Validity of commercial director’s mandate revocation and scope of extraordinary appeal review under Art. 304 C. proc. civ.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appellant's recourse, thereby upholding the lower courts' decisions that rejected the claim and allowing the commercial company's revocation of the director's mandate to stand. The dispute concerned a challenge to a shareholders' meeting resolution that revoked the plaintiff from the position of general director based on alleged failure to meet contractual performance targets, specifically a net profit requirement, along with claims of unauthorized hiring and commission violations; the defendant argued the revocation was a justified termination of a personal mandate (*intuitu personae*), while the plaintiff claimed the performance criteria were implicitly modified by subsequent budget approvals and that the revocation was arbitrary. Relying on Article 304(8) and (9) of the Code of Civil Procedure regarding incorrect interpretation of legal acts and misapplication of law, the High Court held that the appellant failed to demonstrate any legal irregularity, instead improperly attempting to re-evaluate factual evidence and the proof of performance targets, which falls outside the strict scope of recourse review following the abrogation of broader revision grounds in Romanian civil procedure; consequently, the final operative order is the rejection of the recourse, leaving the appellate decision that the revocation was lawful and no damages are due irrevocable.
Legislator headnote
AI generatedart. 132 din Legea nr. 31/1990, art. 304 pct. 8 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Validity of commercial director’s mandate revocation and scope of extraordinary appeal review under Art. 304 C. proc. civ: În hotărârea de revocare a mandatului i s-a imputat reclamantului şi faptul că şi-a depăşit limitele mandatului şi a angajat persoane fără acordul C.A. Din probaţiunea administrată rezultă că reclamantul a semnat contracte individuale de muncă, însă persoanele nu au fost angajate pe funcţii de conducere executive. Art. 2 lit. j) din contractul de mandat, face referire expresă la necesitatea existenţei hotărârii C.A. al pârâtei doar în ceea ce priveşte angajarea, sancţionarea sau desfacerea contractului de muncă persoanelor cu funcţii de conducere.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3940 din 17 septembrie 2010, Tribunalul Comercial Cluj, a respins în întregime acţiunea comercială precizată formulată de reclamantul B.I.H. împotriva pârâtei SC T.C. SA.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 21 decembrie 2007 reclamantul a încheiat cu pârâta un contract de mandat comercial pe o perioada de 5 ani, contract în baza căruia era delegată conducerea societăţii de către C.A. directorului general, respectiv reclamantului, părţile stipulând care le sunt drepturile şi obligaţiile.
La data de 08 aprilie 2009, prin Hotărârea C.A. al pârâtei s-a decis revocarea din funcţia de director a reclamantului, fiind reţinut faptul că acesta nu şi-a îndeplinit criteriile de performanţă prevăzute în Anexa nr. l a contractului de mandat, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 4 alin. (4), art. 8 lit. d) și art. 6 lit. d) din contractul de mandat încheiat între părţi.
Instanţa a reţinut că cererea privind anularea hotărârii C.A. prin care a fost revocat mandatul dat de către pârâtă nu se circumscrie dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990 rep, ci dispoziţiilor art. 1431 alin. (4) din acelaşi act normativ. Conform acestor din urma dispoziţii, dat fiind caracterul intuitu personae al mandatului, mandatul nu poate fi menţinut contra voinţei mandantului, chiar dacă ar fi fost revocat în mod arbitrar. Prin urmare, faţă de aceste considerente, se impune respingerea ca fiind inadmisibile a cererilor reclamantului prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 1 din 8 aprilie 2009 adoptată de C.A. al pârâtei şi reîncadrarea sa pe vechiul post şi în vechile condiţii de muncă.
S-a reţinut că, mandatul nu poate fi menţinut contra voinţei mandantului chiar dacă ar fi fost revocat în mod arbitrar, însă mandatarul are, într-un asemenea caz, o acţiune în daune, nu o acţiune in reintegrare. Reclamantul a formulat o astfel de acţiune în daune, invocând clauza penală din art. 6 lit. e) din contractul de mandat.
