Payment order application proceeds at Slatina; Bucharest declination quashed and case remanded.

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09 octombrie 2012 pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 10047/311/2012 creditoarea SC P. SRL Tătuleşti a chemat în judecată pe debitoarea SC L.P. SRL Bucureşti, solicitând emiterea ordonanţei a solicitat emiterea ordonanţei care să conţină somaţia de plată pentru suma de 20.771,2 lei, reprezentând obligaţii de plată restante şi plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza relaţiilor comerciale dintre părţi, a livrat debitoarei mărfuri conform facturilor însuşite de debitoare prin ştampliă şi semnătură, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă şi, deşi a notificat-o, potrivit art. 7201 C. proc. civ., invitând-o la conciliere directă, debitoarea nu a achitat debitul.

În drept, creditoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile O.G. nr. 5/2001 şi art. 7201 C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 4584 din 18 aprilie 2013, Judecătoria Slatina a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reţinând, în esenţă că O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, cuprinde dispoziţii speciale doar în materia competenţei materiale - art. 2 alin. (1), as.fel că, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, aplicabile sunt dispoziţiile de drept comun.

Astfel, reţinând incidenţa art. 7 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se îndreaptă la instanţa sediului ei principal, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, constatând că sediul debitoarei se află în circumscripţia acestei instanţe.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs creditoarea SC P. SRL Tătuleşti, care a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 219 din 27 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti la 25 septembrie 2013 sub nr. 26897/300/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 959 din 27 ianuarie 2014, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, verificându-si din oficiu competenţa, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa art. 12 C. proc. civ., care reglementează competenţa alternativă şi, în raport de faptul că creditoarea a ales instanţa de la sudiul său, iar debitoarea nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială, a concluzionat că odată exprimată opţiunea creditoarei, instanţa iniţial învestită nu-şi poate declina din oficiu competenţa soluţionării cauzei.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Slatina, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, cererile în materie se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei.

Prin norma instituită la alin. (3) al aceluiaşi articol, legiuitorul a statuat în sarcina judecătorului obligaţia de a verifica din oficiu competenţa instanţei, aspect ce vizează competenţa materială, nu cea teritorială, care este reglementată în ceea ce priveşte procedura somaţiei de plată, prin normele dispozitive de competenţă teritorială relativ-alternativă, prevăzute de C. proc. civ.

În consecinţă, conform art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., excepţia necompetenţei teritoriale relative poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, până la prima de zi de înfăţişare.

Având în vedere că normele de competenţă teritorială relativă sunt norme de ordine privată, ce ocrotesc interese particulare, instanţa, din oficiu, nu poate invoca o asemenea excepţie, opţiunea invocării revenind exclusiv părţii interesate.

Cum în cauza dedusă judecăţii, debitoarea SC L.P. SRL Bucureşti este partea interesată şi acesta nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Slatina, competenţa teritorială a acestei instanţe a fost stabilită în mod definitiv, excepţia neputând fi invocată de însăşi Judecătoria Slatina, situaţie ce echivalează cu încălcarea normei de competenţă teritorială de ordine privată.

Aşa fiind, Înalta Curte, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a cererii de emitere a somaţiei de plată formulată de creditoarea SC P. SRL Tătuleşti, împotriva debitoarei SC L.P. SRL Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Slatina, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2014.