Insurance litigation: Material error in assessing filing deadline for recusal via fax transmission justifies extraordinary appeal

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Istoricul cauzei.

Reclamanta SC A.G. SRL Giurgiu a chemat în judecată B.C.R. - Asigurări SA - Sucursala Giurgiu pentru a fi obligată la plata sumei de 67.078 euro cu titlu de daune motivând că riscul asigurat pentru care a încheiat poliţa de asigurare s-a produs la data de 9 mai 2007 şi că după întocmirea dosarului de daună asigurătorul a achitat doar parţial despăgubirile, diferenţa de sumă pe care o solicită prin acţiune fiind refuzată la plată pentru motivul că dauna a fost supraestimată.

Tribunalul Giurgiu prin sentinţa nr. 65 pronunţată la data de 20 martie 2008 a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 67.078,66 euro despăgubiri în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii. Soluţia primei instanţe a avut în vedere convenţia părţilor, expertiza efectuată în cauză şi celelalte înscrisuri care au condus la concluzia că paguba reală este cea reclamată de asigurat pentru categoria mijloacelor fixe, echipamente şi stoc de marfă. Apărarea pârâtei referitoare la cuantificarea despăgubirilor a fost înlăturată ca fiind unilaterală şi calculată la preţul cel mai mic fără justificarea identităţii dintre bunuri şi caracteristicile de calitate. Totodată s-a reţinut ignorarea de către pârâtă a evidenţelor contabile care reflectau existenţa stocului de marfă şi a valorii patrimoniale a bunurilor integral distruse.

Sentinţa nr. 65 din 20 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Giurgiu a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti care prin decizia comercială nr. 436 din 27 octombrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de B.C.R. - Asigurări SA - Sucursala Giurgiu.

Prima critică adusă sentinţei, de către pârâta apelantă a vizat valoarea echipamentelor electronice. Ca argumente în sprijinul respingerii acestei critici au fost reţinute:

a) conţinutul poliţei de asigurare şi valoarea de înlocuire a mijloacelor fixe la care s-a achitat de către reclamanta rata de asigurare respectiv valoarea maximă a despăgubirii în caz de producere a riscului asigurat;

b) nu există temei pentru reducerea aleatorie, fără elemente certe de dovadă a valorii echipamentelor; nu există temei pentru a considera că mijloacele fixe erau depăşite întrucât între data încheierii contractului de asigurare şi producerea riscului asigurat a trecut o perioadă de numai două luni.

c) Cel de-al doilea motiv de apel prin care s-a criticat inexistenţa dovezilor privind stocul de marfă a fost respins cu motivarea că la data încheierii poliţei de asigurare reclamanta împreună cu pârâta a determinat stocul de marfă, că acesta apare în planşele fotografice efectuate după incendiu despre care se face vorbire şi în anexa 1 la procesul verbal de intervenţie din 9 mai 2007.

Apreciind şi obligativitatea recunoaşterii efectelor convenţiei, în temeiul art. 969 C. proc. civ., apelul a fost respins ca nefondat.

Recursul. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva deciziei nr. 436 din 27 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, pârâta B.C.R. - Asigurări SA.

În esenţă, recurenta a criticat decizia Curţii de Apel apreciind că suma acordată asiguratei a fost determinată în condiţiile poliţei de asigurare şi că diferenţa acordată în instanţele anterioare nu i se cuvine reclamantei intimate. Pentru marfa în stoc, recurenta a susţinut că nu s-a dovedit faptul că aceasta era depozitată şi că a fost afectată de incendiu. Faptul reţinut de Curtea de Apel vizând evaluarea stocului de marfă la încheierea contractului de asigurare a fost combătut de recurentă care a susţinut că suma de 32.398 euro a fost stabilită conform cerinţelor exprimate de asigurată ca fiind suma maximă până la care bunurile din respectiva categorie sunt asigurate, dar numai în măsura în care acestea ar fi fost achiziţionate şi neconsumate.

În temeiul acestor critici, recurenta a solicitat modificarea soluţiilor anterior pronunţate şi, în fond, respingerea acţiunii.

Decizia nr. 2363 din 13 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 14/122/2008.

Înalta Curte a luat în examinare excepţia tardivităţii recursului şi raportându-se la prevederile art. 301 C. proc. civ. a reţinut că termenul de 15 zile, socotit de la comunicarea deciziei instanţei de apel pentru declararea recursului, a fost depăşit. În concret a constatat că decizia atacată i-a fost comunicată recurentei la data de 10 decembrie 2008 iar recursul a fost depus la Oficiul poştal la data de 30 decembrie 2008.

A mai constatat Înalta Curte că recurenta nu se află nici în ipoteza art. 103 C. proc. civ. întrucât nu a probat, că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa, să exercite calea de atac în termenul procedural de 15 zile

Cu aceste argumente, recursul a fost respins ca tardiv declarat.