Sub acest aspect, instanţa a reţinut că pârâta s-a obligat sa-i plătească reclamantului daune interese în sumă egală cu valoarea remuneraţiei fixe ce acesta era îndreptăţit să o încaseze până la sfârşitul mandatului, dar nu mai mult de 1 an, în situaţia revocării sale fără justa cauză. S-a menţionat expres faptul că neîndeplinirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă constituie motiv just pentru revocare.
În art. 8 lit. d din contract s-a stipulat obligaţia reclamantului de a duce la îndeplinire criteriile şi obiectivele de performanţă stabilite prin decizia C.A., decizie anexă la contract.
Reclamantul a susţinut că si-ar fi îndeplinit criteriile de performanţă, aspect contestat de către pârâtă. Din anexa nr. 1 la contract rezultă că reclamantul şi-a asumat obţinerea unui profit net corectat de cel puţin 3.000.000 euro la sfârşitul exerciţiului financiar 2008. S-a menţionat faptul că în ipoteza în care de la oricare din criteriile de performanta pentru anul 2008 apare o abatere de mai mult de 10%, datorită unor evenimente care nu puteau fi luate în calcul la data semnării contractului, se vor renegocia valorile de mai sus în termen de cel mult o lună de la apariţia evenimentului. (fila 17 dosarul Tribunalului Cluj).
Susţinerile reclamantului în sensul că ar fi îndeplinit criteriile de performanţă cu succes, adică ar fi adus pârâtei un profit mai mare decât cel previzionat cu peste 25% sunt nefondate, probaţiunea administrată relevând faptul că activitatea întreprinsă nu a avut efectul scontat, profitul realizat de către pârâtă situându-se mult sub suma de 3.000.000 euro. Nici nu a dovedit reclamantul că ar fi solicitat renegocierea standardului pe care s-a obligat să-l atingă în condiţiile apariţiei primelor semne ale crizei economice.
Susţinerile reclamantului in sensul ca nu cunoştea estimarea de buget pe anul 2008 sau că a fost în eroare întrucât nu cunoştea faptul că diferenţa dintre încasări şi plăţi nu reprezintă profit net nu poate fi primită şi constituie o cauză de exonerare a acestuia de la îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate. De altfel, reclamantul nu a negat faptul că a fost director general al pârâtei în baza unui alt contract de mandat încheiat în anul 2006, astfel că este greu de ştiut că acesta nu cunoştea astfel de noţiuni. Mai mult, aşa cum s-a reţinut în cele ce preced, dacă bugetul de venituri şi cheltuieli ar fi fost mai mic decât cel a cărui reprezentare a avut-o reclamantul, acesta avea posibilitatea renegocierii criteriilor de performanţă, împrejurare nedovedită în prezenta cauză. Cifrele afirmate a fi extrase de reclamant de pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti se referă la profitul net în moneda naţionala, nu în euro, simpla comparare a acestora ducând la concluzia că sub nici o forma reclamantul nu a atins standardul valoric asumat.
Raportul pe care reclamantul a susţinut ca l-a întocmit dl. L.H. nu a putut fi reţinut de către instanţă atâta timp cât acesta se referă la o perioadă de timp anterioară semnării contractului de mandat în discuţie. Singurul raport care poate fi avut în vedere este cel aflat în copie, la filele 91-97, raport din care rezultă o scădere considerabilă a profitului net al pârâtei.
În hotărârea de revocare a mandatului i s-a imputat reclamantului şi faptul că şi-a depăşit limitele mandatului şi a angajat persoane fără acordul C.A. Din probaţiunea administrată rezultă că reclamantul a semnat contracte individuale de muncă, însă persoanele nu au fost angajate pe funcţii de conducere executive. Art. 2 lit. j) din contractul de mandat, face referire expresă la necesitatea existenţei hotărârii C.A. al pârâtei doar în ceea ce priveşte angajarea, sancţionarea sau desfacerea contractului de muncă persoanelor cu funcţii de conducere.
În aceeaşi hotărâre, pârâta a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din contractul de mandat. Această clauză face trimitere la neîndeplinirea oricăror obligaţii stabilite în sarcina reclamantului prin art. 8 din contract, printre acestea numărându-se şi aceea referitoare la interdicţia contractării lucrărilor cu un comision sub 2% pentru realizarea manoperei şi de minim 8% pentru realizarea manoperei şi a materialelor. Deşi reclamantul a susţinut contrariul, pârâta a dovedit că acesta a acceptat un comision de 2%, respectiv 3% din valoarea lucrărilor, deşi conform contractului, avea obligaţia să pretindă comisionul de 8% .
