Validity of 1956 land register rectification based on abusive decree dissolving Greco-Catholic cult

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2836 din 3 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 6264/84/2011 a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu de Sus, în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus, privind constatarea nulităţii titlului de proprietate şi rectificare C.F. Cosniciu de Sus şi anularea încheierii nr. 162/1956.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că potrivit înscrisurilor depuse în cauză de către reclamantă imobilul notat în C.F. Cosniciu de Sus a fost supus unor operaţiuni de carte funciară în anul 1956 prin încheierea din 18 februarie 1956. în baza Decretului nr. 177 şi nr. 358 privind regimul general al cultelor, s-a dispus rectificarea numelui din Biserica Greco-Catolică în Biserica Ortodoxă Cosniciu de Sus.

S-a constatat că reclamanta a solicitat anularea acestei încheieri şi revenirea la situaţia anterioară asupra topograficului 17 cu casă, curte şi grădină în intravilan 39 cu parohie, curte în intravilan, 53 cu grădină în intravilan, 80 cu casa învăţătorului, curte şi grădină în intravilan, 123 cu grădină în intravilan.

Aceste menţiuni au fost efectuate în vederea punerii în aplicare a Decretului nr. 358/2 decembrie 1948 prin care a fost constatată revenirea comunităţilor locale la cultul ortodox din România.

Acelaşi act normativ prevede la art. 2 situaţia averii mobile şi imobile deţinute de organizaţiile centrale şi statutare ale cultului greco-catolic care reveneau Statului Român cu excepţia averii fostelor parohii care rămâneau în proprietatea cultului ortodox.

Temeiul de drept al acţiunii este art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938 potrivit căruia, rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, se va cere de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căreia s-au săvârşit nu au fost valabile.

Instanţa de fond a arătat că rectificarea de carte funciară nu reprezintă un mod de dobândire a proprietăţii atâta vreme cât nu s-a constatat nevalabilitatea titlului, greşita calificarea a dreptului de proprietate ori încetarea efectelor actului juridic în temeiul căreia s-a făcut înscrierea.

Abrogarea Decretului nr. 358/1984 nu echivalează cu nevalabilitatea titlului ori cu încetarea condiţiilor de existenţă a dreptului înscris.

S-a apreciat că recunoaşterea cultului greco-catolic nu poate duce la concluzia că bunurile respective nu au ieşit niciodată din proprietatea reclamantei şi că a rămas singura proprietară tabulară.

Astfel, admiterea acţiunii în rectificare C.F. întemeiată pe dispoziţiile art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938 s-a apreciat că nu poate fi primită, deoarece s-ar încălca norma referitoare la neretroactivitatea legii civile.

Decretul nr. 358/1948 de stabilire a dreptului de proprietate a fostului cult greco-catolic nu este un act normativ prin care bunurile ce au aparţinut parohiilor, bisericii greco-catolice au fost naţionalizate, expropriate, confiscate sau preluate de stat în orice mod pentru a putea fi retrocedate ci a fost un act prin care s-a desfiinţat cultul greco-catolic, acest act normativ constituind un just titlu pentru comunitatea de credincioşi care au rămas în continuare în posesia acelor bunuri.

Instanţa a constatat că transcrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei s-a făcut în baza unui text de lege în vigoare la data intabulării, iar abrogarea lui ulterioară nu poate produce efectul retroactiv al restabilirii situaţiei existente anterior adoptării sale.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu de Sus a declarat apel, care prin Decizia civilă nr. 120/A din 9 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost admis.

A fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu De Sus, împotriva pârâtei Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus, şi în consecinţă:

S-a constatat inexistenţa titlului în baza căruia s-a operat încheierea de intabulare din 18 februarie 1956 în C.F. Cosniciu de Sus.

S-a dispus rectificarea C.F. Cosniciu de Sus în sensul anulării încheierii de intabulare din 18 februarie 1956.

S-a dispus restabilirea stării anterioare, în C.F. Cosniciu de Sus casă curte şi grădină în intravilan cu parohie, curte şi grădină în intravilan, grădină în intravilan, cu casa învăţătorului, curte şi grădină în intravilan, cu grădină în intravilan, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei Parohia Greco Catolică Cosniciu de Sus.

