Ex officio peremption of recourse after suspension due to death of party without successor identification

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

La data de 28 septembrie 2007 reclamantul B.Gh.D.V. a chemat în judecată pe pârâţii S.N. şi S.M.D. pentru a fi obligaţi aceştia să-i lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 80 din Bucureşti, şoseaua M.B., sector 2.

Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondată, cererea reclamantului.

Nemulţumit de această hotărâre, reclamantul a declarat apel care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 590A din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva acestei deciziei pronunţate în etapa apelului a declarat recurs reclamantul B.Gh.D.V.

Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dispus, prin Încheierea de şedinţă din data de 2 aprilie 2012, suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului intimatului S.N. şi a nedepunerii certificatului de calitate de moştenitor de pe urma intimatului defunct.

Cauza a stat în nelucrare până când instanţa a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 2 decembrie 2013.

La acest termen, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

Astfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 2 aprilie 2012, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii de recurs.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 2 aprilie 2013, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părţi nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Totodată, din analiza actelor cauzei, se constată că în cauză nu a intervenit vreunul din motivele de suspendare a cursului perimării prevăzut de dispoziţiile art. 250 alin. (2) şi 3 C. proc. civ.

Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul B.Gh.D.V. împotriva Deciziei nr. 590A din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM