Annulment of general assembly resolution for abuse of majority: disproportionate administrator remuneration and unauthorized signing authority

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 58/CC din 21 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta O.C.E. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Iaşi şi au fost anulate prevederile art. 11 şi art. 13 din Hotărârea A.G.A., SC C. SA din 12 februarie 2010.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea introductivă reclamanta, în calitate de acţionar al SC C. SA a solicitat anularea prevederilor art. 11 şi art. 13 din Hotărârea A.G.A., SC C. SA din 15 februarie 2010, motivat de faptul că măsurile contestate au ca efect prejudicierea intereselor societăţii şi favorizarea acţionarilor majoritari în dauna celorlalţi acţionari.

Prima instanţă a mai reţinut că, la pct. 11 al hotărârii s-a aprobat modificarea contractului de performanţă din 2007, urmând ca administratorul B.I. să fie remunerat cu o indemnizaţie de 30.000 lei net lunar, iar la pct. 13, s-a aprobat modificarea aceluiaşi contract, în sensul împuternicirii administratorului B.I. să ia orice decizie şi să semneze orice înscris în numele societăţii până la limita sumei de 500.000 euro.

În ce priveşte indemnizaţia administratorului, instanţa a constatat că aceasta a fost majorată de la suma de 4.000 lei lunar, la suma de 30.000 lei lunar net, în condiţiile în care, astfel cum rezultă din anexa 1 aflată la fila 65 dosar fond, gradul de solvabilitate al societăţii la sfârşitul anului 2009 era de 42,55%, gradul de îndatorare al societăţii era de 56,71%, iar pasivul însuma 21.934.230 lei.

Totodată, instanţa a constatat că majorarea indemnizaţiei administratorului B.I. a fost votată de acţionarii reprezentând 50% din capitalul social (B.C. - 25%; B.E. - 13% şi B.I. - 12%) reclamanta, (care deţine 15% din capitalul social) votând împotrivă, iar acţionarul O.D.V. fiind absent.

Raportat la datele economico-financiare prezentate, prima instanţă a apreciat ca fiind nejustificată majorarea indemnizaţiei administratorului de la 4.000 lei la 30.000 lei (o creştere de aproape 8 ori), întrucât valoarea acestei indemnizaţii, ridicându-se la suma de 360.000 lei pe an, reprezintă aproape un sfert din profitul societăţii pe anul 2009. Cheltuirea unui sfert din profitul societăţii numai pentru plata indemnizaţiei administratorului a fost apreciată ca fiind de natură să prejudicieze grav nu numai interesele celorlalţi acţionari (profitul obţinut de aceştia micşorându-se considerabil), ci şi de natură să destabilizeze situaţia economica a firmei, reducând drastic valoarea profitului reinvestit şi posibilităţile firmei de a înregistra creştere economica. Chiar performantă fiind, activitatea administratorului a fost apreciată de instanţa de fond, ca nefiind de natură să justifice recompensarea acestuia cu aproximativ un sfert din profitul societăţii, această situaţie conducând la ruinarea societăţii în favoarea administratorului și defavoarea celorlalţi asociaţi.

Totodată, a apreciat că nici majorarea limitei până la care administratorul putea angaja societatea de la 30.000 euro la 500.000 euro (de peste 15 ori) nu era benefică societăţii. Gradul de îndatorare al SC C. SA Iaşi fiind deja de 56,71%, lărgirea puterilor administratorului în angajarea societăţii până la limita de 500.000 euro a fost apreciată ca fiind de natură să atragă inevitabil mărirea gradului de îndatorare, în condiţiile în care acesta, deja depăşea cu mult gradul de solvabilitate a firmei.

Tribunalul a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că reclamanta ar uza cu rea-credinţă de drepturile sale, în considerarea dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicată, care prevăd posibilitatea ca orice acţionar care apreciază ca nelegale deciziile luate de adunarea generală să le poată contesta în instanţă. Totodată a reţinut că, în raport de materialul probator administrat, susţinerile reclamantei privind nelegalitatea deciziilor luate de A.G.A. la pct. 11 și 13 din Hotărârea din 15 februarie 2010 s-au dovedit a fi întemeiate.

Au fost înlăturate şi apărările pârâtei potrivit cărora, reclamanta ar fi tăcut acte de concurenţă neloială, instanţa de fond apreciind această susţinere ca irelevantă în raport de obiectul cauzei, pârâta neformulând cerere reconventională în acest sens.