A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată la fondul cauzei şi a fost obligată intimata Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus să plătească apelantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă că prin prezenta acţiune reclamanta urmăreşte constatarea nulităţii titlului pârâtei, mai precis, inexistenţa acestui titlu, şi ca o consecinţă, rectificarea C.F.

S-a arătat că, în condiţiile Decretului-Lege nr. 126/1990 modificat prin O.G. nr. 64/2004 şi prin Legea nr. 182/2005 pot fi revendicate potrivit dreptului comun lăcaşurile de cult.

Împrejurarea că nu s-a constituit comisia prevăzută de art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, potrivit căruia situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unită cu Roma (greco-catolică) şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri, s-a apreciat că nu poate împiedica liberul acces al reclamantei la justiţie, deoarece acest lucru ar fi contrar principiului consacrat la art. 21 din Constituţie, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru protejarea drepturilor sale, a libertăţilor sale şi a intereselor sale legitime şi nicio lege nu poate restrânge exercitarea acestui drept.

Astfel, art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa.

Art. 13 din aceeaşi convenţie prevede, de asemenea, că orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de respectiva convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale. în afară de aceasta, art. 1 din Protocolul adiţional la această convenţie prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Instanţa de apel s-a raportat la analiza fondului prezentei cauze, este necesar ca instanţa să se raporteze la perioada intrării în vigoare a Decretului nr. 177/1948 şi nr. 358/1948, în temeiul acestor acte normative fiind desfiinţată Biserica Greco-Catolică, iar credincioşii greco-catolici au fost obligaţi în mod abuziv de clasa politică a acelor vremuri să treacă la cultul ortodox.

S-a reţinut că, în speţă, în ceea ce priveşte cultul greco-catolic, condiţiile prevăzute de art. 37 din Legea nr. 177/1948, nu au fost respectate, în cauză, nu s-a făcut dovada că 75% din numărul credincioşilor greco-catolici au părăsit cultul şi nici că îndeplinirea acestei condiţii a fost constatată prin hotărâre judecătorească. Chiar şi să fi fost efectuată respectiva procedură aceasta respecta doar formal legea în condiţiile în care textele incident din Decretul nr. 177/1948 şi nr. 358/1948 doar consfinţeau desfiinţarea abuzivă a cultului greco-catolic şi preluarea la fel de abuzivă a patrimoniului acestuia.

Astfel pârâta nu justifică existenţa unui titlu cu privire la imobilul în litigiu, în condiţiile în care nici măcar procedura reglementată de art. 37 din Decretul nr. 358/1948 nu a fost respectată.

De altfel, intabularea reclamantei s-a făcut, astfel cum rezultă şi din menţiunea de sub B 3 din C.F., doar în baza simplei cereri, nefiind menţionate alte acte care să fi stat la baza intabulării, menţionarea actelor normative nefiind de folos cât timp însăşi acestea prevedeau o procedură care nu a fost respectată.

În atare împrejurare, s-a apreciat că încheierea de intabulare din 18 februarie 1956 este nelegală, astfel încât, în mod greşit a fost dispusă înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei şi radierea dreptului reclamantei.

Având în vedere că analiza efectuării menţiunilor în C.F. se face din punct de vedere al efectelor actelor la momentul intabulării atunci şi normele legale incidente sunt tot cele de la acel moment, anume Decretul-Lege nr. 115/1938, care la art. 34 alin. (1) pct. 1 prevede că rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoana interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârşit, nu au fost valabile.

S-a reţinut că în speţă nu s-a dovedit respectarea procedurii prevăzute de art. 37 din Decretul nr. 177/1948, dat fiind că alin. ultim al acestui text legal prevede că era necesar ca aceste cazuri prevăzute în acest articol să fie constatate şi soluţionate de judecătoria populară a locului, or o astfel de hotărâre judecătorească nu a fost depusă.

Textul art. 37 din Decretul nr. 177/1948 era aplicabil tuturor cultelor dar această chestiune trebuie analizată în strânsă corelare cu constatarea caracterului abuziv al Decretului nr. 358/1948 de desfiinţare faptică a cultului greco-catolic.

