Application of statutory enforcement peremption to special administrative enforcement procedures exempt from preliminary summons formalities

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contestatoarea SC V.O.T. SRL, în contradictoriu cu intimata A.D.S., a formulat contestaţie la executare solicitând instanţei să se constate, pe cale de excepţie, că a intervenit perimarea executării silite pornită împotriva contestatoarei şi, în consecinţă, desfiinţarea actelor de executare silită, respectiv procesul-verbal de sechestru din 13 aprilie 2009 şi somaţiile emise în baza titlului executoriu constituit din contractul de concesiune din 2007.

Intimata A.D.S. a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare şi excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, iar pe fondul contestaţiei la executare a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 97 din 20 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, au fost respinse excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii contestaţiei la executare invocate de intimată, ca nefondate. A fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC V.O.T. SRL, în contradictoriu cu intimata A.D.S., constatându-se perimată executarea silită pornită de intimata A.D.S. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de concesiune din 10 iulie 2007 şi, în consecinţă, au fost anulate actele de executare silită privind somaţiile şi privind înfiinţarea sechestrului asupra bunurilor imobile (P.V. din 13 aprilie 2009).

În motivare, prima instanţă a apreciat ca fiind neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare invocată de intimată.

S-a constatat că, prin adresa din 27 martie 2013 emisă de M.A.D.R. - A.D.S. - Direcţia Logistică, s-a solicitat achitarea sumei de 754.212,24 lei din care 399.946,7 lei redevenţă, 346.507,06 lei penalităţi şi 6.878,7 lei penalităţi pentru neefectuarea la termen a investiţiilor, conform contractului de concesiune din 2007 şi 879,78 lei debit reprezentând cheltuieli de executare conform facturii din 11 decembrie 2012, pentru evaluarea bunurilor, în caz contrar urmând a se proceda la vânzarea bunurilor care formează obiectul procesului-verbal de sechestru din 13 aprilie 2009.

Astfel cum rezultă din conţinutul procesului-verbal de sechestru, adresa menţionată s-a constatat că îmbracă forma unei somaţii, act de executare care poate forma obiectul contestaţiei la executare, conform dispoziţiilor art. 399 şi următoarele C. proc. civ.

Prima instanţă a respins ca neîntemeiată şi excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, întrucât, contestaţia la executare a fost formulată în urma notificării din 27 martie 2013 a A.D.S., termenul calculându-se în raport de data comunicării acesteia către contestatoare, astfel că, prin înregistrarea contestaţiei la poştă în data de 16 aprilie 2013, s-a constatat că nu a fost depăşit termenul de 15 zile instituit de prevederile art. 401 alin. (1) C. proc. civ.

S-a arătat că, în speţă, nu se calculează termenul de introducere a contestaţiei la executare prin raportare la data înfiinţării sechestrului, astfel cum a susţinut intimata, deoarece nu validitatea acestuia este pusă în discuţie, ci intervenirea perimării executării silite, dat fiind că ulterior procesului-verbal de sechestru din data de 13 aprilie 2009 şi până la notificarea din 27 martie 2013 nu au mai fost efectuate alte acte de executare.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind lipsită de relevanţă sentinţa civilă nr. 94/2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, invocată de intimată în sprijinul tardivităţii contestaţiei la executare, aceasta având alte părţi şi un alt obiect şi anume vizând constatarea nulităţii procesului-verbal de sechestru din 2009, acţiunea fiind introdusă de o altă entitate juridică decât contestatoarea în speţă.

Referitor la contestaţia la executare, ţinând cont şi de înscrisurile aflate la dosar, prima instanţă a reţinut, în esenţă, aplicabilitatea prevederilor art. 389 C. proc. civ. privind perimarea şi a constatat ca fiind perimată executarea silită pornită de intimata A.D.S. în baza titlului executoriu (contractul de concesiune din 10 iulie 2007), întrucât de la ultimele acte de executare efectuate prin instituirea sechestrului - procesul-verbal de sechestru din 13 aprilie 2009, au trecut mai mult de 6 luni, fără ca intimata creditoare să mai efectueze alte acte de urmărire silită.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe, A.D.S. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea contestaţiei la executare spre rejudecare sub toate aspectele.

În motivare, recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 390 C. proc. civ. şi ale art. 41 alin. (1) şi art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998.

În opinia recurentei, constatarea perimării executării silite este o decizie eronată a instanţei de fond, care, în mod neîntemeiat, a respins argumentele A.D.S. sau nu a analizat în niciun fel o parte dintre ele, cu privire la neaplicabilitatea dispoziţiilor art. 389 C. proc. civ., în ceea ce priveşte procedurile de executare silită, efectuate în conformitate cu O.U.G. nr. 64/12005 şi O.U.G. nr. 51/1998, norme speciale în materie, derogatorii de la cele conţinute de codul de procedură civilă.

Recurenta arată că potrivit art. 390 C. proc. civ., prevederile art. 389 alin. (1) din acelaşi cod nu se aplică în cazurile în care, legea încuviinţează executarea fără somaţie şi consideră că un astfel de caz este executarea silită iniţiată, în speţă, de A.D.S. împotriva SC V.O.T. SA, având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998.

Menţionează că executarea silită a fost începută de A.D.S. în baza unor legi speciale - Legea nr. 190/2004, O.U.G. 64/2005 modificată prin Legea nr. 94/2010 raportate la O.U.G. 51/1998 (R) cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că executarea silită se încuviinţează fără somaţie şi care impune doar comunicarea titlului executoriu.