Împotriva sentinţei nr. 58/cam/cons. din 21 septembrie 2010 pronunţate de Tribunalul Iaşi a declarat apel pârâta SC C. SA, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Astfel, pârâta a susţinut că raţionamentul juridic al instanţei de fond, potrivit cu care majorarea indemnizaţiei administratorului este de natură a prejudicia grav atât interesele celorlalţi acţionari, cât şi interesele societăţii este incorect şi nelegal, instanţa de fond substituindu-se, în mod nepermis, voinţei asociaţilor.

În opinia SC C. SA, remunerarea administratorului este lăsată la atitudinea A.G.A., legea neprevăzând criteriile acordării acesteia.

Mai mult, a susţinut că nu se poate dispune anularea prevederilor hotărârii motivat de prejudicierea intereselor minoritarilor, întrucât tratamentul egal al acţionarilor exclude existenţa oricărei forme de abuz.

SC C. SA a mai arătat că tribunalul nu a analizat buna credinţă a reclamantei şi nici dacă, în speţă a fost încălcat interesul general al societăţii, precizând că înscrisurile depuse la dosar, dovedesc, în opinia sa, că reclamanta se opune prin vor deschis tuturor deciziilor luate de A.G.A. şi în plus, efectuează acte de concurenţă neloială.

Referitor la anularea punctului 13 al hotărârii privind dreptul managerului general de a lua orice decizie şi de a angaja societatea până la suma de 500.000 euro, pârâta a susţinut că instanţa de fond s-a substituit voinţei sociale, „mărirea gradului de îndatorare al firmei" neputând constitui un motiv de anulare.

Totodată, a arătat că măsura aprobată de A.G.A., a avut în vedere împrejurarea că, societatea are în derulare contracte bancare încheiate pentru sume de depăşesc 3 milioane de euro, iar anumite operaţiuni trebuie desfăşurate imediat, în timp ce acordul acţionarilor poate fi obţinut doar după convocarea A.G.A., procedură ce durează cel puţin 40 de zile.

SC C. SA a invocat şi prevederile art. 15322 din Legea nr. 31/1990, pe care le-a interpretat în sensul că reglementează posibilitatea ca administratorul să încheie acte juridice în numele societăţii, fără aprobarea A.G.A. societăţii, în sumă de până la jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii, arătând că, în cauză, activele societăţii sunt de peste 5 milioane euro, împuternicirea administratorului nefiind astfel obligatorie.

2. Prin Decizia nr. 24 din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a admis apelul declarat de pârâta SC C. SA şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins cererea reclamantei O.C.E. având ca obiect anularea prevederilor art. 13 din Hotărârea A.G.A., SC C. SA din 15 februarie 2010, a păstrat restul dispoziţiilor hotărârii şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei-apelante suma de 1.003,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Analizând motivul de apel potrivit căruia reclamanta nu face parte din categoria acţionarilor minoritari, curtea a constatat că este neîntemeiat, în doctrină şi în jurisprudenţă fiind considerat acţionar minoritar persoana fizică sau juridică, care deţine un procent insuficient din capitalul social pentru a putea exercita controlul asupra luării deciziilor în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor sau asupra administrării societăţii.

În speţă, deţinând 15% din capitalul social al SC C. SA, reclamanta face parte din categoria acţionarilor minoritari, neavând relevanţă argumentul pârâtei privind existenţa altor acţionari ce deţin un procent mai mic.

Referitor la existenţa abuzului de majoritate, jurisprudenţă a reţinut drept criterii generale de apreciere: contrarietatea deciziei faţă de interesul general al societăţii şi adoptarea hotărârii în scopul favorizării acţionarilor majoritari în dauna celorlalţi.

Raportat la datele concrete ale cauzei (rezultatele financiare ale societăţii la sfârşitul anului 2009 şi majorarea indemnizaţiei de la 4.000 lei net la 30.000 lei net), instanţa de prim control a reţinut că nu pot fi primite apărările pârâtei potrivit cu care nu a fost prejudiciat interesul general al societăţii şi nici nu au fost vătămate interesele acţionarilor majoritari, motivat de faptul că interesul general al societăţii este reprezentat de intenţia comună a asociaţilor de a se asocia şi de a desfăşura în comun o activitate comercială pentru a obţine profit, scopul unic fiind acela al prosperităţii societăţii.

În cauză, decizia de a majora, substanţial, indemnizaţia administratorului a fost luată de membrii familiei acestuia, ce deţin împreună 50% din capitalul social, fiind evident că interesele proprii ale acţionarilor nu mai coincid cu interesul general al societăţii, încălcându-se astfel elementul esenţial de ordin psihologic al contractului de societate - affectio societatis - ceea ce are ca efect destabilizarea activităţii societăţii.