Astfel, o cerere simplă nu poate sta singură la baza intabulării dreptului de proprietate, în varianta simplei schimbări a numelui proprietarului, cum s-a făcut în speţă, iar menţionarea ca temei al intabulării a Decretului nr. 358/1948, nu poate duce la ideea că intabularea a fost legală, fiind de notorietate cp Decretul nr. 358/1948 de desfiinţare a cultului greco-catolic a fost un act abuziv.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus a declarat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de rectificare a cărţii funciare şi de constare a nulităţii absolute a actului în baza căruia s-a efectuat înscrierea în C.F.

În argumentarea recursului, pârâta susţine, în esenţă că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor Decretului-Lege nr. 115/1938 şi ale art. 37 din Decretul nr. 177/1948.

Totodată apreciază că instanţa de apel a interpretat greşit starea de fapt existentă la această dată în localitatea Cosniciu de Sus, jud. Sălaj, ceea ce a determinat o schimbare a efectelor juridice ale unor acte efectuate de către autorităţile Statului Român, cu depăşirea limitelor impuse prin legi speciale şi cu depăşirea competenţei materiale a acestei instanţe.

Arată că titlul în baza căruia a operat transferul dreptului de proprietate de la Parohia Greco Catolică Cosniciu de Sus în favoarea Parohiei Ortodoxe Cosniciu de Sus l-a constituit Decretul nr. 177/1948, acesta fiind singurul act translativ a dreptului de proprietate.

Prin Decretul nr. 358/1948 de desfiinţare faptică a cultului greco-catolic, prin care se reglementează, parţial regimul juridic al bunurilor, în special regimul juridic al proprietăţilor imobiliare ale acestui cult, nu se face altceva decât se creează cadrul juridic necesar pentru aplicabilitatea Decretului nr. 177/1948. Ca urmare a încetării existenţei cultului greco-catolic este îndeplinită condiţia prevăzută în Decretul nr. 177/1948, pentru a putea opera de drept, prin efectul legii, transferul dreptului de proprietate asupra locaşurilor de cult si a caselor parohiale în special.

Curtea de Apel Cluj înlătură efectele Decretului nr. 358/1948 pe motivul că această instanţă a stabilit că acest act normativ este un act abuziv şi nu poate duce la ideea că intabularea a fost legală, or această interpretare apreciază recurenta-pârâtă este una netemeinică şi este expresia depăşirii competenţei materiale a acestei instanţe.

O instanţă de judecată nu are puterea să înlăture efectele unei legi, chiar dacă aceasta a fost abrogată, nu poate aplica retroactiv efectele abrogării.

Ca urmare a abrogării unei legi încetează efectele acesteia, dar pentru viitor, efectele născute până la data abrogării rămân valabile pe mai departe.

Întregul raţionament al deciziei recurate are la bază caracterul abuziv, al Decretului nr. 358/1948, or, în opinia recurentei, nu se pot înlătura efectele unei legi pe motivul că aceasta este imorală şi, cu atât mai mult, nu se poate justifica un act imoral cum este acela de a lua de la o comunitate de oameni bunurile care aparţin acesteia şi a le da unei persoane, fie acesta chiar şi preot greco-catolic.

Ca urmare a intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948, cultul greco-catolic a încetat să mai existe, conform motivării din primul articol al acestui decret, în urma revenirii credincioşilor la cultul ortodox.

În ceea ce priveşte inexistenţa titlului, reţinută de instanţa de apel, în baza căruia s-a operat încheierea de intabulare din 18 februarie 1956 în C.F. Cosniciu de Sus, susţine că titlul în baza căreia a fost operată menţiunea în cartea funciară cu privire la rectificarea numelui este Decretul nr. 177/1948. Decretul nr. 358/1948 vine să confirme îndeplinirea condiţiilor cerute de Decretul nr. 177/1948, adică confirmă tocmai acea trecere sau revenire de la cultul greco-catolic la cultul ortodox a credincioşilor. Astfel, constatarea acestei treceri de către Judecătoria de Ocol, rămâne fără obiect, adică, judecătoria nu mai are ce să constate atâta timp cât prin lege se confirmă încetarea existenţei cultului greco-catolic şi se confirmă revenirea credincioşilor acestui cult la cultul ortodox.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Analizând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed:

Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situaţiile în care judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecăţii cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare şi precise.