Contestaţia în anulare.

Împotriva deciziei nr. 2363 pronunţată la data de 13 octombrie 2009 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat contestaţie în anulare, pârâta SC B.A.V.I.G. SA, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În sprijinul contestaţiei în anulare s-a argumentat că dezlegarea dată prin soluţia a cărei anulare o solicită este rezultatul unei greşeli materiale întrucât instanţa nu a observat că recursul a fost trimis prin fax şi apoi prin poştă, iar data de 29 decembrie 2008, confirmată prin ok-ul emis de aparatul fax, este data declarării recursului.

Această dată, potrivit autoarei, se situează în ultima zi - respectiv 29 decembrie 2008 - a termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Relevantă în opinia contestatoarei nu este data înregistrării recursului la Curtea de Apel, ci confirmarea primirii faxului, în raport de care termenul de 15 zile nu a fost depăşit. În fine, s-a susţinut că trimiterea şi prin poştă a unui exemplar al recursului nu înlătură prima comunicare trimisă prin fax.

În drept, au fost invocate prevederile art. 104 şi 86 C. proc. civ. precum şi dispoziţii ale Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Contestaţia în anulare este fondată şi va fi admisă pentru următoarele considerente:

1. Prima chestiune de drept care trebuie observată faţă de considerentele deciziei a cărei anulare se solicită vizează - inexistenţa premisei pentru aplicarea art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

„Neexercitarea oricărei căi de atac … în termenul legal atrage decăderea”. Coroborând dispoziţiile art. 103 cu dispoziţiile referitoare la termenul pentru exerciţiul recursului, care se regăseşte în art. 301 C. proc. civ. se observă că, în cauză, nu s-a pierdut dreptul procedural privind exerciţiul căii de atac a recursului ca efect al decăderii.

Concluzia are în vedere modalităţile posibile de comunicare a actelor de procedură către instanţele judecătoreşti. În sensul arătat, întrucât pentru comunicarea cererii de recurs nu sunt reglementări speciale în capitolul,,despre recurs” şi recurgând la prevederile procedurale generale se observă că dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. admit că se poate face comunicarea prin poştă, condiţia cerută fiind ca actele să fie predate înainte de împlinirea termenului. Chiar dacă textul nu face referire la posibilitatea trimiterii cererilor sau altor acte de procedură prin fax de vreme ce tot procedural se admite că instanţele pot să comunice actele de procedură prin „mijloace ce asigură transmiterea actului şi confirmarea primirii acestuia”. (art. 86 alin. (3) teza ultimă), se va admite că şi comunicarea prin fax este un mijloc de transmitere a recursului care asigură atât transmiterea textului cât şi confirmarea primirii lui.

Prin urmare, termenul de 15 zile pentru declararea recursului poate fi verificat, din perspectiva instanţei căreia i-a fost adresată calea de atac, în raport de data transmiterii faxului şi a confirmării lui (prin ok de confirmare) şi nu în raport de data înregistrării, care poate fi ulterioară transmiterii. Distincţia este firească din moment ce nu a fost „depusă” cererea la instanţă, ci transmisă prin fax.

2. A doua chestiune de drept priveşte ipoteza aplicării art. 318 C. proc. civ., mai precis a verificării dezlegării dată de instanţa de recurs excepţiei tardivităţii recursului, dacă aceasta este „rezultatul unei greşeli materiale”. Doctrina şi practica au desluşit sensul noţiunii de greşeală materială admiţând că aceasta nu poate să cuprindă decât greşelile care au caracter procedural şi care au condus la pronunţarea unei soluţii eronate. În speţă, tocmai o astfel de greşeală a determinat confuzia unor elemente şi date privind declararea recursului ducând în final la respingerea acestuia ca tardiv declarat. Concretizând aspectele relevate în precedent se va reţine că neobservarea datei de 29 decembrie 2008, prin care a fost confirmată primirea recursului transmis prin fax, şi raportarea la data înregistrării de către instanţă, constituie o greşeală materială care a condus la reţinerea tardivităţii declarării recursului de către pârâtă - prin Decizia nr. 2363 din 13 octombrie 2009 a Înaltei Curţi, a cărei anulare se solicită.

Faţă de cele ce preced se va reţine şi faptul că eroarea materială priveşte aspectele formale ale judecăţii şi nu judecata însăşi, raţionamentul de mai sus fiind în acord cu prevederile art. 318 C. proc. civ. şi în acelaşi timp cu o caracteristică esenţială a acestei căi extraordinare de atac - contestaţia în anulare - de a nu se constitui într-un mijloc de reformare a hotărârii atacate.

Aşa fiind, contestaţia în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ. va fi admisă în sensul dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC B.A.V.I.G. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 2363 din 13 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, anulează decizia atacată şi fixează termen de judecată pentru judecarea recursului la data de 22 octombrie 2010, cu citarea părţilor.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.