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut ca fiind corectă aprecierea primei instanţe privind incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 1361 din Legea nr. 31/1990, a căror aplicare permite sancţionarea abuzului acţionarilor ca un ultim remediu în încercarea de a pune de acord interesele personale ale acestora cu interesul general al societăţii.

Principiul exercitării cu bună-credinţă a drepturilor subiective presupune, în principal, ca dreptul subiectiv să fie exercitat în limitele sale legale, Iară să se aducă atingere drepturilor şi intereselor celorlalţi.

Este adevărat că principiul majorităţii (potrivit căruia minoritatea trebuie sa se supună hotărârilor luate de persoanele ce deţin majoritatea capitalului social) creează prezumţia că voinţa majorităţii echivalează cu voinţa socială, însă voinţa socială nu este abstractă, ci trebuie să coincidă cu interesul comun al acţionarilor.

În caz contrar, prin deturnarea funcţiilor şi principiului majorităţii, se ajunge la abuzul de majoritate săvârşit în cadrul A.G.A. şi la prejudicierea intereselor legitime ale minoritarilor.

Astfel, instanţa de prim control a apreciat că, în condiţiile în care indemnizaţia administratorului reprezintă aproape un sfert din profitul societăţii, în valoare de 1.309.501 lei, pentru anul 2009, acesta măsură ar avea ca efect, atât prejudicierea interesului general al societăţii, cât şi a intereselor celorlalţi acţionari.

Referitor la motivul de apel privind reaua-credinţă a reclamantei dedusă din faptul opunerii sale la aprobarea tuturor punctelor înscrise pe ordinea de zi a adunării, curtea 1-a apreciat ca fiind nefondat, având în vedere că, din procesul-verbal din 15 februarie 2010 a rezultat că reclamanta a fost de acord cu măsurile propuse la pct. 5-10 de pe ordinea de zi, votând alături de ceilalţi acţionari în favoarea adoptării lor.

Curtea de Apel Iaşi a reţinut ca întemeiat motivul de apel referitor la neîncălcarea drepturilor şi intereselor celorlalţi acţionari prin adoptarea pct. 13 al ordinii de zi vizând împuternicirea administratorului unic să încheie acte care să angajeze societatea până la limita de 500.000 euro.

Susţinerea reclamantei potrivit căreia, măsura adoptată la punctul 13 nu este în concordanţă cu interesul societăţii şi încalcă interesele celor doi acţionari minoritari - care nu fac parte din familie - prin aceea că administratorul societăţii va putea lua singur decizii, fără a mai fi nevoit să convoace adunarea generală, a fost apreciată de instanţa de prim control judiciar ca nefiind de natură să atragă anularea măsurii adoptate în temeiul art. 1361 din Legea nr. 31/1990 având în vedere împrejurarea că această măsură nu încalcă prevederile exprese ale art. 153"z din Legea nr. 31/1990.

Potrivit normei legale amintite, administratorul unic (asimilat consiliului de administraţie prin dispoziţiile art. 137 alin. (3) poate încheia acte juridice în numele şi în contul societăţii prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze, să schimbe ori să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societăţii, a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea A.G.A.

Prin urmare, curtea a reţinut că, în situaţia în care valoarea operaţiunilor se situează sub pragul de jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii, aprobarea adunării generale acţionarilor nu este necesară.

În speţă, aşa cum rezultă din datele înscrise în bilanţul contabil pe anul 2009 (fila 45 dosar) valoarea totală a activelor imobilizate este de 14.402.308 lei (aprox. 3.500.000 euro), astfel că aprobarea dată de adunarea generală a acţionarilor societăţii, în sensul împuternicirii administratorului unic să încheie acte juridice în numele societăţii până la limita de 500.000 euro, apare ca fiind în deplină concordanţă cu prevederile relevante ale legii societăţilor comerciale, în contextul în care, în cauză nu s-a probat prejudicierea intereselor societăţii şi a acţionarilor minoritari prin adoptarea măsurii înscrise în art. 13 al Hotărârii A.G.A. contestate, neputându-se reţine existenţa abuzului de majoritate.

3. Împotriva Deciziei nr. 24 din 18 aprilie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a declarat recurs pârâta SC C. SA Iaşi, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii tot a apelului, cu consecinţa schimbării hotărârii primei instanţe în sensul respingerii acţiunii reclamantei, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a făcut în toate fazele procesuale.

În motivarea recursului, pârâta a criticat decizia atacată susţinând că a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1361 din Legea nr. 31/1990, raportate la susţinerile reclamantei din acţiunea introductivă şi la probatoriul administrat în cauză.

