Appeal against irrevocable appellate decision declared inadmissible
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania rejected the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s prior dismissal of the appellant’s revision request and rendering the lower court decisions final. The case involved a procedural challenge where the appellant sought to revise a 2001 civil judgment regarding a dispute with a local authority, but his appeal against the appellate court’s decision was found to be filed against an irrevocable judgment issued by a court of appeal. Relying on the imperative nature and principle of unity of appeals, the court held that under Articles 299 and 377 of the Code of Civil Procedure, only specific final judgments are subject to further appeal, and since the challenged decision was already irrebuttable, no further appeal lay; consequently, the appeal was dismissed because a party cannot be judged multiple times in the same appellate channel.
Legislator headnote
AI generatedart. 328 alin. (1) C. proc. civ, art. 377 C. proc. civ; Appeal against irrevocable appellate decision declared inadmissible: Astfel, raportându-ne la datele speţei, conform prevederilor art. 299, coroborate cu art. 377 C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1668 de la 26 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în Dosarul nr. 2336/63/2011, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul T.I., împotriva Deciziei civile nr. 1387 din 30 martie 2001, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 3765/civ/2001, în contradictoriu cu intimata R.A.T. Craiova.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin Decizia nr. 855 din 22 mai 2014, a respins ca inadmisibil recursul revizuentului în considerarea art. 328 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul T.I. solicitând anularea deciziei recurate.
Recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri irevocabile pronunţată în calea de atac a recursului.
Aceasta pentru că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Astfel, raportându-ne la datele speţei, conform prevederilor art. 299, coroborate cu art. 377 C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, concluzie ce se desprinde din principiul unicităţii şi legalităţii căilor de atac.
Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Întrucât hotărârea atacată este irevocabilă, fiind pronunţată de o instanţă de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul T.I. împotriva Deciziei nr. 855 din 22 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.