În speţă, se constată că recurenta-pârâtă a invocat formal dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece criticile nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte constată că în C.F. Cosniciu de Sus era înscris dreptul de proprietate al reclamantei Parohia Greco-Catolică Cosniciu de Sus asupra imobilelor, casă curte şi grădină în intravilan nr. top 39 cu parohie, curte şi grădină în intravilan, grădină în intravilan, cu casa învăţătorului, curte şi grădină în intravilan, cu grădină în intravilan.

Ulterior, prin încheierea de intabulare din 18 februarie 1956, s-a dispus rectificarea numelui proprietarului de sub B1, din Biserica Greco-Catolică în Biserica Ortodoxă Română din Cosniciul de Sus, în baza dispoziţiilor Decretului nr. 177/1948 şi nr. 358/1948 şi a cererii pârâtei.

Potrivit art. 1 din Decretul-Lege nr. 126/1990, cu modificările ulterioare din O.G. nr. 64/2004 şi Legea nr. 182/2005, ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948, prin Decretul-Lege nr. 9/1989, Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) se organizează şi funcţionează în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din România.

Conform art. 2 al aceluiaşi act normativ bunurile preluate de către stat prin efectul Decretului nr. 358/1948 aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepţia moşiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică).

Art. 3 alin. (1) din actul normativ menţionat dispune în sensul că, situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unită cu Roma (greco-catolică) şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.

Partea interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie, potrivit dreptului comun, conform alin. (2) al aceluiaşi act normativ.

Prin urmare, în condiţiile Decretului-Lege nr. 126/1990 modificat prin O.G. nr. 64/2004 şi prin Legea nr. 182/2005 pot fi revendicate potrivit dreptului comun lăcaşurile de cult.

În speţă, reclamanta Parohia Greco Catolică Cosniciu de Sus a solicitat constatarea nulităţii titlului de proprietate al pârâtei Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus, mai precis inexistenţa acestui titlu, şi, ca şi o consecinţă, rectificarea C.F. Cosniciu de Sus şi anularea încheierii din 1956, respectiv să se constate că în condiţiile Decretului nr. 358/1948 pârâta nu a dobândit niciun drept legal constituit

Este de necontestat că rectificarea de carte funciară nu reprezintă un mod de dobândire a proprietăţii atâta vreme cât nu s-a constatat nevalabilitatea titlului, greşita calificarea a dreptului de proprietate ori încetarea efectelor actului juridic în temeiul căreia s-a făcut înscrierea, or acţiunea dedusă judecăţii a vizat tocmai constatarea nulităţii titlului pârâtei, mai precis inexistenţa acestui titlu, şi, ca o consecinţă, rectificarea C.F.

Sunt nefondate criticile recurentei vizând faptul că instanţa de apel a aplicat dispoziţii care nu mai sunt în vigoare, respectiv Decretul nr. 358/1948, deoarece instanţa avea obligaţia legală de a analiza incidenţa acelor dispoziţii legale, chiar dacă în prezent sunt abrogate, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.

Or, pentru a se stabili dacă înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, analiza trebuie făcută la momentul efectuării înscrierii sau al încheierii actului, evident că în funcţie de dispoziţiile în vigoare la acel moment, al efectuării înscrierii sau al încheierii actului, potrivit regulii tempus regit actum, potrivit căreia actul juridic este supus regulilor aplicabile de la momentul edictării lui.

Prin urmare, în mod legal, instanţa de apel s-a raportat la perioada intrării în vigoare a Decretului nr. 177/1948 şi nr. 358/1948, în temeiul acestor acte normative fiind desfiinţată Biserica Greco-Catolică, iar credincioşii greco-catolici fiind obligaţi în mod abuziv de clasa politică a acelor vremuri să treacă la cultul ortodox.