În dezvoltarea criticii de mai sus, SC C. SA Iaşi, a formulat o serie de susţineri vizând aspecte de probatoriu şi de lămurire a situaţiei de fapt, între care - neefectuarea unei expetize de specialitate care să cuantifice şi să stabilească proporţia reală dintre profitul societăţii în anul 2009 şi indemnizaţia administratorului; nestabilirea unui criteriu de apreciere în acest sens; omisiunea de a se analiza raportul dintre activele societăţii şi indemnizaţia administratorului; lipsa unei analize economico-sociale a evoluţiei societăţii în intervalul 2007-2009; admiterea acţiunii introductive tară verificarea "caracterului intenţionat al abuzului"; neaprecierea corectă a bunei-credinţe cu care au acţionat părţile litigante; insuficienţa probelor administrate în faţa instanţelor de fond - susţineri ce nu pot face obiectul analizei şi cenzurii în această fază procesuală, instanţa de recurs fiind ţinută să cerceteze exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii atacate, în limitele stabilite de prevederile art. 304 C. proc. civ.

În considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte, va înlătura criticile mai sus menţionate şi va analiza recursul pârâtei doar în ceea ce priveşte susţinerea referitoare la pretinsa greşită aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1361 din Legea nr. 31/1990 -raportate la susţinerile reclamantei din acţiunea introductivă şi la probatoriul administrat în cauză - singurul motiv de nelegalitate a hotărârii atacate.

Recursul este nefondat.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, în calitate de acţionar al SC C. SA a solicitat anularea prevederilor art. 11 şi art. 13 din Hotărârea A.G.A., SC C. SA din 15 februarie 2010, motivat de faptul că măsurile contestate au ca efect prejudicierea intereselor societăţii şi favorizarea acţionarilor majoritari în dauna celorlalţi acţionari.

Din probatoriul administrat în cauză, înscrisuri şi documente contabile a rezultat că societatea se află pe o curbă descendentă a profitului, înregistrând un grad de îndatorare de 56,71%, faţă de gradul de solvabilitate de doar 42,55% şi un pasiv în sumă 21.934.230 lei.

Majorarea indemnizaţiei administratorului de la suma de 4000 lei, la 300.000 lei, constituie o creştere de aproximativ 8(opt) ori a indemnizaţiei şi reprezintă un sfert din profitul în valoare de 1.309.501 lei, realizat de societate în anul 2009.

Majorarea indemnizaţiei administratorului B.I. a fost votată de acţionarii reprezentând 50% din capitalul social (B.C. - 25%; B.E. - 3% şi B.I. - 12%), toţi membri ai familiei acestuia, reclamanta, (care deţine 15% din capitalul social) votând împotrivă, iar acţionarul O.D.V. fiind absent.

Întrucât de esenţa societăţii comerciale este elementul psihologic afectiv - afectio societatis - intenţia comună a asociaţilor/acţionarilor de a participa la constituirea acestei entităţi şi elementul material, scopul asocierii, constând în obţinerea de profit, Înalta Curte reţine ca fiind corectă soluţia instanţei de apel, care a menţinut soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte soluţia dată primului capăt de cerere din acţiunea introductivă şi a apreciat că în speţă sunt incidente prevederile art. 1361 din Legea nr. 31/1990 republicată, care prevăd că: "Acţionarii trebuie să îşi exercite drepturile cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari."

Astfel, din cele anterior expuse rezultând că, indemnizaţia lunară a administratorului reprezintă mai mult de un sfert din profitul societăţii în anul 2009, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de apel că o atare majorare ar constitui o măsură prejudiciabilă pentru societate şi pentru acţionarii minoritari, având în vedere că acţionarilor - în număr de 5 - nu le-ar reveni dividende la încheierea exerciţiului financiar, în cuantumul în care este remunerat lunar administratorul.

În atare situaţie, abuzul de majoritate fiind evident, Înalta Curte reţine că în speţă s-a făcut corect aplicarea dispoziţiilor art. 1361 din Legea nr. 31/1990 republicată şi apreciază critica pârâtei ca nefondată, simplă afirmaţie lipsită de suport, reţinând de asemenea, că instanţa de apel în considerentele deciziei atacate a făcut o analiză completă şi complexă a cauzei, motivând judicios şi riguros soluţia pronunţată prin raportarea actelor şi lucrărilor dosarului la normele legale incidente.

Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA Iaşi, iar în baza prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că aceasta a căzut în pretenţii, va respinge şi crererea sa de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat în toate cele trei grade de jurisdicţie parcurse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA Iaşi împotriva Deciziei nr. 24 din 18 aprilie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2011.