Raportat la prevederile art. 58 din O.U.G. 51/1998 pe care le enunţă, recurenta susţine că O.U.G. nr. 51/1998 nu impune emiterea unei somaţii, ci doar a comunicării titlului executoriu.

Consideră că raţionamentul dezvoltat de instanţa de fond pentru a motiva hotărârea recurată, conţine două erori de judecată, una fiind de fapt consecinţa celeilalte, întrucât procedura de executare silită nu începe cu momentul comunicării titlului executoriu, iar adresa de comunicare a titlului nu este totuna şi identică cu somaţia, prevăzută de art. 387 C. proc. civ.

Or, textul prevederilor art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998 lămureşte pe deplin acest aspect, care nu a fost observat de prima instanţă.

În prezenta cauză, apreciază recurenta, ne găsim în faţa unei excepţii de la regula instituită de art. 387 C. proc. civ., potrivit cu care, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somaţie. Art. 390 C. proc. civ. dispune că, dispoziţiile art. 387 şi 389 C. proc. civ. nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea fără somaţie, or, în prezenta cauză, dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 51/1998, derogatorii de la norma generală, permit efectuarea executării silite, fără emiterea în prealabil a somaţiei de executare.

În aceste condiţii, interpretarea instanţei de fond a sintagmei fără nicio formalitate se dovedeşte a fi nelegală. Prin corelarea prevederilor art. 41 cu cele ale art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998 rezultă că, adresa de comunicare din 20 august 2008 nu poate fi apreciată ca un act începător al procedurii de executare silită, respectiv ca o somaţie de executare, în sensul arătat de norma general. Emiterea adresei menţionate reprezintă condiţia impusă de norma specială, ca procedură prealabilă efectuării actelor de executare, prevederile art. 390 C. proc. civ. fiind pe deplin aplicabile.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, se constată că deşi lichidatorul A.M.T. Servicii Insolventa Sprl Craiova al intimatei SC V.O.T. SRL s-a apărat susţinând că recursul este promovat împotriva unei societăţi faţă de care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei şi radierea din registrul societăţilor, invocând excepţia lipsei calităţii de folosinţă şi excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a intimatei, precum şi a lipsei de interes a acesteia, la dosar nu au fost depuse înscrisuri de la Registrul Comerţului în dovedirea celor susţinute.

Examinând sentinţa atacată, în contextul criticilor formulate şi temeiurile de drept invocate, având în vedere şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. care îşi găsesc aplicarea în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. civ. dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perima de drept.

În cauză, se constată că recurenta A.D.S. a procedat la începerea executării silite a SC V.O.T. SRL, comunicând prin adresa din 27 noiembrie 2008 titlul executoriu în baza contractului de concesiune din 10 iulie 2007, somând debitoarea la achitarea creanţei de 270.475,71 lei, conform art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005 coroborat cu dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998.

Prin adresa din 10 decembrie 2008 s-a procedat la poprirea conturilor intimatei pentru suma de 263.475,71 lei, iar, ulterior, prin ordinul de modificare sumă poprită din 22 iunie 2009, au fost indisponibilizate orice sume până la plata sumei de 379.047,87 lei.

După încheierea procesului-verbal de sechestru nr. 22 din data de 13 aprilie 2009 la sediul Primăriei Comunei Vulpeni pentru bunurile menţionate în extrasul de carte funciară, deţinute de contestatoare, creditoarea A.D.S. nu a mai efectuat alte acte de executare silită, până la expedierea către debitoare a notificării din 27 martie 2013.

Susţinerea recurentei în sensul că dispoziţiile art. 387 şi art. 389 C. proc. civ. nu îi sunt aplicabile, deoarece reglementările cuprinse în legea specială O.U.G. nr. 51/1998 privind executarea silită stabilesc la art. 41 că executarea silită întreprinsă de A.D.S. se face fără nici o formalitate, respectiv fără somaţia prevăzută de dreptul comun, nu poate fi primită.

În mod corect, prima instanţă a reţinut că prevederile art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 care stabilesc că titlul executoriu se comunică debitorului şi se pune în executare fără nicio formalitate, trebuie interpretate în corelaţie cu celelalte norme relevante în cauză, respectiv cu prevederile art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, fără ca sintagma „fără nicio formalitate" să se refere la posibilitatea creditorului de a proceda la executarea silită fără somaţie.

În normele citate s-a statuat că procedura de comunicare a titlului executoriu are caracter obligatoriu şi, deci, are natura juridică a unei somaţii de plată a datoriei, iar neconformarea debitorului atrage demararea procedurii de executare silită, fără alte formalităţi ulterioare.

Astfel, contrar, susţinerilor recurentei, în speţă, este vorba despre o executare silită care se porneşte printr-o somaţie, iar prevederile art. 389 C. proc. civ. privind perimarea au aplicabilitate, în situaţia în care s-au împlinit mai mult de 6 luni (aproape 4 ani) de la ultimul act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire.

Or, în condiţiile în care, de la ultimul act de executare efectuat prin instituirea sechestrului (procesul-verbal de sechestru din 13 aprilie 2009), au trecut mai mult de 6 luni, fără ca recurenta creditoare să mai efectueze alte acte de urmărire silită, în mod legal, prima instanţă a constatat perimată executarea silită pornită de A.D.S. în baza titlului executoriu (contractul de concesiune din 10 iulie 2007).

Pentru toate considerentele anterior reţinute, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta A.D.S. împotriva sentinţei civile nr. 97 din 20 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, va fi respins ca nefondat, menţinându-se hotărârea atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A.D.S. împotriva sentinţei civile nr. 97 din 20 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2014.