Faţă de toate aceste considerente, în condiţiile în care motivul principal pentru care a fost revocat mandatul dat de pârâtă reclamantului îl constituie neîndeplinirea criteriilor şi obiectivelor de performanţă, dat fiind faptul că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi adus pârâtei un profit net corectat de 3.000.000 euro la sfârşitul anului financiar 2008, instanţa a reţinut că revocarea mandatului nu este abuzivă, astfel că cererea acestuia privind obligarea pârâtei la plata daunelor în sumă de 160.770 lei a fost apreciată nefondată, şi a fost respinsă ca atare de către instanţă.
Apelul declarat de reclamantul B.I.H. împotriva acestei sentinţe a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civila nr. 65 din 12 aprilie 2011.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă că, reclamantul nu a îndeplinit criteriile de performanţă la care s-a angajat, după cum nu a tăcut demersuri pentru revizuirea acestora în cazul în care a realizat că nu este posibilă realizarea profitului.
Prin urmare, s-a apreciat de către instanţa de apel, faptul că, în mod just s-a revocat mandatul reclamantului, hotărârea adunării generale contestată fiind încheiată cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, nefiind incident nici un motiv de nelegalitate al acesteia.
Împotriva acestei decizii, reclamantul B.I.H., a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin care se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi rejudecând cauza în fond, admiterea acţiunii introductive.
În motivarea recursului, se susţine ca instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii a schimbat înţelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât la momentul semnării contractului de mandat, în luna decembrie 2007. nu exista încă bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2008.
Chiar dacă în anexă se vorbeşte de realizarea unui profit de 3.000.000 euro, acest criteriu de performanţă a fost modificat implicit la momentul adoptării bugetului de venituri şi cheltuieli, când s-a stabilit ca şi profit de obţinut pe anul 2008 doar suma de 4.401.511 lei.
Raportat la acest profit previzionat explicit prin bugetul anului 2008 şi raportat şi la prevederile art. 5 lit. a) din Contractul de mandat, în opinia reclamantului rezultă că niciodată nu s-a avut în vedere ca şi criteriu de performanţă obţinerea unui profit în suma de 3.000.000 euro, ci doar un profit de 4.401.511 lei, deoarece doar pentru un astfel de profit au existat aprobate resurse umane şi materiale prin bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2008.
Această estimare de buget a fost aprobată după semnarea contractului de management în decembrie 2008, în aprilie 2008, odată cu aprobarea situaţiilor financiare aferente anului 2007, conform pct. 5 lit. a) din Contractul de mandat, pornind de la estimarea depusă de subsemnatul şi anexată.
Cea de a doua critică a recurentului se referă la faptul că hotărârea s-a dat cu interpretarea si aplicarea greşită a legii, întrucât motivul pentru care nu a solicitat în scris modificarea criteriilor de performanţă s-a datorat faptului că atunci când s-a făcut proiecţia contului de profit şi pierderi pe anul 2008, preşedintele C.A. a solicitat modificarea criteriilor de performanţă, conform bugetului de venituri şi cheltuieli nou aprobat în aprilie 2008.
Recurentul mai arată că, actele depuse la dosarul cauzei stabilesc de la sine activitatea sa, în sensul că profitul net realizat a fost de 5.532.676 lei, potrivit informaţiilor financiare anuale anexate, verificabile pe Bursa de valori Bucureşti, pe simbolul C.
În ceea ce priveşte aşa zisele angajări de personal nemotivat, se susţine că acestea s-au făcut cu respectarea prevederilor legale, şi că, niciodată nu i s-a imputat că ar fi angajat nemotivat personal, aspect care nu se regăseşte în motivarea deciziei de revocare, deci nu formează obiectul acestui litigiu.
Referitor la aşa-zisele comisioane mai mici decât acelea din contractul de management, recurentul arată că acestea erau negociate de directorul tehnic şi directorul de producţie, conform fişei postului, iar beneficiul pe fiecare lucrare era mai mare de 10 %, deci mult mai mare decât 8%, pe medie.