Decretul nr. 358/1948 de desfiinţare a cultului greco-catolic a fost un act nedrept notoriu, încă de la data adoptării lui, iar acest caracter abuziv a fost recunoscut de legiuitorul român după schimbarea regimului comunist.

Potrivit dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 177/1948, dacă cel puţin 10% din numărul credincioşilor comunităţii locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locală religioasă a cultului părăsit, pierde de drept o parte din patrimoniul sau, proporţională cu numărul credincioşilor care au părăsit-o şi aceasta parte proporţională se strămuta tot de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat de noii credincioşi.

Dacă cei care părăsesc comunitatea locală alcătuiesc majoritatea, biserica (locaşul de închinăciune, casa de rugăciuni), cum şi edificiile anexe, aparţin de drept comunităţii locale a cultului nou adoptat, cealaltă avere cuvenindu-se celor două comunităţi locale în proporţia arătată la alineatul precedent.

Dacă cei trecuţi de la un cult la altul reprezintă cel puţin 75% din numărul credincioşilor comunităţii locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporţional cu numărul celor rămaşi fără a se socoti biserica (locaşul de închinăciune, casa de rugăciuni) şi edificiile anexe; aceasta despăgubire va fi plătită în termen de cel mult 3 ani de la stabilirea ei.

Cazurile prevăzute în acest articol vor fi constatate şi soluţionate de judecătoria populară a locului.

În acelaşi timp, valabilitatea trecerii presupunea respectarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Decretul-Lege nr. 177/1948, conform cărora declaraţia de părăsire a unui cult se comunică părţii componente a cultului părăsit, prin autoritatea comunală locală, iar potrivit art. 39 din Decretul-Lege nr. 177/1948 nici un cult nu va putea înscrie noi adepţi, decât dacă cel care solicită acest lucru face dovada că a anunţat părăsirea cultului căruia i-a aparţinut.

Astfel cum în mod legal a constatat instanţa de apel, în speţă, aceste condiţii nu au fost respectate în ceea ce priveşte cultul greco-catolic. Nu s-a făcut dovada că 75% din numărul credincioşilor greco-catolici au părăsit cultul şi nici că îndeplinirea acestei condiţii a fost constatată prin hotărâre judecătorească.

Or, acţiunea este una în rectificare de carte funciară, aşa cum apare reglementată o astfel de acţiune prin dispoziţiile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, ipoteza vizată fiind aceea a lipsei actului juridic în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea, o lipsă totală de titlu, care, potrivit legii în vigoare la data preluării, trebuia să fie o hotărâre judecătorească.

Prin urmare, pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus nu justifică existenţa unui titlu cu privire la imobilul în litigiu, în condiţiile în care nici procedura reglementată de art. 37 din Decretul nr. 358/1948 nu a fost respectată, iar intabularea reclamantei s-a făcut doar în baza simplei cereri, aspect ce a fost în mod corect reţinut de instanţa de apel.

Art. 37 din Decretul nr. 177/1948 era aplicabil tuturor cultelor, dar această chestiune trebuie analizată în strânsă corelare cu constatarea caracterului abuziv al Decretului nr. 358/1948 de desfiinţare faptică a cultului greco-catolic, iar o simplă cerere nu poate sta, singură, la baza intabulării dreptului de proprietate, în varianta simplei schimbări a numelui proprietarului, cum s-a făcut în speţă.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, menţionarea ca temei al intabulării a Decretului nr. 358/1948, act abuziv, nu poate duce la ideea că intabularea a fost legală şi nici nu se poate pretinde că titlul în baza căruia a fost operată menţiunea în cartea funciară cu privire la rectificarea numelui este Decretul nr. 177/1948.

De altfel, este lipsit de echivoc că un asemenea act abuziv, Decretul-Lege nr. 358/1948, nu poate constitui just titlu pentru nimeni.

Prin urmare, nu se poate reţine nici incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia atacată fiind la adăpost de orice critică.

Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. invocate, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus împotriva Deciziei civile nr. 120/A din 9 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca nefondat, menţinând hotărârea atacată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Cosniciu de Sus împotriva Deciziei civile nr. 120/A din 9 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 aprilie 2014.