dispoziţiile art. 364 lit. h) şi f) C. proc. civ.

Pe cale de excepţie a invocat următoarele:

- excepţia lipsei de interes a SC I. SPA, pe motiv că această reclamantă şi-a manifestat voinţa reală în sensul că nu are interes în prezenta cauză;

- excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC I. SPA deoarece reclamanta I. SPA nu a dorit să fie implicată în acest litigiu;

- excepţia lipsei calităţii de mandatar a SC C.C.C.F. SA, întrucât SC I. SPA nu are interes în cauză şi a renunţat la orice drept rezultat din pretenţiile aferente contractului nr. 403/1999, aspect învederat în actul PLC/526 din 16 noiembrie 2005, astfel că nu exista obiect al mandatului;

- excepţia prescrierii dreptului la acţiune având ca bază interpretarea contractului de antrepriză ca fiind un contract cu execuţie succesivă raportată la scadenţa fiecărei lucrări executate, astfel că suma prescrisă este de 852.736,95 lei, se circumscrie perioadei 2000-2002 şi în consecinţă nu datorează nici dobânda aferentă acestei perioade.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţiile, ca inadmisibile, şi a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 59 din 26 martie 2007.

În motivarea acestei sentinţe instanţa de apel a reţinut că excepţiile ridicate au fost soluţionate de tribunalul arbitral şi exced motivelor limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ., iar în legătură cu motivele întemeiate pe art. 304 lit. f) şi h) C. proc. civ., a constatat că acestea sunt nefondate, întrucât tribunalul nu s-a pronunţat asupra aceea ce nu s-a cerut şi dispozitivul hotărârii nu cuprinde dispoziţii ce nu pot fi aduse la îndeplinire, necuprinzând contradicţii care ar împiedica executarea.

Împotriva acestei hotărâri pârâta C.N.A.D.N.R. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 4, 8, 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:

- instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât nu a luat act de voinţa SC I. SPA exprimată în actul PCL/526 din 16 noiembrie 2005 prin care a renunţat la orice avantaje pe care C.C.C.F. le-ar obţine în urma finalizării procedurii arbitrajului, neavând interes în cauză şi nici calitate procesuală activă (304 pct. 4 C. proc. civ.).

- instanţa nu a analizat raportul juridic al părţilor prin prisma contractului de antrepriză cu executare succesivă care justifică prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada 2000-2002, nejustificându-se nici debitul principal şi nici dobânda aferentă (304 pct. 8 C. proc. civ.).

- tribunalul arbitral şi instanţa care a analizat acţiunea în anulare au interpretat greşit clauzele 70.1 şi 70.2 din contract, pârâta neobligându-se decât la plata preţului şi nicidecum la achitarea altor costuri. De asemenea, instanţa greşit a reţinut că pârâta nu a contestat sumele solicitate întrucât prin însăşi apărarea sa, a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală, costurile fiind achitate SC I. în calitate de reprezentant al asocierii în anul 2004, şi că eventualele costuri adiţionale generate de modificările legislative, asupra cărora obligaţia asigurării sumelor aparţine G.R. nu pot fi puse în sarcina companiei deoarece nu fac obiectul contractului.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Art. 304 pct. 4 C. proc. civ., prevede că hotărârea atacată poate fi casată „când instanţa a depăşit atribuţiile judecătoreşti”.

Nu pot fi reţinute motivele invocate de recurentă în susţinerea depăşirii atribuţiilor judecătoreşti de către instanţa de judecată deoarece în interpretarea actelor normative invocate instanţele şi-au exercitat atribuţiile puterii judecătoreşti, motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., vizând respectarea competenţelor constituţionale în cadrul sistemului de drept precum şi respectarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Or, constatarea interesului în proces al reclamantei intimate SC I. SPA, a calităţii sale procesuale active, sunt atribuţii ale instanţei de judecată, care au fost exercitate în conformitate cu dispoziţiile procedurale şi constituţionale.

Şi criticile de nelegalitate a deciziei atacate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., urmează a fi respinse întrucât analiza contractului de antrepriză ca un contract cu executare succesivă şi interpretarea acestuia prin prisma clauzelor 70.1 şi 70.2, care ar determina nejustificarea obligării la debitul principal şi dobândă, precum şi faptul că pârâta a contestat sumele solicitate de reclamantă prin însăşi apărarea sa, sunt critici de fond ale hotărârii, nu critici de nelegalitate care la rândul lor să fie raportate la modul de soluţionarea al acţiunii în anulare în temeiul art. 364 lit. f) şi h) C. proc. civ.

Cum instanţa de recurs nu analizează problemele legate de temeinicia hotărârii ci numai aspectele de legalitate a hotărârii atacate şi cum hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 364 lit. f) şi h) C. proc. civ., se constată că hotărârea împotriva căreia a fost declarat recursul este la adăpost de orice critică, urmând ca acesta să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. împotriva sentinţei comerciale nr. 59 din 26 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 februarie 2008.