Nici acest aspect însă nu stă la baza deciziei de revocare, deci nu formează obiectul acestui litigiu.
Conform rapoartelor tehnice din ianuarie 2008 şi decembrie 2008, rezultă o diferenţă valorică care arată o creştere de la 70,4 milioane lei la 103,3 milioane lei, deci cu peste 33 milioane lei pe anul 2008, ceea ce arată că portofoliul de lucrări s-a mărit faţă de momentul semnării contractului de management cu subsemnatul.
Consider că aşa după cum rezultă, datele financiare arată explicit faptul că societatea a avut o creştere mult mai mare decât aceea previzionată, iar eventualele minusuri se datorează diferenţelor de curs valutar, crizei economice, neimputabile subsemnatului, la fel ca şi proiectele câştigate dar nedemarate de beneficiari din lipsa fondurilor.
În final, reclamantul susţine că temeiul deciziei de revocare a fost art. 4 alin. (4) din Contractul de mandat, însă împotriva sa nu s-a demarat nici o acţiune în răspunderea contra directorului, motivele invocate fiind neîntemeiate. Mai mult, nu există nici o decizie a C.A. anexă la contractul meu, care să nu fi fost respectată de subsemnatul.
De altfel nici nu mi s-au solicit daune interese pentru vreun eventual prejudiciu, deoarece nu s-a constatat nici un prejudiciu suferit din cauza subsemnatului, ci doar beneficii nete mai mari decât în anul 2007.
Analizând decizia atacată, în raport de criticile şi temeiul de drept invocate. Înalta Curte, urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Prin prisma acestui motiv de nelegalitate, recurentul a susţinut că datorită inexistenţei, la momentul semnării contractului de mandat, a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2008, instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
Se observă că, în realitate, recurentul a invocat în mod greşit dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., din moment ce a pus în discuţie, sub pretextul interpretării greşite a contractului de mandat, aspecte de netemeinicie, recurentul tinzând, de fapt, la schimbarea situaţiei de fapt rezultată din probatoriul administrat în raport de contractul de mandat din 21 decembrie 2007, în sensul că s-ar fi obligat Ia realizarea unui profit în valoare de 4.401.511 lei şi nu la cel din Anexa 1 a contractului, respectiv la 3.000.000 euro.
Prin urmare, argumentele recurentului subsumate acestui motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu vor fi reţinute, întrucât acestea vizează schimbarea situaţiei de fapt stabilită în cauză, ce nu se mai poate produce în faţa instanţei de recurs, iar reaprecierea probelor administrate de către instanţele de fond nu mai este posibilă odată cu abrogarea punctelor 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ.
Distinct de aceste argumente, trebuie observat că prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. au în vedere acele situaţii în care concluzia instanţei dedusă din interpretarea actului, este contrazisă prin sensul clar şi vădit neîndoielnic al termenilor şi conţinutului actului interpretat, situaţie care nu se regăseşte în speţă, instanţa pronunţându-se asupra contractului de mandat din 12 decembrie 2007 în raport de îndatoririle la care reclamantul s-a obligat.
Nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, nu poate fi reţinut.
Astfel, se constată că recurentul a făcut simple afirmaţii, fără a arăta în concret care anume dispoziţii au fost încălcate şi care sunt argumentele care sprijină afirmaţiile referitoare la eventualele încălcări şi aplicări greşite ale legii. Totodată, din expunerea motivării recursului rezultă că s-au antamat chestiuni de fond care vizează netemeinicia şi nu nelegalitatca, or, în recurs, se examinează soluţia anterior pronunţată numai pentru cauze de nelegalitate care se încadrează în cerinţele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., astfel că nu este suficient ca partea să facă trimitere la un motiv de nelegalitate fără să respecte cerinţa textului invocat.
În consecinţă, în condiţiile în care nu s-a demonstrat că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi nici încălcarea sau aplicarea greşită a legii, criticile întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. vor fi respinse.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.I.H. împotriva Deciziei civile nr. 65 din 12 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.I.H. împotriva Deciziei civile nr. 65 din 12 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.